Aceşti ziarişti nenorociţi şi calomniile lor criminale 2

libertatea presei

După cum probabil ştiţi, CCR a hotărât să re-incrimineze insulta şi calomnia ca infracţiuni în Codul Penal.

Ce spun legile şi tratatele?

În mod surprinzător, cea mai liberală poziţie pare să o aibă ONU. Într-o decizie luată împotriva statului Filipine, Comitetul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului ar fi decis că criminalizarea defăimării nu respectă articolul 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimării; acest drept include libertatea de a avea opiniii fără imixtiune din afara, precum si libertatea de a căuta, de a primi si de a raspândi informaţii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

Nu am stat sa verific în detaliu cazul, deoarece Declaraţia nu se aplică direct în dreptul românesc. M-am uitat însă la articolul corespunzător (10) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Observaţi lista lungă de motive de limitare a libertăţii de exprimare care include chiar şi autoritatea puterii judecătoreşti. Ne putem închipui cum nu puţini magistraţi români visează ca aceste limitări să fie aplicate cât mai ferm. Includerea insultei și calomniei în Codul Penal este implicit permisă. More…

Reclame

De ce băsiştii extremi nu pot locui în democraţie 17

David-Oath_of_the_Horatii-1784
Democraţiile nu sunt frumoase. Ele sunt murdare şi urâte. O parte a elitei politice americane a continuat, spre exemplu, torturarea prizonierilor făcându-se, în opinia mea, vinovată de crime de război. În aceeaşi ţară Patriot Act limitează habeas corpus şi alte drepturi, iar procedurile greoaie de înregistrare ţin în afara corpului electoral largi populaţii de minoritari. În Franţa lui Sarkozy magrebienii şi ţiganii au avut motive să creadă că trăiesc într-un stat poliţienesc. Chiar şi aşa, opoziţia se desfăşoară între limite pre-stabilite. Cum ar fi ca Barack Obama, înfrânt, să nu îi cedeze puterea lui Mitt Romney de teamă că acesta va încălca drepturile omului? Sau ca susţinătorii săi să folosească proceduri formale pentru a mai obţine câţiva săptămâni până la predarea mandatului?

Într-o democraţie există trei forme prin care o minoritate politică poate spera să se opună cu succes sistemului. Există căi legale de atac (de preferinţă pe fond), demonstraţii de stradă şi nesupunere civică. Primele două sunt în limitele legii. A treia este o sfidare a ei dar, în acelaşi timp, o formă de a afirma încrederea în umanitatea comună, în con-cetăţenie. Nu există democraţie construită de lideri providenţiali (cel puţin nu în timpurile moderne), de serviciile secrete, sau de măciuci. Există democraţie construită de societate, pornind de la încrederea (poate iraţională) că, într-un târziu, binele învinge. Un anumit număr de băsescieni nu mai pot să creadă că binele învinge şi sunt, de aceea, limitaţi în acţiunile lor democratice. Dacă nu se vor dezmetici curând, penalitatea aplicată de societate ar putea fi dură.

Dacă aţi citit până aici fără furie partizană, aţi putea observa că argumentul poate fi întors cu uşurinţă asupra celeilalte tabere. Dacă USL ar fi în opoziţie, furia radicală a unor susţinători ar îmbrăca poate aceeaşi formă. Perfect corect, dar puţin relevant. La 74% USL poate spera să construiască un mainstream fără PDL. La 12%, PDL riscă să devină fringe. More…

Anul neîncrederii noastre 7

Pe tot parcursul anului 2012 politicienii şi instituţiile ne-au tratat (pe unii sau pe alţii) cu condescendenţă şi aroganţă. Nu numai că opţiunile noastre politice au fost catalogate ca ne-legitime, ci însăşi dreptul nostru de a pune întrebări şi a aştepta răspunsuri a fost privit cu suspiciune. Soluţia deci este ca fiecare om şi fiecare instituţie să înceteze judecăţile şi clasificările morale şi să înceapă a răspunde într-un mod respectuos.

Societatea este asemeni unui râu. Râul poate fi îndiguit şi transformat într-un canal navigabil sau o salbă de lacuri cu hidrocentrale. Dar el nu poate fi forţat dincolo de o anumită limită. Nu ai cum să îl faci, spre exemplu, să curgă înapoi. Iar simpla persistenţa în efort nu se numeşte eroism decât dacă este însoţită de cunoaşterea râului. Altfel vorbim de simplă încăpăţânare.

Avem deci surse diverse care sugerează că mai multe instituţii sunt într-o scădere a încrederii. Există excepţii: încrederea în autorităţile locale se consolidează în 2012; încrederea în ONGuri creşte din aprilie trecut şi până astăzi; chiar şi încrederea în sindicate are o creştere în zig-zag care seamănă mult a stagnare. Chiar şi aşa, încrederea în instituţii centralizate, naţionale sau supra-naţionale a scăzut în 2012. More…

Machiavelismul prost temperat. Un comentariu la situația CSM 3

thumbnail

Cu ceva timp în urmă, în timpul suspendării am putut vedea două definiții interesante. „Moral este ceea ce este legal”, spunea ad literam președintele suspendat. Legitim este ceea ce este legal, spunea, în esență, D. P. Aligică într-un articol pe care l-am comentat la vremea respectivă. USL nu simțea în acea vreme nevoia să teoretizeze dar, dacă ar fi să căutăm o maximă, aceasta ar fi „moral este ceea ce poate deveni legal”. Discutăm aici despre moralitatea mijloacelor, scopurile fiind, desigur, mereu nobile. Adică despre machiavelism.

Însă rezultatul nu l-ar fi făcut mândru pe florentin. După cum am arătat într-un articol anterior încrederea în partidele politice s-a prăbușit de la 15 la 9% iar PDL de la 22 la 16%. Adepți ai moralei machiavelice, politicienii noștri din ambele tabere nu au avut șiretenia unui bun principe. Măcar partea de disimulare (în fața propriului electorat) a avut un (inegal) succes. Însă politicienii au ignorat o altă regulă: nu începe anumite lupte decât dacă poți să îți distrugi inamicul. More…

Judecătorul Cristi Danileţ şi fantasmele Justiţiei 8

CSM a dat un comunicat în care se arată îngrijoraţi de declaraţiile politicienilor români (în special Crin Antonescu) şi în acelaşi timp arată acestuia că nu are dreptul să convoace Consiliul. Dreptatea se află, cred, în afara acestei discuţii. Nici politicienii nu procedează foarte corect, nici CSM nu are de ce să confunde o cerere de convocare (potenţial legitimă, dat fiind contextul) cu un ordin. Dar pe mine m-a fascinat justificarea adusă de judecătorul Cristi Danileţ la televiziune.

În esenţă domnul judecător a argumentat că declaraţiile politicienilor aduc atingere imaginii Justiţiei, susţinând partizanatul politic al procurorilor. Dacă populaţia crede în acest partizanat, atunci ar putea scădea încrederea în actul de justiţie. Asta ar fi un lucru rău, ergo, trebuie ca declaraţiile să înceteze. Astfel o politică de silenzio stampa le este cerută politicienilor pentru a apăra actul de justiţie (pe care nu ei îl făptuiesc) în timp ce CSM însuşi are libertatea de a sta în vacanţă, fără să iasă activ în apărarea membrilor puterii judecătoreşti. Este un tip de argumentare pe care ţin minte că l-am mai auzit şi cu alte ocazii.

Această opinie este, cred, profund perversă. Credibilitatea Justiţiei nu poate veni în lipsa dezbaterii publice ci tocmai din dezbaterea publică. More…