Cu ceva timp în urmă, în timpul suspendării am putut vedea două definiții interesante. „Moral este ceea ce este legal”, spunea ad literam președintele suspendat. Legitim este ceea ce este legal, spunea, în esență, D. P. Aligică într-un articol pe care l-am comentat la vremea respectivă. USL nu simțea în acea vreme nevoia să teoretizeze dar, dacă ar fi să căutăm o maximă, aceasta ar fi „moral este ceea ce poate deveni legal”. Discutăm aici despre moralitatea mijloacelor, scopurile fiind, desigur, mereu nobile. Adică despre machiavelism.
Însă rezultatul nu l-ar fi făcut mândru pe florentin. După cum am arătat într-un articol anterior încrederea în partidele politice s-a prăbușit de la 15 la 9% iar PDL de la 22 la 16%. Adepți ai moralei machiavelice, politicienii noștri din ambele tabere nu au avut șiretenia unui bun principe. Măcar partea de disimulare (în fața propriului electorat) a avut un (inegal) succes. Însă politicienii au ignorat o altă regulă: nu începe anumite lupte decât dacă poți să îți distrugi inamicul.
Nu doar sfera politicii a fost contaminată de acest machiavelism prost înțeles. Legitimitatea CSM pare să se fi bazat printre alte pe două cutume. În primul rând pe o solidaritate de breaslă de tip noi vs. restul lumii care a produs într-o vreme acuze cum că CSM ar fi de fapt un soi de sindicat. Păstrând proporțiile, putem compara această solidaritate cu pactul tacit care a existat în unele vremuri în Politburo care spunea că membrii acestui grup nu se condamnă la moarte între ei. În al doilea rând legitimitatea s-a bazat pe o cutumă care stabilea pre-eminența judecătorilor la conducerea forumului. Probabil că mai sunt și altele, pe care însă nu le știm.
Atunci i-am condamnat pe toți la moarte
În vară a fost dărâmat primul pilon. Nu știu cât de populară în CSM a fost Mona Pivniceru, dar ea era în mod evident un om „din sistem”. Prin șicana și cvasi-umilința publică administrată de minoritatea de boicot s-a dovedit că CSM poate fi folosit împotriva propriilor membri chiar și dincolo de cadrul explicit legal. Astfel s-a creat un precedent.
De curând a fost atacat al doilea pilon. Într-o mutare surpriză (pe care toată lumea o cunoștea de săptămâni) s-a încercat rocada conducerii. Discursul de campanie al lui Cristi Danileț și al Alinei Ghica par să includă ambele acțiuni între actele de „apărare a independenței Justiției”. În fapt însă continuitatea este mai puțin evidentă. D-na Ghica a făcut cel puțin eforturi formale de a convoca CSM-ul în vară în timp ce domnul Danileț a participat inclusiv o formă de presiune prin care chema colegii să vină la lucru.
Surpriză peste surpriză, majoritatea secției de judecători a hotărât să boicoteze CSM-ul condus de doamna procuror Hăineală astfel încât nu avem nici astăzi un vice-președinte. Tehnica boicotului este împrumutată de la politicieni. Întâi PDL a boicotat votul secret („prezent, nu votez, domnule președinte”, apoi USL a boicotat cu totul prezența în Parlament, apoi Președintele a boicotat referendumul, și abia apoi CSM a boicotat demisia doamnei Pivniceru). Legal este ceea ce este moral au spus toate aceste gesturi și la fel spune astăzi și Secția Judecători. Am văzut pe Internet apeluri prin care li se cerea să oprească luptele intestine. Dar, serios, cu ce titlu aruncăm piatra? Nu am făcut noi (toți) la fel?
Ce urmează
În timpul discuției politice din vară spuneam:
Admiţând că opozanţii lui Traian Băsescu nu sunt (suntem) o gloată sau o majoritate de conjunctură, putem compara acţiunile noastre cu cârtiţa din whack-a-mole. Ori de câte ori o loveşti în cap, ea se infiltrează prin altă gaură. Referendumul este o asemena gaură, prin care legitimitatea proiectului Băsescu este pusă în discuţie, dar nu este nici ultima nici singura. O victorie la referendum pentru Traian Băsescu ar închide toate aceste găuri. O înfrângere „onorabilă” îi va da urmaşului său posibilitatea să joace pe viitor jocuri politice mai elegante. Dar o ne-participare, indiferent de rezultat, va transforma rămăşitele PDL & comp. în copilul „ofticos” cu care nimeni nu vrea să se mai joace
Iar lucrurile s-au întâmplat, scuzați ne-modestia, întocmai. Cu adăugirea interesantă că politicienii ex-ARD nu se mai joacă nici între ei. Predicția de mai sus a fost simplificată de diferența uriașă între legitimitatea celor două tabere (în sens sociologic). Cred că putem spune că, la o diferență de legitimitate și susținere comparabilă între cele două tabere din CSM rezultatele vor fi asemănătoare. Dar asta nu ne ajută prea tare. Justiția este o castă și este mult mai greu să vedem cum stau apele în sânul său.
