Există viață după uninominalul pur 11

Cu greu poți să citești un blog sau să vizitezi un site de socializare fără să afli că votul uninominal „pur” într-un singur tur de scrutin („first past the post”, FPTP), propus întâi de PDL și acum de USL, va distruge puținul rămas din fragila democrație românească. Nu sunt un promotor al uninominalului de vre-un fel, dar demontarea absolută a acestei soluții mi se pare exagerată.

Mai jos găsiți o analiză a câtorva temere care însoțesc subiectul acesta în dezbaterea publică.

Poți câștiga un colegiu cu 15%. Puțin probabil. Asta ar însemna ca în același colegiu să existe încă 6-7 candidați cu procente mai mici. Și dacă un asemenea colegiu va exista, problemele sale ar fi oricum mai largi decât reprezentarea în Parlament.

Poți câștiga un colegiu cu 40%. Nu e obligatoriu. Să zicem că la început avem candidații A(40%), B(30%) și C(25%). După toate probabilitățile până în ziua alegerilor va exista o alianță între doi dintre acești trei candidați. Același lucru se poate întâmpla și la nivel central. Dacă un partid e pe cai mari, celelalte pot face o coaliție care să îi reziste.

Partidele mici sunt excluse din parlament iar votanții lor ne-reprezetați. Nu e obligatoriu. Pentru că partidele mici chemate să participe la mari coaliții au prin aceasta putere de negociere. Pot, printre altele, să ceară păstrarea identității politice, și distribuirea de locuri în funcție de sondajele de opinie. Nu e nimic spectaculos sau nou aici. Succesul lor va depinde de modul în care sunt capabile să își educe electoratul să voteze din convingere în detrimentul votului util. Pe de altă parte… scena politică este în curs de consolidare treptată. Avem de ceva vreme un sistem în care, în mod tipic, trei partide/alianțe, aliniate în două tabere, încearcă să controleze parlamentul prin majorități covârșitoare sau prin cooptarea minorităților. E posibil ca uninominalul pur să întărească acest proces, dar fenomenul este deja în curs.

Mișcările independente sunt descurajate. Fals, problema este în altă parte. Practic există în România doua tipuri infuzii politice despre care are sens să discutăm în acest context. Candidații carismatici, credibili, văzuți ca independenți de sistem, care vin deja de pe o poziție de putere și  caută o altă poziție de putere (exemple: Victor Ciorbea, Sorin Oprescu, Mihai Razvan Ungureanu) nu vor fi neapărat stânjeniți, poate dimppotrivă. Mișcările care vor să capitalizeze o carismă sau o idee (ApR, URR, etc.) vor continua să nu aibă șanse, după cum nu aveau nici până acuma.

Politicienii care provin dintre minorități/femei sunt marginalizați (Medusa). Oarecum corect. Un asemenea sistem ar putea să defavorizeze acei candidați care ajung pe lista în urma unui sistem de „cote”. Să zicem că la centru un grup de domni decid că partidul lor ar fi bine să propună 25% femei pe lista de candidați eligibili. Dată fiind ponderea femeilor în partid și structurile de conducere, ele nu ar obține în mod natural decât 10% pe liste. 5% ar putea fi cooptate din alte domenii, și apoi promovate în filiale ca aducătoare de voturi. Restul de 10% însă trebuiesc impuse cu forța și vor fi văzute a o povară („liability”) în teritoriu. Ca să impună acest 10% centrul va nemulțumi 10-20% din filiale însă restul de 80% vor susține măsura atâta vreme cât partidul per total câștigă la imagine. Altfel spus, e o mare re-distribuție în care o minoritate de filiale muncesc pentru fericirea comună și egalitatea de gen. Un asemenea sistem poate fi eficient și chiar legitim, dar nu este foarte democratic și de aceea este fragil. Probabil o soluție mai bună ar fi o participare mai largă și mai puternică a mișcării feministe în viața de partid.

