2015: în loc de predicții 3

10700300_394992220658113_2583691648655070495_o

În principal datorită dlui Iohannis, care încă nu ne permite să îi vedem strategiile, este prematur să facem predicții pentru 2015. Dar putem să discutăm evoluții posibile.

1. PSD: prietenii lui Ponta

Strategia PSD în momentul de față, susținută mediatic în primul rând de grupul din jurul dlui Ponta, pare să fie următoarea: până la alegerile din 2016 (1a) Klaus Iohannis trebuie să dezamăgească și (1b) PSD să fie (oricât de puțin) deasupra așteptărilor. Pentru a dezamăgi președintele nu trebuie să fie înfrânt ci trebuie să se înfrângă singur. De aceea PSD nu se poziționează ostil față de președinte (1a) ci încearcă să îi asimileze temele de pe agendă (1b). Șansa PSD de a atinge acest obiectiv se bazează pe așteptarea ca președintele să nu își poată mulțumi toate segmentele de electorat, izolarea Președintelui ca instituție față de decizia economică, așteptările relativ modeste față de PSD pe tema corupției, disponibilitatea partidului de până acum de a-și lăsa liderii „singuri în fața DNA”. Rezultatul dorit al acestei strategii este ca președintele să își atingă vârful de formă undeva în 2015 și să fie în scădere pronunțată în perioada electorală din 2016.

2. PSD: neprietenii lui Ponta

În esență PSD are la bază două linii de consens. Unul este consensul de la Snagov, care presupune urmărirea integrării occidentale a României în dauna alinierii cu Rusia și este împărtășit cu celelalte partide „mainstream” românești. Celălalt este consensul din jurul lui Bivolaru care presupune ca membrii de vază ai PSD să nu fie abandonați atunci când au probleme cu Justiția. Al doilea consens este zguduit de încarcerarea lui Adrian Năstase dar încă nu anulat. Ori, acest al doilea consens este violat prin acțiunile de la punctul 1. Va exista cu siguranță o reacție în partid, deși până acuma dl Ponta pare să controleze situația. Este de așteptat ca premierul să continue să amenințe cu posibilitatea ca PSD să piardă puterea. Cea mai mare amenințare este o pierdere „dezordonată” a puterii, prin moțiune de cenzură sau demisia lui Victor Ponta fără consultarea partidului. Într-o asemenea situația președintele poate lansa ipoteza că nu mai există majoritate în jurul PSD și poate testa această ipoteză în Parlament.

Dl Ponta va încerca, probabil, să sugereze că o pierdere a guvernării echivalează cu accesul inamicilor politici la informațiile din ministere și că noul guvern ar pute alege să inunde DNA cu informații care să poată fi folosite împotriva „baronatului” PSD. Trebuie spus că există deja  precedente în care oameni politici au fost deraiați prin plângeri la DNA sau alte forme de instrumetalizare a Justiției din exterior. Bazat pe aceste precedente, dl. Ponta își poate exprima temerile fără sa atace cu adevărat Justiția și fără să se expună politic.

3. Klaus Iohannis

Președintele are la îndemână două strategii rezonabile și una proastă.

(3a) O primă strategie este să joace rolul de mediator instituțional și mediator onest al dezbaterii publice (este rolul pe care îl așteaptă Semanticus). Asta presupune ca Președintele să accepte de facto strategia PSD de la punctul 1 și să își propună o consolidare treptată, ajungând la un nou vârf de formă în 2019-2020. Această strategie este prefigurată de majoritatea luărilor de poziție de după alegeri.

(3b) O a doua strategie este să încerce să anihileze strategia de la punctul 1 și să ofere un sprijin semnificativ noului PNL. Este o strategie complicat de pus în practică, dat fiind stilul președintelui. Aplicarea ei ar necesita un balet delicat de poziții, jumătăți de sugestii, negări plauzibile care să schimbe treptat percepția publică, etc. Președintele Iohannis nu este președintele Băsescu și nu poate face aceste manevre fără un sprijin masiv din partea (n)PNL. PDL și (v)PNL au mai făcut asemenea fapte de arme, dar asta se întâmpla în secolul trecut, pe vremea lui Radu Vasile. Totuși, anumite alegeri de personal din jurul său lasă această strategie deschisă.

