Când am văzut primele estimări ale scorurilor politice la alegerile locale am simțit că ceva nu este în regulă cu procentele PNL. Partidul fusese umilit în capitală iar în marile orașe unde Boc sau Robu umiliseră pe alții… nu prea am avut prezență la vot. De ce, atunci un scor atât de onorabil. Răspunsul natural este că veniseră voturi din orașele (mai) mici și din sate. Dar asta merge în sens invers față de tot ce știm despre PNL. Între timp, BEC a făcut publică baza de date cu procesele verbale, ceea ce înseamnă că putem testa și afla. More…
Tag Archives: partide
O lume veselă? Depinde cum o priviți (Despre noile partide și viitor) Răspunde
A fost odată ca niciodată un grup de oameni care s-au întâlnit în vara lui 2014. Ei au decis ca vor să schimbe modul în care arată viitorul politic al țări lor. Și-au găsit și un nume: Campania Politică fără Bariere (PfB).
Zâmbiți, comentați, criticați, dar, dacă aveți ceva de susținut, dacă aveți idei și vreți să atrageți susținători și susținere, că vă interesează binele comunității din care faceți parte, atunci aveți libertatea de a vă face partid. E un pas înainte la care au visat și visează cei care au urmărit modificarea legislației – să schimbe modul în care arată viitorul politic al țării lor.
More…
Miturile victoriei politice Răspunde
Prin 2004, când am participat la monitorizarea alegerilor locale, reprezentantul Alianţei DA, care ieşea victorioasă în Bucureşti a devoalat strategia partidului său după „generale”: o alianţă pe sub mână cu PRM. Desigur această alianţă nu s-a materializat, dar am înţeles atunci câtă nevoie are o organizaţie locală să creadă în câştigarea puterii. Într-un sistem bipolar (nu musai bi-partizan) e simplu. Într-un sistem cu mai mulţi poli de putere poate fi dificil să găseşti speranţă. Nu m-am gândit să văd cum se întâmplă lucrurile în alte ţări, dar în România avem demonizarea reciprocă a alianţelor, avem tăierea accesului primarilor opoziţiei la resurse, concedieri din sectorul de stat şi sporirea probabilităţii celor ce pierd de a îşi vedea sponsorii încarceraţi. Pe scurt, câştigătorul ia aproape tot; nimeni nu se bate pentru locul doi. More…
România, feedul pe care nu se întâmplă nimic 4
După alegeri experienţa de a urmări ştirile a devenit frustrantă. Fără adrenalina confruntării între candidaţi, brusc lucrurile şi-au pierdut interesul şi ceea ce înainte îmi mânca ore întregi a devenit o corvoadă.
Aşa că m-am limitat la o selecţie de surse „esenţiale”. Degeaba. Acelaşi sentiment că oamenii aceştia vorbesc de fapt cu ei înşişi.
Ca să mă lămuresc, m-am apucat să împart ştirile cu mâna, pe 4 categorii: