Statistici din comunism: foamea 2

Clipboard02

Observăm cum din anul primelor înregistrări (1961) și până în 1979 cantitatea de calorii de origine animală crește. Caloriile vegetale nu sporesc, România fiind deja în rând cu „restul lumii”, dar, per total, românii mănâncă în acest timp din ce în ce mai mult și din ce în ce mai bine.

După 1980 începe să scadă aportul caloriilor de origine animală și, în curând, și al celor de origine vegetală. În traducere, românii mănâncă din ce în ce mai puțin și mai prost în timp ce Partidul și Statul plătesc datoriile și continuă industrializarea. More…

Istorii complicate 3

966497_567504343272340_1872511316_o

Am rămas și eu surprins de amploarea expunerii publice a operei istoricului american Larry Watts – mă refer în special la aparițiile pe postul public din ultimii doi ani. Dacă ar fi să compar expunerea sa mediatică cu cea a unor istorici români de calibru: Lucian Boia sau Bogdan Murgescu, istoricul american s-a bucurat de o mediatizare foarte intensă dublată și de o „binecuvântare” discretă a instituțiilor statului – conferință la BNR și asocierea cu SRI – în ciuda faptul că teza de la care pornesc cărțile sale e mai mult decât discutabilă. Bogdan Murgescu, autorul monumentalului volum România și Europa: Acumularea decalajelor (1500-2010), nu a beneficiat, de exemplu, de un documentar pe TVR, cu toate că opera sa ar merita un minim efort jurnalistic din partea postului public. Recuperarea trecutului Departamentului Securității Statului și a DIE nu reprezintă doar o teză revizionistă ci un act de negare a ceea ce au reprezentat aceste instituții în timpul regimului totalitar comunist, pavăza și spada regimului – poliția politică.

Pentru mine Ion Pacepa nu este nici erou, dar nici trădător. Confruntat cu brutalitatea totalitarismului comunist dezertarea pare a fi cea mai înaltă formă de patriotism după dizidența fățișă.
More…

Sunt un dinozaur. Dar eu m-am făcut. Câteva consideraţii despre cultul personalităţii lui Sergiu Nicolaescu 25

sergiu-nicolaescu1
La trecerea sa în nefiinţă, Sergiu Nicolaescu lasă în urmă o naţiune anchilozată intelectual şi moral la a cărei stare de degradare, a contribuit, din păcate, personal în epoca lui Nicolae Ceauşescu. Nimic nu pare să explice mai bine sechelele provocate de regimul comunist (prin inocularea importanţei realizării planurilor de producţie, inclusiv cinematografice) în conştiinţa publică, decât faptul că „imensa” pierdere pe care o suferă cultura română este justificată prin aspectul prolific/cantitativ al filmografiei sale. Inclusiv în presa internaţională, opera sa este descrisă cu precizie chirurgicală ca remarcându-se mai ales prin filmele istorice, pe care le-a realizat în acord perfect cu propaganda comunistă a epocii/în favoarea regimului (Le Figaro , Washington Times, Huffington Post) şi glorificând trecutul naţional.

Dacă istoricul Adrian Cioroianu demonstrează într-un mod absolut pertinent maniera în care se construieşte cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu în spaţiul autohton inclusiv cu ajutorul filmelor regizate de Nicolaescu, în postcomunism avem parte chiar de un cult al personalităţii lui Sergiu Nicolaescu. Se exprimă regrete la nivel oficial la dispariţia sa şi regizorul este incinerat cu onoruri militare. Se plânge isterizat, se înjură cu fanatism, nu se poate rosti numele său la televiziuni fără a se repeta psihotic adjectivul „mare”, alminteri rişti sa fii ostracizat şi privit ca incult ori pur şi simplu fără bun simţ, „fiindcă despre morţi trebuie să vorbim numai de bine”. Ieri un cinematograf a început să-i poarte numele, azi regizorului i se acordă o stea pe Aleea Celebrităţilor din Târgu Jiu şi mâine vom afla că i se va ridica un bust. Îi lipseşte recunoaşterea internaţională de care se bucură un Tarkovski, dar dânsul este „indubitabil” mare oricum. „Sunt un dinozaur. Dar eu m-am făcut.” este replica lui Nicolaescu care aminteşte de grandomania lui Nicolae Ceauşescu, regizorul adăugând într-un interviu că nici Spielberg nu ar fi fost mai mare ca el în România. Poate că nu dar având în vedere parcursul regizorului nostru, nici nu sunt sigură că Spielberg şi-ar fi dorit o întrecere. More…

