Climatul conflictual al alegerilor prezidenţiale din 2009, polarizarea politică a societăţii româneşti din ultimii ani şi rezultatul strâns al alegerilor au dus la punerea în cauza, în special din partea opoziţiei înfrânte, a dreptului de vot al românilor din străinătate. În cele ce urmează voi analiza argumentele ridicate împotriva dreptului românilor din străinătate de a vota si voi incerca să formulez câteva argumente în favoarea menţinerii acestui drept fundamental pentru acei români care se găsesc în afara graniţelor. Menţionez încă de la început faptul că scopul acestui articol nu este unul politic sau partizan, ci doar unul civic şi de factură profesională.

Contextul politic:

Alegerile prezidenţiale din 2009 s-au desfăşurat într-un climat politic tensionat, nemaiîntâlnit până acum, actorii politici utilizând orice mijloc aflat de dispoziţie pentru a obţine voturile cetăţenilor români. Rezultatul strâns al alegerilor, contestarea acestora la Curtea Constituţională şi acuzele de fraudă au adâncit tensiunile politice şi polarizarea dintre principalii actori politici. Pe fondul tensiunii politice, a polarizării şi a rezultatului alegerilor prezidenţiale apar pentru prima dată, la nivel public critici la adresa votului românilor din străinătate, care s-a dovedit decisiv în stabilirea câştigătorului scrutinului.

Argumentele:

Din punct de vedere cronologic prima critică la adresa votului românilor din străinătate a venit din partea fostului prim-ministru al României şi fost preşedinte al Partidului Social Democrat, Adrian Năstase care într-o analiză la cald a rezultatului alegerilor din 6 decembrie argumenta:

“Nu romanii din diaspora au decis castigatorul alegerilor. De ce sa-i consideram pe acesti romani responsabili de rezultat doar pentru ca au votat mai tarziu, din motive naturale, ce tin de fusul orar? De ce nu voturile din 3-4 judete precum Cluj, Timis,  Alba sau Arad sa fie cele care au inclinat decisiv balanta? Cred ca in acest caz simplificam foarte mult realitatea electorala. Acest lucru insa nu ar trebui sa inhibe o discutie despre consistenta votului. Am auzit in aceste zile urmatorul argument: realitatea politica, economica si sociala din Romania este cunoscuta in profunzimea ei doar de catre cei rezidenti. E un argument solid, care se aplica in multe tari europene. Cei care au plecat de multi ani din tara, chiar daca citesc presa si sunt informati, nu au contact direct cu realitatea. Nu sunt afectati, direct, de reglementari, de taxe si impozite, chiar si de o viziune sau alta asupra viitorului – in sanatate, educatie, etc.Prin urmare, votul lor ar trebui sa aiba o greutate mai mica. Se impune, in viitor, o dezbatere  pe acest subiect…”

Reacţia negativă din partea presei la acest fragment din analiza alegerilor prezidenţiale publicată pe blogul său, l-a forţat pe Adrian Năstase să dea explicaţii cu privire la ce a vrut să spună de fapt în legătură cu votul românilor din străinătate.

Opinii critice la adresa voturilor românilor aflaţi în străinătate au fost exprimate şi de alţi membrii ai PSD, la puţin timp după aflarea rezultatului scrutinului. Mircea Geoană, preşedintele PSD şi candidatul acestui partid la alegerile prezidenţiale din 2009, a remarcat după negocierile de la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier că el este căştigătorul votului românilor din interiorul graniţelor: „Daca nu a inteles mesajul electoratului care a dat, cu tot cu fraudarea care a avut loc, mai multe voturi pentru mine pe teritoriul Romaniei si crede ca in acest moment poate sa acapareze intreaga putere pentru el si pentru aceleasi personaje care l-au insotit in aceasta perioada si in aceasta campanie, este problema domniei-sale – nu ne va avea pe noi complici la un astfel de exercitiu.”

