O intervenţie americană în Siria? Greu de crezut Răspunde

289187-syria-civil-war

O lume întreagă aşteaptă ca administraţia preşedintelui Obama să acţioneze, chiar să intervină limitat în războiul civil sirian. Şi totuşi, ce opţiuni realiste are astăzi un preşedinte care a primit un Nobel pentru Pace tocmai pentru că promitea că în mandatul său nu va exista o nouă Ruandă?

În esenţă, tabloul contextual şi variabilele pe care preşedintele Obama trebuie să le includă în procesul său decizional legat de o posibilă intervenţie în Siria denotă o misiune imposibilă. Pe europeni nu se poate conta, fiind preocupaţi de cum să îşi reducă mai repede bugetele apărării, în intenţia de a extinde pe cât posibil durata de viaţă a statului bunăstării. Exasperat, Ivo Daalder, ambasadorul SUA la NATO, avertiza recent că, dacă aceste tendinţe vor continua, în cinci ani NATO nu va mai avea capacitatea expediţionară de a desfăşura o operaţiune de complexitate moderată precum cea din Libia. Dar Daalder a mers chiar mai departe decât Gates, în 2011, lăsând să se înţeleagă că, in extremis, o Americă achitând 75% din factura Alianţei este dispusă să revizuiască o noţiune până astăzi sacrosanctă – paritatea statelor membre în sistemul decizional al NATO. More…

Reclame

Escaladarea războiului civil din Siria 1

3857010458

Războiul civil din Siria a căpătat dimensiuni îngrijorătoare în ultima perioadă de timp prin aparenta utilizare a armelor chimice și a potențialului său de extindere la nivel regional, demonstrat de raidurile aeriene ale aviației Israeliene asupra unor ținte aflate pe teritoriul sirian. Conflictul durează deja de doi ani, a costat viețile a cel puțin 70 000 de sirieni, în timp ce alte câteva sute de mii au devenit refugiați. Acest război nu dă semnale că s-ar încheia prea curând, devenind un război de uzură, caracterizat prin incertitudine și violență gratuită, îndreptată mai ales împotriva civililor.

Înainte de începerea războiului civil în 2011, Siria era unul din statele cunoscute pentru programele sale de dezvoltare a armelor de distrugere în masă, armele chimice făcând parte din arsenalul Damascului. Siria nu este semnatară a Convenției privind Armele Chimice care interzice producția, deținerea și utilizarea acestui tip de arme. Programul de dezvoltare a armelor de distrugere în masă al Siriei a fost destul de ambițios, la un moment dat pe lângă armele chimice pe care le-a generat, a încercat să obțină și arme nucleare. În 2007 aviația israeliană a distrus un obiectiv aflat pe teritoriul Siriei în regiunea Deir ez-Zor care a fost identificat ca fiind un reactor nuclear aflat în stadiul de construcție destinat cercetărilor și producției de material necesar construcției unei arme nucleare. Siria a primit asistență tehnică pentru construcția acelui reactor de la Coreea de Nord.

Armele chimice, cunoscute și ca „arma nucleară a săracului”, sunt destul de ineficiente pe câmpul de luptă modern, având în vedere progresele tehnice în protecția militarilor, dar folosite asupra civililor sau a unor insurgenți slab, mai ales în cazul unor atacuri concentrate, reprezintă rețeta ideală pentru masacre de proporții. Cel mai bun exemplu în acest caz sunt atacurile irakiene cu arme chimice asupra civililor kurzi de la sfârșitul anilor ’80. Având în vedere nivelul ridicat de violență din Siria, utilizarea armelor chimice împotriva civililor se înscrie în comportamentul „normal” al regimului lui Bashar al Assad. More…

Războiul din Irak – după 10 ani Răspunde

tumblr_lkjtb0Sdw31qzpwi0o1_500

Pe 19 martie s-a comemorat trecerea unui deceniu de la invazia americană a Irakului, care a dus la eliminarea regimului lui Saddam Hussein. Scopul războiului a fost înlăturarea de la putere al lui Saddam Hussein și dezarmarea Irakului de arsenalul său de distrugere în masă. În subsidiar războiul a urmărit un scop ideologic pe atât de ambițios, pe cât de bizar: crearea unei democrații în Orientul Mijlociu, evoluție care să antreneze un val de schimbări democratice în regiune.

Singura concluzie care poate fi trasă la 10 ani de la declanșarea Operațiunii Iraqi Freedom este că aceasta nu ar fi trebuit să aibă loc. Saddam Hussein oricât monstruos era, putea fi descurajat și ținut în frâu (kept in a box) fără a fi nevoie de o intervenție militară. La un moment dat regimul său s-ar fi prăbușit, după cum arată evenimentele Primăverii Arabe. În termeni umani, politici și strategici costurile invaziei Irakului au fost prea mari în raport cu beneficiile obținute. Invazia Irakului în 2003 este o lecție depre ce efecte pot avea în politica externă și în marea strategie fixismile ideologice, hybris-ul politic, informațiile neconcludente și proastă planificare. More…

Osama: un Mao în era www Răspunde

120430054513-bin-laden-c2-set-story-top

S-a spus deseori că „Primăverile Arabe“ reprezintă o lovitură mortală dată Al Qaeda. În cele din urmă, nu discursul său a animat şi mobilizat masele de revoluţionari care au spulberat unele dintre, aparent, cele mai solide regimuri ale lumii arabe. Şi totuşi, o lectură atentă a scrisorilor recuperate din fortăreaţa de la Abbottabad conturează o cu totul altă perspectivă. Mai mult, ele confirmă o anu­mită cheie de interpretare asupra naturii Al Qaeda care sugerează că aceasta este mai puţin o grupare teroristă tradiţională, cât o mişcare de insurgenţă. Pentru Al Qaeda, Primăvara Arabă este o oportunitate, o bătălie pentru recâştigarea „inimilor şi minţilor“ străzilor arabe.

