Pentru un mare blat patriotic 4

Domnii Antonescu, Ponta, şi Băsescu sunt, împreună, produsele cele mai bune ale unui sistem bazat pe anticorupţie şi concurenţă politică.

Să mă explic. Pentru scopurile acestui articol putem împărţi politicienii în trei categorii:

Principii: politicieni de vârf, temuţi în partid, dispreţuiţi şi urâţi de adversari. Deşi unii au probleme cu justiţia sau morala, supravieţuirea lor se datorează faptului că, de-a lungul unei cariere relativ lungi, nu au putut fi condamnaţi sau discreditaţi. Este o listă extrem de scurtă: Antonescu, Băsescu, Boc, Macovei, Ponta, Stolojan (?), Tăriceanu.

Ei sunt vârful înzăpezit al muntelui, zona în care opinia publică a putut cenzura comportamentul aleşilor pe criterii de corupţie dovedită. Dacă lista vi se pare destul de pestriţă şi tristă, probabil aveţi dreptate.  Chiar şi aşa, această listă, mai mult decât condamnarea lui Adrian Năstase, arată că discursul anticorupţie a avut un oarecare impact real: din cauza ei partidele au trebuit să pună la vârf persoane cu un dosar curat.

Baronimea: Imediat sub lista de mai sus se află zona de baroni locali sau centrali. Băieţi buni, cu experienţă, care „fac diferenţa” într-un judeţ sau într-o campanie. Mazăre, Oprescu (oarecum), Falcă, Dragnea, Flutur, Blaga, Oprişan, Fenechiu. Împreună cu partenerii şi vasalii lor.

Restul: Politicieni inocenţi până la proba contrarie. Unii nu au fost suficient testaţi. Pe alţii îi băunim că nu am competenţa administrativă sau şmecheria interlopă necesară faptelor de mare corupţie. Dar la o atenţie şi o măslină din fondul de protocol ar putea fi sensibili.

Principi vs. Baroni

În general principii luptă între ei. Dar alianţa cu baronii care le recrutează oştile nu este mereu confortabilă. Ponta trebuie să fie atent la rolul sporit al lui Dragnea în actualul context electoral, Băsescu la Blaga, Antonescu la întregul partid. Probleme asemănătoare au avut la vremea lor Călin Popescu Tăriceanu, Monica Macovei sau Emil Boc.

Apoi, vremea lor apune discret. Tema anticorupţiei, fără să dispară, se dizolvă încet-încet în teme legate de solidaritate şi pace socială. Tema cinstei rămâne, dar metodele anti-corupţie de până a cum nu au convins, în bună măsură pentru că nu au deranjat aproape pe nimeni de la „centru”.

Sistemul politic central din care vin majoritatea nu mai are dinamismul de altădată. În schimb politicienii-primar îşi consolidează popularitatea şi devin cunoscuţi la nivel naţional.

Principii mai au o şansă. Pentru ecosistemul PDL şansa de dată de re-organizarea post-electorală. Cei mai mulţi dintre cei ce îşi pun această problemă par să vadă soluţia în Forţa Civică a domnului Ungureanu. Pentru USL şansa de a consolida centrul în defavoarea baronilor e dată de guvernare (vezi precedentul Tăriceanu).

Intermezzo la fel de de contraintuitiv

Controlul politic este mult mai eficace decât cel instituţional. Acest fapt este adevărat nu doar pentru România anului 2012 ci pentru oricare tranziţie tulbure – adică pentru mai toată  istoria modernă a ţării. Şi pentru statele balcanice în epoca interbelică. Şi pentru sistemul politic italian din epoca creştin-democraţiei. Şi exemple ar mai fi.

Echilibru

Soluţia propusă în acest articol este destul de simplă. Asta nu înseamnă că va fi neapărat adoptată. Cei chemaţi să o pună în practică sunt politicieni cu oarecare experienţă. Dar orgoliile sunt mari, comunicarea slabă şi alegerile aproape.

După cum deja bănuiţi vorbim de o împărţire a posturilor. Un procuror susţinut de USL şi unul susţinut de Preşedinte. Procurorul USL ar sta cu ochii pe baronimea lui Blaga. Cel al Preşedintelui pe baronimea lui Dragnea. Procurorii incomozi ar putea să-şi întărească cugetul la gândul că dacă sunt daţi afară pot măcar încerca să se re-angajeze la celălalt Parchet.

Desigur, avem stakeholderi în Uniune şi în CSM. Astfel procurorii ar trebui să fie suficient de competenţi ca să nu pună România într-o postură jenantă. Şi suficient de familiarizaţi cu sistemul ca să poate dialoga cu CSM. Dar – să fim sinceri – dacă există un asemenea acord se creează, principala calitate a candidaţilor va fi încrederea sponsorului politic.

Centrul câştigă în faţa teritoriului; mainstream-ul dovedeşte că poate gestiona statul şi taie din avântul PPDD. Şi, dacă politicienii se tem, câştigăm noi toţi.

Sau nu.

Andrei Tiut

Anunțuri

4 comments

  1. „Probleme asemănătoare au avut la vremea lor Călin Popescu Tăriceanu, Monica Macovei sau Emil Boc.”

    Nu inteleg ce cauta Macovei in lista aceea de presedinti si premieri ai Romaniei. Pentru mine, aici s-a fragmentat toata postarea.

  2. Pingback: Echilibrul între principi și baroni în guvernul Ponta « Civitas Politics

  3. Pingback: Principi şi baroni în congresele partidelor româneşti « Civitas Politics

  4. Pingback: Ultimii carismatici? « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s