Traian Băsescu și refuzul modestiei 5

basescu

De curând, incercând să închei subiectul Traian Băsescu spuneam

A doua [cale de ieșire] este ca Traian Băsescu să pășească pe un drum al umilității (în sens creștin, cumva), plătind greșelile (viziunea USL) sau eșecul (viziunea non-USL). Nu-mi este clar cum ar arăta această asumare, dar ea ar trebui urmată de ani de construcție politică dură, fără garanții, care să producă până în 2016 un partid fără balastul de astăzi al PDL. Evident, până în 2016 partidul acesta riscă să moară de foame. Din nou, nu pare foarte probabil ca un asemenea gest să se întâmple; și chiar dacă s-ar întâmpla, succesul său este discutabil (sursa)

De atunci, însă, prin Mișcarea Populară, s-au îndeplinit o bună serie din pași ipe care îi imaginam necesari (nu suficienți) pentru ca dl. Băsescu să iasă din impasul politic. Aparent, MP se pregătește pentru ani de construcție dură, fără garanții. Foamea pare astâmpărată până în 2014 de salariile plătite de Administrația Prezidențială, iar produsul politic se vrea lipsit de balastul politic al PDL. Merită, deci, să mă uit mai în profunzime.

Partea în care președintele a procedat corect politic

Deși am vorbit de lovitura de imagine pe care compromisul procurorilor o produce (aici), asta nu înseamnă că sunt de părere că președintele a greșit.

Influența președintelui asupra susținătorilor se bazează pe reputația că este capabil să facă lucruri extraordinare. Adică pe carismă (în sens sociologic). Barbu Mateescu îmi spunea ieri că trebuie să luăm în considerare și atașamentul bazat pe valori. Ceea ce este corect, dar nu ne scutește de a considera legitimitatea carismatică.

Obiectiv vorbind, dl președinte este misogin („păsărică”), rasist („țigancă împuțită”), profitor (Mihăileanu), nepotist (Elena și Ioana Băsescu), autoritar și uneori mitocan. Confruntați cu această serie de derogări de la morală, câțiva susținători au încercat să susțină că beneficiile aduse de Traian Băsescu depășesc cu mult costul social. Ciprian Ciucu scria undeva că intelectualii s-au folosit de președinte în aceeași măsură în care el s-a folosit de ei.

Este o gândire logică, consistentă cu legitimitatea rațional-legală. Dar nu acesta a fost discursul tipic. Discursul pro-băsescian nu s-a remarcat prin analiza cost-beneficiu ci prin caracterul său moralist. Ca să ne dezbărăm puțin de limbajul religios, vom spune că dl. Băsescu s-a bucurat printre ai săi de „privilegiul geniului”. În cinstea realizărilor sale remarcabile, admiratorii au închis ochii și mintea la micile transgresiuni față de morala comună.

La baza acestei imunități și relații speciale se află puterea de a face și a construi. În decembrie trecut, dl. Președinte avea numirea primului ministru „în pix”, PDL-ul alături, o majoritate „reformistă” în CSM și susținerea ne-îngrădită a Comisiei. În martie 2013 toate acestea dispăruseră. Pe Context Politic am urmărit cu o anume acribie cum Traian Băsescu încearcă să își re-construiască puterea cu puținele sale mijloace rămase. Pârghiile folosite deveneau din ce în ce mai slabe și mai forțate cu fiecare săptămână (de invocarea tratatului cu Turcia mai țineți mine?). Apoi, cam odată cu episodul hărții de la Cotroceni s-a oprit și a schimbat macazul.

Hotărând să negocieze cu Victor Ponta, Traian Băsescu nu putea să ignore raporturile de forțe. Spuneam încă din august anul trecut:

Apoi, trebuie să înţelegeţi că Traian Băsescu nu va mai lupta în locul vostru şi nici UE nu vă va mai face multă vreme munca de lobby. Şi nimeni nu vă va invita la masă doar pentru că sunteţi furioşi şi destul de mulţi. Este nevoie să vorbiţi pentru voi înşivă şi să reînvăţaţi cultura dialogului politic. (Care sunt raporturile de forţă în societatea românească?)

Orice strategie ar fi avut, inclusiv cele de amânare, Traian Băsescu ar fi sfârșit prin a ceda ceva.

De aceea, dl Băsescu a procedat corect certându-se acum cu susținătorii săi. Dacă și-ar fi restaurat până în martie credibilitatea puterii, ar fi putut să își asigure susținătorii cei mai radicali că tot răul este spre bine, că totul face parte din plan și că, la final, binele triumfă. Fără credibilitatea puterii, „privilegiul geniului” dispare.

