Predicții pentru 2014 5

531112_437673679640825_1932716138_n

Președintele ales al României se va încadra în una din două tipologii. Fie va fi un „Om de Stat” care a mai reprezentat România în calitate oficială înainte să candideze, fie va fi lider de alianță, unde alianță nu înseamnă întoarcerea acasă a experimentelor eșuate ci o alianță între minim două electorate distincte. Cele două tipologii se pot suprapune. O discuție despre numele posibile găsiți aici și aici. O explicație puțin mai abstractă voi publica în numărul viitor al Foreign Policy România.

Sorin Oprescu nu va candida la președinție, sau, cel puțin, nu la modul serios (= cu o organizație eficientă în spate).

PDL va avea candidat propriu la președinție și acest candidat va lua (mult) mai multe voturi decât un eventual candidat PMP/PFC. More…

Reclame

Aceşti ziarişti nenorociţi şi calomniile lor criminale 2

libertatea presei

După cum probabil ştiţi, CCR a hotărât să re-incrimineze insulta şi calomnia ca infracţiuni în Codul Penal.

Ce spun legile şi tratatele?

În mod surprinzător, cea mai liberală poziţie pare să o aibă ONU. Într-o decizie luată împotriva statului Filipine, Comitetul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului ar fi decis că criminalizarea defăimării nu respectă articolul 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimării; acest drept include libertatea de a avea opiniii fără imixtiune din afara, precum si libertatea de a căuta, de a primi si de a raspândi informaţii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

Nu am stat sa verific în detaliu cazul, deoarece Declaraţia nu se aplică direct în dreptul românesc. M-am uitat însă la articolul corespunzător (10) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Observaţi lista lungă de motive de limitare a libertăţii de exprimare care include chiar şi autoritatea puterii judecătoreşti. Ne putem închipui cum nu puţini magistraţi români visează ca aceste limitări să fie aplicate cât mai ferm. Includerea insultei și calomniei în Codul Penal este implicit permisă. More…

Cum să citim Constituţia fără să ne pierdem minţile: O teorie a puterilor de rezervă Răspunde

Preşedintele CSM sesizat CCR în cazul senatorului Mircea Diaconu. Forţată de împrejurări CCR s-ar putea să spună că, deşi votul e liber în Parlament… rezultatul votului nu este. Cunoaştem deja decizia Curţii care susţine că Preşedintele poate refuza nominalizarea unui ministru… doar odată. În sfârşit, majoritatea parlamentară şi electorală susţine apăsat că preşedintele are obligaţia de a nominaliza primul ministru cerut de majoritatea parlamentară.

Avem trei cazuri în care actori politici importanţi sunt obligaţi să joace un rol de „notar”. Acest fapt este aberant, pentru că şi Preşedintele şi Parlamentul sunt instituţii importante, care nu ar trebui folosite în acest fel. În plus, nici una din „obligaţiile de a semna” nu apar în Constituţie.
More…

Cum reparăm ce am distrus în ultima lună? 11

Ultimele 30 de zile au reprezentat poate cea mai distructivă perioadă pentru regimul democratic românesc din 1999 încoace. Nu au existat acte de violență masă, guvernul nu a impus vreo stare de urgență sau a scos scutierii pe străzi. În schimb instituțiile statului au fost sub asaltul unei majorități parlamentare care nu a mai (re)cunoscut vreo limitare legală a puterii sale politice – în numele suspendării președintelui s-au depășit regulile jocului democratic. Pe lângă acest asalt instituțional politeia românească se confruntă cu o polarizare fără precedent – atent cultivată de toți actorii politici.

În aceste zile am reflectat la câteva măsuri de bun simț care să consolideze democrația românească. Majoritatea acestor măsuri ar trebui discutate la proxima revizuire a Constituției, iar unele nu sunt nici măcar originale. More…

Parlamentul a învins. Restul este politică 15

Să ne închipuim că este 30 iulie și președintele suspendat a învins prin neprezentarea propriului electorat. Sau suntem după noile alegeri parlamentare, cu o majoritate ostilă președintelui Traian Băsescu. Ce se întâmplă în această situație?

Se întâmplă că opozanții ar putea (nu e obligatoriu) să iasă în stradă ca și în ianuarie, fără un plan ci doar cu voința de schimbare. Despre asta în alt articol.

Dar de ce ne temem (unii) de Traian Băsescu? Din cauza puterilor sale. Iar cea mai controversată dintre puteri este aceea de a numi primul ministru în răspăr cu cererile majorității parlamentare. Această putere este la originea celor mai multe conflicte constituționale și de legitimitate din 2004 încoace. Fără această putere, nici un președinte, chiar numind personal în Justiție și chiar având rol în politica externă, nu mai este catastrofal. More…

Cum am ajuns aici? Despre destrămarea legitimităţii în stat 3

Când Traian Băsescu l-a numit pe dl Tăriceanu prim-ministru nu m-am îndoit nici o clipă de ne-constituţionalitatea acestui gest. Dacă toată lume credea că în Constituţie scrie un lucru atunci – mă gândeam – este clar că acesta este sensul limbajului şi intenţia legiuitorului. Însă politic am înţeles gestul. Victoria noului preşedinte marcase o mutare masivă a simpatiilor populaţiei. Fără sprijinul acesteia mi se părea imposibil să guvernezi 4 ani, aşa că am asimilat cumva poziţia de forţă a Preşedintelui cu folosirea unor puteri de rezervă.

