Într-un articol mai vechi am argumentat că un clivaj important în clasa politică, dincolo de cele tradiționale, este cel între „principi” și „baroni”. Baronii au capital organizațional prin care vor să conserve accesul la resurse și, spun oamenii răi, imunități. Principii au popularitate și încredere la nivel național și vor să obțină și mențină puterea în aparatul central al statului. Pentru asta au un dosar curat curățel gestionabil; unii dintre ei sunt chiar, prin comparație, săraci și cinstiți. Pe scurt, domnii Băsescu, Ponta sau Antonescu sunt principi, iar domnii Falcă, Dragnea sau Voiculescu baroni. Fiecare cu curtea și castelele sale.
Aparent baronii sunt în avantaj pentru că acumulează ușor-ușor credibilitate politică la nivel național în timp ce principii văd că sursele de regenerare la nivel național (organizații centrale de partid, cvasi-tehnocrați, miniștrii de externe) seacă lent. Astfel, Guvernul Ponta 2 este poate ultima fereastră de oportunitate a principilor USL în față valului de „putere a primarilor și șefilor de consilii”. Inclusiv conflictul pentru includerea UDMR la guvernare poate fi citit (și) ca o luptă dintre un proiect princiar și presiunea organizațiilor baroniale. Cu observația importantă că dl Antonescu a stat de partea baronială de această dată.
Cu atât mai interesant este să urmărim echilibrul de putere în Guvern. Vedem imediat cum baronii au căpătat posturi ministeriale la Transporturi (Relu Fenechiu) și dezvoltare (Liviu Dragnea). Dacă până acum controlul baronial se desfășura (din nou, conform oamenilor răi) prin interpuși, de data aceasta baronii au puterea goală, cu avantajele și responsabilitățile ce decurg de aici. În plus, în ciuda ezitărilor primului-ministru, se pare că guvernul preferă ca secretarii de stat să aibă aceeași culoare politică cu ministrul, ceea ce scade nivelul de control.
Pe de altă parte, în coasta lui Relu Fenechiu stă ministrul delegat Dan Șova. Iar în coasta importantului ministru Chițoiu stă dl. Voinea – asta în caz că ar gândi cumva ca loialitatea sa principală să nu fie către Guvern. Avem deci un prim nivel de control de care numai domnul Dragnea scapă, aparent.. Un al doilea nivel de control vine însă din sursa de finanțare. Ministerul Dezvoltării folosește fonduri de la buget (puține) sau de la UE (greu de accesat). În schimb dl Șova se pare că va avea acces la parteneriatul public-privat. Adică la proiecte care nu sunt finanțate din bugetul sărac și nici controlate direct de Uniunea cea severă. Dacă schema reușește este sigur că va avea un impact major asupra loialităților politice.
În concluzie, propun să dăm uitării ideea că dl Ponta este doar o jucărie în mâna d-lui Dragnea (sau Iliescu sau Voiculescu sau alții). Pentru început, cel puțin, dl Ponta s-a instalat solid pe propriile picioare. Să ținem cont și că până în 2014 USL este prizoniera lui Victor Ponta la fel cum pe vremuri PNL era prizonierul d-lui Tăriceanu: în cazul unei demiteri apare riscul unui premier favorabil președintelui.
Pe teme asemănătoare:
- Despre principi și baroni: Pentru un mare blat patriotic (via Civitas Politics)
- Despre ascensiunea primarilor în politica centrală: Brâncoveanu și mitul administratorului (via Civitas Politics)
- Despre construcția guvernului Ponta: Avem Guvern. Și, în Guvern, avem Guvern (via Context Politic).
O sa vedem cum functioneaaza distinctia ta la proximul Congres PSD. Pentru ca acolo sunt cu adevarat baronii. Oameni capabili sa se realeaga fara resursele centrului si chiar impotriva acestuia (niste mici Vanghelie 2004).
La Congres o sa vedem cu ce populeaza Ponta posturile de vicepresedinti – cati vor fi oameni de-ai sai, de tip Sova, promovati dupa 2010 si cati vor fi baroni si baroneti.
Altfel, clivajul centru – periferie, declinat in diferentierea ta, e identificat drept unul fundamental pentru aparitia partidelor politice si pe la noi dupa 1989.
O sa fie intr-adevar interesant. Sa vedem cine este secretarul general. Si daca o sa ii fie pus cineva in coasta ca no 2 (Oprescu in cel mai rau caz).
Ponta va fi puternic daca vor depinde de el ca sa obtina posturi in aparatul de stat si alocari de la buget. Pe modelul Tariceanu care conducea o factiune minoritara intr-un partid minoritar si a condus bine-mersi.