Cel puțin de pe vremea lui Machiavelli știm că războaiele inevitabile trebuiesc purtate mai degrabă mai curând decât târziu. Într-un calcul politic rece, cu cât se produce ruptura mai devreme cu atât mai repede Traian Băsescu poate estima realist câte forțe îi rămân și cu atât mai mult timp rămâne pentru ca timpul să producă uitare. Nu știu dacă dl. Băsescu chiar a făcut calculul, sau dacă încă mai crede în propria carismă. În final, nici nu contează.

Unde a greșit președintele

Trebuie să acceptăm, însă, că ultimele gesturi ale lui Traian Băsescu au fost lipsite de umilitate. Un sentiment de regret, spre exemplu, în loc de triumf, ar fi putut îndulci pilula.

Și aici ne întoarcem la religie. Dacă acceptăm legitimitatea carismatică a președintelui printre susținătorii săi trebuie să acceptăm inclusiv că mișcarea politică din jurul său este, în esență, o religie secularizată, în care Traian Băsescu, însuși, este era mare preot și zeu.

Însă marele preot nu mai poate face miracole la cerere. Odată cu pierderea charismei, adică a harismei, adică a harului, dl Băsescu pierde statutul său mistic. El umblă astăzi printre adepți precum o lumină stinsă, o cochilie goală în care nu se mai aud decât ecourile valurilor mării.

Iar adepții, care au venerat mereu harul și nu persoana, se gândesc dacă nu ar trebui să îl alunge în pustie. Acesta ar fi primul scenariu.

Al doilea scenariu este pocăința. Dincolo de formularea mea păgână de mai sus, modelul religiilor secularizate în Europa este creștinismul, religia iertării. Lipsit de har, credinciosul poate să mărturisească păcatele care l-au adus în acea stare și să le renege cu tot sufletul. Astfel, harul Sfântului Duh se întoarce. Acesta este însă harul obișnuit, pe care îl primește înapoi orice credincios după spovadă. Ei îi dă dreptul de a intra în cetatea credincioșilor, nu de a o conduce. Harul deosebit, care a inspirat terminologia legitimității carismatice la Weber, nu se întoarce decât atunci când/ dacă vrea Duhul Sfânt.

Dacă dl Băsescu ar dori să se pocăiască, mărturisirea ar trebui să fie publică. Așa se proceda în primul secol, epoca cea mai populistă și democratică a bisericii. În plus, cine ar putea fi confesorul său? La o adică s-ar putea încerca ceva cu Monica Macovei și Jose Barosso, dar parcă nu are aceeași intensitate simbolică.

Însă domnul Băsescu nu este un exponent al virtuților creștine, nici măcar secularizate. El continuă să predice cu putere, riscând să fie catalogat ca un fals profet. Nu ar fi bine pentru el să se întâmple asta. Falșii profeți pot fi omorâți cu pietre. Acesta este al treilea scenariu.

Andrei Tiut

Anunțuri

5 comments

  1. Eu nu sunt de acord cu existenta unei religii seculare al carui subiect este Basescu. Nu exista un cult oficial al acestei religii seculare, nu exista un corp coerent de idei care sa articuleze aceasta religie, nu existe documente programatice, liderul nu este declarat infailibil (ba e si contestat de adeptii sai). Basescianismul sau basismul sunt cel mult stiluri personale de a practica politica, cum a fost thatcherismul, dar nu religii seculare.

  2. Sper ca e de la sine inteles ca folosesc religia ca metafora si nu sustin ca exista lacase de cult ale sale. Iar metafora este valida pentru orice tip de autoritate covarsitor carismatica deoarece carisma, harul, sunt elemente comune religiei si politicii. In mod asemanator, putem vorbi de un cult al lui Reagan, intr-un panteon de zei ai conservatorismului din SUA.

    Si acuma un citat din Andrei Cornea:
    „Stilul său de conducere, perfect natural, cu o autoritate înnăscută, este ceea ce mahalaua recunoaște, nu autoritatea dată de funcție. Cum se explică faptul că multă vreme după tăierile de salarii, mahalaua a rămas tăcută? Simplu: ea a recunoscut autoritatea naturală a șefului, care e șef nu fiindcă alții l-au instalat, ci fiindcă este un conducător natural.

    Peste acest fundament, Băsescu a așezat – numai el știe cum – o viziune și care se în­tâmplă să fie exact ideea unei părți nu foarte largi a populației: modernizarea statului, înțelegând prin aceasta reforme radicale în direcția statului de drept, a unei justiții imparțiale și eficiente, lupta împotriva corupției, un nou sistem administrativ, o nouă Constituție, o nouă educație etc.”

  3. Eu cred ca impingi destul de mult definitia religiei politice. Nu exista un corp de idei clar articulate si operationalizate ideologic care sa se numeasca basescianism sau basism. De fapt termenul a fost inventat de Antena 3 si are conotatii negative. Exista o agenda prezidentiala si exista un stil de lidership particular lui TB. Dar nu exista un cult „coerent” basescian.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s