Viitorul e întunecat și plin de amenințări pentru Westeros 1

Finalul popularului serial Game of Thrones (Urzeala tronurilor) a reprezentat o dublă dezamăgire. Prima a fost de factură artistică: scenariștii au dezamăgit, aspect perceput imediat de public și recunoscut cu jumătate de gură de actori. A doua dezamăgire este natură politică. Game of Thrones a fost un serial care a venit cu o viziune anume asupra a ceea ce înseamnă politica și chiar a oferit o „rețetă” în ceea ce privește „buna guvernare”. Această rețetă, inspirată în mare măsură de scrierile lui Machiavelli, a făcut din Game of Thrones un serial extrem de popular. De aceea deznodământul de tipul „sfârșitului istoriei” al lui Francis Fukuyama, a dezamăgit. Departe de a rezolva multe din întrebările serialului, finalul soluționează într-o mică măsură intriga politică care i-a ținut pe telespectatorii lipiți de ecrane timp de aproape 8 ani și generează o serie de probleme politice majore, care pun sub semnul întrebării ideea de „rupere a roții”.

Probleme politice majore pe termen mediu și lung: integritatea teritorială a regatului și autoritatea tronului

Instabilitatea politică și conflictul au fost constante pentru cele Șapte Regate după cucerirea lui Aegon I Targaryen. Ideea bunei guvernări nu a prins rădăcini solide în Westeros după această evoluție politico-strategică de amploare. Parte din problemă a ținut de dinamica dinastiei Targaryen, după cum bine zicea Varys: „când se naște un Targaryen zeii aruncă cu banul să vadă dacă va fi nebun sau sănătos la minte.”

În al doilea rând lipsa de instituții afectează grav viața politică a regatului Westeros. În afară de monarhie, reprezentată de dinastia Targaryen, de Biserica celor Șapte, de ordinul Maesteri-lor și de Rondul de Noapte, nu există alte instituții. În practică doar monarhia, religia și maesterii au un impact politic major asupra regatului. Guvernarea efectivă se realizează prin consiliul regal (Small Council), o extensie a curții regale, formată dintr-un număr limitat și variabil de indivizi selectați de rege dintre cei mai de vază și de încredere nobili ai regatului. Meșteșugarii, târgoveții, negustorii și țăranii nu sunt reprezantanți deloc din punct de vedere politic, deși joacă rol socio-economic major în viața politică a celor Șapte Regate. Autoritatea directă a Tronului de Fier se limita în general la trei teritorii unde aceasta putea fi exercitată direct și nemijlocit: King’s Landing, Fieful regal (Crown Lands) și Insula Dragonstone (fieful tradițional al dinastiei Targaryen). Revolta lui Robert adaugă pentru o perioadă scurtă de timp și regiunea Stormlands ținuturilor aflate sub autoritatea directă a Tronului.

Dincolo de aceste teritorii și regiuni autoritatea regală se exercită indirect, prin marile dinastii nobiliare, fostele dinastii regale înainte de descălecatului lui Aegon. Și aici avem prima problemă majoră. În absența unui centru de putere care să inspire destulă teamă în aceste familii nobiliare puternice și bogate, ele pot contesta poziția de autoritate a Tronului de Fier atunci când este pe el un monarh slab sau se luptă între ele în cadrul unor conflicte locale – vezi de exemplu conflictul istoric dintre familiile Bracken și Blackwood. Revolta lui Robert a avut succes nu pentru că Aerys II Targaryen era nebun de legat și voia să incinereze pe toată lumea, ci pentru că dinastia Targaryen era slabă în acel moment. Minciuna răpirii și violării Lyannei Stark după fuga în secret a acesteia cu Rhaegar Targaryen demonstrează că se uneltea de ceva vreme împotriva monarhiei, iar rebelii căutau doar un pretext și un moment favorabil.

Topirea de către Drogon a Tronului de Fier, simbolizând ruperea lanțurilor și distrugerea roții care zdrobea oamenii, va genera și mai multă instabilitate politică în Westeros accentuând conflictele interne existente, creând altele noi, facilitând chiar și agresiunea externă. Tronul de fier era uneori instabil, haotic și de-a dreptul arbitrar – dar era singura sursă de autoritate politică în Westeros. Distrugând-o se accentuează acele aspecte negative pe care Tyrion, Daenerys, Varys și Jon Snow/Aegon al VI-lea voiau să le modereze sau să le elimine.