Raportul de analiză al alegerilor prezidenţiale al Institutului „Ovidiu Şincai”, institutul de cercetare şi analiză al PSD, reia criticile la adresa votului românilor din străinătate şi sugerează voalat interzicerea dreptului de vot pentru românii aflaţi în afara graniţelor. Astfel raportul pune în discuţie organizarea votului în afara graniţelor de către autorităţi şi reia acuzele de fraudă electorală, făcute după alegeri şi judecate de către Curtea Constituţională (p. 14). Critica votului diasporei este continuată cu o analiză sociologică a votantului român din afara graniţelor. În viziunea autorilor raportului, românii din afara graniţelor trăiesc o dublă frustrare: „aceea de a nu-şi fi putut construi o viaţă decentă în ţara de origine; aceea de a fi trataţi ca subiecţi de mâna a doua (atunci când nu sunt trataţi ca persoane indezirabile) în ţările de reşedinţă (p.14).” Această frustrare conduce la alegerea unor politicieni de tipul lui Traian Băsescu, care promovează un mesaj politic anti-sistem. Conform raportului ISD românii din străinătate, chiar dacă se informează, au o cunoaştere limitată a situaţiei politice din ţară. Situaţia diasporei este comparată cu cea a străinilor rezidenţi în România care “trăiesc efectiv aici, suportând direct şi imediat consecinţele politicii româneşti, plătesc impozite aici, produc aici şi, după caz, creează locuri de muncă aici (p.14).” Secţiunea din raport  dedicată votului din străinătate se încheie cu o recomandare privind analizarea condiţiilor exercitării dreptului de vot în cadrul unei viitoare reforme constituţionale (p. 15).

Alte critici la adresa votului românilor din străinătate au fost făcute indirect  şi de către liderul Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu. Astfel într-un discurs recent preşedintele PNL remarca: “Traian Băsescu a pierdut, repet, alegerile prezidenţiale în România, pe teritoriul României, în faţa alegătorilor care trăiesc sub administraţia sa…”. Anterior acestui discurs Crin Antonescu a făcut o declaraţie aproape identică în timpul unei emisiuni de la Realitatea TV: „Având în vedere că tânărul Honorius Prigoană nu candidează nici la Paris, nici la New York, nici în Australia, cred că nu putem vorbi despre un capital de simpatie, ca pe vremuri, al lui Traian Băsescu, care să se pogoare şi asupra domnului Prigoană junior. Traian Băsescu a pierdut alegerile în România, vă reamintesc, şi le-a pierdut foarte clar în Bucureşti.”

Contra-argumentele:

Aparent argumentele ridicate împotriva votului românilor din străinătate sunt valide, dar la o analiză mai atentă acestea sunt suficiente şi falacioase. Aceştia renunţând să locuiască în ţară şi optând să se mute temporar sau definitiv în alte ţări pentru a-şi construi un trai decent nu mai pot participa la viaţa politică din România, deoarece nu li se mai aplică principiul fundamental al democraţiei liberale „no taxation without representation”. În plus aceştia nelocuind în România, nu suportă consecinţele opţiunii lor politice şi percep viaţa politică din ţară în mod eronat.

O problemă fundamentală a argumentului economic pentru care românilor plecaţi în afara graniţelor nu ar trebui să li să permită să participe la procesul electoral este că nu face o distincţie funcţională între cei care au plecat temporar la muncă şi cei care au optat să plece definitiv din ţară. Chiar dacă nu locuiesc în România, românii de peste hotare pot plăti impozite pe proprietate pentru proprietăţile deţinute în ţară. În plus, în cazul românilor plecaţi temporar la muncă, aceştia prin remiterile în valută către familie susţin economia României, echilibrând balanţa de plăţi. În plus  democraţia liberală valorizează cetăţenia ca pe un drept cu prioritate zero, care nu decurge din achitarea la zi a impozitelor. Românii nu devin cetăţeni abia după ce incep să munceasca şi să îşi plateasca impozitele.

