De ce cad guvernele României Răspunde

curiaSă ne uităm, deci, la circumstanțele căderii celorlați. Dl Ciorbea a căzut pe fondul scăderii economice, reformelor dure și al inabilității politice personale. Chiar și așa, actul final a fost unul de supunere față de voința PNȚCD și a Președintelui. Dl Vasile a fost poate mai abil, dar performanța slabă a guvernării și abandonarea sa de către întreaga coaliție de guvernare au dus la finalul prematur al mandatului. Domnul Boc nu a fost nici el un politician abil, dar a fost sponsorizat politic de președintele Băsescu; în momentul în care sponsorizarea a încetat, premierul s-a retras din funcție. Evident, în cazul domnului Boc nu trebuie să minimalizăm scăderea economică și efectele asupra nivelului de trai. Domnul Ungureanu a adăugat la toate acestea propriul său nivel de incompetență, ajungând la performanța ca membrii propriului partid să susțină moțiunea care l-a demis.

Să ne uităm, apoi, la prim-miniștrii care au terminat mandatul cu bine. Dl Văcăroiu nu a avut nici el abilitate politică, dar sponsorul său l-a susținut până la final. Domnii Năstase, Tăriceanu și Ponta au avut în schimb această abilitate și au putut să se elibereze de sub diverse tutele. În sfârșit, toți cei patru au guvernat perioade de creștere economică. More…

Tot ce trebuie să știți despre „antieuropenismul” USL în două desene simple 5

http://27.media.tumblr.com/tumblr_m2jy71ntaY1qdxteeo1_500.gif

Atunci când domnii Ponta și Antonescu au început să se supere pe coana Merkel și coana Europă au relansat acea ocupație înșelătoare pe care am putea-o numi „analiză de discurs și valori”. Grupuri-grupuri de analiști, altfel hârșiți în politica românească, au venit și ne-au spus că ascultând ce spun putem vedea valorile „adevărate” ale cuplului Ponta-Antonescu.

Printre ei, și eu am sucombat acestor cântece de sirenă. Iar la mine chiar nu este scuzabil. Pe vremuri un întreg capitol al lucrării mele de licență explica de ce analiza de discurs și explicațiile ideologizante nu explică comportamentul PRM, iar literatura de specialitate este inutilă într-o analiză bazată pe comportamentul rațional al partidelor.
More…

Inter-regnum: cine a guvernat România de la Piaţa Universităţii până la moţiunea de cenzură 1

Dacă până în ianuarie 2012 opoziţia societăţii se manifesta mai ales în sondaje şi manifestaţii sindicale sporadice, din ianuarie avem manifestaţii sistematice în „toată ţara” (adică oraşele mari) şi în principalele capitale ale Europei. Mai multe ONG-uri se coalizează în sprijinul pieţelor. În re-descoperita cultură a protestului simpatia intelectuală pentru PDL încetează să mai fie idealist-acceptabilă şi devine ridicol-îngrijorătoare. Opoziţia partinică radicalizează de-legitimarea guvernării boicotând selectiv lucrările Parlamentului. În sfârşit mai mulţii notabili PDL (începând cu Sorin Frunzăverde) migrează spre USL. More…

Două căi politice de a aborda criza 1

Decizia Curţii de a declara neconstituţională scăderea pensiilor este un nou eşec tactic al guvernului Boc.

La începutul guvernării soluţia premierului era restructurarea aparatului guvernamental şi unele măsuri creative de control al veniturilor plătite din buget  (pensii şi salarii nesimţite, cumul de pensie cu salariu, etc.). Acest set de măsuri nu a avut un efect vizibil. Restructurarea a rezultat chiar, se pare, în o  uşoară creştere a numărului de angajaţi.

După aceea a urmat scăderea pensiilor şi salariilor. Legea tocmai a căzut la Curtea Constituţională. Acum soluţia se numeşte creşterea TVA.

More…

Suntem ceea ce votăm 8

Frumuseţea blogului Civitas este că fiecare scriem despre ce ne place. De aceea,  însă, când am fost rugat să scriu despre „criza economica/situaţia politică din România” parcă m-am întristat.

Nu, nu vreau să scriu despre situaţia din România şi, sincer, nu cred că mai este ceva de spus. Tot ce trebuia spus despre criză, preşedinte şi guvern a fost spus înainte de alegeri. Poate nu mereu în mod subtil şi echilibrat, dar a fost spus.

More…

România, feedul pe care nu se întâmplă nimic 4

Traian Basescu, José Manuel Durão Barroso, Emil Boc

După alegeri experienţa de a urmări ştirile a devenit  frustrantă.  Fără  adrenalina confruntării între candidaţi, brusc lucrurile şi-au pierdut interesul şi ceea ce înainte îmi mânca ore întregi a devenit  o corvoadă.

Aşa că m-am limitat la o selecţie de surse „esenţiale”. Degeaba. Acelaşi sentiment că oamenii aceştia vorbesc de fapt cu ei înşişi.

Ca să mă lămuresc, m-am apucat să împart ştirile cu mâna, pe 4 categorii:

More…

Invitati bloggerii la evenimente politice! #NouaPolitica 7

“Invitati bloggerii la evenimente politice!” este un apel-campanie adresat politicienilor, partidelor si celor implicati activ in viata politica. Este un apel simplu pentru a chema/invita bloggerii care doresc sa ”transmita” stiri sau sa comenteze online si Live din miezul evenimentelor importante, dintr-o postura asemanatoare cu cea a jurnalistilor.

#NouaPolitica este tagul pentru cei care vor sa sustina si sa promoveze campania.

More…

Struţo-cămila funcţiei publice (dacă nu avem încredere în funcţionarii publici ar trebui să privatizăm sau să îi alegem prin vot) Răspunde

Există trei metode de a gestiona problema serviciilor publice compatibile cu o democraţie. Primul este să ne alegem pur şi simplu funcţionarii publici. O asemenea soluţie este încă şocantă pentru marea majoritate a electoratului românesc, dar nu inimaginabilă. În diverse state din SUA electoratul poate alege şerifi, procurori, ba chiar judecători. Nu mi-aş imagina în România alegeri pentru şeful Gărzii Financiare (suntem prea populişti); dar putem alege şeful autorităţii locale pentru protecţia consumatorului, sau al Inspecţiei Muncii.

More…