Monarhia electivă propusă la ultimul mare sfat al celor Șapte Regate nu este o soluție care să elimine abuzurile, cruzimea și conflictele asociate cu „vechiul regim”. Istoria medievală europeană demonstrează că acolo unde a existat monarhie electivă dezvoltarea politică și socio-economică a stagnat în raport cu monarhiile dinastice, care au făcut după 1500 AD următorul pas, spre statele naționale, mai mult sau mai puțin centralizate.

Exemplele cele mai la îndemână sunt principatele dunărene: Țara Românească și Moldova – care traversează lungi perioade de conflicte civile ca urmarea a absenței monarhii dinastice, Polonia – care reușește să supraviețuiască până la sfârșitul secolului XVIII, când este împărțită între Rusia, Austria și Prusia și Sfântul Imperiu Roman de Rit German, care după Reforma protestantă a lui Luther parcurge lungi perioade de conflict sectar, dublat de intervenții străine, între secolele XVI-XVII. În Westeros numai Insulele de Fier practică, în condiții excepționale, monarhia electivă, prin intermediul Kingsmoot-ului, un „proces electoral” în general violent.

Power is a curious thing, my lord… Power resides where men believe it resides. It’s a trick, a shadow on the wall. And, a very small man can cast a very large shadow – Lord Varys

Monarhia electivă facilitează pe termen lung fragmentarea politică, fărămițarea teritorială și agresiunea externă – o „roată” care va apăsa mai greu și mai distructiv asupra oamenilor din Westeros decât arbitrariul și inconsecvența Tronului de Fier. Westeros are o tendință istorică spre fragmentare politică, pe care dinastia Targaryen a reușit să o modereze întrucâtva, dar nu neapărat să o țină și în frâu. Cauza principală a acestui fenomen este prezența unor familii nobiliare puternice capabile să conteste puterea regală atunci când o percepeau ca fiind slabă sau nu erau de acord cu deciziile acesteia. Acest aspect este reflectat clar în titlurile pe care capii dinastiilor care controlează marile regiuni ale regatului le poartă: Lord protector al Văii, Lord protector al Nordului, Lord protector al Ținuturilor Apusene, etc. Aegon I Targaryen și urmașii acestuia au preferat să-i coopeteze pe Stark, Lannister, Tyrell și pe Martell decât să le preia teritoriile și să le controleze direct. Ocazional, atunci când au existat conflicte, liderii rebeliunilor au plătit cu viața, iar supraviețuitorii au trebuie să presteze omagiul feudal din nou, să-și răscumpere hiclenia, să trimită ostatici în King’s Landing și poate să cedeze niște teritorii în favoarea celor loiali Tronului de Fier, dar per total orânduirea politică internă a „regiunilor istorice” a Westeros-ului a rămas aceiași.

The realm. Do you know what the realm is? It’s the thousand blades of Aegon’s enemies, a story we agree to tell each other over and over, until we forget that it’s a lie. – Petyr “Littlefinger”Baelish

Deznodământul serialului complică foarte mult lucrurile prin acceptarea secesiunii Nordului, condus de Sansa Stark, sora mai mare a noului rege Bran cel Beteag (the Broken). În serial, această evoluție confirmă dispariția puterii coercitive a Tronului de Fier în raport cu regatele Westeros-ului. Dar din punct de vedere politic e un dezastru, deoarece dispare sursa autorității asupra celorlalte regate. Astfel Insulele de Fier, care au un istoric al tentativelor secesiune, dublat de raidurile de pradă (Reavers, “We do not sow”) frecvente asupra Westeros-ului vor fi primele care vor urma după Regatul Nordului. În serial Yara (Asha) Greyjoy devine aliat și vasal al lui Daenerys Targaryen, jurând că Insulele de Fier vor respecta integritatea teritorială a celor Șapte Regate și a înceta expedițiile de jaf. E destul de probabil ca în absența reginei Daenerys – Yara (Asha) să nu-și mai respecte angajamentul.

