Despre valahi, adică români 6

valahi-si-tigani-1875
Eu vreau de fapt să scriu un articol despre limba, cultura şi integrarea romilor. Cum însă acel articol m-a fi făcut să par în ochii unora un rasist nenorocit, îl scriu întâi pe acesta.

Cu toţii am învăţat la şcoală că limba română este foarte unitară şi non-dialectală datorită păstorilor care în transhumanţa lor au facilitat schimburile culturale. Ajuns într-o facultate de ştiinţe sociale (şi mă tem că nu în toate), studentul este familiarizat cu o teorie tulburătoare: limba română este unitară deoarece este foarte modernă, şi bine împănată cu neologisme.

Să luăm spre exemplu cuvântul „statuie”. Dinicu Golescu observă, probabil pentru prima dată în viaţă, statui. În limba vorbită de el acasă nu exista cuvânt pentru statuie deoarece în Moldova ortodoxă … nu prea existau asemenea obiecte. Astfel Constantin Radovici din Goleşti trebuie să explice cititorilor ce sunt acelea statui. Abia mai târziu termenul se împământeneşte şi la noi, pe filieră franceză, şi este numărat în fondul romanic al limbii. Acesta, fondul romanic tarziu, are o contribuţie hotărâtoare la unitatea limbi.

Fondul vechi, în schimb, este mult mai variat şi variabil. Este de notorietate variaţia unor cuvinte precum păpuşoi, curechi, barabule, etc. Cu toţii avem un bunic care ne spune că: „la noi la ţară se zicea altfel”. Dar vă propun o abordare mai sistematică. Deschideţi un ghid serios de plante medicinale şi veţi vedea varietatea de denumiri pe care o au acestea. Numai banala mentă se poate numi… More…

Protocronism, identitate și alterarea istoriei 10

protocronism3

Teoriile de superioritate nu fac decât să accentueze frustrările. Oamenii își hrănesc visele cu drogul fanteziei și rămân de fiecare dată decepționați la impactul cu realitatea. Apoi au nevoie de o doză și mai mare de fantezie. Astfel, în loc să ne concentrăm pe momentul actual în care există probleme, ignorăm realitatea, problemele de zi cu zi, pentru că ele la scara istorică nu contează, și ne abandonăm în vraja unor basme. Exact ca un drog.

Nu este nimic rău în faptul că am fi un popor normal, nici mai răi și nici mai buni decât alții. Nu am avut șansa istorică de a crea imperii din cauza locului în care ne aflăm, mereu înconjurați de alte imperii. Am fost influențați și am influențat și noi la rândul nostru (mai puțin, ce este adevărat). Nu suntem cu nimic mai presus sau mai prejos decât nimeni. Nu este nevoie să ne căutăm istorii fantastice, să ne considerăm aleșii lui Dumnezeu sau să descâlcim conspirații pentru a putea duce o viață frumoasă. Trebuie doar să ne vedem de treabă și să avem (mult) simț critic. Din păcate simțul critic ne lipsește în acest moment și suntem pasibili a ingurgita pe nemestecate orice teorie ne gâdilă mândria. Este foarte periculos. Asta s-a întâmplat și în Germania anilor ’30 când naziștii inventau o istorie glorificantă pentru a motiva dorința de supremație și nevoia de expansiune.

Istoria nu trebuie să servească politicul. Istoria trebuie să servească adevărul. Nimeni nu este perfect, multe teorii vor fi infirmate de descoperiri ulterioare, este normal, dar simțul critic trebuie să aibă grijă să nu cădem în capcana propriilor fantasme. More…

Rasismul lor? 7

De câţi oameni ai nevoie pentru a pune degetul pe rana rasismului? Mai întâi avem un Agresor,  cel care prin cuvinte sau fapte identifică un Altul, cel care va fi victima cuvintelor sau faptelor sale. Între cei doi se află o prăpastie, pe care primul o declară cu mândrie, o impune celui de-al doilea, care este deci silit să conştientizeze ruptura cu umilinţa acceptării sau furia celui nedreptăţit. Totuşi, mai e nevoie de ceva în acest joc care nu e încă o relaţie. Un al treilea trebuie să apară cu necesitate. Acesta este Martorul. Abia acesta, al treilea, este cel capabil să definească ruptura pentru a decide dacă avem de-a face cu un conflict între două părţi ce îşi reclamă fiecare dreptatea, ori dimpotrivă, avem de-a face cu o parte angajată nu într-un conflict, ci într-un efort (individual sau colectiv) de suprimare a drepturilor celuilalt de a pretinde o relaţie. Victima (individ sau grup), în acest caz, ar fi condamnată fără drept de apel să accepte termenii esenţialişti prin care e definită de agresor şi astfel să îşi ducă existenţa impusă de aceşti termeni. Şi să nu ne lăsăm amăgiţi. Aceşti termeni produc şi reproduc constant condiţiile socio-economice, culturale şi psihologice prin care viaţa victimei va fi definită în cel mai concret mod de termenii agresorului.

More…