Franța și criza ucraineană: delicatul echilibrul al intereselor 1

Putin_1380430f

Nava Sevastopol și prezența avioanelor de vânătoare în Polonia, simbolizează dilemele Franței în ceea ce privește relațiile sale cu Rusia în contextul actualei crize generate de anexarea Crimeei. Pe de o parte Franța se solidarizează cu aliații săi din NATO și recunoaște gravitatea acțiunilor Rusiei în Ucraina, pe de altă parte încearcă să nu-și „arunce” în aer cu Moscova.

Reasigurarea simbolică a aliaților NATO de pe flancul estic, cei mai expuși și solidaritatea militară cu restul alianței nu sunt îndeajuns. Este timpul pentru decizii curajoase – care să impună costuri reale asupra Rusiei. În contextul crizei din Ucraina, refuzul livrării navelor Mistral nu este numai o sancțiune care „doare” dar și un gest de responsabilitate în raport cu comportamentul internațional al Federației Ruse. More…

De ce băsiştii extremi nu pot locui în democraţie 17

David-Oath_of_the_Horatii-1784
Democraţiile nu sunt frumoase. Ele sunt murdare şi urâte. O parte a elitei politice americane a continuat, spre exemplu, torturarea prizonierilor făcându-se, în opinia mea, vinovată de crime de război. În aceeaşi ţară Patriot Act limitează habeas corpus şi alte drepturi, iar procedurile greoaie de înregistrare ţin în afara corpului electoral largi populaţii de minoritari. În Franţa lui Sarkozy magrebienii şi ţiganii au avut motive să creadă că trăiesc într-un stat poliţienesc. Chiar şi aşa, opoziţia se desfăşoară între limite pre-stabilite. Cum ar fi ca Barack Obama, înfrânt, să nu îi cedeze puterea lui Mitt Romney de teamă că acesta va încălca drepturile omului? Sau ca susţinătorii săi să folosească proceduri formale pentru a mai obţine câţiva săptămâni până la predarea mandatului?

Într-o democraţie există trei forme prin care o minoritate politică poate spera să se opună cu succes sistemului. Există căi legale de atac (de preferinţă pe fond), demonstraţii de stradă şi nesupunere civică. Primele două sunt în limitele legii. A treia este o sfidare a ei dar, în acelaşi timp, o formă de a afirma încrederea în umanitatea comună, în con-cetăţenie. Nu există democraţie construită de lideri providenţiali (cel puţin nu în timpurile moderne), de serviciile secrete, sau de măciuci. Există democraţie construită de societate, pornind de la încrederea (poate iraţională) că, într-un târziu, binele învinge. Un anumit număr de băsescieni nu mai pot să creadă că binele învinge şi sunt, de aceea, limitaţi în acţiunile lor democratice. Dacă nu se vor dezmetici curând, penalitatea aplicată de societate ar putea fi dură.

Dacă aţi citit până aici fără furie partizană, aţi putea observa că argumentul poate fi întors cu uşurinţă asupra celeilalte tabere. Dacă USL ar fi în opoziţie, furia radicală a unor susţinători ar îmbrăca poate aceeaşi formă. Perfect corect, dar puţin relevant. La 74% USL poate spera să construiască un mainstream fără PDL. La 12%, PDL riscă să devină fringe. More…

Ca un zeu printre politicieni Ponta trecea 10

Citind declaraţiile recente ale lui Victor Ponta m-am îngrijorat nu atât de pericolul iminent la adresa Justiţiei, cât de nonşalanţa cu care a vorbit despre acest subiect. Nu cred că are neapărat un plan, nu cred că automat un asemenea plan ar fi nociv (independenţa nu contrazice existenţa controlului). Dar este interesant cum premierul poate spune o frază atât de sibilinică fără să se teamă de consecinţe.

Supun domniilor voastre ideea că centrul de putere al USL (să îi zicem Ponta pentru antropomorfizare) este zeul printre oameni din parabola de mai sus. La alegeri USL a avut aproximativ 50%. Între timp am avut scandalul plagiatului, am avut suspendarea ratată, am avut scandalul Oltchim şi câteva altele. Popularitatea USL este tot cam 50%. Dacă dl. Ponta ar fi fotografiat cu o mână pe fundul gol al unui ţigan, naţiunea rasistă şi homofobă ar putea găsi totuşi puterea să menţină USL la 50%. Altfel spus, nu pare să existe pentru Ponta greşeală ireparabilă. More…

Se poate trăi cu un Iran nuclear? Răspunde

Chiar se pregăteşte Israelul să atace preventiv Iranul? Un editorial apărut în presa israeliană la sfârşitul lunii trecute sub semnătura lui Nahum Barnea a panicat întreaga planetă. Acesta vorbea de o veritabilă schismă între şefii serviciilor secrete israeliene, care se opuneau lobbyului făcut de premierul Netanyahu şi ministrul Apărării, Ehud Barak, în favoarea unor lovituri preventive asupra Iranului. More…

O telegramă pierdută și războiul cu Rusia 3

Senatorul american Richard Luggar în dialog cu președintele Traian Băsescu, București 27 august 2008

Chiar dacă dezvăluirile Wikileaks nu vor provoca o revoluție globală sau vor face guvernele mai responsabile în fața cetățenilor lor pentru modul în care își formulează politica externă, chiar și pe cele democratice,  telegramele făcute publice de Julian Assange și acoliții săi reprezintă o rară oportunitate de a diseca o parte a mecanismului de luare a deciziilor de politică externă ale statelor.

