Traian Băsescu și probabilitatea onestității 11

[caption id="" align="alignnone" width="728"] Sursa: Realitatea TV[/caption]

 

Traian Băsescu se vinde pe sine ca un politician al cinstei și onoarei cvasimilitare. Victor Ponta ca un politician al liniștii și reîntregitor de pensii și salarii. Opoziția este oarecum în tranziție, deci îmi este greu să îi găsesc mitul principal. Merită totuși menționat articolul colegului Alexandru Filimon despre cum Crin Antonescu nu și-a însușit mitul viitorului. Hai să investigăm în ce măsură putem, date fiind și evenimentele recente, să tragem o concluzie despre cinstea președintelui.

Fapte

More…

Reclame

Mituri și farse: Un salariat susține 3 persoane fără ocupație 4

Screenshot_9

Dar faptul că un salariat acoperă cheltuielile bugetare ale cuiva fără venituri declarate nu însemnă că preia toate obligațiile sociale ale acestuia.

În primul rând lucrătorii la negru își susțin proprii copii. Plătitorii de taxe și impozite îi plătesc copilului neplătitorului educația și, eventual, câte o spitalizare. Dar hrana, îmbrăcămintea, încălțămintea, șpaga la medic, eventualele meditații și cadouri pentru profesori se plătesc din banii părinților.

Apoi lucrătorii la negru pot ajuta la susținerea părinților. Aproximativ 500 000 de oameni primesc o pensie pentru agricultori, din care nu se poate omenește supraviețui. Aceștia trăiesc din ce produc ei înșiși. În măsura în care nu mai pot lucra pământul, ei depind de transferuri de bani sau de la ajutorul în gospodărie dat de aceia dintre copii care, după revoluție, s-au întors la țară. Care copii întorși la țară au o probabilitate mai mare să presteze măcar parțial munci ne-impozitate. More…

Statistici din comunism: foamea 2

Clipboard02

Observăm cum din anul primelor înregistrări (1961) și până în 1979 cantitatea de calorii de origine animală crește. Caloriile vegetale nu sporesc, România fiind deja în rând cu „restul lumii”, dar, per total, românii mănâncă în acest timp din ce în ce mai mult și din ce în ce mai bine.

După 1980 începe să scadă aportul caloriilor de origine animală și, în curând, și al celor de origine vegetală. În traducere, românii mănâncă din ce în ce mai puțin și mai prost în timp ce Partidul și Statul plătesc datoriile și continuă industrializarea. More…

Mitul independenței energetice 5

tumblr_mua3e0QHYR1rj8vkao1_1280

În toată „dezbaterea” națională din acest an privind exploatarea resurselor naturale s-a strecurat un nou termen – independența energetică – care în traducere liberă înseamnă sistarea importurilor de gaze din Rusia pe termen lung.

Asupra temei independenței energetice există un consens neașteptat între președintele Traian Băsecu și premierul Victor Ponta, obișnuiți să se contreze și să se contrazică pe majoritatea temelor politice din spațiul public.

Limbajul folosit de cei doi poate duce ușor în eroare cetățeanul neavizat și poate crea impresia că România s-ar putea să nu mai importe petrol și gaze de pe piața internațioanală, nu numai din Federația Rusă, țara noastră pregătindu-se să devină în curând un El Dorado al hidrocarburilor. Însă situația nu stă chiar așa. Vârful de producție la petrol în România a fost atins în anul 1976 când au fost extrase 14,7 milioane de tone de țiței, după care producția proprie a intrat în declin – chiar și așa regimul comunist a decis dezvoltarea unei industrii petrochimice supradimensionate în raport cu resursele naturale disponibile în țară.

La gaze naturale vârful de producția în România s-a atins la mijlocul anilor 80. Asta înseamnă că producția de gaze naturale de la noi din țară se află pe o pantă descendentă de ceva vreme. În fapt dacă noi perimetre nu sunt date în exploatere în curând și alte de resurse de gaze naturale nu sunt identificate, rezervele de gaze naturale ale României se vor epuiza în următorii 10 ani.

