O telegramă pierdută și războiul cu Rusia 3

Senatorul american Richard Luggar în dialog cu președintele Traian Băsescu, București 27 august 2008

Chiar dacă dezvăluirile Wikileaks nu vor provoca o revoluție globală sau vor face guvernele mai responsabile în fața cetățenilor lor pentru modul în care își formulează politica externă, chiar și pe cele democratice,  telegramele făcute publice de Julian Assange și acoliții săi reprezintă o rară oportunitate de a diseca o parte a mecanismului de luare a deciziilor de politică externă ale statelor.

Pentru un cercetător al politicii externe aceste telegrame reprezintă o adevărată comoară din două puncte de vedere: informația este necenzurată și se referă la evenimente recente. În mod normal cercetătorul ar fi trebuit să aștepte ani buni pentru ca informațiile cuprinse în aceste telegrame să fie declasificate  și consultate, iar autoritățile de la Washington și-ar fi rezervat dreptul de a cenzura acele informații considerate încă sensibile sau care aduceau atingere prestigiului Statelor Unite și aliaților săi. Dezavantajul Wikileaks constă în faptul că informația este totuși fragmentată și prost organizată.

Zilele trecute un nou calup de telegrame despre România au fost făcute publice de Wikileaks. Printre telegramele puse la dispoziția publicului român cea mai controversată a fost cea care rezuma un dialog care a avut loc la sfârșitul lui august 2008 între președintele Traian Băsescu și senatorul Richard Luggar, un vechi suporter al României la Washington. Ceea ce distinge această telegramă de altele similare, care în general detaliau temele de pe agenda bilaterală deja cunoscute – programul Visa Waiver,  autostrada Transilvania construită de compania americană Bechtel, reluarea adopțiilor internaționale, achiziția unui nou avion multirol de România – este discuția deschisă despre un posibil conflict militar între România și Rusia în cazul redeschiderii conflictului înghețat din Transnistria, în contextul războiului ruso-georgian din august 2008 (NB telegrama este datată 28 august 2008).

Informațiile din telegrama „eliberată” din arhivele Departamentului de Stat american de Bradley Manning și „desecretizată” de Wikileaks sunt utile pentru înțelegerea politicii externe românești în context regional și în raport cu aliații săi. România este o putere minoră, interesantă de menținerea status quo-ului postbelic european, care exclude utilizarea forței pentru schimbarea granițelor. Războiul ruso-georgian și intervenția NATO din Kosovo care a condus la declararea independenței acestei provincii, sunt văzute ca precedente periculoase care pun sub semnul întrebării regimul frontierelor agreat în 1975 prin acordurile de la Helsinki. Pentru o putere minoră ca România, care în cursul secolului XX și-a văzut granițele retrasate arbitrar de marile puteri, războiul ruso-georgian a reprezentat o evoluție îngrijorătoare, din punctul de vedere al securității naționale.

Rezumatul întâlnirii dintre președintele Traian Băsescu și senatorul american Richard Luggar relevă importanța alianțelor și a garanțiilor de securitate pentru politica externă a României. Bucureștiul nu este satisfăcut de implicarea NATO, a Uniunii Europene și a Statelor Unite ale Americii în problemele Mării Negre: conflictele înghețate (de departe cele mai importante surse amenințarea securității regiunii), securitatea energetică, arhitectura regională de securitate și ascensiunea Rusiei. Bucureștiul dorește o prezență internațională mai vizibilă la Marea Neagră pentru a contrabalansa influența condominiul ruso-turc. Atât Moscova cât și Ankara, chiar dacă au agende de politică externă diferite, sunt puteri în ascensiune sau sunt percepute ca atare[i], care afectează în mod negativă interesele celorlalte state riverane Mării Negre. Atât Rusia, cât și Turcia au blocat eforturile Bucureștiului de a implica și alți actori internaționali în regiune.

România era dezamăgită în 2008 atât de atitudinea Uniunii Europene, cât și a NATO, căutând noi garanții de securitate, sub forma unei reasigurări strategice. Bucureștiul nu a fost singurul membru NATO care a căutat reasigurarea strategică, Polonia și țările baltice au cerut și obținut, planuri concrete de intervenție a NATO în cazul unei agresiuni venite de la răsărit. Traian Băsescu a adoptat o poziție echilibrată în chestiunea războiului ruso-georgian, recunoscând atât capcana pregătită de Moscova Georgiei, dar și nesăbuința politică și militară a președintelui georgian Mihail Saakashvili.

Președintele român a utilizat atributele „aventurieri” și „lipsă de maturitate” pentru a descrie acțiunile întreprinse de regimul de la Tbilisi fapt ce denotă nemulțumirea Bucureștiului față de deciziile luate de Georgia. Criticată a fost și prestația președintelui francez Nicolas Sarkozy care a negociat un armistițiu care a favorizat Moscova. Acțiunile președintelui francez au fost puse sub semnul întrebării de mai mulți lideri occidentali, printre care s-a numărat Secretarul de Stat american din acea perioadă, Condoleezza Rice  și președintele polonez Lech Kaczynski.

