Nonsensuri despre justiție 6

Lawandorder01

Eu și procurorii din DNA ne dorim doar să nu mai trăim într-o Românie în care ești nevoit să dai mită pentru ceea ce ți se cuvine de drept. – Laura Codruța Kovesi, procuror-șef DNA

Valul de arestări și anchete ale politicienilor implicați în scandaluri de corupție a început să genereze o contrareacție printre politicieni și „formatori de opinie”. Această contrareacție se datorează erodării rapide a impunității politicienilor în fața legii. Virulența cu care aceste opinii sunt exprimate în spațiul public indică faptul că încet-încet campania anticorupție începe să-și atingă obiectivele.

Iată o parte din cele mai „populare” „argumente” folosite pentru a critica combaterea corupției.

1. „Justiția nu trebuie să se transforme în spectacol!” (Klaus Iohannis)

Procurorii și judecătorii nu fac spectacol, își fac doar meseria. Toate etapele procesului penal sunt publice, tocmai pentru a garanta imparțialitatea acestuia. Caracterul public al unui proces este fundamental pentru ideea de justiție. Rolul unei anchete și proces este să scoată la lumină și să facă publice acele fapte care reprezintă încălcarea legilor.  Din punct de vedere antropologic justiția conține o doză de spectacol, acest aspect fiind evident în caracterul său public.

Nota Bene: Actul de justiție este modul prin care o societate își reglementează conflictele și pedepsește pe cei care încalcă normele de conduită  acceptate, iar pe cale de consecință pentru a arată că ordinea a fost restabilită și vinovații pedepsiți justiția se desfășoară în public. Dacă un proces s-ar desfășura în secret atunci caracterul său imparțial ar fi pus sub semnul întrebării.

Spectacolul de care se plâng politicienii sau jurnaliștii „afectați”, e făcut de presă și de televiziunile de știri din motive comerciale sau chiar politice. De când DNA a început să ancheteze politicieni de rang înalt televiziunile de știri s-au reprofilat pe subiecte juridice. Politica și economia au devenit subiecte secundare, în timp ce reflectarea actului de justiție a devenit subiectul principal. Jurnaliștii și trimișii speciali ai televiziunilor se înghesuie în mod constant în fața DNA sau a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a afla ultimele noutăți din marile dosare de corupție și pentru a informa un public care apreciază astfel de subiecte din ce în ce mai mult.

În prezent pe piața televiziunilor de știri activează 5 televiziuni de știri (Antena 3, Realitatea TV, România TV, Digi 24, B1 TV), un număr ridicat dacă îl raportăm la populația României, scena politică, diversitatea subiectelor abordate, interesul cetățenilor pentru viața politică și la profitabilitatea acestor instituții de presă.

Rentabilitatea și informarea publicului sunt obiective secundare ale acestor instituții de presă, patronii acestora înființându-le pentru  a obține influență politică și acces preferențial la resurse, fie ele publice sau private. Dacă se ia în considerare faptul că în general televiziunile nu sunt la zi cu plata taxelor și impozitelor, rezultă că profitul financiar nu pare să-i preocupe foarte mult pe proprietari. Ca să compenseze aceste realități, televiziunile de știri fac spectacol din breaking-news-uri, talk show-uri cu politicieni și burtiere bombastice al căror subiect unic este justiția.

Televiziunile preferă să păzească sediul DNA decât să urmărească alte subiecte relevante pentru telespectatori.  Este de notorietate modul tardiv în care în toamna lui 2013 televiziunile de știri au prezentat protestele împotriva exploatării de la Roșia Montană, deși atunci câteva mii de oamenii au mărșuluit prin București și au scandat împotriva guvernnului. În alte țări realizatorii din platou și regizorii de emisie ar fi fost concediați pe loc dacă s-ar fi ratat un asemenea subiect.

2. „În România administrația locală nu mai funcționează de frica DNA. Nu se mai fac proiecte și nu se mai dau contracte de frica cătușelor. Economia stagnează.” (varii „analiști politici”).

Dacă prin administrație publică se înțelege gestionarea accesului preferențial la resursele publice de către diferitele facțiuni locale, ci nu în interes public atunci „paralizarea” activității administrative la nivel local este binevenită. Poate, de frica pedepselor cu închisoarea, cei care care activează în administrația locală vor începe să lucreze în interesul celor care îi plătesc și i-au ales.

