Am rămas și eu surprins de amploarea expunerii publice a operei istoricului american Larry Watts – mă refer în special la aparițiile pe postul public din ultimii doi ani. Dacă ar fi să compar expunerea sa mediatică cu cea a unor istorici români de calibru: Lucian Boia sau  Bogdan Murgescu, istoricul american s-a bucurat de o mediatizare foarte intensă dublată și de o „binecuvântare” discretă a instituțiilor statului – conferință la BNR și asocierea cu SRI – în ciuda faptul că teza de la care pornesc cărțile sale e mai mult decât discutabilă. Bogdan Murgescu, autorul monumentalului volum România și Europa: Acumularea decalajelor (1500-2010), nu a beneficiat, de exemplu, de un documentar pe TVR, cu toate că opera sa ar merita un minim efort jurnalistic din partea postului public. Recuperarea trecutului Departamentului Securității Statului și a DIE nu reprezintă doar o teză revizionistă ci un act de negare a ceea ce au reprezentat aceste instituții în timpul regimului totalitar comunist, pavăza și spada regimului – poliția politică.

Nu văd de ce instituții care au trecut prin reforme masive pentru a îndeplini condițiile aderării la NATO – cum sunt serviciile secrete românești și care sunt apreciate pentru activitate pe care o desfășoară în sprijinul Alianței trebuie să încerce sa se legitimeze încercând să recupereze discret trecutul murdar al dictaturii comuniste. Pentru mine acest aspect mă neliniștește. Să fie oare la mijloc o mândrie de breaslă prost înțeleasă? Ideea că serviciile de informații reprezintă un reper de continuitatea în funcționarea statului român – indiferent de natura regimului politic pe care îl servesc?

SRI și SIE nu și-au făcut vreodată o mea culpa pentru activitatea lor anterioară revoluției, mai ales că statul român a condamnat oficial comunismul ca regim politic. Mi se pare că la nivelul legitimării publice a activității lor serviciile de informații se ascund în spatele ideii că Revoluția Română a reprezentant un nou început, o tabula rasa pentru această activitate utilă statului, deși istoria recentă arată că atât SRI cât și SIE s-au reconstruit imediat după căderea regimului comunist pe scheletul DSS și DIE. Nu poți să te recomanzi ca un serviciu de informații al unui stat democratic, încercând să-ți recuperezi parțial sau total activitatea când serveai un regim totalitar. Diferența dintre poliția politică – „baieții cu ochi albaștrii și cu mașini negre” care te saltă în toiul nopții pentru că nu ești de acord cu acțiunile regimului și un serviciu de informații al unui stat democratic – profesioniștii discreți care veghează la securitatea unei societăți democratice utilizând uneori metode care nu sunt neapărat în acord cu crezul politic al acesteia pentru a elimina amenințări grave la adresa acesteia – este una de la cer la pământ.

Pentru mine Ion Pacepa nu este nici erou, dar nici trădător. Confruntat cu brutalitatea totalitarismului comunist dezertarea pare a fi cea mai înaltă formă de patriotism după dizidența fățisă. Pacepa a fost unealta competentă a unui regim totalitar, care fie și-a descoperit brusc conștiința și a „defectat” la „inamicul imperialist și capitalist” sau a fost împins de o anumită dinamică a regimului comunist român „să-și transfere loialitatea” Statelor Unite, cum se spune în jargonul serviciilor de informațiilor actelor de dezertare. Poate că generalul Pacepa a intuit faptul că blocul comunist va pierde încleștarea cu lumea liberă și a decis că ar fi mai bine să fie de partea învingătorilor, cu toate că în 1978 o asemenea prognoză ar fi părut ultra-optimistă oricărui observator informat al scenei internaționale. S-ar putea să nu știm niciodată motivele care au stat în spatele acestui gest extrem de curajos făcut de Ion M. Pacepa în 1978. Ceea ce nu poate fi negat însă este că „defecțiunea” sa a fost unul din cuiele bătute în sicriul Comunismului în Europa Centrală și de Est.

În ciuda numeroaselor volume publicate de Ion Pacepa nu am observat remușcări reale față de activitatea sa ca ofițer al poliției politice înainte de producerea „transferului de loialitate” către SUA în 1978. Recuperarea gradului de general și a averii sale după 1989 mi s-au părut concesii excesive făcute de statul român. Cum a fost obținută acea avere înainte de 1978? Ce a făcut Ion M. Pacepa ca să merite gradul de general  înainte de a trece de partea „băieților buni”? Aceste întrebări trebuiau atent cântărite de reprezentanții statului român, dar și de societate în ansamblul ei. Grațierea și casarea sentinței date împotriva lui Ion Pacepa ar fi fost gesturi de raparație satisfăcătoare în această speță.

Nu sunt istoric, deși sunt consumator vorace de istorie, și nu sunt specializat în studierea comunismului românesc. Din acest motiv pentru cei care doresc o analiză mai pătrunzătoare recomand articolul publicat de Armand Goșu în Revista 22 zilele acestea, care îl puteți citi mai jos și care a inspirat acest comentariu.

George VIŞAN

Cazul Pacepa, doar o dezbatere istoriografică?

Larry Watts nu este un simplu istoric interesat de România. Dl Watts este o persoană cu multe contacte în zona serviciilor secrete din România. Este un apropiat al generalului Ioan Talpeș, nașul de cununie al istoricului de peste Ocean, căsătorit cu o româncă. A fost chiar consilier la Cotroceni pe vremea lui Ion Iliescu. Larry Watts a fost nașul altui istoric, Kurt Treptow, condamnat la un moment dat pentru pedofilie, care gravita și el în jurul serviciilor de la București. Potrivit presei, Larry Watts ar fi fost implicat în afacerea Matser, oficial NATO arestat, la cererea autorităților olandeze, în februarie 2003 pentru fraudă, conspirație criminală și spălare de bani în favoarea firmei Tender S.A. Dl Matser a fost consilier al secretarului general NATO George Robertson, pentru Europa de Est. Larry Watts a fost „specialist“ și în reformarea serviciilor secrete, în perioada 2001-2004, fiind apropiat de Radu Timofte.