Barack Obama și România: un studiu despre alb și negru în comentariul politic 32

599030_10151258859581749_1172534839_n
Unul din motivele pentru care am început să scriu pe acest portal, acum mai bine de cinci ani de zile, a fost că eram nemulțumit de modul în care se scrie, se comentează, analizează și se dezbat politica externă și relațiile internaționale în România. În mod bizar în ciuda atractivității foarte mari a domeniului și a „inflației” de facultăți de științe politice, relații internaționale și studii europene de la Revoluție încoace calitatea dezbaterilor, a comentariilor informate sau a analizelor accesibile publicului este foarte scăzută. Simptomatic pentru acest fenomen este prezența în continuare „pe sticlă” a lui Bogdan Chireac pe post de analist de relații internaționale, deși nimic nu îl recomandă pentru acest rol, iar analizele și opiniile sale pot fi ușor contrazise de un student de științe politice/relații internaționale din anul II sau III de facultate. Dar prezența la tv a „Morsei Competente”, cum mai este cunoscut dl Chireac în branșă, nu este justificată de expertiza sa, ci de alte aspecte. More…

Potpourri de trădători: Carol al II-lea, Ion Antonescu și Mihai I 4

Trădarea este probabil cea mai detestată acțiune umană în orice context. Dante rezervă ultimul cerc al Infernului său trădătorilor, un loc înghețat unde Diavolul îi devora pe Iuda, Brutus și Cassius. În spațiul public românesc situația nu este foarte diferită. Trădarea este aspru sancționată la nivel discursiv, mai ales dacă e vorba de „trădare de neam și de țară”. Și nu mă refer aici doar la discursul protocronist, comunist și naționalist promovat de cvasi-defuncta România Mare.

Obsesia trădării naționale denotă o viziune primitivă asupra istoriei naționale. Istoria românească este percepută la nivel public maniheistic, atunci când românii nu au fost de „de partea istoriei” au fost victimele predilecte ale istoriei – fie că aceasta s-a manifestat sub forma invaziilor barbare, ale Imperiului Otoman sau ale Marilor Puteri. Trădătorul sau „coada de topor”este în această viziune facilitatorul interesat al „consecințelor nemiloase ale istoriei”și colaboratorul celor care au dorit „răul românilor”. Maniheismul acestei percepții asupra istoriei facilitează nașterea unor mituri privind trecutul istoric al românilor. More…

Sursele comportamentului Coreei de Nord Răspunde

Coreea de Nord sau Republica Populară Democrată Coreeană este o continuă sursă de știri politice senzaționale, dar mai ales o sursă de insecuritate regională și globală. În ultimii ani Phenian-ul s-a remarcat prin dezvoltarea și testarea cu succes a unei arme atomice, în ciuda presiunilor internaționale de a opri programul, scufundarea unei corvete sud-coreene, bombardarea unei insule sud-coreene, lansări periodice de rachete, declarații belicoase, sărăcia și subdezvoltarea extremă și bineînțeles bizarul regim politic, care reușește să îmbine „armonios” comunismul de tip stalinist, xenofobia, naționalismul exaltat și rasismul, cu superstițiile rurale. Comportamentul Coreei de Nord este unul cât se poate de rațional, care poate fi încadrat în trei categorii: o logică de război, o logică a supraviețuirii și o logică internă. Cu alte cuvinte there is a method to their madness. More…

Extremele se atrag, însă cea stângă beneficiază încă de tratament preferenţial în raport cu cea dreaptă 8

