Congresul PNL: putere nudă și putere îmbrăcată 3

Congesul PNL din 2012. Sursa: Cronica Romănă

Congesul PNL din 2013. Sursa: Cronica Română

Actualul congres al PNL îmi produce oarecari satisfacții intelectuale. Se face în jur de un an de când am zis că negocierile PNL-PPE sunt serioase (și au fost), că nu vor afecta USL (și nu au creat niciodată probeme), că vor putea produce o sciziune pe partea stângă (centristă) a partidului (și au produs). Am vorbit și de faptul că dl. Tăriceanu are o șansă reală de a produce un partid dacă PSD cooperează suficient (și are). Sau că FC ar putea fi în avangarda rapprochement-ului față de PNL; aici m-am cam înșelat și cei ce au mizat pe Vasile Blaga au avut dreptate. Toate aceste fapte sunt, în principiu, acceptabile în politică.

Și, totuși, am avut față de acest congres o anumită reținere pe care abia curând am clarificat-o. Dacă ne uităm la PNL-PDL-PPE și trebuie să spunem repede ce reprezintă această grupare fără să folosim cuvântul „dreapta” vom avea mari probleme.

Pretenția pe care o au mulți ca partidele să se conducă după doctrină este probabil nerealistă. Totuși partidele și alianțele au mai întotdeauna un număr de idei directoare cu care merg în fața electoratului și pe care electoratul le acceptă ca fiind „reale” și nu pură propagandă. Aceste idei sunt, dacă doriți, „sufletul” sau „vocea” partidului sau alianței. Multe asemenea idei sunt pur negative, și aici am putea spune că unele suflete au fost mici și negre. Dar, dacă ne uităm la noua aglutinare de dreapta nu îi putem găsi sufletul. Cum ar zice Barbu Mateescu, nu găsim valorile din politică.

Opoziția la Victor Ponta (pe scurt anti-pontismul) ar fi, ni se spune, acest suflet – această identitate. Doar că… nu este chiar așa. PPE nu are nici o treabă cu Victor Ponta pentru că funcționează pe alt nivel. Pentru populari este un joc transparent de putere. Pentru accesul la această putere o promovează pe Adina Vălean ca vicepreședinte PE. Doamna Adina Vălean, nu hotărâta doamnă Reding sau harnica doamnă Macovei. Asta pentru cine crede că partidele europene sunt un turn ed fildeș al valorilor.

Tot puterea a separat PNL de PSD în toate narațiunile despărțirii. Însă liberalii rămân în deconcentrate, dl Antonescu prieten cu politicienii PSD (după propria declarație), etc, etc.

Mai credibil este anti-pontismul la PDL. Dar chiar și ei trebuie să reconcilieze cumva faptul că în 2013 Crin Antonescu era ciuma anti-constituțională pe când Victor Ponta era birocratul cu care se poate încă lucra.

Atât PNL cât și PDL au, în epoca post Băsescu probleme de identitate. Alăturarea partidelor nu estompează acest probleme ci le întărește. Sper, sincer, ca aceste probleme să se rezolve pentru că România are nevoie de concurență politică reală. Ori, mâna întinsă fără o poveste nu primește, știm bine, voturi.

Andrei Tiut

3 comments

  1. Pingback: 2015: în loc de predicții « Civitas Politics

  2. Pingback: Prognoză politică: volatilitate în profunzime, gheață la mal « Civitas Politics

  3. Pingback: Tocănița de sondaje. Azi: INSCOP « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s