(3c) Cea mai proastă strategie este o combinație proastă a (3a) și (3b). Trebuie spus că majoritatea combinațiilor posibile mi se par proaste; și mi se pare că nu există greșeală mai mare pe care o poate face dl Iohannis acum decât să evite să aleagă o cale clară de urmat. Dar anul este încă la început și posibilitatea unui mix de succes între (3a) și (3b) nu poate fi cu totul exclusă.

4. Noul PNL

Noul PNL este beneficiarul unui capital de simpatie venit dinspre președinte și ca atare dependent într-o oarecare măsură de strategiile acestuia.

Strategia (4a) corespunde strategiei (3a) a președintelui. Fără un sprijin masiv din partea d-lui Iohannis, PNL este lăsat să capitalizeze în principal erodarea lui Victor Ponta. Ceea ce nu este deloc puțin – știm că politica românească este oarecum predispusă la schimbări.

Pericolul PNL, despre care am mai vorbit, este să nu își găsească o identitate clară. Partidul se va vedea sfâșiat între dorința de a nu aliena electoratul lui Klaus Iohannis și nevoia de a nu livra militanți pentru proiectele politice ale lui Traian Băsescu. O rezolvare rapidă a acestui nod gordian nu va fi posibilă, fiind nevoie întâi de fuziunea în teritoriu. Acolo se vor ciocni așteptările unor PDL-iști (paritate, respectarea puterii existente în teritoriu) de așteptările unor PNL-iști care vor contabiliza sporul de voturi adus de Klaus Iohannis în curtea (v)PNL. Partidul trebuie nu doar să navigheze în siguranță prin aceste ape, dar și să reușească consolidarea unei identități publice unitare.

Strategia (4b) – corespunzând (3b) – este cea mai puțin previzibilă: multe vor depinde de deciziile tactice luate pe parcurs și de cei ce vor pune în practică aceste decizii.

(Non)strategia (4c) corespunzând (3c) este, în schimb, cel mai simplu de descris. În acest caz PSD are nevoie doar să nu facă greșeli ca sa câștige în 2016..

5. Micile partide.

Cristi Andrei susține că micile partide vor avea un potențial de șantaj sporit. În mod normal eu consider că principalul potențial de șantaj în ale cel ce controlează bugetul (adică premierul). Acesta este urmat de președinte care are potențial de șantaj în anumite momente critice. Partidele mici, în schimb, sunt inter-schimbabile și nu ajung prea des să pună piciorul în prag.

Pe de altă parte, eu și Cristi Andrei am mai făcut odată predicții diferite în ceea ce privește liniștea politică, și el a avut dreptate în defavoarea mea.

În orice caz, trebuie să nu uităm că, măcar în acest moment, coaliția din jurul PSD are o redundanță ridicată. Asta face ca pe moment partidul să nu fie în pericol semnificativ de a pierde guvernarea. Pentru a detbalansa scena politică sunt necesare schisme în marile partide.

Andrei Tiut

De citit:

  • Cristi Andrei are o serie de articole despre micile partide și posibile forme de fragmentare a scenei politice.
  • Costin Ciobanu identifică o a altă posibilă strategie pentru Klaus Iohannis: de a îi crea premierului posibilitatea să își facă singur rău. Rațional este posibil, dar președintele nu mi se pare neapărat genul de personaj.
Anunțuri

3 comments

  1. Pingback: Marele Încasator și Marele Preot « Civitas Politics

  2. Pingback: Andrei Tiut (CivitasPolitics): | Radu Zlati - deputat de Gherla

  3. Pingback: Marele Încasator și Marele Preot

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s