Marea Neagră, România și Federația Rusă 1

Ucraina. Cel mai important câmp de bătălie între Occident și Rusia în arealul Mării Negre este Ucraina. Aici este locul unde se va decide arhitectura de securitate a Europei  care o va înlocui pe cea post-Războiul Rece.

Kievul acționează ca un veritabil magnet pentru Washington și Kremlin, fiind atât o zonă de influență disputată, cât și sursa unor puternice clivaje interne în aceste state. Președintele Trump a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanților a Congresului SUA pentru abuz de putere și obstrucționarea Congresului în cazul scandalului legat de ajutorul militar american. Președintele Trump este acuzat că a încercat să condiționeze livrarea unui ajutor militar, votat deja de Congres, în schimbul lansării unei acțiuni penale împotriva lui Hunter Biden, fiul potențialului său contracandidat democrat la alegerile prezidențiale din 2020, Joe Biden. Acest ultim scandal, care a dus la activarea „opțiunii nucleare” de către Congres este direct conectat cu scandalul implicării Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016. Din punct de vedere politic, „Russiagate” a metastazat în „Ukrainegate”, cu consecințe nefaste atât din punct de vedere intern, cât și extern.

Vladimir Putin este cotat public ca fiind „adevăratul” câștigător al conflictului din Ucraina și cel care ar deține cheia încheierii acestuia. Federația Rusă este, însă, instigatorul și agresorul acestui război, iar Vladimir Putin principalul responsabil pentru deciziile strategice și politice care au condus la actuală stare de fapt din Crimea și Donbas. Probabil că istoria nu va fi blândă cu liderul de la Kremlin, dar până să se pronunțe istoricii, cetățenii ruși vor avea și ei un cuvânt de spus. Iar în momentul de față Putin nu se mai bucură de sprijinul popular pe care îl avea în 2014. Efectele economice ale sancțiunilor, mișcări de protest din ce în mai numeroase, deși nu neapărat și eficiente, efectele socio-economice ale războiului din Ucraina – toate acestea au erodat în ultimii 5 ani popularitatea lui Putin. Deja elita politică de la Kremlin se gândește care îi va fi succesorul după ce-și va încheia al patrulea mandat.

Din punct de vedere politic situația Kievului este fragilă în ciuda unor progrese evidente. În primele momente de după anexarea Crimeei și a izbucnirii conflictului din estul țării, statalitatea Ucrainei părea să fie sub semnul întrebării. Iar scopul Rusiei a fost mereu acesta: de a compromite capacitatea Kievului de a acționa și a se comporta în interiorul sistemului internațional ca un actor suveran și independent. Kremlinul a fost foarte clar: orice apropiere de occident va avea drept consecință destructurarea statalității ucrainene. După 5 ani de de conflict această abordare a eșuat. În loc să provoace prăbușirea statului ucrainean, agresiunea rusă a avut drept consecință apariția națiunii ucrainene. Reziliența Ucrainei în acești 5 ani a fost cel mai important aspect al conflictului dintre cele două state – deoarece nici la Moscova și nici în cancelariile occidentale nu se puneau mari speranțe în supraviețuirea Kievului ca actor suveran.

Alegerea președintelui Zelensky în detrimentul lui Petro Poroșenko demonstrează două lucruri importante: ucrainenii vor pace, iar în același timp vor să scape de oligarhi. Problema obținerii păcii va fi pe termen scurt și mediu principala prioritate a noii administrații de la Kiev. Iar cea mai mare provocare pentru proaspătul ales președinte al Ucrainei va fi cum să creioneze această pace astfel încât suveranitate și independența țării sale să fie conservate. Pentru a-și atinge obiectivele Volodimir Zelensky trebui să depășească două handicapuri majore. Primul este lipsa sa de experiență politică. Deja Donald Trump a încercat să facă acest lucru și aproape că a  reușit în cazul scandalului ajutorului militar. În al doilea rând, asocierea anterioară a președintelului Zelensky, pe vremea când era actor, cu oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski. Acesta era proprietarul postului de televiziune unde  Zelensky a devenit cunoscut. Apropierea dintre cei doi mereu a ridicat semne de întrebare, atât observatorilor informați cu privire la situația din Ucraina, cât și diplomaților occidentali, aflați la post la Kiev.

