Crin Antonescu și unii apropiați ai Opoziției observă cu un ușor deranj tendința protestelor din Piața Universității de a se delimita de partide. Nu este drept, spun ei, pentru că și politicienii sunt oameni.

Oameni sunt, dar ca profesioniști ai politicii au eșuat și să răstoarne guvernul (obiectivul lor declarat) și/sau să mobilizeze masele. Nimeni nu spune că ar fi fost ușor, dar există costuri politice ale ineficienței. Vestea bună pentru ei este că există în continuare lucruri pe care le pot face pentru a mai schimba această impresie.

Retragerea (potențială) din Parlament

De ce ar putea să se simtă datori.Ideea unei forme de boicot parlamentar dă târcoale de mai mult timp USL (PNL în special), dar fără urmări. Există dealtfel motive bine întemeiate de a te feri de asemenea gesturi. A abandona Parlamentul înseamnă a susține că mijloacele democrației au fost pervertite până la nivelul în care sunt o vorbă goală. Dacă un asemenea gest extrem este fără succes, USL se compromite. Chiar dacă are succes, va da apă la moară extremiștilor vreme de câțiva ani.

Pe de altă parte, cerând o schimbare radicală, Piață Universității cere asumarea de riscuri. Dacă Opoziția crede că Piața reprezintă cu adevărat populația atunci va asuma riscuri.

De ce ar fi important. Am discutat mai devreme că numărul manifestanților este important dar nu suficient. În plus, vremea, suspiciunea de abuz al Jandarmeriei și o anume pasivitate în ultimii ani ne face să credem că nu vom vedea 100 000 de oameni pe stradă.

De aceea succesul stă sau cade împreună cu solidaritatea societății în jurul manifestanților. Sunt importante aici lucrurile „mari” (sindicate și ONGuri care refuză condițiile dialogului); ele sugerează la nivel de imagine că societatea închide unul câte unul canalele care o leagă de Guvern. Sunt importante și lucrurile mici dar vizibile (spectacolul operei Nabucco în Cluj, manifestații în Londra, etc.).

Autoritatea de stat și simpatizanții PDL cooperează și ei. Abuzurile probabile ale Jandarmeriei, presiuni (încă nedovedite) în școli, presiuni asupra transportatorilor, tăierea de postări nefavorabile, etc., toate descriu o guvernare speriată. [Este irelevant aici cât de speriați sunt în mod real].

Ar putea fi la un moment dat cazul ca USL să contribuie și ei la acest efort colectiv, nu prin declarații ci prin boicotul Parlamentului. Acest pas nu trebuie grăbit, dar este important de știut dacă pot să îl facă.

„Primaries”

De ce ar putea să se simtă datori. Una dintre desele acuze auzite în spațiul public este că mașina de partid (orice partid) înnăbușe valoarea și promovează milionari de carton și tineri politruci. Această impresie este adeseori împărtășită și de demonstranți.

Soluția la acest impas este un sistem prin care populația (in)validează candidații înainte de alegeri. O variantă mai timidă de alegeri primare a fost propusă de Victor Ponta și primită cu scepticism de activul de partid. O variantă mai agresivă este discutată pe blogul lui Cristi Andrei.

De ce este important. Dacă am întreba în piețe despre această opțiune s-ar putea să vedem ridicări de umeri. Dar un sistem de alegeri preliminare este printre puținele căi prin care te apropii de „popor” însă, din cauza procedurilor, nu cazi neapărat în populism.

Protestatarii vor schimbarea modului de a face politică, în care vocea sa să fie auzită. Așa cum dealtfel a fost promis (nu livrat) de Traian Băsescu. Desigur, multe din așteptări sunt nerealiste. Dar un sistem de primaries pare acum cea mai bună aproximație a acestor doleanțe.

*

Opoziția poate alege să caute să urmeze aceste căi, sau poate altele. Dar este important să înțeleagă că printre protestatari nu sunt doar simpatizanți ai lor și dintre „simpatizanții” lor, mulți îi consideră doar răul cel mai mic.

Poate este greu să evite sentimentul triumfului, pentru că așteaptă de mult (sau au muncit la) căderea regimului. Dar o doză de modestie este mai importantă pentru ei ca oricând.

Andrei Tiut