Prezidențiabilii. Supliment cu scene din Urzeala Tronurilor 9

După articolul trecut mi s-a reproșat că nu includ și alte nume care au (totuși) încredere și care posedă una sau alta din calitățile prezidențiabile („om de stat”, „om de alianță”). Adevăruol este că am pornit cumva dinspre partide spre oameni și nu invers. Altfel spus, cei ce nu sunt luați în calcul de partide cu pretenții de a trimite candidați au fost ignorați tacit. În acest articol vom lua în considerare „salonul refuzaților”: candidaturile care pot avea sens pe hârtie dar pe care partidele nu le iau în calcul. 

Emil Boc a fost fost perceput mai degrabă ca proiecția lui Traian Băsescu pe zidurile Palatului Victoria. Chiar și CCR, într-o hotărâre celebră, a decis ca președintele nu a uzurpat atribuțiile premierului în condițiile în care premierul a acceptat ca aceste atribuții să fie preluate. Astfel, dl. Boc nu este văzut ca un om de stat, uneori nici în rândurile propriului partid. La fel de delicată este soarta sa ca om de alianță. Dl. Boc poate reprezenta acum cel mult o aripă a PDL (și aceea concentrată geografic în câteva „mari baronate”), plus cele câteva sute de mii de susținători ai PMP.

Elena Udrea nu este nici ea om de stat. Potențialul de alianță cu alți politicieni este, poate mai bun. Dl. Boc este văzut chiar și de aliați în ca un om oarecum onorabil și politician incompetent; Elena Udrea, în schimb, a știut să joace Jocul.

În schimb, problema Elenei Udrea este că nu este la fel de capabilă în a-și apropia electoratul pe cât este în a păstra relații funcționale cu adversarii politici. Nu lipsa abilității îi lipsește doamnei Udrea; mai degrabă ea este urmărită de alegerile din trecut. Dacă în loc de un minister al resurselor ar fi ales un minister al prestigiului, altfel am fi discutat astăzi. Așa, însă, prea multă lume gândește împreună cuvintele Băsescu-Boc-Udrea.

Deși nu știu să existe măsurători publice ale lui Andrei Pleșu, vom presupune pentru acest exercițiu că încrederea este la nivel mulțumitor. Dl. Pleșu este un om de stat, ca fost ministru de externe (acum multă vreme) și întrucâtva ca și consilier de politică externă a președintelui Băsescu. Poate sintagma „fost om de stat” s-ar potrivi mai bine, dată fiind lipsa de preocupări politice în momentul de față; chiar și așa, este mai mult decât nimic.

Domul Pleșu are și un anume potențial de alianță. Evident, el ne-a asigurat că Traian Băsescu este răul cel mai mic în toate momentele potrivite. Dar, între aceste 3-4-5 momente, a păstrat o minimă distanță critică. Aceasta i-a adus admiratori în tabăra adversă. Orice anti-băsescian trebuie să aibă un „intelectual al președintelui” pe care îl respectă (de obicei unul singur), după cum orice băsescian l-a criticat pe președinte măcar o dată (de obicei o singură dată); sunt micile nimicuri care ne ajută să ne zâmbim dimineața în oglindă. Domnul Pleșu, cel-repede-plecat-din-slujba-de-consilier, este băsescianul favorit al multor inamici ai lui Traian Băsescu.

Problema domnului Pleșu este că nu este politician și că în anul 2014 nici o organizație nu va pretinde că face vre-un soi de anti-politică. Domnul Pleșu ar fi un candidat bun pentru o alianță care să ne aducă aminte de zilele de glorie ale CDR: un mix de politicieni și activiști civici care lucrează împreună în relativă pace și încredere.

Mugur Isărescu este, desigur, credibil, este om de stat și are potențial de alianță. Credibilitatea lui, însă, nu a mai fost testată de curând. Printre altele poziția sa de a descuraja anularea clauzelor abuzive ale băncilor l-ar lovi puternic în față dacă ar fi politician. Mai degrabă mi se pare că poziția lui atât de favorabilă băncilor este (și) un semnal ca dl. Isărescu nu dorește să candideze

Am văzut sondaje care ne arătă încrederea Monicăi Macovei undeva la 13-15%. Așa că merită să ne uităm puțin și peste candidatura ei. Deși a avut o carieră importantă ca ministru al Justiției și apoi europarlamentar, d-na Macovei nu este văzută de obicei ca un om de stat. Asta cu excepția câtorva purtători voluntari de mesaj pentru care Justiția este partea ce mai importantă a statului. Și mai slabă este capacitatea doamnei Macovei de forja alianțe. Am putea spune invers, ca inabilitatea doamnei Macovei de a-și face prieteni în politică este legendară.

Domnul Călin Popescu Tăriceanu are o cotă de încredere care ocazional o întrece pe cea a prezidențiabilului oficial Crin Antonescu. Dar este mai complicat să determinăm, în lipsa unor date calitative, ce anume semnifică această încredere. Este nostalgia unor vremuri mai bune, este amintirea faptului că a fost primul care a rezistat presiunii lui Traian Băsescu, este altceva?

În rest, domnul Tăriceanu este (european cu papion și) om de stat. S-a arătat în trecut capabil să producă alianțe, fiind cumva bunicul USL. Există, desigur, un grup care îl consideră factor agravant în criza economică – dar nu cred că aceia ar fi suficienți cât să îi anuleze șansele. Ceea ce îi lipsește fostului premier, este o forță politică care să îl susțină. Chiar și pe când era prim-ministru, domnul Tăriceanu nu a controlat decât o grupare minoritară dintr-un partid minoritar.

*

Notă de final: articolul anterior despre prezidențiabili a fost preluat (cu citare) de blogerul și deputatul Radu Zlati. Printr-o eroare necorectată până astăzi, pesurse.ro l-a atribuit deputatului respectiv. Ca să înțelegeți amuzamentul situației, Radu Zlati e văzut ca un apropiat al lui Crin Antonescu. Ori, una este să fac eu aceste analize, alta este să le publice „un apropiat al președintelui PNL”. Așa că profit de ocazie ca să asigur pe oricine că aceste rânduri mă reprezintă doar pe mine, motive pentru care mă și semnez cu numele…

Andrei Tiut

Anunțuri

9 comments

  1. Macovei e ceva mai carismatica decat Stannis Baratheon dar e destul de incompetenta cand e vorba de alianta. Mergea comparata poate cu Robb Stark…

      • Bine, doar la capitolul incapacitatea de a forma aliante castigatoare. Oricum Macovei nu poate fi Mellisandre – nu e deloc atragatoare. Macovei ar putea fi si Eddard Stark – obsedat de dreptate si incapabil de a forma aliante.

        • Nici o comparatie nu e perfecta. In plus, nu ma omor personal dupa aspectul preotesei focului….

          Melisandre este, ca si Macovei, o carismatica. Melisandre crede in foc, Macovei in Justitie. Noaptea este intunecata si plina de teroare, si la fel e si inchisoarea.

          Eddard e patriarhal. ceea ce el numeste „lege” nu este in buna masura traditie (si nu drept pozitiv).

          • Conform lui Weber da, Eddard e patriarhal – dar are si obsesia justitiei ca scop in sine, obsesia care o impartaseste cu Stannis (partial).

  2. Pingback: Predicții pentru 2014 « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s