Notă: acest articol este vag inspirat de niște discuții de istorie contrafactuală avute cu Barbu Mateescu la o bere. Întrebarea era: în ce măsură este fezabilă o anexare a României când populația (etnic) românească din Ardeal este aproximativ egală cu populația maghiară din Ungaria?

Suntem în 2050

În 2016, printr–un accident ciudat al istoriei, conaționalii ardeleni au votat și au obținut alipirea la Ungaria. Toate partidele politice din această provincie istorică s–au contopit în două: Partidul Socialist din Ardeal și Dreapta Românească Unită. Primul este defapt fostul PSD. Al doilea este uniunea din cea mai rămas din PNL, PDL și ceva simpatizanți ai dlui Funar. La scurt timp și cu siguranță înainte primelor alegeri PSA și Partidul Socialist Maghiar s-au reunit sub denumirea de Partidul Socialist din Întreaga Ungarie. 

2017. PSIU obține cel mai mare număr de mandate în alegeri dar nu suficient pentru a construi o majoritate. Totuși, cu susținerea unor membri din DRU, partidul construiește un guvern minoritar. Guvernul pornește imediat imediat un larg program de reunificarea economică menit, pe baza unei finanțări speciale UE, să ajute regiunile cele mai puțin avantajate. Printre acestei regiuni se presupune că se afla multe regiuni romanești dar și câteva maghiare. Presa raportează că, de fapt, beneficiarii sunt mai degrabă cei care susțin guvernul indiferent de culoarea politică și naționalitate. În plus guvernul maghiar implementează un program prin care autoritățile locale pe care donează în mod voluntar bani sau alte forme de sprijin către alte autorități locale defavorizate sunt ajutate de stat să obțină mai ușor fonduri europene. Astfel, regiunile care sunt net donatoare sunt fie mulțumite ca găurile sunt acoperite prin bani europeni, fie văd cum liderii locali sunt prinși în aranjamente complicate cu banii statului și ai UE. Sistemul este denumit peiorativ suveica românească.

2019. Guvernul român (PSD) decide că este în interesul național unirea tuturor românilor singur stat. După negocieri asidue între cele două guverne hotărsc că noul stat se va numi România-Ungaria în limba română respectiv Ungaria-România în limba maghiară.

2020. Cele două state se reunesc în urma unor referendumuri câștigat la limită și contestate de învinși. În tratatul ulterior (care are valoare constituțională) se menționează că unirea se poate desface cu voturile a 2/3 din populație.

2021. PSIU își vede speranțele de a se uni cu PSD spulberate. În alegeri nu există un învingător cert. În urma unor noi negocieri, mediate, conform spuselor cu unora, de un trimis special american se formează un guvern minoritar susținut oficial de către PSD(R) și neoficial și de alte partide. Parlamentul de la Târgu Mureș instituie solemn noul guvern. Apoi acesta de întoarce la Budapesta în timp ce reprezentanții puterii judiciare care au asistat la ceremonie se întorc în București. Următoarele alegeri sunt programate în 2026.

2022. La prima rectificare bugetară socialiștii maghiari și români se ceartă la cuțite. PSD(R) inițiază o moțiune de cenzură. DRU spune că este manipulare și lasă membrii să voteze cum vor. Socialiștii ardeleni din PSIU se raliază moțiunii, în aplauzele sălii. Fidesz se abține oficial, dar mai mulți membri susțin moțiunea. Brusc nu se mai știe cine cu cine poate guverna.

PSD(R), care include acum și socialiștii ardeleni formează guvernul cu DRU. Aripa radicală din DRU se desprinde și începe negocieri cu Jobbik pentru o alianță care să urmărească ruperea statului. Negocierile eșuează.

Budapesta este în fierbere, guvernul nu mai are autoritate asupra agențiilor locale. Dincolo de simplul naționalism, maghiarii se tem că „suveica românească” va înghiți toate veniturile statului. Rugat să comenteze, Traian Băsescu, membru al Consiliului de Onoare Suprem (Consiliul Înțelepților) susține că nu este normal ca o conducere democratică să fie înlocuită înainte de termen.

UE, SUA și BERD creează o troică care să medieze situația. Se decide centralizarea majorității activităților de dezvoltare locală sub o Înaltă Agenție de Unificare Economică și Socială. Membri ai PSIU sunt primiți în coaliția de guvernare. Guvernul recapătă controlul statului.

2022 – toamna. Lovitură de teatru, Liviu Dragnea devine președinte IAUES. Scandal monstru. Guvernul argumentează că, matematic, nu s-ar fi putut ajunge la acest rezultat fără voturile Fidesz. Noi negocieri cu sub supervizarea Troikăi. Ca rezultat, fondurile IAUES sunt reduse substanțial, în schimb Moldova primește un statul global de zonă defavorizată vreme de 10 ani, cu reduceri substanțiale de impozite pentru depuneri și investiții străine. Liviu Dragnea demisionează. 

2022-2025. Pe de o parte, „suveica românească” continuă, însă la un nivel suportabil. Apar chiar semnale pozitive.

Pe de altă parte, Moldova atrage investiții semnificative din Rusia. Apar cluburi de noapte în care se vorbește rusește și reglări de conturi între rackeți. Pe total, cu veniturile din suveică și o modestă creștere economică stimulată de ruși, moldovenii devin partizanii cei mai înfocați ai noului stat. 

2025. Rapoartele europene sunt din ce în ce mai optimiste. Pe de altă parte, susținerea populară pentru statul unificat scade. Numai susținerea cetățenilor din Moldova sigură lipsa unei majorități de două treimi necesară separării.

Jobbik și Fidesz se unifică și câștigă victorii majore la alegerile locale. Dreptate pentru Români (fosta aripă radicală a DRU) se afirmă ca un partid important. Autoritățile locale controlate de Jobbik-Fidesz și DR dau în judecată statul pentru orice decizie și încep să gripeze sistemul. 

2026 – primăvara. Jobbik-Fidesz, PSDR și DRU ajung la un acord de secesiune controlată și graduală. PSIU se opune. DR susține acordul dar nu îl semnează pentru că nu are încredere în semnatari.

2026 toamna. Alegeri lipsite de mari surprize. Jobbik-Fidesz câștigă masiv în zonele maghiare. PSIU cade sub pragul electoral național și intră în Parlament doar datorită pragului de rezervă și voturilor moldovenești. PSDR și DRU își împart teritoriul fostei Românii; DR intră fără probleme în Parlament.

2026 – iarna. În negocierile de separare partea română insistă să fie menținute obligațiile vechiului stat. Se constituie Fondul pentru Moldova, finanțat în special de partea maghiară, care plătește autorităților românești contravaloarea impozitelor „pierdute” din Moldova. Partea maghiară insistă se se permită și încurajeze relocarea maghiarilor din teritoriile românești, care ar putea cădea victime ale discriminării. Se constituie Fondul pentru Relocare Voluntară, finanțat în special de partea română (dar cu o conducere paritară). Toate acestea sunt codificate în „Acordul de Crăciun”. Temenul de desfacere a Uniuni este 2032.

2027-2030. „Ungaria” și „România” funcționează ca unități aproape complet autonome. Politica externă rămâne comună (și cam stagnează).

2030. România-Ungaria se separă anticipat în cele două state constitutive conform vechilor granițe. Cele două Fonduri rămân active până în 2032. În Moldova înflorește arta underground. În HarCov românii taie pădurile. În București rușii operează șaormerii.

Andrei Tiut