Probabil cea mai controversată parte a acestei telegrame ține de aserțiunea președintelui legată de posibilitatea unui conflict militar româno-rus ca urmare a repetării scenariului georgian în Transnistria.  Ridicarea acestui subiect în cadrul discuției cu senatorul Richard Luggar a fost a avut un dublu scop, pe de o parte testarea limitelor alianței cu Statele Unite și transmiterea unui mesaj către Washington în legătură cu nevoia unei prezențe mai vizibile în zona Mării Negre.

Scenariul intervenției militare României în cazul redeschiderii conflictului înghețat din Transnistria ridică două întrebări interesante: Care sunt interesele Bucureștiului în raport cu Republica Moldova? și până unde ar fi dispusă România să meargă pentru a asigura integritatea și independența Chișinăului? Republica Moldova este importantă pentru România din punct de vedere politic și strategic. În Republica Moldova traiesc, așa cum a observat președintele 4,5 milioane de români, a căror soartă niciun politician român nu o poate ignora. Din punct de vedere strategic România nu își dorește un satelit rusesc la granița sa de est. Republica Moldova este din acest punct de vedere un stat tampon între România și fostul spațiu sovietic, în mare parte dominat de Federația Rusă, și care asigură astfel o anumită adâncime strategică țării noastre la granița de est.

Din telegramă aflăm două lucruri interesante: confirmarea sprijinului militar acordat Republicii Moldova în timpul războiului din Transnistria din 1991-1992 și posibilitatea unei intervenții militare românești pentru protejarea celor 4,5 milioane de români de peste Prut în cazul unei provocări în Transnistria. Cuvintele acestea venite din gura președintelui României relevă faptul că Bucureștiul, în anumite circumstanțe, nu va sta și va privi de pe margine în cazul reaprinderii conflictului transnistrean.

Există cel puțin două probleme cu poziția României: cât de capabil din punct de vedere militar este Bucureștiul să susțină o asemenea intervenție (la doi ani după acest schimb de opinii, Ministerul Apărării Naționale anunța ca 85% din echipamentul militar românesc este uzat moral – adică depășit) și ce sprijin ar urma să primească Bucureștiul  politic și militar din parteaUE și NATO, în cazul unei intervenții (N.B. UE nu dispune de forțe militare proprii, iar activarea garanțiilor de securitate explicite conținute de Articolul 5 al Tratatului de la Washington presupune un atac direct asupra teritoriului național). Având în vedere aceste variabile nu cred că se poate trage concluzia că Traian Băsescu ar fi fost dispus „să meargă la război” cu Rusia pentru Republica Moldova.

Concluzii

Telegrama „desecretizată” de Wikileaks relevă un proces de consultare între doi aliați. Procesul nu este unul direct, deoarece Richard Luggar este membru al legislativului american și nu are atribuții executive în ceea ce privește politica externă americană, nici același statut diplomatic cu președintele României. Practic senatorul american este „folosit” de România pentru a transmite un mesaj la Washington cu privirea la situația strategică și politică de la Marea Neagră.

În al doilea rând România, prin vocea președintelui Traian Băsescu, verifică disponibilitatea aliaților săi de a o sprijini într-un moment delicat. Exemplul unui posibil conflict la granița de est a României, în care ar fi implicate Rusia, Transnistria și Republica Moldova, și care ar putea duce la implicarea Bucureștiului este utilizat în acest scop. Exemplul formulat de președintele Traian Băsescu, este unul ipotetic, dar probabil în contextul politic regional al întâlnirii rezumate de telegrama departamentului stat – conflictul militar ruso-georgian din august 2008.

Este necesară o discuție serioasă privind natura relațiilor de securitate dintre România și Republica Moldova. Ce poate oferi România în materie de securitate Republicii Moldova în cazul re-aprinderii conflictului din Transnistria și cum ar putea interveni Bucureștiul în cazul unui asemenea conflict, sunt întrebări fundamentale la care elita politică și aparatul birocratic care formulează politica externă și de securitate a României trebuie să găsească răspunsuri adecvate.

O variantă a acestui articol a fost publicat în Revista 22.

George VIŞAN


[i] Am dubii serioase asupra ascensiunii Rusiei în plan global. În ultimul deceniu Federația Rusia a reușit să stăvilească doar partial declinul economic, politic și social ce a survenit în urma disoluției URSS în 1991. În plan regional Rusia rămâne un actor important și credibil, dar cu greu își merită titlu de putere emergentă acordat prin includerea sa în grupul BRIC de către diferiți analiști politici și economici.

Anunțuri

3 comments

  1. Chiar daca Rusia a decazut fata de pozitiile de acum 30 ani, este o forta.
    Pe langa asta este si un actor ‘fara mila’. (oricum acesta este un termen inexistent la nivelul acesta de discutii)
    In mod normal interesele economice ar trebui sa o faca sa se abtina de la interventii militare de genul celor amintite, insa atat timp cat au robinetul de petrol si gaze al europei.. si cat iarna e frig si mai ne folosim de masini.. se pare ca isi permite luxul sa ‘trazneasca’ din cand in cand cate o furnica.. asa sa arate ca are ‘laba’ mare
    E delicata pozitia
    Insa nici varianta cu ‘capul plecat’ nu este o solutie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s