De câţi oameni ai nevoie pentru a pune degetul pe rana rasismului? Mai întâi avem un Agresor, cel care prin cuvinte sau fapte identifică un Altul, cel care va fi victima cuvintelor sau faptelor sale. Între cei doi se află o prăpastie, pe care primul o declară cu mândrie, o impune celui de-al doilea, care este deci silit să conştientizeze ruptura cu umilinţa acceptării sau furia celui nedreptăţit. Totuşi, mai e nevoie de ceva în acest joc care nu e încă o relaţie. Un al treilea trebuie să apară cu necesitate. Acesta este Martorul. Abia acesta, al treilea, este cel capabil să definească ruptura pentru a decide dacă avem de-a face cu un conflict între două părţi ce îşi reclamă fiecare dreptatea, ori dimpotrivă, avem de-a face cu o parte angajată nu într-un conflict, ci într-un efort (individual sau colectiv) de suprimare a drepturilor celuilalt de a pretinde o relaţie. Victima (individ sau grup), în acest caz, ar fi condamnată fără drept de apel să accepte termenii esenţialişti prin care e definită de agresor şi astfel să îşi ducă existenţa impusă de aceşti termeni. Şi să nu ne lăsăm amăgiţi. Aceşti termeni produc şi reproduc constant condiţiile socio-economice, culturale şi psihologice prin care viaţa victimei va fi definită în cel mai concret mod de termenii agresorului.
Tag Archives: cetăţenie
În umbra eșecului multiculturalismului 9
Acesta nu este un articol despre cazul Breivik sau despre multiculturalism, ci despre cei care folosesc acest caz şi această etichetă ca umbrele largi sub care pot fi îngrămădite lucruri foarte diferite. În acest articol voi discuta două discursuri care au creat un raport direct între crima unui extremist şi eşecul unei aşa-zise politici europene de încurajare a multiculturalismului. Cred că nici una dintre ele nu a fost suficient abordată pentru că posibilitatea problematizării acestor două tipuri de discurs este ea însăşi ceva ce ar trebui chestionat cu atenţie. More…
Limitele cetăţeniei: cine trebuie să-şi exercite dreptul de vot 5
Climatul conflictual al alegerilor prezidenţiale din 2009, polarizarea politică a societăţii româneşti din ultimii ani şi rezultatul strâns al alegerilor au dus la punerea în cauza, în special din partea opoziţiei înfrânte, a dreptului de vot al românilor din străinătate. În cele ce urmează voi analiza argumentele ridicate împotriva dreptului românilor din străinătate de a vota si voi incerca să formulez câteva argumente în favoarea menţinerii acestui drept fundamental pentru acei români care se găsesc în afara graniţelor. Menţionez încă de la început faptul că scopul acestui articol nu este unul politic sau partizan, ci doar unul civic şi de factură profesională.