Escaladarea războiului civil din Siria 1

3857010458

Războiul civil din Siria a căpătat dimensiuni îngrijorătoare în ultima perioadă de timp prin aparenta utilizare a armelor chimice și a potențialului său de extindere la nivel regional, demonstrat de raidurile aeriene ale aviației Israeliene asupra unor ținte aflate pe teritoriul sirian. Conflictul durează deja de doi ani, a costat viețile a cel puțin 70 000 de sirieni, în timp ce alte câteva sute de mii au devenit refugiați. Acest război nu dă semnale că s-ar încheia prea curând, devenind un război de uzură, caracterizat prin incertitudine și violență gratuită, îndreptată mai ales împotriva civililor.

Utilizarea armelor chimice

Înainte de începerea războiului civil în 2011, Siria era unul din statele cunoscute pentru programele sale de dezvoltare a armelor de distrugere în masă, armele chimice făcând parte din arsenalul Damascului. Siria nu este semnatară a Convenției privind Armele Chimice care interzice producția, deținerea și utilizarea acestui tip de arme. Programul de dezvoltare a armelor de distrugere în masă al Siriei a fost destul de ambițios, la un moment dat pe lângă armele chimice pe care le-a generat, a încercat să obțină și arme nucleare. În 2007 aviația israeliană a distrus un obiectiv aflat pe teritoriul Siriei în regiunea Deir ez-Zor care a fost identificat ca fiind un reactor nuclear aflat în stadiul de construcție destinat cercetărilor și producției de material necesar construcției unei arme nucleare. Siria a primit asistență tehnică pentru construcția acelui reactor de la Coreea de Nord.

Armele chimice, cunoscute și ca „arma nucleară a săracului”, sunt destul de ineficiente pe câmpul de luptă modern, având în vedere progresele tehnice în protecția militarilor, dar folosite asupra civililor sau a unor insurgenți slab, mai ales în cazul unor atacuri concentrate, reprezintă rețeta ideală pentru masacre de proporții. Cel mai bun exemplu în acest caz sunt atacurile irakiene cu arme chimice asupra civililor kurzi de la sfârșitul anilor 80. Având în vedere nivelul ridicat de violență din Siria, utilizarea armelor chimice împotriva civililor se înscrie în comportamentul „normal” al regimului lui Bashar al Assad.

Situația din Siria cu privire la utilizarea armelor chimice este în momentul de față neclară și controversată. Încă de la începutul anului au fost observate mișcări de trupe care indicau transferul armelor chimice către orașul portuar Tartus. Statele Unite au avertizat de mai multe ori Siria în privința utilizării armelor chimice împotriva rebelilor, lăsând să se înțeleagă că un atac cu arme chimice ar fi un gest politic care nu ar putea fi ignorat cu putință, o limită de netrecut (red line) și care ar putea avea ca răspuns o intervenție.

Începând cu decembrie 2012 au apărut informații, care nu au putul fi confirmate direct, cu privire la utilizarea limitată a unor agenți chimici împotriva rebelilor și a populației civile. Pe 19 martie 2012 două rachete SCUD armate cu focoase chimice ar fi fost lansate împotriva unor ținte din Alep. De atunci armele chimice ar fi fost utilizate împotriva rebelilor de cel puțin patru ori. Un raport al serviciilor de informații americane indică utilizarea probabilă de către forțele loiale regimului lui Bashar al Assad a gazului sarin împotriva rebelilor. Informația pare să fie confirmată in extremis de către rapoarte similare britanice, franceze și israeliene. Experții israelieni sunt de părere că există indicii și dovezi indirecte cu privire la utilizarea armelor chimice de către trupele siriene, dar în absența unei anchete la fața locului este dificil de determinat dacă s-au utilizat arme chimice, tipul acestora și cantitate care a fost lansată.

Carla del Ponte, fostul procuror general al Tribunalului de la Haga care a judecat crimele de război și crimele împotriva umanității comise în timpul războaielor din fosta Iugoslavie, a afirmat că există dovezi „de netăgăduit” că și rebelii sirieni ar fi utilizat gaz sarin împotriva trupelor guvernamentale. Aceste declarații au fost însă infirmate la scurt timp de către ONU, care a precizat că nu există dovezi de netăgăduit că armele chimice ar fi fost utilizate fie de către forțele guvernamentale, fie de rebeli, și de către Casa Albă, prin vocea purtătorului de cuvânt al Casei Albe James Carney, care a declarat că Statele Unite consideră că: „…orice utilizare a armelor chimice în Siria ar putea fi realizată numai de către regimul Assad. Aceasta este poziția noastră.” Utilizarea armelor chimice de către rebeli este posibilă, dar improbabilă (cel puțin până la apariția unor dovezi concrete), având în vedere că desfășurarea și lansarea acestora necesită personal bine pregătit și familiar cu sistemul de armament.