România. Ucraina este cheia de boltă a securității României la Marea Neagră. Kievul este cel mai mare vecin al României, iar compromiterea suveranității și integrității sale teritoriale reprezintă, la rândul său, o amenințare pentru independența și suveranitatea țării noastre. Din păcate, în ciuda unor semnale pozitive cum ar fi asistența oferită de România în domeniul cybersecurity sau deschiderea unui nou punct de trecere al frontierei, pe Dunăre, la Isaccea, relația bilaterală româno-ucraineană rămâne nefructificată. În momentul de față cea mai mare piedică în privința cooperării dintre cele două state este de reprezentată de adoptarea legii privind utlizarea limbii ucrainene. Atât Bucureștiul, cât și Kievul, trebuie să depășească acest obstacol și să înscrie relația bilaterală pe o traiectorie care să evite afectarea acesteia de teme parohiale.

Pentru România, a două provocare majoră de politică externă și de securitate la Marea Neagră este reprezentată de lipsa consensului privind natura amenințării ruse în regiune. Atât Bulgaria, cât și Turcia percep extrem de diferit de România, politica Rusiei la Marea Neagră. Sofia nu dorește o prezență NATO mai puternică și mai vizibilă în Marea Neagră, iar Ankara a trecut în cinci ani de la rivalitate în raport cu Moscova la cooperare în domeniul militar. Achiziția de sisteme antiaeriene S-400 de către Ankara este simultan un semnal către occident și poliță de asigurare a lui Recep Tayyip Erdoğan împotriva unei noi lovituri de stat. Semnalul către occident are legătură cu ce se întâmplă în Siria.

În cazul Sofiei, situația e mai simplă decât în cazul Ankarei. Din rațiuni istorice și culturale, Bulgaria nu consideră Federația Rusă o amenințare în Marea Neagră. De fapt, bulgarii se tem mai mult de sporirea puterii Turciei în regiune, decât de cea Rusiei. Bulgaria pare să fie mai interesată de securitatea energetică decât de vreo inițiativă militară. Cu toate aceastea România trebuie să fie capabilă să explice Bulgaria nevoia unei prezențe militare a NATO sporite în Marea Neagră. O serie de inițiative militare bilaterale cât și multilaterale trebuie prezentate Sofiei, iar diplomația românească trebuie să discute foarte clar despre consecințele lipsei de cooperare între aliați la Marea Neagră.

Ungaria condusă de Viktor Orban, deși este membră a Uniunii Europene și a NATO a devenit un risc pentru securitatea României și a restului flancului estic. Deși inclusă în inițiativa Bucharest 9, Budapesta, în prezent, are din ce în ce mai mult în comun cu Rusia lui Vladimir Putin decât cu valorile euroatlantice. Companiile energetice maghiare au devenit subcontractoare predilecte pentru companiile energetice ruse, iar serviciile de informații maghiare l-au „extras” pe fostul premier al Macedoniei Nikola Gruevski, acuzat de fapte de corupție și l-au adus la Budapeste, unde a primit azil politic. Nikola Gruevski a fost unul din principalii vectori ai influenței ruse în Balcanii de Vest.

Deși Budapesta încearcă să-și dovedească „loialitatea” față de ocident prin achiziția de armament, promovarea modelului „democrației iliberale” reprezintă un asalt fără precedent asupra ideilor și valorilor promovate de UE și NATO. Viktor Orban a fost lăsat să vină în România și să proclame nici mai mult, nici mai puțin sfârșitul modelului democratic liberal. Între 2017 și 2019, România era cât pe ce să experimenteze modelul democrației iliberale, sub oblăduirea lui Dragnea.

România trebuie să se reinventeze diplomatic pentru a-și asigura securitatea la Marea Neagră și în Balcani. Astfel, experiența noastră în apărarea democrației la noi acasă și în combaterea corupție, pot fi utilizate pentru a crea o adâncime strategică în raport cu proiecte autoritare de sorginte celui maghiar sau pentru a contracara influența rusă.

Aliații occidentali. România este dependentă politic și economic de modelele occidentale euroatlantice. Securitatea și apărare noastră depind de succesul și supraviețuirea NATO și Uniunii Europene, pe termen lung. În momentul de față asistăm la o puternică disonanță strategică între Europa și Statele Unite.

