Colegul George îmi spune uneori că nu sunt suficient de subtil atunci când analizez nuanţele reformei în Justiţie. De obicei îi răspund că după 7 ani rezultatele ar trebui să mă izbească în faţă. Pentru astăzi însă am hotărât să îmi revizuiesc prejudecăţile. Un exerciţiu bun pentru asta este să îi explici problema ta unui klingonian imaginar. Asta te ajută să ieşi din propriile tale clişee culturale şi să revizuieşti radical claritatea şi consistenţa propriilor convingeri. Am ales însă să folosesc altă specie din Star Trek. Klingonienii sunt o naţie barbară şi războinică ce ar putea cădea pradă carismei lui Traian Băsescu, i-ar înfuria impertinenţa lui Barosso şi ar avea sentimente de-a dreptul ambigue despre Adrian Năstase. Vulcanienii sunt o specie mult mai potrivită pentru analiza noastră. Pe lângă lipsa de pasiune, ei nu au nici talibanisme de tip Fiat Justitia! ci se ghidează după binele comun. Live long and prosper.

Justiţia la nivel înalt

Aşadar vine vulcanianul într-o delegaţie la noi. În ciuda cunoştinţelor lor despre cultura umanilor, nici un vulcanian nu a studiat până acum România, aşa că este interesat. Primul lucru pe care îl spune robotul de bord este că arestările la nivel înalt au crescut semnificativ. Corelaţii, cere vulcanianul. Iar computerul afişează următoarea diagramă.

În şapte ani de zile, explică computerul cu o voce rece, tratamentul oamenilor suspectaţi de acte de corupţie a fost în general cu atât mai blând cu cât ei au fost mai aproape de centrul puterii atât în timp cât şi în spaţiu.

(Notă: din mai multe motive, diagrama se opreşte odată cu căderea guvernului Ungureanu.)

Evaluări independente

Ce forme de evaluare a eficienţei Justiţiei au băştinaşii? îşi întrebă vulcanianul computerul de bord.  Românii nu au o formă de evaluare fiabilă internă; mulţi se bazează pe evaluările oferite de Comisia Europeană. Credentials? ceru vulcanianul. None sir, the Comission is at its first attempt in this role.

(Notă: trebuie să amintim că – spre deosebire de mulţi dintre noi – vulcanieni nu sunt obligaţi să pornească de la premisa că orice evaluare este mai bună decât nici o evaluare. De aceea vulcanianul încearcă să obţină o „evaluare a evaluării”)

La firul ierbii

Percepţia corupţiei în România este în continuare la un nivel ridicat, conform Corruption Perception Index.

Parţial această percepţie reflectă modul în care sunt văzute cazurile „celebre” din media. Despre aceste cazuri cetăţenii nu au de regulă cunoştinţe profunde sau de primă mână. O altă parte a percepţiei ţine însa de observarea la prima mână a micii corupţii. Aici percepţia populaţiei este aproape prin definiţie corectă. Dacă corelăm CPI cu datele calitative date de sutele de relatări din media putem susţine în mod rezonabil că mica corupţie nu a dat înapoi în mod spectaculos.

(Notă. De regulă se spune că „only bad news is news”. Însă în cazul corupţiei mici mulţi cetăţeni care au trecut cu bine prin furcile caudine ale corupţiei tind să povestească aventurile lor)

Spiritul de castă

După cum arată amânările unor decizii din ultimele luni, înalţii magistraţi şi membrii CSM consideră acceptabil să amâne indefinit decizii importante pentru binele comun. Nu (prea) a existat critică a acestor practici din sistemul judiciar, iar criticile din afara sistemului judiciar au fost tratate condescendent sau au fost percepute ca ameninţări.

Unele dintre aceste amânări ar putea fi privite ca o formă de rezistenţă în faţa presiunii politice ilegitime dar nicidecum toate şi nici măcar majoritatea.

Spiritul militant

Această secţiune este cumva speculativă, dar totuşi o speculaţie rezonabilă. Băştinaşii din societatea românească au un cult al voinţei populare care face să nu existe până în ziua de astăzi o practică de a condamna infracţiuni colective. De aceea infracţiunile colective se petrec pe teritoriul statului studiat cu relativă impunitate.

În mod interesant, continuă computerul, DNA a încercat să devieze de pe acest model cultural în timpul ultimei suspendări a preşedintelui în funcţie. Zeci de procurori au făcut sute de vizite inopinate într-o acţiune colectivă fără precedent. Logic, exista trei explicaţii probabile pentru acest comportament. Fie (1) preşedintele suspendat avea o influenţă considerabilă în DNA. Fie (2) prietenii politici ai preşedintelui au această influenţă. Fie (3) procurorii au resimţit o presiune psihologică egală sau mai mare cu cea exercitată de conformarea la tradiţiile juridice existente.

Ori, preşedintele nu avea interesul ca DNA să fie perceput ca făcând exces de forţă iar prietenii preşedintelui, conform tuturor analizelor, nu au (cu o posibilă excepţie) atâta putere. Astfel varianta cea mai logică este că DNA a avut o reacţie de auto-apărare şi de susţinere a aliaţilor săi naturali. Prin acest gest însă, DNA a arătat că se protejează pe sine mai viguros decât protejează alţi actori sociali.

Rezultatele aceste acţiuni au fost proporţionale cu efortul? întrebă vulcanianul. Nu; după cum remarca un excepţional blog politic:

Altfel spus, în România [nu] poate exista o sancţiune care vizează infracţiuni comise sistematic de un număr semnificativ de oameni. […]. Dacă furi singur energie mergi la puşcărie. Dacă întreg satul fură, nimeni nu păţeşte nimic.

(Notă: suntem foarte populari printre computerele de pe Vulcan. Asta este.)

*

Ce mai putem spune? Peace and long life!

Andrei Tiut

PS: Promit să revin cu un articol despre instituţiile para-judiciare şi poate chiar despre ipoteza kafkiană. Adică despre teza că: legea nu poate fi cunoscută dinainte.