De Weekend: Cripto-băsismul și țăranul român (guest post) Răspunde

iliescu_jdd_ro_01084900

Mai jos puteți citi o postare puțin prea serioasă pentru tema aleasă (cripto-băsismul amicilor mei de bere), și totuși prea ne-serioasă pentru un articol „serios”. Am ales să privim partea ușoară a lucrurilor și să o publicăm tot în seria „de weekend”.

Chiar și așa, v-ați putea întreba de ce am căuta cripto-băsismul tocmai în mediul rural. Răspunsul, bănuiesc, ține de faptul că Daniel este conservator (politic vorbind). Pentru mulți conservatori români toate lucrurile bune s-au născut la sat. Mai puțin berea. (Andrei Tiut)

*

Într-o logică a satului românesc, polarizarea este mult mai simplistă și se face la nivel de apartenență și/sau loialitate. Du-te cu campania la nea Valică și explică-i cum stă treaba cu promisiunile electorale, mai strecoară-i și ceva ideologie mascată de o măsură. Nea Valică e sătul de promisiuni. Pentru părinții lui, pedesereul a fost bun, i-au dat pensie de CAP. Pentru nea Valică, dreapta a însemnat schimbarea, care mai apoi nu s-a întâmplat. Și atunci, invariabil, te întreabă: „Mă, tu de-al cui ești? De-al lui Iliescu sau de-al lui Băsescu?”. Logica loialității bipartite. Și nu poți spune că nu ești de-al unuia dintre aceștia doi, pentru că istoria postdecembristă i-a demonstrat că dacă nu te afli spre unul dintre cei doi poli, nu contezi în logica electorală. Și mai știe că, la o adică, susținători ai fiecărui pol care a căzut într-o mai mare sau mai mică dizidență, în vreme de tumult electoral tot s-a raliat taberei pe care mai deunăzi o părăsise, cu invariabilul mesaj că „trebe votat răul ăl mai mic”. Nu poți spune altceva. Dacă loialitatea ta se îndreaptă spre un actor secundar, iar acesta își manifestă loialitatea spre unul dintre cei doi actori principali, în ochiul votantului tipic îl vei susține pe unul dintre cei doi.

Diferențierea între băsiști făcută de Andrei este, așadar, una de natură postelectorală, sesizată întru înțelepciunea sa de țăranul român. Pentru că, în fața unu tumult politic, stânga va vota ce girează Iliescu iar dreapta, ce recomandă Băsescu.

Daniel Olteanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s