Emanuel Macron pune degetul pe rană atunci când spune că NATO „se află în moarte cerebrală”. Această „moarte cerebrală” este cauzată de abandonarea de facto, dacă nu de iure,  a rolului de lider al alianței de către Statele Unite. Președintele american Donald Trump nu înțelege nici rațiunea de a fi a alianțelor întemeiate de SUA, nici  rolul pe care SUA l-au dobândit în sistemul internațional. Pentru Trump aliații Americii, fie sunt niște chiriași de rea credință care profită de pe urmă generoasei umbrele de securitate americane, fie niște „fraieri” din Bronx cărora le poate cere „taxă de protecție”.

Macron, deși corect în evaluarea sa, propune ca alternativa combaterea terorismului și dialogul strategic cu Rusia. Cu alte cuvinte, ne confruntăm cu un gaullism 2.0, la fel de lipsit de imaginație ca și varianta sa originală. Pentru flancul de est, soluția lui Emanuel Macron reprezintă un dezastru politico-strategic.

Terorismul este un fenomen ce poate fi controlat, mai ales de societăți multiculturale, iar dialogul strategic cu Rusia este o pistă falsă. Occidentul și Federația Rusă au continuat să aibă un dialog strategic după 2014, însă substanța acestuia a fost cu totul alta. Este clar, în momentul de față, că Moscova dorește revanșa pentru pierdere Războiului Rece, iar apropierea de occident este anatemă pentru elita politică rusă. Niciodată, poate, rolul NATO nu a fost mai important în descurajarea amenințării ruse decât în prezent. Din păcate, nimic nu poate garanta că acest rol va continua după 2020. O eventuală integrare a Rusiei în arhitectuar de securitate europeană trebuie să aibă loc numai după ce aceasta renunță la crearea unei noi sfere de influență în fostele republici sovietice, dublată de o abandonare a ideilor putiniste ce au condus politica externă rusă din anul 2000 până în prezent.

George VIŞAN

O variantă a acestui articol a apărut și în Revista 22

Norvegia, țara în care politica NU este un cuvânt urât 2

640px-Spørretimen_i_Stortinget_22._november_2007

Ce face un consilier politic în Norvegia? Lobby. ONG-urile românești evită acest cuvânt, preferând advocacy, aparent mai șters, mai cuminte.

Când fac ONG-urile lobby în Norvegia? Când au ele nevoie, dar mai multe au un soi de moment de maximă intensitate (săptămâna de lobby sau săptămâna politică). More…

Reînvierea fenomenului protestatar Răspunde

 SONY DSC

În intervalul temporal dintre manifestațiile din anul 1990 care au stat la baza apariției Fenomenului Piața Universității și actualul curent protestatar inițiat în anul 2012, România cunoaște o mobilizare firavă a societății civile ca mijloc de presiune asupra guvernării. Timp de mai bine de 20 de ani, activitatea societății civile se axează în special pe inițierea unui model de intervenție în domenii pe care statul nu le poate asigura integral, acțiunile ONG-urilor sprijinite prin programe europene reprezentând un exemplu în acest sens. În privința presiunilor exercitate la nivel politic, se remarcă în special acțiunile specifice mișcărilor sindicale fără a se bucura însă de efecte concrete pe termen lung.
Absența unui dialog autentic între sfera civilă și sfera politică a reprezentant elementul dominant al perioadei tranziției, peste care s-a suprapus o lipsă a interesului cetățenilor pentru implicarea în soluționarea problemelor specifice comunității. În aceste condiții democrația se instaurează anevoios, reformarea sistemului întâmpinând dificultăți într-o societate în care predomină atitudinile conservatoare atât la nivelul decidenților, cât și la nivelul cetățenilor. More…

Ziua națională – cod de conduită pentru următorii 5 ani 4

006

Astăzi 1 Decembrie sărbătorim 95 de ani de la Marea Unire de la 1918 – actul a dus la crearea statului naționale românesc așa cum îl înțelegem astăzi. Fiind o cifră „rotundă” Ziua Națională va fi sărbătorită cu „mare fast”. Ministerul Apărării Naționale a anunțat că tradiționala defilare de 1 Decembrie de sub Arcul de Triumf va fi cea mai mare din ultimii 20 de ani, asta în ciuda faptului că 60% din echipamentul forțelor armate este considerat în Cartea Albă a Apărării ca fiind inoperabil sau că există probleme în ceea ce privește protecția spațiului aerian al României și al NATO din cauza vechimii sistemelor de armament aflate în dotarea Forțelor Aeriene. Dar românii trebuie să simtă că astăzi este o zi specială, iar politicienii sunt pregătiți să le ofere un spectacol pe măsură așteptărilor lor – de vreme ce românii acordă „Armatei” o încredere disproporționată în raport cu Parlamentul sau Guvernul, ca să nu mai vorbim de încrederea acordată partidelor politice.