Extremiștii sunt excluși de la reprezentare (Dan Șelaru). Corect. Introducerea unui partid extremist în Parlament dă satisfacție de moment celor anti-sistem, dovedind că statul nu le este a priori ostil. În timp extremiștii pot apoi să se umple de ridicol, să își plictisească electoratul sau să se miște spre centru.

„Uninominalul pur” are desigur lipsuri. Dar acestea nu îi sunt proprii, ci le împarte cu celelalte tipuri de uninominal „impur” (în două tururi sau mixt). Ideea votului uninominal pornește de de la premiza că alegătorii se pricep mai bine la selecția de resurse umane decât politicienii, ceea ce este discutabil. Diferența este considerată atât de mare încât justifică să lăsăm votul a milioane de români fără consecințe. Diversele tipuri de uninominal diferă doar prin modul și procentul în care aceste voturi sunt re-distribuite[i]. Asta mi se pare greșit.

Apoi, uninominalul depărtează parlamentarul de idea de interes național. Un politician care, de exemplu, ar fi capabil să producă o creștere de 0.5% în PIB de unul singur (caz ipotetic) ar trebui să fie un erou. Totuși, în circumscripția lui, el poate fi eclipsat de un contracandidat capabil să suplimenteze alocațiile de la buget cu 10%.

Nu vreau însă să supraevaluez valoarea acestei dezbateri. Însăși ideea de a repara democrația prin sistemul de vot mi se pare greșită. Societatea va adapta, firesc și normal, noul sistem la tabieturile sale. Dar căutând mereu vinovați  (aceștia, aceia, sistemul de vot, FMI) dăm cec în alb de iresponsabilitate și electoratului și politicienilor. Uninominalul este cu deosebire pernicios doar datorită valențelor sale populiste.

Parlamentul e rezultatul modului în care partidele produc oferta de oameni și programe și a modului în care societatea reacționează la această ofertă. Modalitatea de numărare a voturilor este aproape irelevantă, atâta vreme cât e corectă și stabilă. De aceea nu veți auzi de o țară care și-a schimbat dramatic clasa politică, PIB-ul sau soarta alterând sistemul de vot.

Andrei Tiut


[i] Sub acest criteriu, votul actual este o specie de vot pe listă.

Anunțuri

11 comments

  1. I beg to differ. Daca am obliga partidele sa faca primaries ar fi o nationalizare a deciziei unor organizatii private. Mai rau, ar fi o nationalizare facuta pentru a efectua un experiment despre care nu avem sperante rezonabile ca va reusi.

  2. Eu nu cred in obligatii. Insa daca partidele actuale ar avea mecanisme de promovare prin alegeri primare a candidaturilor acest sistem electoral ar fi binevenit.

  3. o problema insurmontabila, totusi: vum-ul ,erge foarte bine in democratiile consolidate. in romania, ma tem ca nu vom mai vedea alternanta la putere.

  4. Andrei, teama imi e ca viata dupa votul majoritar sa nu fie scurta, nasoala si brutala. 🙂
    Mi-e teama de crearea unui oligopol politic (USL/PDL sau PSD/PNL, daca predictiile lui Ovidiu se adevaresc). Mi-e teama de fragmentarea autoritatii politice – jocurile vor fi facute numai de baronii care controleaza circumscriptiile din judet. Mi-e teama de lipsa unei opozitii reale si de eforturile puterii de a dezagrega opozitia.
    Dintre toate sistemele posibile de vot cred ca s-a optat pentru cel mai prost posibil, din punctul de vedere al democratiei romanesti.

  5. Este doar durerea care vorbeste in voi :)). Serios, stadiul 3. Stadiul 1 a fost negarea (Ponta e nevolnic, nu ajunge el la putere), apoi furia (consumata in privat, se pare). Acuma e negocierea: OK, sa fie un guvern USL daca lista sa de democratic credentials va fi muuult mai lunga decat a PDL. O sa urmeze depresia: Romania a pierduta!fugim in Congo. Si apoi acceptarea.

