Suprimarea votului diasporei Răspunde

IMAG0135

De la delegitimarea votului diasporei până la suprimarea acestuia nu a fost nevoie decât un ciclu electoral. În 2010, la nici câteva luni după alegerile prezidențiale din 2009, cei care au pierdut alegeril atunci, PNL și PSD se lansau în diatribe la adresa votului diasporei. Traian Băsescu a câștigat în 2009 un al doilea mandat, datorită votului diasporei.

Cei peste 147.000 de români care au votat atunci și au decis rezultatul alegerilor prezidențiale din 2009 au fost ținta atacurilor forțelor politice care au pierdut scrutinul. Atunci participarea sporită a diasporei a fost interpretată partizan, prin prisma clivajelor politice existentă și condamnată. O analiză a rezultatului alegerilor realizată de PSD considera că preferința diasporei pentru Traian Băsescu s-a datorat discursului anti-sistem al acestuia, care a rezonat cu românii care se confruntă cu o dublă frustrare: „aceea de a nu-şi fi putut construi o viaţă decentă în ţara de origine; aceea de a fi trataţi ca subiecţi de mâna a doua (atunci când nu sunt trataţi ca persoane indezirabile) în ţările de reşedinţă.”

Crin Antonescu, pe atunci încă lider al PNL și care păstra speranțe pentru un mandat de președinte începând cu 2014 dorea numai ca românii care plătesc taxe și impozite în România să voteze. Iar Mircea Geoană se considera/era considerat președintele „ales de românii din România”.

Toate aceste nonsensuri și frustrări politice direcționate împotriva diasporei reflectau pe de o parte polarizarea din perioadă 2009-2014 care a caracterizat politica româneasă, și pe de altă parte lipsa de înțelegere a fenomenului participării politice a românilor din străinătate. Percepția negativă asupra votului diasporei nu a dispărut. Dimpotrivă aceasta a supraviețuit momentului 2009 și a fost transformată în politică publică în 2014, cu ocazia noului ciclu electoral.

De la percepția negativă a votului diasporei, până la suprimare votului diasporei a fost doar un pas. Cozile interminabile de la ambasadele României din străinătate și intervenția forțelor de ordine pentru înlăturarea zecilor și sutelor de români furioși care nu au putut să-și exprime dreptul de vot la alegerile prezidențiale ar fi putut fi evitate foarte ușor în anul electoral 2014.

După cum bine a observat Mircea Kivu, participarea românilor din afara granițelor la alegeri a crescut începând în ultimul deceniu: de la 40.869 în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2004, până la 379.116 de alegători în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2014. O simplă privire asupra datelor statistice privitoare la participarea românilor la alegeri prezidențiale în ultimii 10 ani ar fi furnizat destule informații care să conducă la o mai bună organizare a alegerilor de la sfârșitul anului trecut. Dacă se mai ia în considerare faptul că în jur de 2 sau 3 milioane de români traiesc și muncesc în afara granițelor, atunci chiar nu există o scuză pentru modul în care s-au organizat alegerile prezidențiale în diaspora în 2009. Apoi țintele emigrație ale românilor au fost state cu regimuri democratice consolidate din Europa și culturi civice participative: Spania, Italia, Franța, Germania, Irlanda, Olanda țările nordice, Marea Britanie. E greu de crezut că românii o dată stabiliți în aceste țări, au ignorat cu desăvârșire cutumele politice și civice ale gazdelor, de unde și interesul  lor crescut pentru politica românească. Ignoranța și incompetența au o limită dincolo de care se află reaua credință și frauda electorală.

Guvernul României este principalul responsabil pentru modul dezastruos în care au fost organizate. Deși doi miniștri de externe, Titus Corlățean și Teodor Meleșcanu, „au plătit cu funcția”, adevărații responsabili sunt premierul Victor Ponta și vicepremieul Liviu Dragnea. Pe hârtie au existat la fel de multe secții de vot în 2014 ca în 2009, o parte din acestea însă au fost înființate în localități unde nu trăiau un număr mare de români. În loc să preia „presiunea” de pe ambasadele sau consulate situate în orașele cu densitate mare de români, noile secții de votare nu au avut un impact major asupra aglomerației din principalele centre de vot din străinătate.

Culpabilitatea guvernului în organizarea proastă a votului din diaspora devine evidentă între cele două tururi de scrutin, în momentul când la secțiile de votare din străinătate s-au prezentat în primul tur al alegerilor prezidențiale 161.262 de cetățeni români, o prezență mai mare decât s-a înregistrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2009, și nu au fost luate măsuri eficiente pentru facilita participarea cetățenilor români la scrutin. În loc să suplimenteze secțiile de vot în urma participării peste așteptări a diasporei la scrutinul prezidențial premierul s-a ascuns în spatele sintagmei „nu putem schimba regulile jocului în timpul acestuia”. Participarea sporită a diasporei la vot a însemnat crearea unei situații de forță majoră, care ar fi trebuit, dacă guvernul și-ar fi propus să organizeze un scrutin corect, să ducă la adaptarea „regulilor jocului” la noua realitate politică.

Guvernul avea la dispoziție o serie întreagă de măsuri prin care putea între cele două tururi de scrutin să îmbunătățească organizarea alegilor în diaspora: suplimentarea secțiilor de votare în țările unde s-a înregistrat un aflux mare de cetățeni români la urne, desființarea acelor secții de vot unde prezența a fost sub așteptări și redirecționarea resurselor spre zonele cu aflux mare de votanți, precum și organizarea în afara ambasadelor și a consulatelor a unor secții de vot cu ajutorul organizațiilor de români și a bunelor oficii a statelor gazdă. Ministerul Afacerilor Externe, organizatorul scrutinului în afara țării, de comun acord cu Biroul Electoral Central putea, atât în turul întâi cât și în turul al doilea, să prelungească programul de vot al secțiilor de votare din străinătate.