Privit din alt unghi, dacă prin a face afaceri și antreprenoriat, se înțelege obținerea frauduloasă de contracte cu statul, fie la nivel local, fie la nivel central, și spolierea resurselor publice în dauna cetățenilor, atunci oprirea acestor activități infracționale reprezintă un succes al campaniei de combatere a corupției. O economie bazată pe accesul preferențial la resursele publice nu reprezintă o economie de piață competitivă sau o activitate economică rentabilă pe termen lung, este în schimn ceea ce Ion Iliescu a numit „capitalism de cumetrie” sau în spațiul anglo-saxon crony capitalism.

3. „România a devenit republica procurorilor” (varii „analiști politici”)

Într-adevăr procurorii nu pot conduce un stat, nu este menirea lor. Aceștia veghează la  respectarea legii și anchetează faptele penale.

Cei care utilizează această sintagmă pentru a ataca activitatea procurorilor de combatere a corupției încearcă să inducă falsa percepția că procurorii, prin anchetarea politicienilor, subminează democrația. Anchetarea unor politicieni corupți este echivalată astfel cu eliminarea elitei politice.

Din această afirmație rezultă două sofisme care circulă în spațiul public. Primul ar fi că politicienii în virtutea mandatului popular beneficiază de o serie întreagă de privilegii când este vorba de aplicarea legii. Cu alte cuvinte asupra credibilității acuzațiilor se poate pronunța doar Parlamentul – sau mai aproape de adevăr, colegii acestora. Al doilea sofism susține că procurorii acționează la ordin și ei înșiși au o agendă politică, subminându-se astfel ordinea democratică. Iar judecătorii prin condamnarea politicienilor, pun sub semnul întrebării separația puterilor în stat.

Corolarul acestor două sofisme afirmă că prin solicitările repetate de urmărire penală și/sau arestare procurorii  pub sub semnul întrebării suveranitatea populară exercitată prin intermediul Parlamentului.

Orice s-ar spune despre campania de combatere a corupției, România nu devine republica procurorilor. Adevărata problemă este dacă ne mai putem permite să tolerăm o elită politică cleptocratică. Dacă politica în România se reduce la competiția pentru accesul preferențial la resursele publice și nu între diferitele definiții ale binelui public atunci experimentul democratic început în decembrie 1989 devine un nonsens. Procurorii sunt anticorpii necesari funcționării democrației și protejării valorilor democratice de abuzuri și arbitrariu.

România nu devine imposibil de guvernat dacă politicienii sunt judecați și condamnați. Dimpotrivă eliminând din politică politicieni corupți se creează premisele participării mai largi a cetățenilor la viața publică. Pot intra astfel în politică acele persoane care au stat departe de viața publică din cauza corupției endemice, iar partidele politice sunt obligate să recruteze astfel persoane cu standarde de integritate ridicate.

3.1 „Încrederea crescută acordată de cetățeni instituțiilor de forță raportată la încrederea scăzută în instituțiile democratice (civile): parlament, partide politice, ong, reprezintă o amenințare pentru democrație.” (activiști civici)

Neîncredere cetățenilor în instituților democratice și civile este rezultatul direct al activității acestora. Parlamentul, partidele și guvernul nu au reușit în ultimii 25 de ani să câștige încrederea românilor prin activitatea lor. O bună parte din această neîncredere se datorează corupției prevalente la nivelul elitei politice românești. În momentul în care 7% din legislatura aleasă în 2012 este anchetată de procurori sau condamnată deja pentru fapte de corupție sau conexe, încrederea în parlament e normal să scadă. Dimensiunea neîncrederii în instituțiile civile capătă o nouă semnificație în cazul unui cabinet în care 13 miniștri sunt anchetați penal în 3 ani de zile.

Faptul că cetățenii încep să acorde mai multă încredere procurorilor și justiției în general nu înseamnă automat că România este în pericolul unei derive autoritare. Dimpotrivă încrederea în justiție și în procurori reprezintă un aspect pozitiv pentru democrație și societate în general. Demonstrează faptul că românii înțeleg importanța supremației legii pentru buna funcționare a societății. Mai curând pericolul derivei autoritare se regăsește în posibilitatea acaparării  puterii de către politicieni populiști care știu cum să profite de incompetența și corupția existente în instituțiile statului român.

