Istorii complicate 3

966497_567504343272340_1872511316_o

Am rămas și eu surprins de amploarea expunerii publice a operei istoricului american Larry Watts – mă refer în special la aparițiile pe postul public din ultimii doi ani. Dacă ar fi să compar expunerea sa mediatică cu cea a unor istorici români de calibru: Lucian Boia sau Bogdan Murgescu, istoricul american s-a bucurat de o mediatizare foarte intensă dublată și de o „binecuvântare” discretă a instituțiilor statului – conferință la BNR și asocierea cu SRI – în ciuda faptul că teza de la care pornesc cărțile sale e mai mult decât discutabilă. Bogdan Murgescu, autorul monumentalului volum România și Europa: Acumularea decalajelor (1500-2010), nu a beneficiat, de exemplu, de un documentar pe TVR, cu toate că opera sa ar merita un minim efort jurnalistic din partea postului public. Recuperarea trecutului Departamentului Securității Statului și a DIE nu reprezintă doar o teză revizionistă ci un act de negare a ceea ce au reprezentat aceste instituții în timpul regimului totalitar comunist, pavăza și spada regimului – poliția politică.

Pentru mine Ion Pacepa nu este nici erou, dar nici trădător. Confruntat cu brutalitatea totalitarismului comunist dezertarea pare a fi cea mai înaltă formă de patriotism după dizidența fățișă.
More…

Reclame

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (III) 1

1134604 - Zero Dark Thirty
Academia de Film Americană a decernat pe 24 februarie premiile Oscar, iar pe lista de nominalizați din acest an s-au regăsesc o serie de filme cu subiect politic și istoric: Lincoln, Argo și Zero Dark Thirty. Așa că am decis să scriu o mică serie dedicată modului în care a șaptea artă reflectă fenomenul politic. Am selectat două subiecte interesante, de actualitate și controversate: combaterea terorismului și rolul moderației în politică. Primul articol din serie va fi o analiză comparată și critică asupra reflectării contraterorismului în cultura modernă pornind de la două pelicule: Zero Dark Thirty, care documentează „vânătoare” lui Osama bin Laden de către SUA și The Dancer Upstairs, povestea ficționalizată a prinderii șeflui mișcării revoluționare peruane Sendoro Luminoso, Abimael Guzman. Între două cele două pelicule există multe similutidini, dar și destule diferențe care să permită o abordare comparatistă.

Ambele pelicule prezintă, per total, într-un mod credibil și realist, dar cu multe licențe artistice, metodele prin care guvernele combat terorismul, atât de factură internă, cât și cel global. Atât Zero Dark Thirty cât și The Dancer Upstairs nu se rezumă doar la a prezenta aspectele „tehnice” ale combaterii terorismului ci și implicațiile politice ale acesteia. Abordările prin care terorismul este combătut în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty sunt specifice amenințărilor pe care trebuie să le neutralizeze. Ele nu sunt interșanjabile, cum ar putea părea la prima vedere, însă privindu-le în profunzime ele oferă o imagine de ansamblu asupra unei activități ce se desfășoară în anonimat și clandestinitate. În The Dancer Upstairs este preferată metoda care respectă cel mai bine supremația legii, în raport cu metodele dure folosite de armată, deoarece are avantajul soluționării pe termen al conflictului politico-social ce a dus la nașterea mișcării lui Prezidente Ezequiel și oferă șansa unui nou început democratic pentru o societate divizată. Metodele descrise în Zero Dark Thirty sunt justificate (mai puțin tortura, a cărei utilitate e scăzută și delegitimează întreg procesul) prin prisma faptului că lupta se poartă la nivel global, scopul este protejarea securității SUA și se desfășoară, în linii mari, în clandestinitate, ambele tabere dând dovadă de lipsă de scrupule în utlizarea forței. Eliminarea lui Osama bin Laden nu pune însă capăt „războiului”, Al Qaeda deși afectată profund de moartea liderului continuând lupta (vezi Somalia, Pakistan, Afganistan, Mali, Yemen și Somalia). More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (II) 1

SAS+Assault+on+Iranian+Embassy

Abordarea combaterii terorismului în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty este diferită, dar diferențele sunt date în principal de natura terorismului și scopurile urmărite de cei care îl combat. Metodele de combatere a terorismului prezentate în ambele pelicule trebuie considerate din prisma faptului că avem de-a face cu opere de ficțiune, adresate publicului larg și prin urmare legătura acestora cu realitatea luptei anti-teroriste nu este atât de directă pe cât s-ar crede. În orice caz nu trebuie subestimat impactul acestor reprezentări, chiar și incomplete, asupra imaginarului public în privința combaterii terorismului. „Cultura populară” afectează însă modul în care combaterea terorismului este percepută de public, atât la nivel național, cât și global.