Din ce știm, însă, pre-eminența judecătorilor este dată nu doar de considerente generale ci și de faptul ca sunt mai numeros reprezentați decât procurorii. Altfel spus, ar fi fost tehnic posibil ca nici un procuror niciodată să nu aibă o funcție de conducere. Printr-o înțelegere între oameni onorabili un post a fost păstrat pentru procurori. Este de presupus că, alături de orgoliu, călcarea acestei înțelegeri alimentează nemulțumirea judecătorilor din toată țara. Alina Ghica și Cristi Danileț au ignorat această așteptare, crezând că solidaritatea membrilor CSM va bate solidaritatea Secțiilor. O judecată greșită, după cum vedem. Ca repliere domnul Danileț a susținut că votul său în CSM se dă conform propriei conștiințe. Altfel spus, nu există mandat imperativ. Dincolo de baza teoretic-legală, baza funcțională este inexistentă. Parlamentarii au scrisă această libertate în Constituție și, de aceea, nu pot fi revocați de alegători. Judecătorii în schimb pot fi revocați și de aceea, în esență, poate exista și un mandat imperativ.
În sfârșit, o secție de judecători re-constituită, alături de Mona Pivniceru și bazându-se pe un sprijin măcar parțial al reprezentaților societății civile poate forma o nouă și solidă majoritate. O astfel de majoritate poate, dacă este dispusă să meargă până la capăt, să forțeze un nou președinte. La fel și USL, dacă ar fi fost dispus să meargă până la capăt, ar fi obținut demiterea. Dacă cedează presiunilor și o menține pe doamna Hăineală, secția de judecători poate totuși să încerce să controleze CSM pe baza preponderenței numerice. Din nou precum USL în iarnă. Există aici potențial de alianță cu Mona Pivniceru (care ar primi sprijin valoros în impunerea Procurorului General și ar putea desigur livra diverse beneficii).
Dai în mine, dai în tine
Acesta a fost scenariul win-lose și el poate fi realizat dacă Secția Judecători a CSM are hotărârea și susținerea necesare. Dar trebuie să luăm în considerare și scenariul complementar lose-lose. Dacă Secțiile CSM fac aceleași greșeli pe care le-au făcut USL și președintele Băsescu este posibil să nu pună la bătaie doar legitimitatea proprie ci și pe cea a sistemului. Să nu uităm aici un ingredient cheie: pentru ca paralela să fie perfectă armatele televizate sunt la fel de polarizate astăzi ca și în vară.
Pe teme asemănătoare:
- 100 de canale prin care legitimitatea devine putere
- Legitimitate vs. Legalitate
- Dragos Paul Aligică: Despre referendum si despre ceea ce va urma dupa el
Acest articol este asumat în comun de civitaspolitics.org (Facebook, RSS) şi contextpolitic.net (prezentare, abonamente)
Civitas Politics 
Membrii CSM pot fi revocați de către cei care i-au ales pentru abateri, nu pentru votul exprimat. Așadar, ar trebui demiși cei care boicotează activitatea instituției, cei care au plecat cu buletinele de vot în buzunar.
@Mihai Papuc
De fapt, ordinea a fost inversata: nu il revocam pentru ca a comis abateri, ci…”din moment ce l-am revocat, inseamna ca a comis el ceva abateri”. Si oricum, cata vreme putem sa-l revocam, ce mai conteaza daca avem motive sau nu?
@Andrei Tiut
Eu nu inteleg, de exemplu, de ce dintr-o data se creeaza aceasta impresie falsa ca doar Ghica si Danilet sunt „vinovati” de alegerea dnei. Haineala. In fond, doi oameni nu au facut decat sa voteze impreuna cu altii – unde sunt acei altii? De ce nu ies in fata? De ce votul domnilor Danilet si Ghica este scandalos, dar al celorlalti (care au asigurat in fond majoritatea cu care dna Haineala a fost aleasa) este normal si oricum trecut sub tacere?
In fond, repetam povestea din vara. Singura vinovata („tradatoare”, care va sa zica) era Aspazia Cojocaru, nu si ceilalti 5 care au invalidat referendumul. De ce? Pentru ca Aspazia Cojocaru era „de-a noastra” (a se citi: numita de Iliescu, deci cu o obligatie de fidelitate fata de cauza PSD) si de la ea aveam pretentii. Prin urmare, dnii. Ghica si Danilet sunt vinovati pentru ca ei ar fi trebuit sa voteze mereu Judecatorul, indiferent cine era acesta, corect?
Acum, dnul. Danilet a „spart” cutuma si a votat potrivit propriei constiinte (sau interes, sau instructiuni primite – habar n-am). Pe cat de democratica (chiar daca impotriva cutumei) mi se pare purtarea sa, tot pe-atat de democratica va fi si revocarea sa, care va fi in plus si un semnal clar pentru orice viitor judecator membru al CSM: „indatorirea ta, inainte de toate, este sa votezi Judecatorul la presedintia CSM”. Dupa domnul Danilet (si dna. Ghica), nimeni nu va mai putea pretinde ca nu a fost avertizat.
Eu nu am scris acest articol in termeni de vina sau merit. Eu doar observ ca exista o cutuma care a fost utila ambelor parti (desi nu neaparat in mod egal) si acuma cutuma este in aer.
daca va ganditi in numele judecatorilor, nu cred ca acestia dau vina doar pe cei doi – desi… poate ca ai tai te dor mai mult. Judecatorii nu pot recuza procurori, altfel am vedea lucruri interesante întamplandu-se….