@Andrei
Tu chiar crezi ca acest echilibru se va mentine? Ma gandesc ca vine anul acesta o reforma administrativa, care are toate sansele sa fie facuta in favoarea baronilor locali si retelelor lor de influenta. Atunci e interesant de vazut ce mijloace si metode vor introduce in lege cei de la centru pentru a-i tine frau pe baronii locali.
In guvern modul in care s-a facut diviziunea muncii ar putea sa functioneze doar pe hartie, baronii fiei ei liberali sau psdisti putand ignora piedicile institutionale a celor de la centru. Numai vorbesc de riscurile in materie de politici publici a acestor aranjamente.
Daca Ponta va controla fluxul de bani va controla si Guvernul insa niciodata 100%. Nu stiu sigur daca va avea succes sau nu, pot insa sa spun ca Ponta nu e Boc.
Tii … ce limba aspra aveti , domnul Andrei !
Spui dumneata ca ” Ponta s-a instalat solid pe propriile picioare ” ? Cred ca te inseli . Ai rabdare sa-l vedem ce face …cel putin cu promisiunea ca va da afara pe cei ce nu mai au dreptul sa locuiasca in locuintele RAA-PPS . De fapt a spus ca va folosii pentru asta ” politistii domnului Stroe ” . Hai sa-l vedem la treaba daca are sange in instalatie .Cred ca in acest caz tinta principala este Mircea Geoana si poate si Adrian Severin { apropo , rusinoase declaratii pentru un om ce a fost ministru de externe si inca este europarlamentar !!!} insa mai departe…nu cred ca va merge . Cat despre baroni….l-ai uitat pe Remus Opris ! Cum este posibil asa ceva ? Vrei sa se supere ala sau….esti prieten cu Liviu Dragnea ?
„Pentru început, cel puțin, „
Domnu’ Tiut…cine are incredere in Ponta….ia mare plasa .Pai faptul ca minte cu nerusinare , si fara sa clipeasca macar…asta nu-i o paguba…nu-i cu banat cum se spune dar….uita c-a ajuns prim ministru datorita unor inprejurari, datorita unor oameni ce au stat in strada , in frig , in lapovita , in ninsoare ,in ianuarie 2012 [ printre prostii aia m-am numarat si eu din pacate ] si care si-au luat si portia de gaze , si portia de pumni sau amenzi de la Jandarmerie strigand nu , „Traiasca Ponta si USL ” ci : JOS BASESCU ! Pe acei oameni Ponta Victor …i-a mintit , i-a batjocorit si a scuipat pe eforturile lor si pe sacrificiile facute …doar pentru ca USL-asii sa castige alegerile ….PENTRU A-L DA JOS PE BASESCU . SI cum ce face domnul Ponta ? vine si-mi spune ca anul acesta eu sant dator Statului Roaman cu 150 de E in plus fata de anul trecut ! Pai ce din vina mea s-a facut acel inprumut ? Sa-l plateasca cine la contractat si…mai ales cine a cheltuit gologanii !!! Nu ti s-ar parea normal domnu’ Tiut ? Acum pe bune… Se lauda Ponta ca-i va da afara din casele RAA-PPS pe cei ce nu mai au dreptul prin lege sa locuiasca acolo….” cu politistii domnului Stroe ” ! Pai in secunda doi…a zburat din functia de prim ministru iar in urmatoarea…va fi debarcat din fruntea PSD, simplu ! De fapt oamenii au vazut ca au fost mintiti cu nerusinare . Va mai aduceti aminte de scandalul „contractului gazelor de sist ” pe care MRU tinea neaaparat sa-l aprobe in mandatul sau ? Ponta …ce mai zice …acum dupa ce a castigat confortabil si are majoritatea parlamentara { 588?!} de partea sa : zice ca se fac studii pentru introducerea exploatarii…gazelor de sist !QED !
Nu cred ca e vorbe de incredere sau sperante puse in guv. Ponta. E o analiza.
Evident ca Ponta s-a folosit de „Jos Basescu!” si de gazele de sist pentru a castiga alegerile. Insa cat timp or sa fie in tringhiiul asta asimetric Base-Ponta-Antonescu s-ar putea ajunge la un echilibru si sa functioneze statul cat de cat. Nu s-ar calca in strachini prea mult de frica celorlalti.
Acuma realpolitik-ul si presiunile economice isi fac facuta prezenta. Cat despre gazele de sist nimeni nu e impotriva exploatarii lor. Protestatarii sunt impotriva metodei fracturarii hidraulice care este extrem de nociva, la fel si cu Rosia Montana unde problema nu e exploatarea aurului, ci CINE si CUM exploateaza acest aur.