Promovarea agresivă, lansările cu fast ale ultimelor două cărți ale lui Larry Watts, prima la Banca Națională, sub bagheta guvernatorului Mugur Isărescu, chiar la o întrunire a Grupului Bilderberg, filmul documentar difuzat și redifuzat de către TVR, tirajul și calitatea edițiilor în română și engleză tipărite de RAO, confirmă înalta protecție de care se bucură dl Watts. Iar faptul că la lansarea unui master de studii de securitate la Universitatea din București, care-l are ca invitat pe dl Watts, este prezentă conducerea SRI ne îndreptățește să afirmăm că în cazul de față este vorba mai mult decât de susținerea unor foste sau actuale grupări din servicii, ci chiar de sprijinul staff-ului de conducere al celui mai important serviciu de informații. Larry Watts pare a fi istoricul oficios al serviciilor românești. Doar este o practică internațională ca serviciile să acorde acces la documente unor istorici apropiați, cu o bună reputație (ceea ce este discutabil în cazul dlui Watts!), care să scrie „istorii“ semioficiale ale acestor instituții, alimentând un tip de mitologie utilă mobilizării personalului angajat.

Grație acestei cărți de vizită, orice producție istoriografică a dlui Watts este citită cu creionul în mână nu doar de către istorici și analiști politici, ci și de către foștii sau actualii slujbași ai serviciilor secrete din România și de aiurea.

Însă producțiile lui Larry Watts se înscriu în șabloanele național-comunismului anilor 1980, ale nucleului său dur de la Institutul de Istorie Militară, condus de Ilie Ceaușescu. De fapt, pare că miza acestor cărți este recuperarea moștenirii lui N. Ceaușescu, pe zona de securitate și politică externă, de o manieră tabloidă, inventând surse inexistente sau apelând la documente îndoielnice, fără să le supună unei elementare critici de specialitate. Pe scurt, în viziunea lui Larry Watts, România ar fi victima unei conspirații mondiale, în care cei mai activi dușmani au fost / sunt rușii și ungurii. Dl Watts îl portretizează pe Ceaușescu în culori luminoase, astfel că la sfârșitul acestor cărți un cititor mai puțin avizat ar putea rămâne cu impresia că România era încă de pe vremea ceaușismului sau membră NATO, sau era legată într-un parteneriat strategic cu SUA… nicidecum membră a lagărului comunist.

În fond, asistăm de câțiva ani la o ofensivă antioccidentală în România care se manifestă și prin recuperarea mitologiei național-comunismului. Poate să fie vorba doar de reflexe nostalgice? Sau e mai mult decât atât? Cum publicul din România e victima emoțiilor create de televiziuni încă din decembrie 1989, o parte din reflexele sale s-au tocit, astfel încât tușele sunt tot mai groase. În ultimele luni, dezbaterea s-a concentrat pe generalul defector Pacepa. Un subiect extrem de sensibil pentru serviciile secrete din rațiuni de biografie a generalilor de azi sau a părinților lor. Fuga lui I.M. Pacepa a frânt cariere, a generat furia lui Ceaușescu, ducând la declanșarea unor anchete dure în Securitate, soldate cu abandonări de vile, de amante, de averi ilicite, pierderi de privilegii. Adică, i-a lovit pe securiști unde-i durea mai tare.

Teza lui Larry Watts se dorește piatra pe mormântul lui I.M. Pacepa. Nu e prima dată când se vorbește despre apartenența generalului fugar la KGB, dar e prima dată când această teorie este prezentată într-o formă elaborată. Potrivit dlui Watts, misiunea lui I.M. Pacepa era să dezinformeze SUA cu privire la Ceaușescu, adică să ducă la îndeplinire un obiectiv al KGB. În sprijinul acestei afirmații, dl Watts îl citează pe James Woolsey, fost director al CIA. Numai că d-l Woolsey a reacționat extrem de dur într-un interviu acordat lui A. Bădin:

Afirmațiile lui Watts sunt minciuni. Mai mult, Watts susține că generalul Pacepa m-a informat că ar fi fost agent KGB timp de mai mulți ani. De asemenea această afirmație este o minciună.

James Woolsey a fost director al CIA în Administrația Bill Clinton. A ocupat importante poziții în administrații republicane și democrate la Washington în perioada 1970-’90. Este până astăzi implicat în diverse fundații și centre de analiză pe teme de securitate energetică și democratizare. James Woolsey nu este din categoria lui Costin Georgescu și Cătălin Harnagea, care se bronzează sub reflectoare în studioul Antenei 3. Un fost șef al CIA nu acordă interviuri la colțuri de stradă și nici nu se trezește vorbind aiurea. Astfel de reacții sunt un semnal pentru cine trebuie să priceapă.

Afirmația dură a lui James Woolsey nu este o simplă replică dată lui Larry Watts, ci o dezavuare a întregului proces de recuperare – de la oameni până la ideologie – a național-comunismului ceaușist. Proces promovat în primul rând de „foști“, dar și de către grupări din actualele servicii secrete.

Și mai trebuie adăugat ceva. Astfel de cărți au o miză mult mai mare decât dezbaterea istoriografică. Ele fac parte dintr-un eșafodaj mai amplu, prin care oameni și instituții nedesprinse de trecutul totalitar încearcă un fel de restaurare a lui.

Armand Goșu