Analiza sociologică efectuată în raportul Institutului Ovidiu Şincai asupra profilului votantului român din afara graniţelor nu este susţinută de dovezi empirice. Chiar dacă se poate argumenta că românii care au plecat din ţară, au făcut acest lucru sub imperiul unei frustrări masive privind nivelul de trai şi sistemul politic autohton, cu greu se poate argumenta, în absenţa unor dovezi empirice, că aceşti români sunt trataţi en masse ca cetăţeni de mâna a doua de către statele gazdă. Raportul nu citează nici un fel de studiu sociologic în acest sens şi deci aserţiunea cum că românii din afara graniţelor trăiesc o dublă frustrare de a fi fost respinşi de către două sisteme politice diferite este o simplă conjectură. Şi in orice caz nu serveşte argumentului potrivit căruia ar fi mai puţin îndreptăţiţi să voteze în alegerile din România. Singurul lucru care decurge din această aserţiune este că statul român ar trebui să se implice mai mult în această problemă.

Legarea acestei duble frustrări de o preferinţă electorală pentru candidaţii anti-sistem este de asemenea o conjectură. Când vorbim despre integrarea românilor în cadrul altor societăţi, trebuie avut în vedere că aceasta variază în funcţie de ţara gazdă şi toleranţa pe care societăţile gazdă o au faţă de străini. Este greu de crezut că românii din afara graniţelor sunt frustraţi de modul în care sunt trataţi într-un anumit stat, dar continuă să locuiască şi să muncească în acea ţară, în loc să se întoarcă în România.  În al doilea rând emigraţia română vizează ţări democratice, care promoveze integrarea socială şi au o toleranţă scăzută pentru mişcările politice anti-sistem.  Este  greu de demonstrat astfel că românii din afară graniţelor au o anumită apetenţă pentru candidaţii anti-sistem.

Asupra iresponsabilităţii votului românilor din afară trebuie ridicate câteva semne de întrebare. În primul rând trebuie avut în vedere faptul că aceştia au rude şi cunoştiinţe în România – este deci greu să argumentezi că opţiunea lor politică este complet ruptă de realităţilor româneşti. În al doilea rând cum preşedintele are un rol important în politica externă este greu de crezut că opţiunea pentru un anumit candidat, nu va avea un impact la un moment dat şi asupra românilor ce trăiesc în alte state. În privinţa cunoaşterii realităţilor din România, având în vedere varietatea mijloacelor de comunicaţii şi mobilitatea crescută a persoanelor la ora actuală  le permite acestora să deţină informaţii relevante privind ţara natală. Mai mult trăind în alte ţări aceste persoane au experienţa unor sisteme de sănatate sau de educaţie funcţionale şi pot contribui la reformarea sistemelor similare româneşti.

În privinţa retoricii care face distincţia între modul în care au votat cetăţenii români din ţară şi cei din afara graniţelor trebuie adus aminte liderilor politici că legea românească nu face distincţia între un vot acordat în interiorul graniţelor şi unul în afara lor. Astfel de retorică, care are totuşi o bază factuală, introduce o distincţie artificială între cetăţenii români. Pe de altă parte partidele politice ar trebui, în contextul sporirii interesului românilor din străinătate faţă de procesul politic din ţără, să încerce socializarea lor politică.

Concluzii:

Punerea în cauză a votului românilor din afara graniţelor îşi are resorturile în polarizarea accentuată a scenei politice româneşti. Argumentele care se pot ridica împotriva dreptului acestor cetăţeni români de a-şi exprima votul nu sunt întemeiate. În continuare participarea acestora la procesul electoral este scăzută –  doar 146.000 de persoane dintr-un numar estimat de 2 milioane de români care trăiesc în afara graniţelor. Atât partidele politice cât şi autorităţile române ar trebui să găsească soluţii prin care să încurajeze participarea politică a cetăţenilor români din afara graniţelor. Având în vedere faptul că România este încă o democraţie neconsolidată, participarea românilor din afara graniţelor reprezintă unul din mijloacele prin care sistemul politic românesc poate fi consolidat. Încurajarea argumentelor privind diferenţierea voturilor ar putea chiar afecta procesul de consolidare al democraţiei româneşti.

George VIŞAN