De fapt, Bin Laden pare să ajungă la aceeaşi concluzie ca şi insurgenţii anilor ’60: „răspunsul nu se află pe câmpul de bătălie, ci în minţile oamenilor“ (Robert Thompson). Iar acest lucru este cu atât mai adevărat, astăzi, în epoca informaţiei globalizate. În cele din urmă, globalizarea nu îi avantajează doar pe cei ghidaţi de cele mai bune intenţii, ba dimpotrivă. Este unealta ideală pentru lumea subterană a criminalităţii transnaţionale. O imagine extrem de sugestivă a acestui „progres“ a fost surprinsă recent de graficianul Dan Perjovschi într-o expoziţie aflată, simbolic, nu foarte departe de „ground zero“: de la World War One (WW1) şi World War Two (WW2) la World Wide Web (www). More…

America în vâltoarea alegerilor şi cei doi elefanţi din colţul camerei 2

Iranul şi bugetul unui Pentagon în criză ar putea schimba decisiv geometria actualei competiţii electorale din SUA.

Săptămâna trecută, înaintea primei dezbateri oficiale dintre Obama şi Romney, în New York, pe scena Naţiunilor Unite, pre­mierul Israelului şi preşedintele SUA au avut, din nou, o confruntare simbolică. O lectură atentă a fiecărui discurs arată, încă o dată, cât de diferite sunt priorităţile celor doi protagonişti.

Pentru Netanyahu, urgenţa existenţială rămâne prevenirea unei bombe nucleare iraniene. Prin toate mijloacele necesare. „Pentru a înţelege cum va arăta lumea cu un Iran nuclear, imaginaţi-vă doar o Al-Qaeda cu o bombă nucleară.“ Mai mult, el a respins argumentele celor care cred că un Iran nuclear poate fi descurajat prin acelaşi mecanism de tipul „distrugerii reciproce asigurate“, care a funcţionat în timpul Războiului Rece, împotriva re­gi­mului sovietic. More…

Srdja & Wael: arta de a face o revoluţie Răspunde

„Pe 21 decembrie, în Sibiu, cam pe la ora 8 dimineaţa, am păşit de pe trotuar (unde mă făceam că am treabă) pe stradă (în grupul de manifestanţi). De atunci sunt un om liber.” (Dan Perjovschi despre „Revoluţia mea”.) More…

Acrobatul de la Casa Albă: exerciţiu de comunicare cu Teheranul via Tel Aviv 1

„Mi se pare deosebit de important ca politicienii să aibă un elementar simţ dramatic, simţ în legătură cu modul în care diferite acţiuni sau evenimente pot crea o ordine, o succesiune, o gradaţie şi o arhitectură“, obişnuia să spună Václav Havel. Sunt observaţii cheie care ne ajută să descifrăm inegalabila coregrafie diplomatică a preşedintelui Obama, din ultimele zile, pentru a opri la timp ciocnirea a două trenuri civilizaţionale. More…

Siria: dilemele unei noi intervenţii în lumea arabă Răspunde

Eşecul de a opri violenţele din Siria ar putea discredita nu doar ONU, ci şi noua sa doctrină a responsabilităţii de a proteja, spun susţinătorii unui răspuns decisiv împotriva regimului Assad. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că Siria nu este Libia şi că o intervenţie ar putea face mai mult rău decât bine, avertizează scepticii. More…

Strategia saudită 2

Regele Abdullah al Arabiei Saudite și Bashar al Assad, 27 iulie 2010

Împreună cu Octavian Manea am redactat acest scurt comentariu publicat în Revista 22.

Într-un gest puţin anticipat, Riadhul şi-a retras ambasadorul de la Damasc, iar regele Abdullah a condamnat în termeni duri regimul Assad pentru sângeroasa reprimare a protestelor interne:

More…

Povestea unui martir american Răspunde

Preluăm cu permisiunea autorului un nou articol al lui Octavian Manea, publicat în Revista 22.

Într-un moment în care în Libia se anunţă zorii triburilor, iar bătrânul continent e cuprins de teama de Eurabia, povestea unui T. E. Lawrence al secolului XXI ar putea să devină pentru noi toţi o sursă de inspiraţie.

În Tameen, un cartier din Ramadi (capitala provinciei Anbar, Irak), se poate vedea o secţie de poliţie ridicată în prima parte a anului 2007. Clădirea este denumită „Martir Hisham Abu Risha“ în memoria unui ofiţer american de 32 de ani, ucis în decembrie 2006. Este singura clădire irakiană care poartă numele unui american. În interiorul sediului, pe unul dintre pereţi, se află portretul său: Căpitanul Travis Patriquin. Aşadar, un ofiţer american considerat martir în vechiul fief al insurgenţei sunite din Anbar? Pare o scenă ireală, de film. „A fost un erou“, spune primarul. „Ne-a redat libertatea.“ În „folclorul local“ se spune că a avut un rol cheie în unificarea triburilor sunite împotriva Al-Qaeda.

More…