ONU are pregătită o echipă de experți în arme chimice care poate documenta și investiga utilizarea acestora în cadrul războiului civil din Siria. Dar această echipă nu poate să-și desfășoare activitatea în Siria din cauza conflictului – o situație de tip Catch-22.

Confuzia și incertitudinea ce planează asupra subiectului utilizării armelor chimice în Siria, fie de regimul lui Bashar al Assad, fie de rebeli, complică foarte mult din punct de vedere politic și diplomatic o situație deja extrem de gravă. Din informațiile disponibile este evident faptul că în Siria au fost utilizate, dar utilizarea acestora a fost limitată și punctuală, deoarece regimul Assad se teme de o eventuală intervenție internațională de tipul celei din Libia.

Raidurile aeriene israeliene

Aviația militară israeliană a executat raiduri în Siria în mod repetat în nopțile de 2 spre 3 mai și pe 4 spre 5 mai. Aceste raiduri nu sunt o premieră, Israelul lovind ținte aflate în Siria încă din ianuarie 2013. De fiercare dată țintele vizate au fost presupuse transferuri de arme către Hezbollah realizate de regimul lui Bashar al Assad. Ultimele raiduri au vizat un transfer de rachete sol-aer SA-8 și SA-17, care dacă ar cădea în mâinile grupării Hezbollah, ar spori în mod semnificativ capabilitățile acesteia și ar periclita operațiunile aeriene ale Israelului. A fost împiedicat și transferul unor rachete balistice Fateh 110 de origine iraniană, care pot lovi orice oraș din Israel o dată lansate din Liban.

Israelul consideră situația situația din Siria ca fiind periculoasă, dar în același timp și o oportunitate de a lovi în Hezbollah și în Iran. Posibilitatea înlocuirii regimului lui Bashar al Assad, cu care Israelul găsise totuși un modus vivendi, cu un regim islamist radical ar fi o evoluție gravă în plan regional pentru securitatea statului evreu. De asemenea sporirea dependenței lui Bashar al Assad față de sprijinul Iranului și al satelitului acestuia Hezbollah din cauza războiului civil reprezintă o tendință periculoasă. Pentru Israel oportunitatea constă în împiedicarea transferului de armament sofisticat către Hezbollah și eliminarea pe termen lung a Siriei, al doilea sponsor ca importanță a mișcării șiite, după Iran. Un Hezbollah fără protecție siriană ar avea dificultăți uriașe în a beneficia de sprijinul Iranului sau de a avea acces la resurse militare și financiare. Conform expertului israelian Eyal Zisser, politica Tel Avivului se rezumă la:

Exploatez slăbiciunea lui Bashar care are în prezent mâinile legate la spate de războiul civil și nu poate face nimic Israelului, și de fiecare dată când aud că Iranul transferă arme Hezbollah, împiedic acest lucru.

Siria a devenit teatrul unui război nedeclarat între Iran și Israel.

581725_10152846986805521_1432251045_n

Statele Unite

În ciuda utilizării armelor chimice și a dezastrului umanitar din Siria, Washington-ul nu va interveni în această țară. Motivul este relativ simplu: nu există interese vitale americane în Siria. Da, Statele Unite ar avea teoretic de câștigat de pe urma eliminării regimului Assad (de exemplu Iranul și-ar pierde ultimul aliat în regiune, iar Hezbollah și-ar vedea căile de comunicații cu Teheranul taiate), numai că alternativele în momentul acesta s-ar putea să fie mai proaste. Opoziția siriană este fragmentată, nu există o autoritatea centrală care să controleze eficient acțiunile din teren ale rebelilor, iar majoritatea facțiunilor rebele care se luptă cu forțele lui Assad sunt de orientare islamistă, unele chiar aliate cu Al Qaeda.

Statele Unite evită să se angajeze politic și militar, preferă să acorde un sprijini limitat acelor facțiuni ale rebelilor care nu îi pun în pericol interesele în regiune și transferă responsabilitatea (buckpassing) soluționării conflictului statelor care au interese directe în Siria (Turcia, Rusia, Franța, Marea Britanie). După experiența războaielor din Irak și Afganistan, SUA numai dorește să intervină în militar în zona Orientului Mijlociu, iar în prezent marea strategie americană se orientează spre regiunea Asia-Pacificm (pivotul asiatic), astfel Washington-ul se mulțumește doar cu poziția de balansator extern în cazul Siriei.

George VIŞAN

O variantă a acestui articol a apărut și în Revista 22

Anunțuri

One comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s