Independenţa Justiţiei. Sau lipsa ei Răspunde

image

În opinia mea există argumente serioase care sugerează că justiţia nu este independentă politic şi, ca atare, era natural să mă îndoiesc de beneficiile sale sociale. Reforma în justiţie a început de sus în jos cu o serie de instituţii excepţionale (e.g. DNA) sau chiar para-judiciare (ANI). Scopul lor, aşa cum l-am perceput, a fost să limiteze abuzul de putere al … Puterii. Din punctul meu de vedere acest scop a eşuat de mult; chiar dacă a avut unele efecte la periferia sistemului de putere, pe măsură ce ne apropiem (în timp şi „spaţiu”) de nucleul dur al oamenilor care conduc România, sistemul de justiţie excepţională şi justiţia în general şi-au dovedit ineficienţa.

Din punctul meu de vedere una dintre cele mai … curate epoci a fost cea a guvernării Tăriceanu deoarece în Justiţie exista o balanţă de putere şi deci un control reciproc între diverse facţiuni politice. În noua coabitare, însă, nu cred că preşedintele Băsescu va mai putea fi o contrapondere la fel de eficientă, iar PNL şi PSD sunt, totuşi, mai apropiaţi decât erau în 2005.

Însă echilibrul politicienilor este suficient cât să permită apariţia unei „facţiuni a magistraţilor”. Deşi descrierea generalizantă de mai sus ar putea sugera altceva, nu toţi sunt lipsiţi de curaj, încredere sau simţ al misiunii. Dimpotrivă. Şi dacă ar alege să se bazeze mai puţin pe politicieni providenţiali şi mai mult pe propriile forţe, şansele lor de succes ar creşte.

O a doua soluţie este instituţionalizarea și întăirea controlului reciproc dintre putere şi opoziţie. Am vorbit despre asta într-un articol anterior, însă propunerile de acolo s-au nuanţat puternic în timpul discuţiilor cu restul Grupului de la Verona. Despre acestea voi mai scrie. More…

Reclame

Aceşti ziarişti nenorociţi şi calomniile lor criminale 2

libertatea presei

După cum probabil ştiţi, CCR a hotărât să re-incrimineze insulta şi calomnia ca infracţiuni în Codul Penal.

Ce spun legile şi tratatele?

În mod surprinzător, cea mai liberală poziţie pare să o aibă ONU. Într-o decizie luată împotriva statului Filipine, Comitetul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului ar fi decis că criminalizarea defăimării nu respectă articolul 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimării; acest drept include libertatea de a avea opiniii fără imixtiune din afara, precum si libertatea de a căuta, de a primi si de a raspândi informaţii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

Nu am stat sa verific în detaliu cazul, deoarece Declaraţia nu se aplică direct în dreptul românesc. M-am uitat însă la articolul corespunzător (10) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Observaţi lista lungă de motive de limitare a libertăţii de exprimare care include chiar şi autoritatea puterii judecătoreşti. Ne putem închipui cum nu puţini magistraţi români visează ca aceste limitări să fie aplicate cât mai ferm. Includerea insultei și calomniei în Codul Penal este implicit permisă. More…

Cum reparăm ce am distrus în ultima lună? 11

Ultimele 30 de zile au reprezentat poate cea mai distructivă perioadă pentru regimul democratic românesc din 1999 încoace. Nu au existat acte de violență masă, guvernul nu a impus vreo stare de urgență sau a scos scutierii pe străzi. În schimb instituțiile statului au fost sub asaltul unei majorități parlamentare care nu a mai (re)cunoscut vreo limitare legală a puterii sale politice – în numele suspendării președintelui s-au depășit regulile jocului democratic. Pe lângă acest asalt instituțional politeia românească se confruntă cu o polarizare fără precedent – atent cultivată de toți actorii politici.

În aceste zile am reflectat la câteva măsuri de bun simț care să consolideze democrația românească. Majoritatea acestor măsuri ar trebui discutate la proxima revizuire a Constituției, iar unele nu sunt nici măcar originale. More…