Brâncoveanu și mitul administratorului (despre circulația elitelor) 4

Cu voia şi cu sfatul părintelui vlădica (mitropolitul) şi egumenilor şi a boierilor şi al tuturor căpeteniilor şi a toată ţara rugându-mi-se, ne-au rădicat domn, iar domnia-mea aceasta nu aş fi pohtit […] că de nici unile lipsă n-am fost, ci ca un domn eram la casa mea, ci numai pentru rugăciunea tuturor […] şi pentru ca să nu vină niscai străini domni asupra ţării şi a săracilor să-I necăjească făr-de-milă şi să pustiiască ţara, pentru aceia am luat domnia mea jugul acesta asupra domniei mele. (sursa)

Emil Constantinescu a venit de la catedră, Mugur Isărescu și Lucian Croitoru au venit de la bancă. Mihai Răzvan Ungureanu a venit de la Externe/SIE iar Mircea Geoană (oarecum) din diplomație. Victor Ciorbea, Traian Băsescu, Emil Boc, Klaus Iohannis au venit de la primării.

Prin contrast Ion Iliescu, Petre Roman, Nicolae Văcăroiu, Radu Vasile, Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta și Crin Antonescu au urcat la putere pe linie de partid (sau revoluționară).

Rotunjind, din 4 politicieni de maxim nivel, 4 nu se impun ca politicieni în aparatul reprezentativ central (Guvern, Parlament, Partide) ci vin cu o anume  aură tehnocratică dată de experiența administrativă. Cazul Ministerului de Externe este atipic, dar cunoscut – nu insist aici. Dintre aceștia doi, 1 vine din lumea academică/ diplomație/ sistemul bancar în timp ce 1 vine din administrația locală. Zero procente vin din „economia reală” – domnul Tăriceanu are experiență relevantă, dar nu trecutul său de antreprenor l-a propulsat în poziția de prim ministru.

Apoi, dincolo de judecățile partizane, anvergura politică a celor două mari grupuri diferă. Dintre „administratori” doar domnul Băsescu iese în evidență; iar cazul lui este atipic în sensul că primăria a fost o escală și nu o rampă de lansare.  În schimb dintre oamenii „de partid” domnii Iliescu, Roman (?), Năstase, și Tăriceanu sunt politicieni redutabili. Chiar și Ponta și Antonescu au dovedit capacități de luptă și negociere în timp ce Boc, Ciorbea, Ungureanu (?) sau Geoană și-au atins în mod aparent nivelul de incompetență.

În ciuda acestei diferențe de abilități politice „administratorii” au avut în general scoruri de încredere mai bune și o susținere „pozitivă” din partea populației. „Politicienii” în schimb au venit la putere pe vot negativ (Constantinescu, Iliescu2) sau și-au consolidat puterea obținută prin numiri (Năstase, Tăriceanu și eventual Ponta).

Aceste judecăți sunt utile pentru ca înțelegând structura de la vârful clasei politice  putem face minime predicții vis-a-vis de liderii viitori. Să începem cu administratorii.

Mediul academic ar putea livra în continuare politicieni, dar va rămâne plafonat la nivele inferioare (ministru, etc.). Diplomația pare să nu aibă nume interesante în drum spre noi, deși o re-descoperire a lui Mircea Geoană sau Cristian Diaconescu rămâne teoretic posibilă. Deci, dacă nu vom avea o infuzie de antreprenori, riscăm ca mitul administratorului să fie confiscat la vârf de primari și alți baroni locali.

Și ce nume! Domnii Chiliman și Iohannis încă mai au o reputație de politicieni eficienți (posibil corupți). Domnii Mazăre și Oprescu se mulțumesc să beneficieze de bugete locale supradimensionate. Vanghelie sau Pinalti par să își tragă succesul în primul rând din controlul teritoriului. Gh Falcă a scăpat de chinurile Justiției, iar Cherecheș ar trebui probabil să le sufere de acum încolo.

Pe partea partidelor, tabloul este destul de sărac. PDL a pregătit mai multe pepiniere de politicieni noi dar, din lipsă de cerere, cariera lor va merge mai degrabă în jos. USL, pe de altă parte, nu pare să aibă la fel de de mulți „juniori”, însă ar putea să remedieze situația în mandatul următor.

Diferența dintre cele două categorii dă cumva măsura progresului României în ultimele decenii. În inima sistemului am avut presiuni generate de integrarea europeană și atlantică, transparența decizională (câtă a fost), presa liberă (nu neapărat profesionistă) și poate chiar un sens al urgenței și misiunii. Ca rezultat, politicianul tipic seamănă cu Sever Voinescu sau Titus Corlăţean, iar modelele colective sunt populistul luminat (Traian Băsescu) sau intrigantul luminat (Adrian Năstase).

La marginea sistemului (și includ aici Bucureștiul) Mazăre și Pinalti par să fie politicienii reprezentativi, iar modelul ar fi – poate – Sorin Oprescu. De aceea eu propun să ne temem de ipoteza în care primarii își întăresc puterea în defavoarea politicienilor de la centru.

Lucrurile stau chiar mai rău. Atâta vreme cât au putut menține controlul, „politicienii” au selectat crémé de la crémé dintre administratori. Indiferent de păcatele lor ulterioare, oameni precum Ciorbea sau Boc au părut la numire a fi onești, competenți și populari. Acuma, însă, baza de selecție pare în mod deosebit dezolantă. Iar dacă puterea primarilor se maturizează și aceștia încep să se impună singuri la cele mai înalte nivele va fi cu atât mai rău.

Ce pot încerca partidele? Să întărească popularitatea Parlamentului, întărind indirect și popularitatea „politicienilor” (improbabil). Să crească calitatea aleșilor locali (prea târziu). Să susțină grupa de tineret a partidelor (posibil, dar greu în timpul pe care îl au la dispoziție).

S-ar putea să nu fie de ajuns. Și, oricât am fii de critici, trebuie să ne amintim că domnii Băsescu, Ponta sau Antonescu au măcar o oarecare definiție a binelui comun, un proiect pentru România. Cu Sorin Oprescu, Radu Mazăre, semenii și echipele lor nu vom avea poate nici măcar atâta.

Așa că să ne pregătim. Printre altele trebuie să încetăm să construim legi, constituții și instituții al căror scop este să maximizeze potențialul și puterea „oamenilor buni”. Să acceptăm în schimb că unul dintre scopurile unui bun sistem de guvernare este tocmai acela de a limita drastic potențialul distructiv al „oamenilor răi”. În cazul nostru parlamentarism, dublarea atribuțiilor camerelor, dezbatere publică, aplicarea normelor privind modul de legiferare, tăierea drastică a dreptului de a legifera de urgență. Și altele reforme care urmăresc același scop.

Starks are always right eventually. Winter is coming. (Game of Thrones)

Andrei Tiut

Anunțuri

4 comments

  1. Pingback: Echilibrul între principi și baroni în guvernul Ponta « Civitas Politics

  2. Pingback: Principi şi baroni în congresele partidelor româneşti « Civitas Politics

  3. Pingback: Prognoză politică: volatilitate în profunzime, gheață la mal « Civitas Politics

  4. Pingback: Prognoză politică: volatilitate în profunzime, gheață la mal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s