Dorne, principatul asociat Westeros-ului, care la rândul său are un trecut violent în raport cu Tronul de Fier și cu celelalte regate constitutive, ar putea fi următorul teritoriu care să-și declare independența. În cărțile lui G. R. R. Martin, principele Doran Martell uneltește împreun cu Varys pentru înlăturarea de pe Tronul de Fier a dinastiei „Baratheon” și pentru a se răzbună pe familia Lannister pentru ucidere sorei sale Ellia și a copiilor săi. Probabilitatea aceasta crește dacă luăm în considerare că în ciuda intervenției lui Euron Greyjoy puterea militară a Dorne-ului e încă intactă în mare parte.

Chaos is a ladder. Many who try to climb it fail and never get to try again. The fall breaks them. And some, are given a chance to climb. – Petyr “Littlefinger” Baelish

Din nefericire pentru Westeros, Edmure Tully, lord de Riverrun nu va fi singurul individ ambițios care va încerca să profite de haosul și dezordinea ce urmează unei lungi perioade de conflict pentru a încerca să-și impună voința în fața celorlalte facțiuni. Cultura politica a Westeros-ului facilitează acest tip de comportament. Nobilii de pe acest continent imaginar sunt numeroși și atotputernici în fiefurile lor și dețin destule resurse care să le permită conteste puterea „centrală” a Tronului de Fier. Este o anarhie feudală, cu greu ținută în frâu de un stat a cărui putere depinde de loialitatea personală a acestor nobili față de tron și de alți nobili mai puternici. Vestea bună e că perioada de conflinct prelungit începută cu Războiul celor Cinci Regi a mai diminuat dintre pretendenți. Vestea proastă este că Bran cel Beteag pe tronul celor „Șase Regate”  reprezintă o invitație la rebeliune și secesiune. Pretendenți mai abili și inteligenți decât Edmure Tully pot apărea de oriunde în actualul context. În contrapartidă, se poate argumenta că abilitățile șamanice ale lui Bran îl vor ajuta să preîntâmpine astfel de evoluții. Poate…

Alte probleme mai puțin evidente, dar care se pot acutiza în timp

Legitimitatea. Bran cel Beteag devine regele ales al celor Șase Regate cu votul surorii sale Sansa, care devine astfel Regina Nordului. Apoi în cultura politică a Westeros-ului  legitimatea este de factură tradițională. Bran este paralizat de la brâu în jos și nu poate deveni un războinic celebru, eventual cavaler și este fiul mijlociu al unei ilustre familii. De asemenea nu poate avea urmași – de unde și soluția improvizată a Toate aceste aspecte nu-l recomandă deloc pentru tron și nu vor inspira deloc încredere și loialitate din partea supușilor săi.

Societatea celor Șapte Regate nu este una tolerantă și nici inclusivă – ceea ce pentru o societate feudalo-renascentistă nu ar trebui să ne mire. Femeile nu pot accede la tron, decât în condiții excepționale, iar monarhii trebuie să fie întregi la trup ca să fie ascultați. Abilitățile șamanice ale lui Bran cel Beteag vor contribui și mai mult la respingerea acestuia de către societatea din Westeros. Corbul cu Trei Ochi (Three Eyed Raven) anterior, Brynden Rivers, a fost temut, nu neapărat și acceptat de societatea celor Șapte Regate în ciuda serviciului său credincios ca Mână a Regelui și pe urmă la Zid, în poziția de comandant al Rondului de Noapte. Biserica celor Șapte nu-l va accepta la rândul ei pe noul rege din cauza religiei sale – în Nord sunt venerați „vechii zei” – precum și din cauza faptului că este șaman și are abilități „paranormale”.

În fine cea mai mare amenințare la adresa lui Bran cel Beteag este chiar unchiul său Jon Snow/Aegon al VI-lea Targaryen. La întrebarea retorică a lui Tyrion Lannister cine are o poveste mai bună decât Bran, răspunsul fără drept de apel este Jon SnowLupul Alb, Rege al Nordului și Azhor Ahai.