More…

Autostrada Bechtel sau marele jaf ne-strategic 1

tumblr_libxp6dpUX1qayzyuo1_500

Folclorul politic autohton, ajutat copios de media românească, a acreditat timp de 10 ani ideea că eșecul din spatele construcției Autostrăzii Transilvania este rezultatul unui târg încheiat între Statele Unite și România, pentru a facilita aderarea la NATO. Mitul spune următoarele: nu eram pregătiți să intrăm în NATO și a trebuit să făcem „ o șustă” (o șmecherie), să le dăm la americani „ceva”, un contract de autostradă, să-i facem „fericiți”, „să ne bage în NATO” o dată. Există și varianta scurtă a acestui mit politic: Autostrada Bechtel a fost prețul plătit pentru aderarea la Alianța nord-atlantică.

Din nefericire acest mit politic a prins, fiind utilizat pentru a justifica incapacitatea instiutțională a statului român de a construi o autostradă. Din 2004 până în prezent au fost construiți 52 de km de autostradă, din 415 de km preconizați (583 de km dacă luăm în considerare și tronsonul de autostradă București-Brașov), la mai bine de 9 ani de la începerea lucrărilor și după ce au fost cheltuiți 1,6 mld de euro, din 2,2 de mld de euro cât era valoarea contractului. Autostrada Transilvania a devenit cel mai bun exemplu de proastă guvernare din România și a statornicit percepția la nivel public că statul român este incapabil să construiască autostrăzi.

Eșecul politic și economic reprezentat de Autostrada Transilvania trebuia într-un fel justificat de elita politică, având în vedere că de la negocierea și semnarea au existat trei alternanțe la putere, cinci guverne și vreo 10 miniștrii ai transporturilor (11 dacă îl punem la socoteală și pe ministrul marilor proiecte, Dan Șova, care a negociat rezilierea contractului). Așa că cea mai bună scuză a fost să se dea vina pe… americani și pe aderarea la NATO. Mitul a fost răspândit cu ușurință de către presă, dar și de oameni politici, de exemplu Radu Berceanu.

Dar mitul nu rezistă unei examinări atente din mai multe motive. În primul rând că nu are sens ca SUA să condiționeze economic un proces politic și militar. Valoarea contractului este relativ mică atât pentru o corporație mare precum Bechtel, iar pentru economia americană e un mizilic. Pe scurt nu există un raționament economic solid din partea SUA că să impună un asemenea „preț” pentru aderarea la Alianță. Procesul de aderare la NATO a fost condiționat de o serie întreagă de reforme politice și militare detaliate într-un plan de aderare și o foaie de parcurs. More…

Mituri şi farse: astăzi, Daniel Morar 18

După cum ştiţi, Civitas Politics nu reuşeşte să aibă o perspectivă unitară asupra eficienţei reformei în Justiţie. George a rezumat situaţia astfel: eu aş avea o perspectivă sociologică asupra problemei iar el una instituţională. Un răspuns nepoliticos la această abordare este desigur că sociologia este o stiinţă (oarecum) pe când instituţionologia nu. Mai politicos însă este să încerc să intru, pe cât pot, în ceea ce el numeşte perspectivă instituţională.

Să începem de la …

… cifra de 90% care reprezintă numărul de cazuri în instanţă. Dacă părerile mele exprimate într-un articol anterior sunt corecte, atunci cifra aceasta, fără să fie în mod direct falsă, ascunde realitatea. Dacă George are dreptate, atunci cifra reprezintă marile realizări ale DNA. More…

Miturile victoriei politice Răspunde

Prin 2004, când am participat la monitorizarea alegerilor locale, reprezentantul Alianţei DA, care ieşea victorioasă în Bucureşti a devoalat strategia partidului său după „generale”: o alianţă pe sub mână cu PRM. Desigur această alianţă nu s-a materializat, dar am înţeles atunci câtă nevoie are o organizaţie locală să creadă în câştigarea puterii. Într-un sistem bipolar (nu musai bi-partizan) e simplu. Într-un sistem cu mai mulţi poli de putere poate fi dificil să găseşti speranţă. Nu m-am gândit să văd cum se întâmplă lucrurile în alte ţări, dar în România avem demonizarea reciprocă a alianţelor, avem tăierea accesului primarilor opoziţiei la resurse, concedieri din sectorul de stat şi sporirea probabilităţii celor ce pierd de a îşi vedea sponsorii încarceraţi. Pe scurt, câştigătorul ia aproape tot; nimeni nu se bate pentru locul doi. More…