Modul în care Zero Dark Thirty a reflectat utilizarea și utilitatea torturii a generat cele mai multe controverse în spațiul public american și internațional. Pe de o parte au fost cei care au susținută că pelicula lui Kathryn Bigelow justifică utilizarea torturii în lupta împotriva Al Qaeda, în timp ce alții au susținut că nu face acest lucru, și că în cel mai rău caz pelicula are o atitudine ambiguă față de tortură, ducând în eroare spectatorul. Kathryn Bigelow înseși s-a apărat susținând că tortura a fost una din sursele care au dus la localizarea și eliminarea lui bin Laden. Totuși judecând modul în care tortura este utlilizată de Maya în film pentru găsirea lui bin Laden, se poate trage concluzia că rolul acestei metode în localizarea lui bin Laden este exagerat și lipsit de autenticitate. More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (I) 2

099_SAS
Academia de Film Americană a decernat pe 24 februarie premiile Oscar, iar pe lista de nominalizați din acest an s-au regăsesc o serie de filme cu subiect politic și istoric: Lincoln, Argo și Zero Dark Thirty. Așa că am decis să scriu o mică serie dedicată modului în care a șaptea artă reflectă fenomenul politic. Am selectat două subiecte interesante, de actualitate și controversate: combaterea terorismului și rolul moderației în politică. Primul articol din serie va fi o analiză comparată și critică asupra reflectării contraterorismului în cultura modernă pornind de la două pelicule: Zero Dark Thirty, care documentează „vânătoare” lui Osama bin Laden de către SUA și The Dancer Upstairs, povestea ficționalizată a prinderii șeflui mișcării revoluționare peruane Sendoro Luminoso, Abimael Guzman. Între două cele două pelicule există multe similutidini, dar și destule diferențe care să permită o abordare comparatistă.

Ambele pelicule prezintă, per total, într-un mod credibil și realist, dar cu multe licențe artistice, metodele prin care guvernele combat terorismul, atât de factură internă, cât și cel global. Atât Zero Dark Thirty cât și The Dancer Upstairs nu se rezumă doar la a prezenta aspectele „tehnice” ale combaterii terorismului ci și implicațiile politice ale acesteia. Abordările prin care terorismul este combătut în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty sunt specifice amenințărilor pe care trebuie să le neutralizeze. Ele nu sunt interșanjabile, cum ar putea părea la prima vedere, însă privindu-le în profunzime ele oferă o imagine de ansamblu asupra unei activități ce se desfășoară în anonimat și clandestinitate. În The Dancer Upstairs este preferată metoda care respectă cel mai bine supremația legii, în raport cu metodele dure folosite de armată, deoarece are avantajul soluționării pe termen al conflictului politico-social ce a dus la nașterea mișcării lui Prezidente Ezequiel și oferă șansa unui nou început democratic pentru o societate divizată. More…

Chuck Hagel: un Eisenhower la Pentagon Răspunde

0203-chuck-hagel-backers.jpg_full_600

Există, în general, o cerere masivă pentru implicarea Washingtonului, mai exact spus pentru leadership-ul său, în cele mai sensibile dosare contemporane: baia de sânge siriană, ambiţiile nucleare iraniene, ascensiunea Chinei, procesul de pace din Orientul Mijlociu, instabilitatea care se răspândeşte în Africa. Ce există mai puţin, însă, este disponibilitatea Washingtonului de a se afla mereu în prim-plan, de a răspunde cererii cu o ofertă echivalentă şi de a achita singur factura acestor responsabilităţi globale. Recalibrarea (chiar externalizarea) ambiţiilor globale a devenit o marcă înregistrată a doctrinei Obama. Într-un fel, ne aflăm mai puţin în faţa „naţiunii indispensabile“ a anilor ’90 şi mai mult în faţa unei „naţiuni epuizate“. Aşa rezuma Der Spiegel (sub titlul simbolic Global leadership vacuum: Europe incapable, America unwilling) atmosfera de neputinţă care pare să fi cuprins ambele maluri ale Atlanticului, cu o zi înaintea prestigiosului forum de securitate de la München.

