Moştenirea generalului Petraeus Răspunde

Probabil că nimic nu rezumă mai bine atmosfera Washingtonului sau consensul din campanie (o Americă decisă să se concentreze prioritar pe reconstrucţia de acasă) ca retragerea generalului David Petraeus din serviciul public. Indiferent de motive, plecarea lui Petraeus este simbolică. Este ultimul act al unei reorientări strategice pe care Administraţia Obama şi-a propus să o imprime secvenţial încă din prima zi de mandat, departe de elementele gravitaţionale care au definit epoca post 11 septembrie.

Iar „Dave“ devenise, în imaginarul echipei de la Casa Albă, esenţialmente o marcă înregistrată, asociată costisitoarelor campanii de nation-building şi contrainsurgenţă din Irak şi Afganistan. Şi, în mod inevitabil, filozofia generalului Petraeus era legată de acestea. Într-un fel, el nu s-a numărat niciodată printre apropiaţii Comandantului Şef. Şi acest lucru s-a văzut cu ochiul liber chiar săptămâna trecută, când, în prima conferinţă de după alegeri, Obama a ţinut să le atragă atenţia republicanilor că, dacă „au o problemă cu Susan Rice, atunci au o problemă cu mine“. Obama nu a ieşit niciodată să îl apere într-un mod similar pe cel mai de succes general american. Spre deosebire de Petraeus, Rice este „omul preşedintelui“.
More…

Reclame

2001–2011: Deceniul războiului non-stop Răspunde

A devenit aproape un truism să spunem că atacurile de la 11 septembrie 2001 au schimbat lumea. Prăbuşirea gemenilor (emblema prin excelenţă a prosperităţii americane), Pentagonul fumegând – imagini de neînchipuit pentru un Occident îmbătat de mitul propriei invincibilităţi – au generat atunci un tsunami cognitiv. Un lucru este însă cert: 10 ani mai târziu, Occidentul nu mai este acelaşi. Este pur şi simplu de nerecunoscut. Atunci era pe plus. Acum, „împăratul“ este gol şi împotmolit în datorii. Retroactiv, 11 septembrie ar putea rămâne în istorie drept începutul momentului spenglerian al Occidentului: declanşarea declinului. More…

De oppresso liber 1

9/11

Prolog

Mogoșoaia, România, 11 Septembrie 2001.

Este o după amiază frumoasă de început de toamnă. Este senin, soarele arde cu putere, grădina este îmbelșugată. Am 18 ani și toată viața înainte – totuși este o zi tristă. Cu o zi în urmă un membru al familiei a trecut la cele veșnice. Așa ca am fost trimis în afara Bucureștiului pentru a lasă părinții să se ocupe de inmormântare. Ma plimbam prin grădină, când la un moment dat aud o știre la radio – un avion civil a intrat într-unul din turnurile World Trade Center. Nu-i dau imediat atenție acestei știri – mă gândesc ca a fost vorba de un avion ușor care s-a rătăcit și a intrat în coliziune cu clădirea respectivă.

More…

The Liberal Internationalist agenda (II) Răspunde

In its basic sense the doctrine of integration argues for a global consensus or a global compact that will define the threats and the challenges of the new era and, very important, will define new rules for the management of the international system.

First the new rules regulating the post 9/11 international system should be developed around new core concepts-conditional sovereignty, responsibility to protect, responsibility to prevent, that should become the pillars of a new doctrine of international community responsibility (along the directions developed in the so-called Blair Doctrine articulated in the 22nd April 1999 speech).

More…

The Liberal Internationalist agenda (I) Răspunde

The entire debate on the US post 9/11 grand strategy was generated by the necessity of proposing an alternative strategic worldview to the one articulated by George W. Bush Administration, highly influenced by the so-called neoconservative moment. The administration’s grand strategy crafted to help America to navigate in a post 9/11 security environment was the neoconservative revolution, and I will try to take a very brief snapshot of it: a neo-con America means basically a discretionary unipolar power liberated from any constraints, check and balances mechanisms; a discretionary Leviathan that enforces a global order that reflects US basic/ontological values; a neo-con America is fundamentally not a status-quo power, but a revolutionary power, an enlightened revisionist power that has the will to use its unipolar assets in order to democratize the world and alter the non-liberal status-quo; a neo-con America will naturally use coalitions of willing and will reject the formal entangling alliances that set constrains on US unipolar power.

More…