Mâna „scurtă” a Regelui beteag. Tyrion este poate cel mai abil jucător al urzelii tronurilor din Westeros, după Varys și Petyr Baelishi. Doar tatăl său, Tywin Lannister îi este egal cu adevărat. Revenirea sa însă în funcția de Mână a Regelui după uciderea, la sfatul său, a lui Daenerys Targaryen, este însă foarte problematică.

În al doilea rând deoarece, în ciuda abilităților sale, este perceput de către tot Westerosul ca un monstru paricid și regicid (pe nedrept în cazul nepotului său Joffrey Baratheon). Apoi cetățenii din King’s Landing, capitala regatului, asociază numele de Lannister cu dezastrul. Trupele lui Tywin Lannister au jefuit și au devastat capitala în timpul rebeliunii lui Robert Baratheon. Guvernarea lui Cersei Lannister s-a dovedit a fi catastrofală. Daenerys Targaryen a distrus King’s Landing și a masacrat o bună parte a populației orașului în mod nejustificat în timp ce avea un Lannister alături. Deși Tyrion a apărat orașul în mod curajos și competent în timpul asediului lui Stannis Baratheon, cetățenii din King’s Landing nu i-au recunoscut meritele în niciun fel. Ca Lannister, Tyrion suferă și din cauza antecedentelor fratelui său mai mare Jamie, regicidul și amantul incestuos al reginei Cersei – de departe cel mai detestat membru al familiei Lannister.

Ca domnia lui Bran cel Beteag să aibă măcar o șansă, Tyrion nu trebuie să ocupe vreo funcție oficială. Prezența sa în fruntea statului este o invitație la revoltă. Un candidat mai bun pentru funcția de Mâna a Regelui este Davos Seaworth, un sfetnic bun și căruia nu i se poate reproșa nimic. Locul lui Tyrion este la Casterly Rock, unde trebuie să se ocupe de problemele familiei sale.

Problema militară. Aceasta este de departe cea mai gravă amenințare pe termen scurt decât secesiunea nordului sau legitimitatea lui Bran cel Beteag.  Cam jumătate din armata lui Daenerys Targaryen a supraviețuit războaielor cu Regele Nopții și cu Cersei Lannister. Mai grav, armata „reginei cenușii” este formată din cei mai buni luptători ai Essos-ului: Nepătății și dothrakii. Pe deasupra, acești luptători sunt loiali numai lui Daenerys Targaryen Stormborn, Mama Dragonilor, Eliberatoare și Khaleesi a Mării de Iarbă. Setea de răzbunare a acestor războinici pentru asasinarea conducătoarei lor este imposibil de ostoit. Nepătății sunt de departe cea mai bună formațiune de infanterie din Essos și Westeros – mai ales după ce au rezistat armatei de zombie a Regelui Nopții, au zdrobit Compania Poleită (Golden Company) și i-au masacrat pe oștenii dinastiei Lannister.  Până și dothraki se tem de ei – vezi legenda celor 3.000 de Nepătați ai Qohor-ului. Cel mai bun comandant de oști din Westeros, după Jon Snow, este Viermele Cenușiu, care nutrește acum o ură nețărmuită față de acesta din urmă și față de Tyrion Lannister. Nepătații veterani ai Bătăliei de la Winterfell sunt cei mai periculoși războinici din tot universul fantastic creat G. R. R. Martin. Literalmente au înfruntat moartea și au supraviețuit.

Situația se agravează în momentul în care ne uităm spre cei 40-50.000 de dothraki,  supraviețuitori ai armatei lui Daenerys. Regina Daenerys Targaryen i-a declarat pe toți „sânge din sângele meu” înainte să traverseze Marea cea Îngustă ca să ajungă în Westeros – așa că aceștia sunt obligați acum să o răzbune. Dezastrul e completat de faptul că după atâtea războaie fratricide în Westeros există prea puțini luptători care să le facă față. Forțele Nordului și ale Văii lui Arryn nu pot face față unor asemenea inamici. Atât Nepătății cât și Dothraki rămași în viață după campaniile din Westeros se pot considera invicibili și pot crea probleme pe termen pe lung dacă nu sunt fie trimiși înapoi în Essos, fie integrați în noua ordine. Dacă nu credeți, citiți despre veteranii războaielor lui Alexandru Macedon. Chiar și la vârsta de 60 de ani aceștia puteau face prăpăd în rândul inamicilor în timpul războielor succesorilor lui Alexandru.