Dar poate ceva mult mai profund explică această atitudine: o conştiinţă a propriilor limite. Şi poate nimic nu vorbeşte mai mult despre aceasta ca fascinaţia Administraţiei Obama pentru Eisenhower. În trecut, umbra lui Ike a dominat discursul preşedintelui Obama în momente cheie: atunci când anunţa suplimentarea afgană, în decembrie 2009, la West Point, dar şi miezul unor documente programatice, precum Strategia Naţională de Securitate. Desigur, pentru critici această nuanţă nu este decât o altă strategie de marketing pentru consum intern. Însă nominalizările recente pentru CIA şi Departamentul de Stat, dar mai ales cea de la Pentagon se înscriu într-o logică similară. More…

Oamenii preşedintelui sau umbra lui Brent Scowcroft la Casa Albă Răspunde

A4195-19

De mult nu s-a mai scris în presa americană atât de intens despre moştenirea Vietnamului ca în aceste zile. „Politica implică întotdeauna şi puţin teatru. Iar politicienii trebuie să aibă un elementar simţ dramatic, adică simţ în legătură cu modul cum diferite acţiuni sau evenimente pot crea o ordine, o succesiune, o gradaţie şi o arhitectură“ (Vacłav Havel).

Obama nu face excepţie. Este predispus lăuntric spre utilizarea metaforelor publice pentru a maximiza impactul unui joc de scenă. Percepute în această cheie, gesturile sale de săptămâna trecută capătă o semnificaţie aparte. Mesajul-umbrelă cu bătaie lungă este bine cunoscut: „după mai bine de un deceniu de război, naţiunea pe care trebuie să o reconstruim este a noastră“. Nu Afganistanul. Este concluzia rece a întâlnirii cu preşedintele Karzai. Cu câteva zile înainte, nominalizarea lui Chuck Hagel la Pentagon, un veteran al Vietnamului renumit pentru aversiunea sa faţă de aventuri de nation-building, avea doar să pregătească terenul. Şi nominalizarea pentru CIA se înscrie în aceeaşi coregrafie. John Brennan (arhitectul programului de drone) este întruchiparea reţetei Obama-Biden de a apăra America în lumea de astăzi. Acţionând nonstop, departe de televiziuni şi de atenţia opiniei publice, cu o precizie aproape chirurgicală, dronele au devenit „glonţul magic“ preferat pentru a răspunde ameninţărilor marca Al-Qaeda. Şi toate acestea, fără a ne­cesita desfăşurarea a zeci de mii de militari americani la capătul lumii sau de a implica America în campanii masive de nation-building. More…

Moştenirea generalului Petraeus Răspunde

Probabil că nimic nu rezumă mai bine atmosfera Washingtonului sau consensul din campanie (o Americă decisă să se concentreze prioritar pe reconstrucţia de acasă) ca retragerea generalului David Petraeus din serviciul public. Indiferent de motive, plecarea lui Petraeus este simbolică. Este ultimul act al unei reorientări strategice pe care Administraţia Obama şi-a propus să o imprime secvenţial încă din prima zi de mandat, departe de elementele gravitaţionale care au definit epoca post 11 septembrie.

Iar „Dave“ devenise, în imaginarul echipei de la Casa Albă, esenţialmente o marcă înregistrată, asociată costisitoarelor campanii de nation-building şi contrainsurgenţă din Irak şi Afganistan. Şi, în mod inevitabil, filozofia generalului Petraeus era legată de acestea. Într-un fel, el nu s-a numărat niciodată printre apropiaţii Comandantului Şef. Şi acest lucru s-a văzut cu ochiul liber chiar săptămâna trecută, când, în prima conferinţă de după alegeri, Obama a ţinut să le atragă atenţia republicanilor că, dacă „au o problemă cu Susan Rice, atunci au o problemă cu mine“. Obama nu a ieşit niciodată să îl apere într-un mod similar pe cel mai de succes general american. Spre deosebire de Petraeus, Rice este „omul preşedintelui“.
More…

Osama bin Laden a fost ucis 3

SEAL, Afganistan

Președintele Statelor Unite al Americii Barack Obama a confirmat într-un discurs televizat că liderul rețelei teroriste Al Qaeda, Osama bin Laden a fost ucis într-un raid al forțelor speciale americane. Operațiunea a avut loc în Pakistan, în orașul Abbottabad, la 50 de km de capitala Islamabad.  Primele informații indică faptul că Osama bin Laden a fost ucis de o echipă SEAL.  Operațiunea a fost planificată de CIA și de Comandamentul Întrunit al Forțelor Speciale (JSOC) și dusă la îndeplinire la ordinul expres al președintelui SUA.

More…