Mituri ale politicii externe românești: România și-a trădat aliații 8

Acest articol inaugurează o serie de postări care vor analiza miturile și prejudecățile pe care românii le au față de politica externă a propriului stat. „Răsfoind” agenda publică românească și din dialogurile purtate cu diferite persoane pe tema politicii externe a României am constatat că la nivelul publicului, dar și în rândul intelectualilor există o serie întreagă de mituri, idei preconcepute și mistificări legate de acest subiect. Situația este agravată de comentatorii politici care se plimbă de la o televiziune de știri la altă și opinează asupra politicii externe românești, pozând în experți deși nici studiile sau experiența profesională nu-i recomandă.

Unul din cele mai des întâlnite și populare mituri despre politica externă românească este că statul român și-a trădat aliații. A fost un mit destul de popular care a a circulat mai ales în timpul campaniei de aderare la NATO și a fost folosit ca justificare (parțială) pentru ratarea primului val de integrare nord-atlantica a fostelor state membre ale Pactului de la Varșovia sau ca temere nejustificată pentru a nu fi primiți în Alianță.

Mitul trădării aliaților relevă o serie de informații importante despre modul în care politica externă este percepută și înțeleasă în România. În primul rând personalizarea – trădare este o faptă care afectează o persoană sau un grup de persoane. Chiar dacă există tendința de a personaliza statele discursul despre politica externă, atât la nivel practic ( a se vedea cât de des e uzitată sintagma „prieteni și aliați” în discursul diplomatic) cât și la nivel academic – statele nu sunt persoane. More…

Brâncoveanu și mitul administratorului (despre circulația elitelor) 4

Emil Constantinescu a venit de la catedră, Mugur Isărescu și Lucian Croitoru au venit de la bancă. Mihai Răzvan Ungureanu a venit de la Externe/SIE iar Mircea Geoană (oarecum) din diplomație. Victor Ciorbea, Traian Băsescu, Emil Boc, Klaus Iohannis au venit de la primării.

Prin contrast Ion Iliescu, Petre Roman, Nicolae Văcăroiu, Radu Vasile, Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu, Victor Ponta și Crin Antonescu au urcat la putere pe linie de partid (sau revoluționară).

Rotunjind, din 4 politicieni de maxim nivel, 4 nu se impun ca politicieni în aparatul reprezentativ central (Guvern, Parlament, Partide) ci vin cu o anume aură tehnocratică dată de experiența administrativă. Cazul Ministerului de Externe este atipic, dar cunoscut – nu insist aici. Dintre aceștia doi, 1 vine din lumea academică/ diplomație/ sistemul bancar în timp ce 1 vine din administrația locală. Zero procente vin din „economia reală” – domnul Tăriceanu are experiență relevantă, dar nu trecutul său de antreprenor l-a propulsat în poziția de prim ministru. More…

El Dorado afgan? 1

Trupe americane patrulând în Afganistan, muntii Hindu Kush

O ştire pozitivă într-un ocean de ştiri negative

Pe 13 iunie 2010 New York Times publica un articol, fundamentat pe un studiu al US Geological Survey, în care se afirma că bogaţiile subsolului din Afganistan au o valoare estimată la 1 trilion de Dolari (1000 de miliarde de Dolari). Ştirea a fost preluată şi de alte instituţii de presă internaţionale – Reuters, LA Times, ABC şi Times – care menţionau entuziasmul autorităţilor de la Kabul, încântate de posibilitatea dezvoltării pe termen lung a uneia dintre cele mai sărace economii de pe glob. Astfel subsolul afgan conţine zăcăminte de: fier, cupru, cobalt, aur, argint, aluminiu, grafit, lapis lazuli, stronţiu, caolin, potasiu, zinc, plumb, sulf, mercur şi magneziu. Uriaşele resurse naturale ar permite Afganistanului să nu mai depindă de ajutorul militar occidental în confruntarea cu talibanii şi cu rămăşiţele Al Qaida de pe terioriul său

More…