    Iesind din psihologie, da, este cel mai prost posibil. Dar nu cred asta conteaza atat de mult. Repet, nu imi vin ein minte o tara a carei soarta sa se fi schimbat radical prin sistemul de vot.

    Si sunt dispus sa pariez o bere ca nu vom avea doua partide asa cum va temeti tu si Ovidiu (http://lacoltulstrazii.wordpress.com/2012/05/08/speculatie-uninominala/) ci macar unul din poli va fi o alianta. Asta in 2016 cand se aseaza polii, desigur.

  6. Buna,
    referitor la cum afecteaza reprezentarea politica a femeilor, tu te referi in articol la situatia in care ar exista cote de gen. Nu exista asa ceva in Romania, iar daca PSD si PDL au ratacit vreo prevedere in acest sens in statute sa stii ca nu s-a respectat niciodata. Declaratiile date din gura de unii lideri politici cum ca sprijina promovarea femeilor nu fac doi bani.

    In lipsa cotelor de gen cel mai dezavantajos sistem electoral pentru reprezentarea politica a femeilor este, statistic vorbind la nivel global, cel uninominal, iar dintre sistemele uninominale, cele tip first past he post, adica „uninominalul pur”. Exista studii facute, pot sa le caut daca vrei.

    Mecanismul este urmatorul: cand se nominalizeaza candidatii pentru colegii, de multe ori nu se nominealizeaza femei din cauza ca se crede ca femeia este un competitor mai prost in lupta electorala. In Franta unde exista legea paritarii de gen si toate partidele sunt obligate sa prezinte un numar egal de femei si barbati in alegeri, la alegerile uninominale (cele pentru Assemblee nationale – camera inferioara a Parlamentului) partidele mari au mers foarte lent inspre atingerea paritatii de 50/50, preferand sa plateasca amenzile. Aceste amenzi sunt usturatoarei, vorbim de exemplu de peste 4 milioane de euro amenda luata in 2002 de Miscarea Populara, cel mai mare partid de dreapta din Franta, din cauza ca femeile au reprezentat mai putin de un sfert din candidaturi. Partidele mici nu-si permit sa plateasca amenzi, asa ca respecta mai bine legea.

  7. Domnule Andrei Tiut,

    1. Una peste alta, ceea ce descrieţi dumneavoastră ca fezabil se încadrează parfect într-un sistem politic bipartidist.

    2. Există, într-adevăr viaţă după „uninominalul pur” (vot majoritar relativ), cum există viaţă şi după cataclisme. Dar numnai argument nu-i ăsta.

  8. @ Medusa Stiam ca au fost cote intr-un an, dar ma plec in fata expertizei tale :). Teoria ta este destul de contraintuitiva penru mine: ne-am astapta ca, in lipsa unui „stimulent” financiar, un partid sa desemneze intotdeauna candidatul cu cele mai mari sanse. Daca stii studii care documenteaza mecanismul (si nu doar prevalenta subreprezentarii) m-ar interesa sa le citesc.

    @Horia Pana
    1. Nu stiu foarte precis la care dintre descrieri faceti referinta. Dar eu cred ca sistemul de partide tinde in mod natural spre simplificare si polarizare. Astfel, desi uninominalul „pur” e un sistem prost, sistemul de partide este destul de matur sa faca fata. In schema asta faptul ca PDL ar putea disparea nu deranjeaza deloc: sistemul va reface polaritatea macar partial, in maxim 2 ani de la alegeri.

    2. Chiar nu e argument ci o metafora si o ironie la unele articole „cataclismice”. teza articolului este ca (1) multe din consecintele negative sunt exagerate si (2) majoritatea acestor consecinte sunt inerente oricarui sistem uninominal.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s