În bula în care mă învârt eu, care cuprinde mulți cetățeni activați civic și politic de doar câțiva ani, circulă obsesia nevoii politice fundamentale. Dacă ești anti-corupt, de exemplu, trebuie să votezi în toate circumstanțele cu anticorupții și să sacrifici orice alte nevoi și priorități. Dacă ești preocupat de nivelul de trai, spun unii din aceiași oameni, ești funciar incapabil să votezi „luminat” spre binele strategic, echilibrul macroeconomic sau statul de drept. O obsesie asemănătoare au avut și susținătorii Coaliției pentru Familie: dacă ești creștin trebuie să votezi valorile creștine și să ignori orice alte consecințe (cum ar fi pervertirea procesului electoral de către PSD).

Însă, în realitatea de zi-cu-zi, lucrurile stau foarte diferit. Orice coaliție câștigătoare va trebui să răspundă mai multor nevoi ale electoratului, atâta vreme cât acestea sunt compatibile. În plus, există o diferență între nevoile electoratului și motivația acestuia. Nu toate nevoile se constituie tot timpul în prezență la vot.

Pentru a discuta aceste nevoi și relația lor am desenat mai jos o piramidă a nevoilor/problemelor politice prioritare, pornind de la cele mai generale (nevoile țării) până la cele mai intime.

Din motive care vor deveni clare pe parcurs, vom începe de la nivelul 1, nevoile „personale” și familiale. Adică cele despre care cetățenii vorbesc atunci când sunt întrebați ce probleme au (ei sau familiile lor). Ele sunt în esență două: nivelul de trai (prețuri, salarii, pensii, șomaj) și sănătatea.

Dacă urcăm la nivelul următor, ajungem la o serie cunoscută de mici probleme ale locului: curățenie, parcări, parcuri, etc.

Vom sări nivelul județean, care este un amestec, și vom trece direct la nivelul 4: nevoile țării. Vedem cum ele se suprapun parțial cu nevoile personale (nivel de trai, sănătate), dar se adaugă corupția și calitatea clasei politice (percepută ca fiind certăreață).

Bun. Pe lângă ierarhia nevoilor prioritare, trebui să imaginăm o ierarhie a nevoilor ne-prioritare. Putem include aici, de exemplu, educația – la nivel național, poluarea – la nivel local – sau viitorul copiilor(!) – la nivel familial. Aceste teme nu aduc voturi. Dar, important, asta nu înseamnă că nu pot să distrugă. Dacă un politician promite un viitor mai bun pentru copii el nu va fi crezut sau nu va fi ascultat datorită problemelor imediate. Dar dacă face ceva ce distruge viitorul copiilor vă garantez că vor exista consecințe. Vezi Colectiv. Dacă la problemele prioritare politicienii trebuie să livreze rezultate, la cele cu prioritate scăzută este suficient să nu strice nimic.

Tot ce rămâne, tot ce nu e menționat spontan de cetățeni la nivel personal/familial, local, județean, național am pus la nivelul intim. Sunt lucruri care pot fi importante personal (de ex relația între soți) dar despre care cetățeanul nici nu prea vorbește neîntrebat și cu atât mai puțin îl duc la vot.

Nevoile comunității vs nevoile personale

Deși nu știu să fi fost cercetată problema în profunzime, este rezonabil să credem că anticorupția și o clasă politică mai bună au un rol instrumental. Ele nu sunt văzute ca scopuri în sine ci ca mijloace prin care politicienii pot împlini nevoile personale ale cetățenilor. Asta nu exclude posibilitatea ca emoția morală să determine votul la un moment dat. Dar după ce trece emoția, sprijinul popular se va întoarce la cei care susțin nevoile țării într-o manieră care nu contrazice nevoile personale.

Este interesant, mergând mai jos, să vedem cum nevoile orașului și ale individului par divorțate. Problemele orașului nu sunt niciodată percepute ca personale. Oricât de prost ar fi traficul, nu prea există cetățeni care să zică că asta afectează fundamental familia lor.

