Ce putem reține din promisiunile USL 10

Odată cu apropierea alegerilor și cu pregătirea unui nou guvern se întețește preocuparea față de promisiunile politicienilor. Care sunt acestea? Sunt ele sincere? Sunt ele credibile? Ovidiu promovează cineapromis.ro, un sit care indexează metodic promisiuni în timp ce colaboratorii de pe contributors.ro se uită pe programul de guvernare al USL (având în general cuvinte de ne-laudă).

Personal nu cred ca există o corelație fundamentală între programul de guvernare și performanța unui guvern, nici în bine nici în rău. Mi-ar fi greu să dovedesc această idee, deoarece conceptele implicate nu sunt atât de clare și măsurabile pe cât par. Și mai sunt și factorii externi (moștenirea, Europa, piața globală) care de fapt limitează marja de manevră a unui guvern. Dar, din aceleași motive, nu cunosc nici ca cineva să fi demonstrat existența unei corelații. Dacă aveți altă părere sunteți rugați să mă corectați în cometarii.

Și promisiunile electorale, luate in integrum, vor dezamăgi întotdeauna. Dată fiind dinamica campaniei electorale promisiunile vor fi multe și adresate unor grupuri sociale diverse astfel încât conjuncția logică a promisiunilor  (P1∧P2∧…..∧Pn) este inevitabil falsă. Apoi, evoluția societății, conform majorității criteriilor imaginabile, are perioade mai bune și mai rele. Dar agregatul promisiunilor electorale trebuie de regulă să reflecte o imagine pozitivă – prea puțini politicieni își permit să promită „sânge, trudă, lacrimi și sudoare”.

Totuși, voi încerca să argumentez că există o serie de promisiuni pe care politicienii încercă, adeseori cu oarecare succes, să și le îndeplinească.

*

În 1996 Convenția Democratică a promis „Schimbarea”. Și schimbare am avut; este probabil că măsurile luate de guvernele Convenției au dizolvat aranjamentul instituțional pre-existent, forțând o serie de reforme care nu au mai fost reversibile. Dar costurile tranziției, uneori sporite de ineficiența guvernării, au fost mari; în acest context PDSR a promis în 2000 o guvernare mai așezată și protecție socială, ceea ce s-a și întâmplat. În 2004 Alianță D.A. a promis liberalizarea economiei (cotă unică) și lupta împotriva corupției; ceea ce, într-o anumită măsură, a și făcut. Dintre alegerile din 2008 (parlamentare) și 2009 (prezidențiale) decisive mi se par ultimele; în Suntem ceea ce votăm, am argumentat că de fapt președintele s-a încadrat rezonabil în așteptările create înainte de alegeri.

Este foarte adevărat că promisiunile nu au fost scopuri ale politicilor guvernamentale ci doar mijloace. Altfel spus, politicienii promit că vor lua niște măsuri și că aceste măsuri vor fi eficace, ducând la o societate „mai bună”. Am ales să nu includ acest fapt în analiza promisiunilor deoarece de ceva vreme toate partidele vorbesc despre același lucru: o societate prosperă, modernă și funcțională. Modalitățile de atingere a acestui proiect le deosebesc, nu și imaginea rezultatului final.

Risc de aceea să afirm că, începând cel puțin din 1996, există un număr restrâns de promisiuni electorale care dau identitate unui partid/ politician și pentru îndeplinirea cărora vor fi desfășurate eforturi semnificative. Afirmația este delicată, deoarece nu putem exclude că identitatea partidelor a fost rescrisă în memoria colectivă prin ce au făcut mai degrabă decât ce au promis. Așa că dacă vă par prea tranșant, ne putem replia pe ceva mai modest: există un palier al promisiunilor politicienilor care tinde să se îndeplinească. Tot e ceva.

Există două rezerve esențiale față de paragraful anterior. Prima este că în grupul fundamental intră promisiuni și nu relațiile dintre ele. Spre exemplu avem: „Partidul x dorește relansarea economiei prin creșterea cererii agregate a populației, ducând astfel la un nivel de trai mai ridicat”. Orice politician care vrea să supraviețuiască „luptă” pentru nivelul de trai ridicat, așa că acest aspect nu ne interesează. Între celelalte două partidul încearcă să ne sugereze o relație de cauzalitate, sau măcar de compatibilitate. Asemenea relații nu fac parte din nucleul promisiunilor fundamentale și sunt mai degrabă tehnici de vânzare. În fapt o maxim o afirmație din cele trei se poate califica ca „promisiune fundamentală” anume aceea pe care partidul sugerează că o va abandona ultima. Un partid favorabil mediului de afaceri, spre exemplu, se va re-orienta rapid spre alte mijloace de creștere economică dacă strategia cu „cererea agregată” dă greș; un partid mai favorabil forței de muncă va păstra măsurile de redistribuție într-o primă fază chiar dacă vor produce efecte în timpul planificat.

