Sunniții rămân cheia (de)stabilizării Irakului 1

la-epa-iraq-conflict-fallujah-jpg-20140105

Momentul zero al insurgenței din Anbar se află în deciziile sistemice luate de noile autorități din Bagdadul post-Saddam. Până atunci, istoric, sunniții ocupaseră un loc dominant în sistemul politic irakian. Însă aproape peste noapte, prin primele decizii asumate de administrația lui Paul Bremer în vara lui 2003, lustrația administrativă a foștilor membri ai Partidului Baath, precum și disoluția forțelor de securitate, îi împinge pe sunniți în afara „noului Irak“, îi transformă în cetățeni de rangul doi. Imediat, zeci, chiar sute de mii de oameni au rămas fără locuri de muncă. Este contextul care îi face pe sunniți să se simtă alienați și în esență să resimtă „eliberarea“ americană ca pe o pace punitivă, în care fostele elite ale puterii și comu­nitățile lor sunt epurate și excluse în bloc din noua ordine politică.

Treptat, sunniții ajung la concluzia că sunt perdanții noului Irak. Pentru ei miza invaziei americane nu mai ține doar de înlăturarea regimului Saddam Hussein, dar și a comunității lor din ecuația națională a puterii. Efectul „ocupației“ devine răsturnarea echilibrului de putere și colonizarea pârghiilor cheie cu noii beneficiari, șiiții. Irakul intră astfel într-o spirală a jocului de sumă zero, a dilemei de securitate extremă, unde câștigurile unei comunități sectare devin automat pierderile celeilalte. Neavând o miză personală în succesul noului Irak, comunitatea sunnită se transformă treptat în ceea ce literatura de specialitate numește un spoiler al păcii, un actor direct interesat de sub­minarea și eșecul unei păci percepute ca inechitabile. Reflectând asupra condițiilor societale care fac războiul posibil, generalul H.R. McMaster ne-a spus că „în cele din urmă, oamenii luptă și astăzi pentru aceleași motivații surprinse de Tucidide acum mai bine de 2.500 de ani: teamă, onoare și interes“. Sunt și motoarele care au alimentat resentimentele anti-status-quo ale sunniților (teama de șiiți, o ordine care nu le reprezintă interesele, pierderea statutului social prin rescrierea regulilor care îți dădeau dreptul să faci sau nu parte din aparatul administrativ), pregătind terenul pentru alianța temporară cu Al-Qaeda. More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (I) 2

099_SAS
Academia de Film Americană a decernat pe 24 februarie premiile Oscar, iar pe lista de nominalizați din acest an s-au regăsesc o serie de filme cu subiect politic și istoric: Lincoln, Argo și Zero Dark Thirty. Așa că am decis să scriu o mică serie dedicată modului în care a șaptea artă reflectă fenomenul politic. Am selectat două subiecte interesante, de actualitate și controversate: combaterea terorismului și rolul moderației în politică. Primul articol din serie va fi o analiză comparată și critică asupra reflectării contraterorismului în cultura modernă pornind de la două pelicule: Zero Dark Thirty, care documentează „vânătoare” lui Osama bin Laden de către SUA și The Dancer Upstairs, povestea ficționalizată a prinderii șeflui mișcării revoluționare peruane Sendoro Luminoso, Abimael Guzman. Între două cele două pelicule există multe similutidini, dar și destule diferențe care să permită o abordare comparatistă.

Ambele pelicule prezintă, per total, într-un mod credibil și realist, dar cu multe licențe artistice, metodele prin care guvernele combat terorismul, atât de factură internă, cât și cel global. Atât Zero Dark Thirty cât și The Dancer Upstairs nu se rezumă doar la a prezenta aspectele „tehnice” ale combaterii terorismului ci și implicațiile politice ale acesteia. Abordările prin care terorismul este combătut în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty sunt specifice amenințărilor pe care trebuie să le neutralizeze. Ele nu sunt interșanjabile, cum ar putea părea la prima vedere, însă privindu-le în profunzime ele oferă o imagine de ansamblu asupra unei activități ce se desfășoară în anonimat și clandestinitate. În The Dancer Upstairs este preferată metoda care respectă cel mai bine supremația legii, în raport cu metodele dure folosite de armată, deoarece are avantajul soluționării pe termen al conflictului politico-social ce a dus la nașterea mișcării lui Prezidente Ezequiel și oferă șansa unui nou început democratic pentru o societate divizată. More…

Hurt Locker pentru strategie: Small Wars Journal 1

Bgz86

V-am obișnuit deja cu preluarea și recomandarea articolelor scrise Octavian Manea în Revista 22. Octavian a mai publicat pe acest portal o serie de articole și de interviuri cu specialiști în relații internaționale, profesori de științe politice, precum și practicanți. V-ați obișnuit deja și cu subiectul său favorit – contrainsurgența, adică contracararea mișcărilor de guerillă, a războaielor revoluționare, a amenințărilor asimetrice și a rețelelor și organizaților teroriste.