Niciuna dintre aceste soluții de corectare a crizei generate de participare sporită a cetățenilor români din afara granițelor nu a fost aplicată. Mai mult în locul acestora au fost puse în practică o serie de pseudo-măsuri care nu au îmbunătățit foarte mult situația la urne în cel de-al doilea tur de scrutin: suplimentarea personalului și sporirea numărului de cabine de vot.

După alegerile din 2014 au fost rapid identificați vinovații: cei doi miniștri de externe din timpul scrutinului, Titus Corlățean (care în loc să aplice legea a demisionat) și Teodor Meleșcanu, numit aparent doar pentru organizarea turului doi, Bogdan Stanoevici ministru pentru Românii de pretutindeni și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Stejărel Olaru.  Toate aceste persoane au din punct de vedere politic o singură semnificație: sunt sacrificabili pe altarul opiniei publice.

De ce au fost obstrucționați administrativ românii din diaspora la alegerile prezidențiale din 2014?

Răspunsul este brutal de simplu: deoarece la nivelul conducerii PSD, partidul aflat la guvernare și al cărui lider candida la funcția supremă în stat, s-a crezut că românii din afara granițelor votează „instinctiv” împotriva lor. Mai mult în spatele unei participări sporite a diasporei la alegeri PSD suspecta că s-a ascunde o fraudă electorală. După alegerile din 2009 PSD, dar și PNL, au lansat acuzații de fraudă în diaspora mai ales cu privire la modul cum s-a desfășurat votul la Ambasada României de la Paris. Alte acuzații de fraudă au vizat, la vremea respectivă, filialele Institutului Cultural Român. Niciuna dintre aceste acuzații de fraudă electorală nu a putut fi dovedită, însă credința că votul din diaspora din 2009 a persistat la nivelul PSD și mai apoi al USL.

O altă motivație pentru suprimarea votului românilor din străinătate ține de faptul că partidele politice românești s-au obișnuit cu o participare redusă la scrutinele naționale care le permite să anticipeze rezultatele alegerilor. Participarea românilor de peste hotare într-un număr semnificativ la alegeri tinde să strice „calculele” politice privind rezultatul alegerilor.

Cu alte cuvinte Victor Ponta și Liviu Dragnea, cel care a condus campania prezidențială a PSD, nu au dorit să repete experiența lui Mircea Geoană din 2009. Decizia politica de a suprima prin obstrucționare administrativă votul diasporei a fost cel mai probabil luată în urma experienței din 2009 și a reacției negative din interiorul PSD în legătură cu impactul participării acesteia la „jocul” politic.

Ostilitatea PSD față de participarea politică a românilor din străinătate a fost evidentă încă din primul tur al alegerilor prezidențiale, când premierul și candidatul PSD la prezidențiale, Victor Ponta atribuia existența cozilor și a aglomerației la urne pe seama absenței fraudei:

Au fost cozi la secțiile de vot pentru că nu se fraudează… În 2009 s-a furat în diaspora. Acum vedeți la Paris, dacă nu se fraudează, se face coadă.

Iar această ostilitate pare să supraviețuiască înfrângerii electorale din 2014, după cum arată regretul lui Victor Ponta că românii din diaspora nu contribuie la bugetul asigurărilor sociale:

Ştiu, se spune că trimit bani acasă, dar nu-i trimit la şcoli, la spitale, la drumuri, la pensii sau la şomaj. Îi trimit pe căi private, foarte bine acest lucru. Dar gândiţi-vă, dacă cei trei milioane ar cotiza cu zece euro pe luna la bugetul social al României, ar fi o contribuţie pe care am simţi-o.

În ciuda experienței recentelor alegerilor prezidențiale, ostilitatea față de participarea diasporei la procesul politic se observă nu numai în rândurile PSD-ului. Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a sugerat că românii din diaspora ar fi susceptibili mitei electorale, în timpul dezbaterilor legate de reforma legilor electorale:

Pentru cei cu o conştiinţă civică politică redusă a da plicul cu vot pentru o sumă de bani sau pentru un mic şi o bere la o fiestă în străinătate nu cred că e o mare problemă. Deci, trebuie să fim foarte atenţi în legătură cu această chestiune.

Ca și în 2009 rolul diasporei în alegerile din 2014 a fost disproporționat cu numărul efectiv al alegătorilor furnizat de aceasta din urmă. În 2014 tentativa de suprimare a votului românilor din străinătate a avut drept efect o mobilizare politică fără precedent, atât în rândul diasporei cât și în România. Eșecul lamentabil a acestei tactici politice nu reduce cu nimic din gravitatea faptei pentru cei care au crezut că prin limitarea numărului de participanți la scrutin pot câștiga alegerile. Încercarea de a-i lipsi pe românii de peste hotare de dreptul lor constituțional la vot la 25 de ani de la căderea comunismului pune sub semnul întrebării procesul democratic din România și constituie o circumstanță agravantă împotriva celor responsabili de acest act.

Participarea diasporei la viața politică a României este poate cel mai bun mijloc prin care o parte din românii care au ales să trăiască în afara granițelor pot fi convinși să se întoarcă acasă. Privită din acest punct de vedere suprimarea votului diasporei nu numai că este o tactică politică ineficientă și un atac la adresa democrației dar este și o politică guvernamentală proastă.

George VIŞAN

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s