A doua rezervă spune ține de folosirea termenilor „eforturi semnificative”. Nu susțin că politicienii confruntați cu măsuri impopulare sau dăunătoare bazei financiare a partidului vor merge neapărat până la capăt. Nici guvernarea Ciorbea nu a fost atât de reformistă pe cât ne-a lăsat să înțelegem că va fi și nici lupta anti-corupție a președintelui Băsescu nu a for atât de fermă pe cât așteptau susținătorii săi apropiați. Presupunând un egoism rațional, putem crede că, atunci când are interese contrare, politicianul va devia chiar și de la promisiunile fundamentale, în măsura în care se așteaptă ca penalizarea electorală să nu fie drastică. Adică politicienii își vor întinde plapuma tot mai mult, atâta vreme cât speră că în vom vota în continuare (strategia „răul cel mai mic”).

*

La ce folosesc toate aceste distincții? Am adăugat modelului suficiente elemente de prudență încât să îl consider realist – de unde o anume diluție. Totuși, rămânem cu ideea că în marea de propoziții cu dublu și triplu sens vom găsi promisiuni care sunt ne-ambigue și pe care partidul/politicianul nu le poate abandona decât cu costuri electorale prohibitive.

În opinia mea pentru USL sunt relevante două promisiuni. Prima spune că USL va „restaura funcționalitatea instituțiilor statului”. La nivel central asta înseamnă de-blocarea și posibil re-reglementarea relațiilor între cele trei puteri, incluzând probabil mai puține  ordonanțe de urgență/ asumări de răspundere și aproape sigur mai puține legi ne-constituționale. La nivelul cetățeanului, măcar în prima fază, se va încetini retragerea statului din societate (desființare de spitale, școli, etc.). Rămâne teoretic posibil ca un  guvern USL cu un foarte bun nivel de încredere să continue restructurarea acestor servicii dacă poate să o prezinte ca o întărire și nu o scădere de funcționalitate.

A doua spune că USL va avea o abordare mai creatoare/creativă a politicilor economice. Altfel spus se va abandona modelul de control economic promovat de Emil Boc în care austeritatea veniturilor populației este și panaceu universal și în care reducerile sunt aplicate indiscrimnat. În funcție de mulți factori, între care FMI joacă un rol proeminent, asta poate însemna orice între o abandonare a austerității și o austeritate mai analitică, mai grijulie față de nevoile populației și funcționarea sistemelor.

Aceste promisiuni întrunesc aceleași criterii pe care le întrunesc și promisiunile pe care le-am considerat „fundamentale” în campaniile trecute. Sunt specifice USL, neambigue (nu există declarații contrare), suficient de particulare, se află pe agenda populației și pot fi evaluate relativ corect de către aceasta.

La fel de important este și ceea ce nu se promite. Modelul de societate funcțională al USL este o versiune ușor romanțată a statului din guvernările Tăriceanu/Năstase. De aceea, dacă principala dumneavoastră preocupare pe termen scurt este în continuare „reforma statului” este posibil ca USL să nu vă reprezinte interesele. Apoi, critica austerității indiscriminate – în sine binevenită – poartă mereu riscul unor experimente economice sau redistribuiri populiste ale avuției. În fine unele aspecte fundamentale rămân în suspensie. Includ aici reforma Justiției (dincolo de MCV) și educația.

Nu este cu totul imposibil ca în lunile ce urmează nucleul promisiunilor fundamentale să sufere unele schimbări ca urmare a situației politice speciale. Spre exemplu USL ar outea fi obligat să formuleze o politică minimala vis-a-vis de justiție. Dar odată stabilizată, mă aștept ca agenda să fie respectată, IMF permitting, până la următoarea re-definire a identității (să zicem, doi ani)

Andrei Tiut

Anunțuri

10 comments

  1. Pingback: Guvernul Ponta « Motanul Incaltat

  2. Pingback: Cum să recunoşti minciuna (1) «

  3. Pingback: Al patrulea proiect pentru România «

  4. Pingback: Involuţia discursului radical al PDL. Şi despre promisiunile fundamentale « Civitas Politics

  5. Pingback: Finanţele, USL şi cele două paradigme ale corupţiei (early warning) « Civitas Politics

  6. Pingback: Cum de este posibil ca dl Corlăţean sa o numească pe dna Kovesi… oriunde « Civitas Politics

  7. Pingback: Ce așteptări am de la guvernarea USL? « Civitas Politics

  8. Pingback: Dacă aş fi PDL… « Civitas Politics

  9. Pingback: Previziunile 2013 (din decembrie în decembrie) « Civitas Politics

  10. Pingback: Alegeri euro-parlamentare: Ce veți face dumneavoastră la Bruxelles stimați candidați? « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s