Interesul lui Octavian Manea pentru fenomenul insurgenței și remediul acesteia, contrainsurgența, l-a determinat să scrie în Small Wars Journal. Platforma Small Wars Journal este un mediu dedicat specialiștilor și practicienilor în războaiele și amenințările asimetrice. S-a dezvoltat pe fondul intervențiilor americane din Afganistan și Irak și a evoluției acestor conflicte în războaie asimetrice. SWJ a fost unul din răspunsurile venite din partea civililor și militarilor implicați în aceste teatre de operațiuni dezamăgiți de strategiile oficiale ineficiente aplicate inițial de SUA în Afganistan și Irak. Platforma Small Wars Journal a evoluat în urma interesului unor practicieni și specialiști de a include în doctrina militară a SUA acele cunoștiințe necesare purtării cu succes a unei campanii de contrainsurgență. More…

Osama: un Mao în era www Răspunde

120430054513-bin-laden-c2-set-story-top

S-a spus deseori că „Primăverile Arabe“ reprezintă o lovitură mortală dată Al Qaeda. În cele din urmă, nu discursul său a animat şi mobilizat masele de revoluţionari care au spulberat unele dintre, aparent, cele mai solide regimuri ale lumii arabe. Şi totuşi, o lectură atentă a scrisorilor recuperate din fortăreaţa de la Abbottabad conturează o cu totul altă perspectivă. Mai mult, ele confirmă o anu­mită cheie de interpretare asupra naturii Al Qaeda care sugerează că aceasta este mai puţin o grupare teroristă tradiţională, cât o mişcare de insurgenţă. Pentru Al Qaeda, Primăvara Arabă este o oportunitate, o bătălie pentru recâştigarea „inimilor şi minţilor“ străzilor arabe.

De fapt, Bin Laden pare să ajungă la aceeaşi concluzie ca şi insurgenţii anilor ’60: „răspunsul nu se află pe câmpul de bătălie, ci în minţile oamenilor“ (Robert Thompson). Iar acest lucru este cu atât mai adevărat, astăzi, în epoca informaţiei globalizate. În cele din urmă, globalizarea nu îi avantajează doar pe cei ghidaţi de cele mai bune intenţii, ba dimpotrivă. Este unealta ideală pentru lumea subterană a criminalităţii transnaţionale. O imagine extrem de sugestivă a acestui „progres“ a fost surprinsă recent de graficianul Dan Perjovschi într-o expoziţie aflată, simbolic, nu foarte departe de „ground zero“: de la World War One (WW1) şi World War Two (WW2) la World Wide Web (www). More…

De la doctrina preventivă înapoi la descurajare 1

Imediat după atacurile de la 11 septembrie 2001, administraţia Bush s-a grăbit să constate „moartea“ vechilor reţete de securitate care, până atunci, asiguraseră protecţia Statelor Unite. Atacurile împotriva Pentagonului şi a gemenilor din New York păreau să fi alterat fundamental regulile jocului. Logica „descurajării” din timpul Războiului Rece nu mai era considerată suficientă împotriva noului tip de adversar. Statele sunt sensibile la manipularea balanţei costuri-beneficii. În plus au active vulnerabile. Însă, terorismul motivat de perspectiva martiriului şi a gloriei lumii de apoi, cerea un răspuns de tip nou. Postura reactivă nu mai era suficientă. De aici şi răspunsul Statelor Unite, codificat în celebra Strategie de Securitate Naţională din septembrie 2002: More…

2001–2011: Deceniul războiului non-stop Răspunde

A devenit aproape un truism să spunem că atacurile de la 11 septembrie 2001 au schimbat lumea. Prăbuşirea gemenilor (emblema prin excelenţă a prosperităţii americane), Pentagonul fumegând – imagini de neînchipuit pentru un Occident îmbătat de mitul propriei invincibilităţi – au generat atunci un tsunami cognitiv. Un lucru este însă cert: 10 ani mai târziu, Occidentul nu mai este acelaşi. Este pur şi simplu de nerecunoscut. Atunci era pe plus. Acum, „împăratul“ este gol şi împotmolit în datorii. Retroactiv, 11 septembrie ar putea rămâne în istorie drept începutul momentului spenglerian al Occidentului: declanşarea declinului. More…

Planul Petraeus Răspunde

Sgt. William O. Bee din 24 th Marine Expeditionary Unit într-un schimb de focuri cu talibanii, Helmand 18 mai 2008.  Sgt. William O. Bee a supravietuit acestui angajament. (Reuters: Goran Tomasevic)

Preluăm din Revista 22, cu permisiunea autorului, o analiză a lui Octavian  Manea referitoare la obiectivele americane urmărite în războiul din  Afganistan.

Obiectivul generalului Petraeus nu este transformarea Afganistanului într-o democraţie jeffersoniană, ci unul psihologic: de a impune o conjunctură care să îi forţeze pe talibanii reconciliabili să întoarcă armele.

More…

Petraeus se întoarce 1

Preşedintele Barack Obama şi generalul David Petraeus pe 23 iunie, ziua numirii acestuia din urmă în fruntea ISAF şi a forţelor americane din Afganistan. Photo by Chip Somodevilla/Getty Images North America

Octavian Manea a publicat în Revista 22 o interesantă analiză privind numirea generalului american David Petraeus în fruntea ISAF şi a forţelor americane din Afganistan. Reproducem cu permisiunea autorului articolul în întregime.

„Pentru un militar nu mai este suficient să fie doar un simplu războinic, ci trebuie să devină un diplomat part-time, un politician part-time, un inginer part-time.“ (generalul William Caldwell).

More…