Konstantin Grișcenko și Traian Băsescu, mai 2011

Cu foarte putine excepții, relațiile româno-ucrainiene nu s-au remarcat în ultimii 20 de ani prin evoluții pozitive. Diferendul privind delimitarea platoului continental tranșat de Curtea Internațională de Justiție, scandalul spionilor din 2009, evoluțiile politice interne din Ucraina și problema respectării drepturilor minorităților de către Kiev au tensionat relația bilaterală. Percepția în România la un moment dat a fost că Ucraina folosește Bucureștiul pe post de inamic de serviciu pentru solidificarea proprie identități naționale.

Ucraina însă are nevoie de România din mai mult puncte de vedere. În primul rând Kievul are nevoie de sprijinul Bucureștiului pentru a se apropia de Uniunea Europeană. În al doilea rând Ucraina este în căutarea unui echilibru între Occident și influența Rusiei – România reprezintă astfel un canal foarte bun de comunicare cu Uniunea Europeană, NATO și Statele Unite. Ucraina s-a arătat interesată în ultima perioadă chiar de instalarea unor elemente ale  scutului anti-rachetă al SUA în România și Polonia (începând cu 2018). Kievul este de asemenea un actor important pe tema soluționării conflictului din Transnistria și un actor cheie în privința Mării Negre.

Vizita din luna mai a ministrului de externe ucrainian Konstantin Grișcenko a reprezentat prima evoluție pozitivă majoră din ultimii ani in relatia bilaterala. Această vizită a permis reluarea dialogului politic, a cooperării bilaterale în domeniul economic și a dialogului pe tema drepturilor minorităților naționale, intrerupt din 2006. În contextul acestui dezgheț diplomatic româno-ucrainian mi-a atras atenția o declarație a ministrulului de externe ucrainian făcută cu ocazia unui discurs susținut în fața studenților Academiei de Drept din Kiev:

…recent, am vizitat Bucureștiul. Decizia privind întreprinderea vizitei nu a fost deloc simplă, însă în adoptarea acesteia am pornit de la un lucru simplu: neînțelegerile din trecut și conjunctura actuala nu trebuie să priveze cele două state de perspectivele unei conlucrări eficiente.

Sunt bucuros că colegul meu, ministrul de externe al României, este adeptul unei abordări similare, întâlnirea a avut succes. Cum s-ar spune la Odesa, „am avut ce să ne spunem unul altuia”

Într-adevăr, avem mai multe puncte de interes comun. Trebuie să fim pragmatici, iar problemele deloc simple, pe care le soluționăm împreună, nu trebuie să stea în calea realizării obiectivelor comune – a cooperării strânse în favoarea integrării europene a Ucrainei. De altfel, Bucureștiul sustine in totalitate obtinerea statutului de membru in UE al Ucrainei și acest lucru va facilita, în continuare, dezvoltarea relațiilor strânse la nivelul regiunilor…

Cu un simplu exercițiul retoric nu se reia o relație tensionată, dar tonul pozitiv și conținutul acestei declarații subliniază o schimbare de abordare și atitudine la Kiev. Rămâne de văzut dacă acest climat propice cooperării va conduce la rezultate palpabile în privința dezvoltării relațiilor dintre Ucraina și România în viitorul apropiat.

George VIŞAN