La aproape 100 de ani de la consumarea acestor evenimente a venit momentul să depășim vechile rivalități naționale și să evităm reproducerea naționalismelor iredentiste care au provocat atâtea tragedii în această parte a Europei. A venit momentul împăcării și reconcilierii și în această parte a continentului. În cazul României este bine ca această perioadă unică prin semnificațiile sale, să fie utilizată pentru a ajunge la o reconciliere culturală și istorică cu Ungaria. Deși suntem membrii ai UE și NATO, între maghiari și români încă mai plutește umbra naționalismului iredentist. Este momentul ca această umbră să fie îndepărtată simbolic dintre cele două state. Având în vedere ocazia unică prilejuită de comemorările Primul Război Mondial a sosit momentul ca România și Ungaria să închidă un capitol important din istoria lor. Prin urmare recomand organizarea unor ceremonii comune de comemorare a evenimentelor din timpul Marelui Război. Un punct de plecare ar fi invitarea la parada militară de anul viitor organizată de 1 Decembrie a trupelor maghiare care să defileze pe sub Arcul de Triumf alături de militarii români, așa cum se cuvine unor aliați.
More…

Prezidențiabilii. Supliment cu scene din Urzeala Tronurilor 9

După articolul trecut mi s-a reproșat că nu includ și alte nume care au (totuși) încredere și care posedă una sau alta din calitățile prezidențiabile („om de stat”, „om de alianță”). Adevăruol este că am pornit cumva dinspre partide spre oameni și nu invers. Altfel spus, cei ce nu sunt luați în calcul de partide cu pretenții de a trimite candidați au fost ignorați tacit. În acest articol vom lua în considerare „salonul refuzaților”: candidaturile care pot avea sens pe hârtie dar pe care partidele nu le iau în calcul. 

More…

Dacă aş fi (Guvernul din umbră al) PDL… 2

Pe scurt, în loc să păzim doar corupţii, le luăm obiectul muncii şi atunci nu vor mai fura din lipsă de fonduri şi oportunităţi. O asemenea abordare este coerentă cu preocupările unui partid de dreapta (dreptate, stat minimal). Mai mult, cooptarea băncilor, chiar marginală, va stârnii furia intelectualilor de stânga şi per a contrario va consacra PDL ca partid de dreapta în singurul loc în care această etichetă este luată în serios: Internetul.

Însă, spre deosebire de alte măsuri „de dreapta” prin această abordare nu sunt antagonizaţi decât un număr limitat de birocraţi de nivel scăzut şi mijlociu. Cetăţeanul câştigă. Statul câştigă şi el pentru că economiseşte. Chiar şi clientela politică poate fi parţial trecută prin sistemul bugetar şi apoi reciclată ca funcţionari bancari mai bine plătiţi. More…

Amendarea scutului anti-rachetă: explicații și implicații (II) Răspunde

sm3_vl

Introducerea PAA în 2009, prima revizuire a apărării anti-rachetă în Europa, a fost prost primită în Europa Centrală și de Est, mai ales în Polonia. Decizia a fost luată fără consultarea Cehiei și Poloniei, statele care ar fi găzduit scutul și a fost făcută publică pe o dată neinspirată – 17 septembrie când Varșovia comemorează invazia sovietică din 1939. Această decizie a ranforsat percepția în statele foste comuniste din Europa Centrală și de Est că noua administrație de la Washington nu ține cont de interesele lor. Polonia, după adoptarea PAA de către a SUA, a luat decizia de a construi propriul sistem de apărare anti-rachetă, deși utilitatea acestuia este discutabilă. Varșovia nu se confruntă cu o amenințare reală cu rachete balistice, iar sistemul anti-balistic polonez, dacă va fi operaționalizat cu succes, va dubla practic amplasamentul american din această țară. Decizia de creare a propriului sistem anti-balistic de către Polonia denotă o lipsă de încredere în angajamentul SUA privind apărare anti-rachetă din Europa. Revizuirea PAA din acest an, chiar dacă a fost foarte bine gestionată de Washington din punct de vedere politic, ar putea ranforsa această lipsă de încredere a Poloniei față de intențiile principalului său aliat.

