Eu vreau de fapt să scriu un articol despre limba, cultura şi integrarea romilor. Cum însă acel articol m-a fi făcut să par în ochii unora un rasist nenorocit, îl scriu întâi pe acesta.
Cu toţii am învăţat la şcoală că limba română este foarte unitară şi non-dialectală datorită păstorilor care în transhumanţa lor au facilitat schimburile culturale. Ajuns într-o facultate de ştiinţe sociale (şi mă tem că nu în toate), studentul este familiarizat cu o teorie tulburătoare: limba română este unitară deoarece este foarte modernă, şi bine împănată cu neologisme.
Să luăm spre exemplu cuvântul „statuie”. Dinicu Golescu observă, probabil pentru prima dată în viaţă, statui. În limba vorbită de el acasă nu exista cuvânt pentru statuie deoarece în Moldova ortodoxă … nu prea existau asemenea obiecte. Astfel Constantin Radovici din Goleşti trebuie să explice cititorilor ce sunt acelea statui. Abia mai târziu termenul se împământeneşte şi la noi, pe filieră franceză, şi este numărat în fondul romanic al limbii. Acesta, fondul romanic tarziu, are o contribuţie hotărâtoare la unitatea limbi.
Fondul vechi, în schimb, este mult mai variat şi variabil. Este de notorietate variaţia unor cuvinte precum păpuşoi, curechi, barabule, etc. Cu toţii avem un bunic care ne spune că: „la noi la ţară se zicea altfel”. Dar vă propun o abordare mai sistematică. Deschideţi un ghid serios de plante medicinale şi veţi vedea varietatea de denumiri pe care o au acestea. Numai banala mentă se poate numi… More…
Civitas Politics 