Tăcerea atomică 3

Imediat ce a fost citit comunicatul CCR pe televiziuni m-am întors liniştit la filmul la care mă uitam înainte. Nu doream să ştiu mai mult, nu doream explicaţii, nu doream să mai raţionalizez nimic.

După încheierea filmului am decis totuşi să mă uit pe Facebook şi pe mail ca să văd comentarii. Era linişte; cum e şi la ora la care scriu acest text. Băsişti feroce şi USL-işti fără inhibiţii, toţi se pare că au hotărât să se uite la filmele şi să îşi vadă de vieţile proprii. Poate e lehamite, poate e incertitudine, nu ştiu.

În definitiv nimeni nu poate spune că a învins. Cu toţii ne-am imaginat soldaţi într-o bătălie a luminii şi astăzi unii (mulţi?) vedem cum la sfârşit lumina a fost sacrificată de mult în favoarea victoriei. A întunericului cel mai mic.

USL a întors instituţiile împotriva statului, coborând prestigiul României la cote la care nu credeam că ne vom întoarce vreodată. Susţinătorii lui Traian Băsescu au întors naţiunea împotriva sieşi  şi au coborât prestigiul CCR mai jos decât credeam că este posibil. Probabil că alţii ar aprecia faptele altfel, dar sper că nivelul de magnitudine este acelaşi.

Ce se întâmplă? Ne-au trădat politicienii? Nicidecum. Ei au canalizat, folosit şi reprezentat frica  noastră. De aceea şi noi am fost alături de ei până în ultimul moment – adică până acum. Însă ceea ce principalii politicieni au obţinut prin manevrele lor nu este ce le-am cerut noi, nu este ce au promis organizaţiilor lor şi – îndrăznesc să cred – nu este ce doreau ei înşişi.

Pe parcursul acestei confruntări au folosit (aproape) orice truc, orice resursă, orice opţiune atomică au avut la îndemână. Iar atunci când inamicul nu s-a dat distrus, au inventat noi opţiuni atomice. Totul cu complicitatea şi – adeseori – la cererea noastră. De aceea, în această lume „post-atomică”, tăcerea şi nu indignarea reprezintă răspunsul cel mai bun.

Se pune de aceea întrebarea: cine îi reprezintă de astăzi pe oamenii tăcuţi? Sau chiar pe politicienii tăcuţi, dacă aşa ceva se mai găseşte. Eu cred că ceea ce va cere piaţa politică în curând este o nouă abordare a politicii.

Nu vă speriaţi, nu înfiinţez încă un partid.  Poate că soluţia este reducerea relaţiilor politice la minimul necesar, aşa cum propunea dl Ponta. Poate că un gest de reconciliere din partea lui Traian Băsescu, aşa cum a speră Cristian Preda. Poată o nouă forţă politică nealiniată, capabilă să capitalizeze eşecurile ambelor tabere. Poate o combinaţie a acestor lucruri. Nu am răspuns la aceste întrebări.

Dar cred că nu mai avem nevoie de politicieni luptători ci de politicieni care pot să pună din nou lucrurile în mişcare. Nu de Ahile, ci de Ulise. Sarcina este cu atât mai grea cu cât nimeni nu se va aşeza brusc în cerc cântând un cântec de pace. Resetarea politicii trebuie smulsă din braţele sorţilor potrivnici.

Este o sarcină grea dar nu imposibilă. Dacă politicienii folosesc jumătate din creativitatea investită în criza curentă, cred că avem o şansă. Şi, până la urmă, creativitatea este pricipala resursă a politicii româneşti, de la 1859 şi până astăzi.

Andrei Tiut

Anunțuri

3 comments

  1. Pingback: CCR decide să le ceară, dar nu de la Parchet, ci de la Guvern, care a spus că nu le are « Motanul Incaltat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s