Realitate dură” a Phased Adaptive Approach este abordarea flexibilă și adaptabilă a apărării anti-rachetă. Schimbările și revizuirile, în funcție de evoluția amenințărilor sunt principalul mod de adaptare a acestei strategii la evoluțiile din acest domeniu. Pe parcursul timpului vor mai apărea schimbări și revizuiri, care vor adauga sau elimina capabilități. More…

Amendarea scutului anti-rachetă: explicații și implicații (I) Răspunde

ABM_Aegis_Ashore_Complex_Concept_USMDA_lg

Chuck Hagel, șeful Pentagonului, a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute o amendare a scutului anti-rachetă din Europa. Astfel Phased Adpative Approach, strategia americană privind desfășurarea sistemelor anti-balistice din Europa a fost amendată prin eliminarea etapei a IV-a care ar fi însemnat amplasarea de interceptori SM-3 IIB pe bătrânul continent începând cu 2020.

De ce guvenul american a modificat strategia Phased Adaptive Approach? Există trei explicații ale acestei schimbări de viziune.

Schimbarea priorităților în domeniul apărării anti-balistice de către Administrația Obama în 2009 a atras o serie de acuzații privind ignorarea aliaților din Europa Centrală și de Est, că subestimează amenințarea rusească sau că sacrifică interesele aliaților americani de dragul Rusiei. Această ultimă amendare a scutului anti-rachetă a fost gestionată mult mai bine decât introducerea PAA în 2009, atât Polonia cât și România fiind informate în prealabil de schimbare. More…

Closure între români şi unguri 13

tree_map_export_hun_rou_show_2010

În ultimii ai am tratat conflictul româno-maghiar ca pe o glumă. După convieţuirea politică între UDMR şi restul partidelor, după afilierea la NATO şi UE cine cu cine şi pentru ce se mai poate lupta. Desigur, animozitatea verbală şi paranoia persistă în anumite zone (în special Ardeal şi Bucureşti). Dar conflictele semănau din ce în ce mai mult cu războiul dus de japonezi solitari pe insule pierdute din ocean, mult după ce adevăratul război se terminase.

Ceea ce declanşează acest articol este o serie de discuţii cu amici care reiau integral temele paranoiei xenofobe anti-maghiare. Problema este că oamenii nu sunt xenofobi. Ei nu doresc că maghiarii să plătească într-un fel şi nici nu să răstoarne neapărat statu-quo-ul înspre o epocă în care românii erau mai puternici. În schimb doresc garanţii. Simt că „noi” am făcut o sumă de paşi iar „ei” nu au oferit aproape nimica la schimb. Au o teamă surdă că maghiarii păstrează o rezervă de agresivitate care abia aşteaptă să izbucnească. Presupun că în rândul populaţiei maghiare reciproca e valabilă.

Dacă stăm bine să ne gândim, progresele în relaţiile româno-maghiare au fost mereu incrementale şi cumva discrete. Nu în sensul că ar fi fost ascunse. Dar nici nu ne-au fost vândute ca „momente istorice de reconciliere”. More…

De week-end: To The Right Honourable David Cameron, His Excellency Martin Harris 1

tumblr_lw9oj8zqVF1qbc06uo1_500

Dear Mr Cameron,

Dear Mr Harris,

Rumours have it that your government plans to run a series of ads discouraging Romanian (and Bulgarian) nationals from going to UK. While some fellow Romanians are slightly annoyed by this I welcome this opportunity and encourage you to go on with your plans. You see, we are a rather sarcastic lot. A famous literature critic put it this way: frustrated with his wife’s prolonged labour, Nae mocks and denies the entire Romanian civilization. We would be more than willing to mock your civilizations also, if a proper incentive is provided. And your plan does provide a fine incentive indeed.

Secondly, living in a post-communist country, even after 20 years, we still maintain a discreet occasional smugness regarding those in the West who have never experienced “true evil”. This is most likely shared with Bulgarians also; it is a regional thing. More…

Scurt ghid de conversație cu străinii 1


The West hates us because gypsies make us look bad because they steal all the time. We don’t. We are not racist people, trust me my friend, but gypsies are bad people. Also Russia hates us, they took Basarabia, North Bucovina and Insula Șerpilor from us. I am not racist but they are bad people. Listen, we have this drink, „pălincă” which is very strong, it is a double distilled „țuică” made from plum. More…