În paralel CCR a susţinut că domnul Năstase nu poate fi retras decât de propriul său grup parlamentar. Deşi limita puterea Parlamentului de a se auto-guverna, decizia Curţii părea să instituie o limită maşinaţiunilor politice, oferind un bonus primelor alianţe (deci celor mai „naturale”).

Preşedintele Băsescu a ţinut la un moment dat un discurs în care a blocat entuziasmul politic şi dorinţa de „sânge” a Alianţei DA. Totul părea a avea un echilibru. Preşedintele şi premierul aveau cumva o vocaţie „referendară” (ceea ce este rău) – dar politicienii păreau să înţeleagă delicateţea situaţiei şi să nu dorească să abuzeze de ea. Sau poate eram eu optimist More…

Care „voință populară” ? 8

Regula majorității este unul din fundamentele democrației. Dar acest lucru nu justifică dominația absolută a majorității. În fața tentațiilor discreționare ale majorității există în contrapondere întotdeauna separația puterilor în stat și legea. Ce se întâmplă în România de câteva săptămâni bune reprezintă instaurarea unei tiranii a unei false majorității.

În mai puțin de o lună ideea de separație a puterilor în stat, de balanțe și contraponderi (checks and balances) a fost aruncată în derizoriu de o alianță nefirească în scop între puterea legislativă și o partea a puterii executive, contra puterii judecătorești și a unei părți a puterii executive. Miza este controlul asupra instituțiilor fundamentale ale statului.
Risc și afirm următoare teză: că Parlamentul în urma acțiunilor sale nu mai este lipsita de orice fel de legitimitate. Și am două argumente foarte puternice. În primul rând nerespectarea propriilor regulamente de funcționare a camerelor în momentul demiterii președinților acestor. Nu am o simpatie foarte mare pentru pentru Roberta Anastase și Vasile Blaga, dar procedurile trebuie respectate. Al doilea argument care susține că Parlamentul nu mai reprezintă pe nimeni, în afară de membri săi, este refuzul cu obstinație de a pune în aplicare o decizie judecătorească: cazul deputaților Sergiu Andon (PC) și Florin Pâslaru (PSD). Atenție vorbim despre decizii definitive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dacă Parlamentul încalcă cu bună știință legea, atunci toți putem face lucrul acesta fără nici mai mică teamă față de consecințe. More…

Aspectele ne-juridice ale reprezentării la Consiliul European – și ale suspendării Răspunde

Nu am mai încercat să interpretez Constituția de multă vreme. Ultima dată când am făcut-o mi-am șocat puțin colegii de facultate. Aceștia credeau, în bunul lor simț excesiv, că pentru speța în cauză trebuie găsită soluția „cea mai constituțională” în timp ce eu insistam că ne aflăm într-un punct mort în care Constituția ne lasă fără soluții.
Am învățat de atunci că sistemul constituțional înseamnă de fapt Constituția plus interpretările și cutumele ei de aplicare. Astfel o seamă de idei inovative ale actualului Președinte au devenit constituționale în urma validării lor; asta deși înainte de a fi gândite de președinte nimeni nu ar fi crezut că ele sunt în conformitate cu spiritul Constituției.

Merită de aceea văzut dacă recenta declarație a Parlamentului are potențialul de a a duce o modificare similară. More…

Inter-regnum: cine a guvernat România de la Piaţa Universităţii până la moţiunea de cenzură 1

Dacă până în ianuarie 2012 opoziţia societăţii se manifesta mai ales în sondaje şi manifestaţii sindicale sporadice, din ianuarie avem manifestaţii sistematice în „toată ţara” (adică oraşele mari) şi în principalele capitale ale Europei. Mai multe ONG-uri se coalizează în sprijinul pieţelor. În re-descoperita cultură a protestului simpatia intelectuală pentru PDL încetează să mai fie idealist-acceptabilă şi devine ridicol-îngrijorătoare. Opoziţia partinică radicalizează de-legitimarea guvernării boicotând selectiv lucrările Parlamentului. În sfârşit mai mulţii notabili PDL (începând cu Sorin Frunzăverde) migrează spre USL. More…

Ce poate oferi Opoziția Pieței? 1

Crin Antonescu și unii apropiați ai Opoziției observă cu un ușor deranj tendința protestelor din Piața Universității de a se delimita de partide. Nu este drept, spun ei, pentru că și politicienii sunt oameni.

Oameni sunt, dar ca profesioniști ai politicii au eșuat și să răstoarne guvernul (obiectivul lor declarat) și/sau să mobilizeze masele. Nimeni nu spune că ar fi fost ușor, dar există costuri politice ale ineficienței. Vestea bună pentru ei este că există în continuare lucruri pe care le pot face pentru a mai schimba această impresie.

More…

Scurt îndreptar asupra teoriei separării puterilor politice și independenţa justiţiei 10

Într-o ţară nu de mult ieşită din totalitarism, cu o aculturalizare oricum târzie şi nu foarte solidă a teoriei şi practicii politice occidentale şi în care filozofia politică nu are tradiţie, neînţelegerea raţiunilor şi mecanismelor de bază ale teoriei separării puterilor pe care se întemeiază democraţia reprezentativă liberală este generală şi imediat evidentă în dezbaterile publice. Ea atinge totuşi uneori proporţii periculoase mai ales când vine vorba de a treia putere în stat, sistemul de justiţie, şi ce anume înseamnă independenţa acesteia. More…