More…

Rasismul lor? 7

De câţi oameni ai nevoie pentru a pune degetul pe rana rasismului? Mai întâi avem un Agresor,  cel care prin cuvinte sau fapte identifică un Altul, cel care va fi victima cuvintelor sau faptelor sale. Între cei doi se află o prăpastie, pe care primul o declară cu mândrie, o impune celui de-al doilea, care este deci silit să conştientizeze ruptura cu umilinţa acceptării sau furia celui nedreptăţit. Totuşi, mai e nevoie de ceva în acest joc care nu e încă o relaţie. Un al treilea trebuie să apară cu necesitate. Acesta este Martorul. Abia acesta, al treilea, este cel capabil să definească ruptura pentru a decide dacă avem de-a face cu un conflict între două părţi ce îşi reclamă fiecare dreptatea, ori dimpotrivă, avem de-a face cu o parte angajată nu într-un conflict, ci într-un efort (individual sau colectiv) de suprimare a drepturilor celuilalt de a pretinde o relaţie. Victima (individ sau grup), în acest caz, ar fi condamnată fără drept de apel să accepte termenii esenţialişti prin care e definită de agresor şi astfel să îşi ducă existenţa impusă de aceşti termeni. Şi să nu ne lăsăm amăgiţi. Aceşti termeni produc şi reproduc constant condiţiile socio-economice, culturale şi psihologice prin care viaţa victimei va fi definită în cel mai concret mod de termenii agresorului.

More…

Necunoscutele Libiei post-Gaddafi: sindromul Bagdadului Răspunde

Se spune adesea că istoria, chiar dacă nu se repetă, are uneori tendinţa să rimeze. Este sentimentul pe care îl ai atunci când vrei să înţelegi evenimentele din ultimele 6 luni din Libia. La tot pasul, întâlneşti imagini, altfel, destul de familiare. Este un fel de dejà vu între Balcanii anilor ’90 şi primele momente de după căderea lui Saddam Hussein. Totul a început sub spectrul Srebrenicei, etalonul incapacităţii continentale de a opri cel mai grav masacru din Europa, de după cel de-al doilea război mondial. În urmă cu două luni, preşedintele Sarkozy chiar i-a repezit pe jurnaliştii care îl tot chestionau cu privire la riscurile campaniei NATO: More…

În umbra eșecului multiculturalismului 9

Acesta nu este un articol despre cazul Breivik sau despre multiculturalism, ci despre cei care folosesc acest caz şi această etichetă ca umbrele largi sub care pot fi îngrămădite lucruri foarte diferite. În acest articol voi discuta două discursuri care au creat un raport direct între crima unui extremist şi eşecul unei aşa-zise politici europene de încurajare a multiculturalismului. Cred că nici una dintre ele nu a fost suficient abordată pentru că posibilitatea problematizării acestor două tipuri de discurs este ea însăşi ceva ce ar trebui chestionat cu atenţie. More…

R2P: introducere în istoria unui mindset (II) Răspunde

Votul Rezoluției 1973/2011: Ambasadorul Regatului Unit Sir Mark Lyall Grant și Ambasadoarea SUA Susan E. Rice

Criza libiană stă sub semnul unui nou principiu al relaţiilor internaţionale consacrat prin adoptarea Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate. Rând pe rând, Obama, Cameron, Sarkozy au justificat legalitatea şi legitimitatea intervenţiei invocând „responsabilitatea de a proteja” (R2P). De departe, Franţa s-a aflat în avangarda implementării „responsabilităţii de a proteja”: „Ne aflăm acolo pentru a pune în aplicare un principiu istoric, crucial, protecţia civililor. Iată care este miza. Rezoluţia 1973 este una istorică pentru că instituie şi exprimă principiul responsabilităţii de a proteja. Ea impune un precedent: acela ca populaţia civilă să nu trăiască sub spectrul ameninţării (propriului guvern). Este foarte important ca prietenii noştri arabi să înţeleagă asta. Este în joc credibilitatea comunităţii internaţionale. Ceea ce se întâmplă în Libia creează jurisprudenţă” a precizat preşedintele Sarkozy. Şi totuşi, cum am ajuns aici?

More…

Fantomele Srebenicei deasupra Libiei 1

Arhitecții intervenției din Libia: Nicolas Sarkozy, Barack Obama, David Cameron, precum și Angela Merkel – oponentul acestei acțiuni

Preluăm cu permisiunea autorului, un nou articol al lui Octavian Manea publicat în Revista 22 pe tema intervenției aliate din Libia.

Pentru Obama şi Sarkozy aceasta este clipa lor de glorie „wilsoniană“. Iar NATO pare că şi-a găsit o nouă raţiune de a fi – garantul „responsabilităţii de a proteja“.

More…

Să bombardăm sau nu Libia? Sau despre „tragedia alegerii“ 2

Libia

Preluăm, cu permisiunea autorului, articolului lui Octavian Manea despre dilemele intervenției în Libia, publicat în Revista 22.

Pentru mine nu există doar bine şi rău, ci şi multe nuanţe între ele. Adevărata tragedie în viaţă nu stă în alegerea între bine şi rău. (…) Adevărata tragedie vine din dilema evaluării a ceea ce e bine. Dilemele reale sunt trăiri ale sufletului care provoacă agonii, pe care tu în lumea ta de alb şi negru nici măcar nu poţi să le înţelegi. (Henry Kissinger – 1948).

More…

Competitivitate şi coordonare economică într-o Europa unită 2

Philippe Herzog

Joi, 17 februarie am participat la conferinţa După Lisabona: consolidarea pieţei interne şi regândirea competitivităţii economice a Uniunii Europene, organizată de Institutul European din România şi ambasada Franţei. Conferinţa a fost susținută de către preşedintele asociaţiei Confrontantions Europe, Philippe Herzog, un economist francez de stânga şi fost europarlamentar. Economistul francez nu a prezentat viziunea oficială a Franţei pe tema competitivităţii europene şi coordonării economice, ci o viziune originală.

More…