Deşi au trecut circa 20 de ani de la căderea comunismului, ideologia totalitară de extremă stângă şi numeroasele reformulări, justificări, rectificări, nuanţări şi dezvoltări ale acesteia continuă să beneficieze de un tratament (supra)preferenţial la nivel politic, academic şi în masa largă a opiniei publice comparativ cu ideologia totalitară de extremă dreaptă. Acest lucru este cu atât mai de neînţeles cu cât ideologia totalitară de extremă stânga este prioritară în raport cu ideologia totalitară aşa-zis de extremă dreapta, care nu a fost decât o reformulare a acesteia din urmă, şi a fost mult mai longevivă şi mai distructivă. Mai mult, deşi acest lucru se aminteşte rar, chiar şi anumite elemente care particularizau ideologia totalitară de dreaptă – în esenţă exploatarea unui filon tradiţionalist şi xenofob – au fost asimilate în timp, deşi la o intensitate mai scăzută, de majoritatea regimurilor totalitare de stânga. More…

Arta politică şi politica artei Răspunde

Urmare a bulversărilor enorme provocate de regimul totalitar comunist, societatea românească suferă nu doar de o adâncă ocultare a memoriei istorice, ci şi de o atrofiere a simţului estetic. La mai bine de 20 de ani de la căderea comunismului, scuarurile publice din oraşe, de pildă, deşi curăţite de statuile industriale dedicate lui Lenin şi Marx, sunt invadate de amenajări comerciale improvizate ori de noi monumente de o calitate îndoielnică, în timp ce monumentele de for public de o înaltă valoare artistică şi istorică, distruse sistematic după 1947 din motive ideologice, nu sunt reconstruite. Totuşi, în ultimii ani reprezentanţii autorităţilor publice par să înţeleagă – dacă nu necesitatea – atunci măcar utilitatea reconstruirii unora dintre aceste elegante monumente publice dedicate unor personalităţi şi evenimente din epoca precomunistă. More…

Despre lustraţie ca principiu Răspunde

Cei lustraţi vor continua să beneficieze, ca indivizi, de dreptul la viaţă, libertate de asociere şi proprietate. Ei vor pierde însă o parte din drepturile civile, adică o parte din puterile de participare deţinute în calitate de cetăţeni-suverani asupra comunităţii politice, şi anume dreptul de candida şi de a fi aleşi la funcţii politice. More…

Scurt îndreptar privind neoliberalismul şi ignoranţa stângii postmoderne 2

Când un fin literat se exprimă asupra unor complexe chestiuni economice, sociale şi instituţionale asupra cărora nu s-a aplecat îndeaproape, acesta fie reuşeşte să pună în circulaţie o nouă şi fertilă idee, fie se lasă pradă unor prejudecăţi dominante, glosând pe o sumă de locuri comune şi comiţând cele mai elementare erori de judecată. Acesta din urmă este şi cazul domnului Ion Vianu, care, într-un comentariu apărut în Revista 22, amestecând o serie de adevăruri, de semi-adevăruri şi de neadevăruri, ajunge la concluzia uluitoare că „neoliberalismul de azi nu este altceva decât bolşevismul, minus lozincăria propagandistă a comunismului … care are drept scop acapararea puterii de către un mic grup şi păstrarea ei cu orice preţ.” Hasta la revolución compañeros?

More…

O aniversare politică tristă Răspunde

Azi ar fi trebuit să fiu pe vapor, în larg, departe de ţărmurile româneşti. E ultima zi a anului 1947.

More…

Ziua Armistițiului Răspunde

Luna a unsprezecea, ziua a unsprezecea, ceasul al unsprezecelea al anului 1918 – armele au amuțit pe Frontul de Vest. După mai bine de 4 ani de război total, purtat pe trei continente și pe mările și oceanele lumii Primul Război Mondial se încheia. Cu o noapte în urmă delegațiile puterilor aliate și ale Germaniei încheiaseră în pădurea de la Compiégne în apropierea satului Rhetondes, într-un vagon de tren, negocierile privind un armistițiu pe Frontul de Vest. More…