@David
Cei care se opun utilizarii fracturarii hidraulice practic se opun exploatarii gazelor de sist. Nu exista alta metoda de a exploata aceste gaze decat fracturarea hidraulica. Ultimele cercetari in domeniu arata ca este o metoda relativ sigura. In Romania fracturarea hidraulica (o varianta a acesteia) a fost folosita cu mult inainte de descoperirea gazelor de sist fara a cauza vreo catastrofa. Metoda este mult mai sigura in realitatea decat banuiesc activistii de mediu.
Cat despre Rosia Montana majoritatea activistilor cu care am vorbit se opun proiectului din cauza:
1) ca va fi la suprafata si va distruge muntele
2) ca foloseste cianura si automat e periculos
3) mineritul nu ar fi sustenabil pe termen lung si deci cel mai bine ar fi ca oamenii aia din Maramures care traiesc la limita saraciei sa faca pensiuni turistice. Insa nimeni nu spune de unde vor lua acesti oameni capital ca sa inceapa afacerile sau sunt siguri ca acesti oameni au cunostiintele necesare sa administreze o afacere.
4) Sa fie facuta de catre stat, nu de catre privati deoarece e resursa strategica (fug canadienii cu aurul in spinare). Insa nimeni din persoanele care spun chestia nu stiu ce dezastru este in mineritul de stat sau ca in Romania mineritul se practica ca acum 50 de ani.
Cand uncia de aur e 1600 de dolari pe bursa si Romania este intr-o situatie economica proasta chiar nu prea mai e loc de discutii. Proiectul trebuie sa inceapa. Singura mea ezitare tine de RMGC – chiar trebuie rediscutate anumite aspecte ale proiectului (redeventa, garantiile de mediu). In rest exploatarea trebuie pornita (chiar si cu un alt contractor daca se poate).
Domnule Visan …ai peste tot dreptate in comentarirul dumitale exceptand punctul 3 .Si nu ma refer la faptul ca ” mineritul nu este sustenabil pe termen lung ” ci….la ideea ca ,” acei oameni ce traiesc la limita saraciei sa faca pensiuni turistice „. Parca si vad pe toata valea aceia …de la Rosia la Baia , pensiunile rasarind precum margaretele …una langa alta sau ca …narcisele ca tot avem o Poiana a Narciselor pe undeva prin zona , dac-o mai fi ! Parca-i vad pe minerii aia mitocani , pe brutele alea iesite din intunericul minei devenind niste patroni { gazdoi se zice prin zona }, niste tipi stilati , cu figura numai zambet ….profesional , iar in spatele acelui zambet aflandu-se si calculatorul care calculeaza fiecare eurocent pe care-l castiga …chiar si de pe urma zambetului .In rest aveti dreptate …din pacate in toata postarea !
Adversarii proiectului Rosia Montana sustin ca mineritul nu este sustenabil pe termen lung. Eu sunt de alta parare aici.
@ Marian. Desi nu se vede mereu exista un cod de conduita al comentariilor si vorba „brutele alea iesite din intunericul minei” nu prea sta in acest cod.
@Andrei Tiut N-am facut decat sa citez. Gresala mea consta doar in faptul ca am uitat sa incadrez cu ghilimelele de rigoare respectivele idei ce apartin altora . Ce vrei …varsta, multumirea de a va fi descoperit blogul 🙂 ….viteza si graba de a tasta raspunsul …gaseste si dumneata un motiv suficient de serios , care sa te satisfaca si care sa-mi aduca iertarea dumitale 😦 . Oricum ….scuze umile si regrete eterne pentru asta 🙂 !
:))
De fapt blogul dumneavoastra l-am descoperit cu totul intamplator la un bloggrol …pe unul dintre multele bloguri pe care bantui in lipsa de altceva mai bun de facut .Nici servici, nici pensie , nici macar un miting mai serios la care sa ” fac si eu un ban cinstit ” chiar daca acest ” ban ” ar venii de la Dan Voiculescu…Insa sa fiu sincer este un blog serios si …cel putin pana acum n-am motive sa ma plnga ci…dimpotriva ma felicit pentru curiozitatea de a da click pe numele respectivului blog ! Poate ca n-am sa …regret etern pentru asta , nu de alta dar cand am incercat sa-mi exprim ceva pareri la domnul Ponta { pe blog evident da ce credeai ca sunt neam cu ….Daciana 🙂 ? } am si fost luat in baza de …una ce se ” semna ” …Zoe fi barbata 😦 asa ca …m-am lasat pagubas ! Acest blog alaturi de cel al teodorei Marinescu sau al Motanului filozof…mi se pare printre cele mai serioase vizitate pana acum si…nu va perii de loc 🙂 ma puteti crede pe cuvant !
Pingback: Echilibrul intre principi si baroni in guvernul Ponta
Pingback: Principi şi baroni în congresele partidelor româneşti « Civitas Politics
Pingback: Despre Ponta, Iohannis, monarhia temporară și concurența politică « Civitas Politics