Cei care văd încredere sporită acordată „instituțiilor de forță” un pericol pentru democrație comit o dublă eroare. În primul rând pentru că este treaba procurorilor să investigheze și să trimită oameni în judecată. Numai așa poate fi descoperit adevărul despre anumite fapte. Atenție, sistemul nostru juridic pornește de la premisa că rolul justiției este să afle adevărul, apoi să stabilească vinovăția sau nevinovăția. Apoi înfăptuirea justiției poate crește pe termen lung încrederea în celalte insituții.

Democrația nu se reduce doar la organizarea și participarea la date fixe la o serie de procese electorale. Regimul democratic presupune o serie de norme și proceduri care să garenteze că alegerile sunt organizate corect, că cetățenii își pot exprima liber opțiunile politice iar drepturile opoziției sunt respectate. Aceste norme ale jocului politic au nevoie de o justiție liberă și independentă care  să  le garanteze funcționarea. Prin activitatea lor procurorii și judecătorii consolidează democrația fragilă a României, eliminând din instituțiile cheie acele persoane care le denaturează activitatea prin fapte corupție.

4. Este indecentă plimbarea acuzaților cu cătușe la mâini prin fața camerelor de filmat.

Este normal ca cei arestați preventiv sau condamnații să apară în public încătușați indiferent de funcția ocupată, condiția socială sau sexul persoanei respective. Egalitatea în fața legii, consacrată de constituție, dictează acest acpect. Apoi procedura penală prevede explicit încătușarea arestaților atât ca măsură preventivă, dar și ca simbol al lipsirii acestora de libertate. Procesul penal este public iar politicienii sunt personalități publice prin vocație și opțiune – cetățenii ar fi deserviți atât de justiție, cât și de presă, dacă nu li s-ar prezenta aleșii încătușați. Acest aspect este până la urmă dovada palpabilă a sintagmei din Constituție că „nimeni nu este mai presus de lege”.

Simpla încătușare și conducere la arestul poliției sau la tribunal nu înseamnă automat că persoana respectivă este vinovată. Acest lucru urmează să fie stabilit în urma procesului, iar inculpatul posedă instrumente legale eficace pentru a-și apăra nevinovăția.

Ne-am concentrat în jurul poveștilor legate de mersul înainte victorios al justiției și n-avem șosele mai bune, n-avem spitale mai bune, nici măcar închisori mai bune. Și numărul pușcăriașilor creşte. Cineva la un moment dat ar trebui să oprească la un moment dat imaginea asta, să spună: stop cadru, hai să vedem de-acum încolo ce facem. – Emil Hurezeanu

Emil Hurezeanu își îndreaptă degetul acuzator spre ținta greșită, folosid un argument extrem de periculos. Nu justiția sau procurorii sunt responsabili pentru nivelul de subdezvoltare relativă al României. Responsabilitatea pentru incapacitatea României de a recupera decalajele economice în raport cu alte state europene pică pe seama politicienilor care nu au fost în stare să renunțe la interesele personale sau de partid în favoarea intereselor publice. Nu avem șosele mai bune pentru că amicii politicienlor trebuie să aibă ce întreține, de preferat des și foarte scump – faimoșii „regi ai asfaltului”, sau pentru că șoseaua trebuie să treacă „pe unde trebuie” . Nu avem spitale bune deoarece acestea sunt considerate surse de venit personal de către șefii de consilii județene – a se vedea cazul Spitalului Județean Prahova. Nu avem destule închisori pentru că justiția nu reprezintă o prioritate pentru guvern.

Nu „hiperactivitatea” justiției sabotează dezvoltarea României, ci absența acesteia.

George VIŞAN 

Anunțuri

6 comments

  1. Mneatza. La p1 Iohannis parca vorbea in contextul scurgerii de „stenograme”. In rest, ai avea dreptate.

    Daca la 3.1 te referi (si) la articolul meu, esti (mult) pe langa subiect. Problema acolo sunt SRI sau Jandarmeria, care chiar sunt intitutii de forta.

  2. Iohannis a dat cu mucii in fasole masiv reluand la stenograme o mantra a PSD si PNL. Stenogramele (sau fragmentele de stenograme) sunt culese din rechizitorii care sunt publice.

    La 3.1 nu ma refer la tine, ci la Lupea si Craciun…

  3. Mai multa lume considera ca aceasta activitate a justitiei, miroase a razbunare, iar eu unul am asa o teama, ca in momentul in care se va schimba puterea, ai lor vor proceda la fel cu ai nostri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s