Asta are trei consecințe. Una este că primarilor li se tolerează multe, de la corupție peste medie la înrăutățirea nivelului de trai, deoarece, în diviziunea muncii în politică, aceste aspecte nu sunt considerate importante la acest nivel.

A doua este că în orașele în criză pot fi încercate politici mai asertive față de ceea ce cetățeanul percepe ca fiind problemă locală. Dacă ascultăm nevoile cetățeanului iese o struțo-cămilă: șosele mai late, parcări mai multe și parcuri mai generoase. Nu există spațiu pentru așa ceva. Ceva trebuie sacrificat și primarii pot să sacrifice una sau alta din cerințe deoarece…. ele oricum nu sunt foarte importante la nivel personal.

În sfârșit este clar că alegătorii nu înțeleg în ce măsură primarii influențează nevoile personale. De la posibilitatea de a atrage investitori la aceea de a construi spitale, primarii au primit o importanță sporită prin descentralizare. Dar opinia publică nu a evoluat și ei sunt măsurați la încă la standardele anilor ’90-2000. Altfel spus, ei se mențin la putere rezolvând o serie mică de probleme cu banii și puterea primite pentru a rezolva o serie mai largă.

Ceva similar se întâmplă și la nivel de județ. Unele nevoi seamănă cu cele naționale și tind să corespundă cu nevoile personale și familiale iar altele care țin de comoditatea locală nu par să aibă o legătură.

Populismul și nevoile personale

Morala acestui articol este următoarea. Politicienii, chiar și cei locali, sunt rupți de populație. Populația nu este interesată nici de anti-corupția-ca-scop-în-sine nici de conspirația-mondială-a-lui-Soros. Și nici măcar de problemele locale. Partidele, dacă vor să rămână reprezentative, trebuie să explice în ce măsură problemele lor doctrinare sunt relevante pentru două și numai două nevoi: nivelul de trai și sănătatea. Zi de zi, ceas de cea și în proporție de masă.

Societatea este deschisă să facă conexiuni. Deja clasa politică și starea Justiției sunt considerate probleme naționale. Asta reflectă acuzele reciproce pe care și le aduc partidele și criticile (din ambele tabere) la adresa procesului judiciar.

Dar mi se pare că este mai mult meritul alegătorului care a interpretat discursul politic în prisma a ceea ce îl interesează pe el. Politicienii nu explică convingător nici la modul pragmatic nici la modul populist cum rezolvă ei nivelul de trai și sănătatea.

Și asta deschide calea unor partide populiste care pot veni cu explicații simple, puternice și proaste. De exemplu:

Riști să devii/rămâi sărac și bolnav numai pentru că statul paralele și străinii îți iau pâinea și medicamentele de la gură. Noi vom rezolva asta și totul va fi bine.

SAU

Riști să devii/rămâi sărac și bolnav pentru că ești guvernat de oameni răi care îți fură pâinea și medicamentele de la gură. Noi vom rezolva asta și totul va fi bine.

Și nu, nici PSD nici Opoziția nu pot capta integral acest populism. PSD e partid de guvernare, nu poate zice că românii sunt săraci și bolnavi fără să se pună singur la colț. Iar partea cea mai radicală a Opoziției (USR/PLUS) este condusă din oameni care știu în fundul sufletului că este nevoie și de bună/complexă guvernare nu doar de cinste. Aceștia nu par capabili să își prostitueze în așa măsură ideile (sau cel puțin nu în mod convingător).

Rămâne loc, pe stânga, loc pentru un partid populist care să vorbească direct dezmoșteniților. Rămâne posibil, pe dreapta, un partid populist care să convingă presupusele elite din mediul privat că viața chiar e atât de simplă pe cât o înțeleg ei.

Andrei Tiut