Problema competenței membrilor consiliului regal. Ser Bronn of the Blackwater e un războinic capabil, călit în multe lupte, însă nu este deloc calificat pentru a fi vistiernic. Este semianalfabet, iar originea sa umilă înseamnă că autoritatea sa e ușor de contestat de nobilii din regat. Davos Seaworth e supracalificat pentru poziția în care a fost numit, fiind în circumstanțele date, cel mai bun candidat pentru funcția de Mâna Regelui.

Dorne. Noul principe al Dorne-ului și-a dat votul pentru regele Bran cel Beteag, însă din ultimul episod, nu rezultă că aceasta și-a ocupat locul ce-i revenea în mod tradițional în consiliul regal. Pentru evitarea secesiunii Dorne-ului e musai ca principele său sau un reprezentant al acestuia să stea la masa consiliului regal.

Poporul. Populația Westeros-ului s-a diminuat considerabil în urma Războiului celor Cinci Regi și a conflictelor care au urmat. Ținutul Râurilor, Nordul, Ținutul Furtunilor, Reach-ul, Insulele de Fier, Fieful regal și King’s Landing – toate și-au văzut populația redusă considerabil ca urmare a unei perioade lungi de conflict. Pe deasupra regina Daenerys Targaryen a adus din Essos un număr foarte mare de dothraki, care cu greu vor fi convinși să părăsească acum Westeros-ul. Ar fi cam 40-50.000 de războinici la care se adaugă familiile lor și ai celolalți care au căzut în luptă. Integrarea lor s-ar putea dovedi destul de anevoioasă având în vedere că au propria lor religie, propriile tradiții și nu recunosc proprietatea privată. E drept că ultimul episod sugerează că unii dintre ei ar putea deveni negustori, dar per total integrarea acestora în societate Westeros-ului va fi dificilă.

Dispariția violentă a unui număr mare de locuitori ai Westeros-ului creează și o problemă economică serioasă: cum se vor hrăni supraviețuitorii? Cine va munci pământul? Westeros-ul este o societate agricolă iar războiele prin obolul lor de vieți omenești, prădăciuni și distrugeri, nu fac altceva decât să compromită serios economia acesteia. După finalul războaielor ce au afectat toate provinciile Westeros-ului există riscul ridicat al foametei.

Datoria către Bancă de Fier. Finalul serialului este amibiguu în ceea ce privește soarta datoriei regatului către Banca de Fier. E posibil ca Cersei Lannister să fi plătit toată datoria sau doar o parte a ei. În orice caz e evident că bancherii din Essos au extins linia de credit acordată Westeros-ului pentru războaiele sale interne, ba au și plusat contractând în numele Tronului de Fier serviciile Companiei Poleite. Cu Cersei Lannister moartă, iar Compania Poleită distrusă pe câmpul de luptă, șansele ca Banca de Fier să-și recupereze investiția în Westeros sunt cvasi-inexistente.

Banca de Fier are o reputație sinistră în ceea ce privește recuperarea datoriilor neplătite și a arieratelor. Vestea bună e că în absența Companiei Poleite nu poate să-și recupereze datoria. Vestea proastă pentru Westeros e că Braavos-ul s-ar putea să impună un embargou asupra produselor din cele Șapte Regate în Essos pentru a-și vedea banii înapoi. E nevoie de un dialog între nouă putere din King’s Landing și Banca de Fier pentru stingerea datoriei. De asemenea Westeros-ul are nevoie de o armată și o flotă puternică pentru a face față eventualelor atacuri din Essos, dar și intrigilor pe care Banca de Fier le-ar putea țese în regat. Noua configurație politică e vulnerabilă iar adversarii externi vor încerca să profite de ea.

Ce e de făcut?

O soluție cât se poate de realistă și aplicabilă pentru problemele Westeros-ului ține de creerea unor instituții veritabil naționale a căror autoritate să fie greu de contestat și să pună căpă anarhiei nobiliare și în același timp a căror activitate să fie predictibilă într-o anumită măsură și care să dea dovadă de mai puțin arbitrar. Nu discut depre democratizare sau modernitate, anacronice în cadrul unui univers fantasy, dar de câteva noțiuni de bună guvernare, care să facă viața în Westeros suportabilă pentru supraviețuitorii războaielor descrise de G. R. R. Martin.

  • Monarhie dinastică. Cum am demonstrat monarahia electivă reprezintă o idee proastă care nu va face decât să agraveze și mai mult crizele politice și sociale ale Westerosului. Este deja evident că persoana cu cea mai mare legitimatate atât în rândul nobililor, cât și al oamenilor simplii, inclusiv al grupului rămas de „oameni slobozi” ai lui Tormund Giantsbane, este Jon Snow, alias Aegon al VI-lea. Dublia sa filiația, Targaryen și Stark, va duce la o legitimatate incontestabilă. Stilul său de conducere îi va câștiga atât aliați cât și supunerea locuitorilor din Westeros.
  • Adunarea de stări. Pentru a împiedica alunecare în arbitrariul și absolutism, noii conducători din King’s Landing ar trebui să creeze o adunare de stări care să reprezinte toate grupurile și clasele sociale ale regatului. Atenție, nu un parlament, ci o adunare de stări care să reprezintă interesele corporative ale locuitorilor, fie ei că sunt nobili, burghezi, oameni de rând sau cler. Această evoluție politică ar avea un impact pozitiv în ceea ce privește taxare, autoritatea, justiția și crearea unei identități naționale în Westeros.
  • Consiliul regal (Small Council). Ar trebui extins și „dotat” cu o birocrație care să permită guvernarea eficientă și efectivă de către executiv a regatului.
  • Armata. Nepătății și stilul lor de luptă – sunt o unitate profesionistă în cele din urmă – sunt utili pentru crearea unei armate permanente în Westeros, care să poată fi desfășurată în toate provinciile. Nepătații supraviețuitorii îi pot instrui pe locuitorii din Westeros în meșteșugul armelor – evident fără a fi nevoie ca aceștia din urmă să treacă prin caznele la care au fost supuși în Essos primii. Scutul și sulița în mâinile unui oștean instruit, care luptă în cadrul unei unități coerente, pot pune capăt șarjelor haotice ale cavalerilor din Westeros. La începutul erei moderne, șarjele de cavalerie au putut fi stopate cu succes prin utilizarea în masă și în formațiuni întrunite, a sulițelor și a arbaletelor (mai târziu a armelor de foc). Prezența unor oșteni loiali autorității centrale din King’s Landing  în toate provinciile regatului va reduce considerabil eventualele tentative de rebeliune. Serviciul militar voluntar în cadrul noii armate a Westerosului va fi o alternativă pentru cei care nu-și pot găsi un rost în viața civilă sau pur și simplu au o vocație militară.
  • Marina. Westeros e un continent insulă, iar căile de comunicații maritime sunt cruciale pentru protecția regatului și prosperitatea acestuia. Fără o marină competentă și puternică comerțul și securitatea regatului nu pot fi asigurate. Sub vechea ordine crearea și gestionarea unor forțe navale era încredințată câtorva nobili puternici care conduceau regiuni bogate cum ar fi Reach-ul sau Teritoriile Apusene, care aveau interese maritime puternice. O flotă puternică va elimina sau va descuraja o potențială amenințare din Essos (vezi Banca de Fier) și va pune capăt pirateriei, iar flotele comerciale și de pescuit din Westeros vor putea astfel să opereze fără prea multe opreliști. Locuitorii Insulelor de Fier, vor fi marinarii acestei flote. Cum pirateria și raidurile asupra continentului nu vor mai fi tolerate, aceștia se vor orienta fie spre negustoria la mare distanță, fie vor deveni marinarii Marinei celor Șapte Regate.

George VIŞAN

Reclame

One comment

  1. Pingback: Cei trei stâlpi ai domniei lui Bran cel olog « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s