Relațiile franco-române: Back to the future? Răspunde

1381337146494

Dacă la începutul verii relația bilaterală româno-franceză părea să „reintre pe un făgaș normal” iar parteneriatul strategic franco-român părea relansat, la nici trei luni după vizita premierului Jean-Marc Ayrault în țara noastră, Parisul aruncă în aer din nou relația cu Bucureștiul, opunându-se aderării României la Spațiul Schengen. Consider Franța principală responsabilă de tensionarea relației bilaterale deoarece România nu a provocat această criză, iar acțiunile Parisului au mai mult de a face cu o agendă publică internă, nu neapărat cu criteriile pe care trebuie să le îndeplinească sau angajamentele politice pe care România trebuie să le ia pentru a adera la Schengen. Având în vedere modul cum stau lucrurile, parteneriatul strategic româno-francez ar trebui reconsiderat din punct de vedere politic, nu în sensul abandonării lui, ci tratării componentei politice cu mai multă circumspecție.

Resorturile deciziei Parisului de a nu susține aderararea României și Bulgariei la Spațiul Schengen țin de o serie întreagă de probleme interne franceze. În primul rând de efectele crizei economice care se resimt în continuare în Franța – în 2013 economia Hexagonului se va contracta, conform estimărilor FMI cu 0,1 procente, iar în anul 2014 va crește anemic, cu 0,8 procente. Conform economistei Jennifer Makeown de la Capital Economics din Londra, „competitivatea Franței nu s-a îmbunătățit, încrederea consumatorilor este foarte scăzută, iar angajamentul lui Hollande de a reduce șomajul nu a produs rezultate până acum”. Revenirea economiei franceze este încă departe, iar aversiunea guvernului socialist față de reforme economice de amploare ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea de redresare a Franței.

François Hollande a preferat o strategie a pașilor mici care să evite „tulburărilor sociale” adica proteste masive care să pună în discuție guvernarea socialistă. Așa că reforma pensiilor a fost una conservatoare care a vizat doar creșterea contribuțiilor atât ale angajatorilor, cât și ale angajaților – evitând atacarea „vacilor sacre” ale vârstei de pensionare și ale privilegiilor de care se bucură funcționarii publici și cei care lucrează la stat. Legislația muncii a fost și ea „ajustată” în primăvara, dar nu a fost vorba de o reformă profundă, deși având în vedere rata șomajului, mai ales în rândul celor tineri, ar fi fost nevoie. În locul unei infuzii de capital de stat în economie, guvernul a preferat să identifice 34 de sectoare industriale prioritare care ar urma să fie dezvoltate cu capital privat, printr-un efort coordonat de stat. O îndepărtare de la tradiția dirigistă franceză. În rest guvernul condus de Jean-Marc Ayrault a impus o reducere a cheltuielor bugetare cu 15 mld. de euro pentru a atinge cota de deficit de 3% prevăzut în Tratatul de la Maastricht. Chiar dacă taxele nu au crescut, este așteptată o sporire a acestora și introducerea unor noi taxe când economia se va simți mai bine – guvernul a promis doar o pauză fiscală, nu o reducere a fiscalității. Reforma sectorului public francez nu a fost discutată.

Pe lângă problemele economice în Franța în 2014 vor avea loc alegeri municipale parțiale, alegeri europarlamentare și alegeri pentru camera superioară a parlamentului francez. Anul electoral 2014 va fi un an test pentru guvernul socialist. În fața provocărilor unui an electoral riscurile trebuie reduse.

Anul 2014 va însemna că românii și bulgarii vor avea accesul liber pe piața muncii în toate statele europene, limitele impuse de statele membre expirând efectiv la 1 ianuarie 2014. Acest aspect a sporit temerile privind un aflux de muncitori români și bulgari pe piețele europene care fi vor fi în competiție pentru slujbe cu muncitorii din țările gazdă. Deja în Marea Britanie și în Olanda ridicarea barierelor naționale privind accesul pe piața muncii a stârnit dezbateri aprinsie și teama unui aflux masiv de imigranți care să pună presiune pe sistemele de asigurări sociale ale acestor state. Prezența a aproape 2 milioane de români în Spania și Italia, în ciuda integrării lor în societățile respective, nu reprezintă un atuu pentru România în această dezbatere. Pur și simplu România este percepută ca o țară de emigrație și dovezile care să sprijine o asemenea aserțiune sunt evidente. În acest context aderarea la Spațiul Schengen devine problematică în ciuda îndeplinirii criteriilor tehnice.

Pe lângă problemele economice și apropierea anului electoral 2014, Franța se confruntă, ca și alte țări europene de altfel, cu sporirea euroscepticismului, a creșterii în popularitate a discursurilor naționaliste și cu fenomenul de enlargement fatigue. În contextul incertitudinilor create de criza economică, a șomajului, proiectul unei Uniuni Europene „tot mai strânse” devine discutabil în ochii publicului francez. Accesul liber pe piața muncii al românilor și bulgarilor și lărgirea Spațiului Schengen în același an – chiar și limitată prin integrarea inițial doar cu spațiul aerian și maritim, sunt evoluții europene dificil de vândut electoratului francez, în ciuda angajamentelor luate față de aceste țări.

În fine trebuie acordată o atenție sporită „problemei romilor” – în sensul în care România trebuie să apere mai vocal drepturile cetățenilor săi, indiferent de etnie. Discursul oficial francez pe tema romilor și a problemelor pe care aceștia le fac în Hexagon a atins deja pragul rasismului și xenofobiei, ministrul de interne francez, Manuel Valls susținând că romii nu vor să se integreze în societatea franceză, afirmație care ar fi fost aprobată chiar de președintele Franței, François Hollande. În plenul Adunării Naționale, Jean-Marc Ayrault a trebuit să conceadă că romii se pot integra în societatea franceză. Acest tip de discurs este discriminator și xenofob, și este mai curând întâlnit în cazul liderilor populiști și eurosceptici cum ar fi Marine Le Pen, sau a tatălui ei, Jean Marie Le Pen, sauîn cazul lui Geert Wilders, nu în cazul unor lideri de partide de centru, mai ales de centru-stânga, cu vocație pro-europeană. Europarlamentarul Cristian Preda vorbește de existența unui „consens în acest moment în rândul elitelor politice franceze în privința relației dintre Schengen și prezența romilor in Franța.Atât centru-drepta, cât și centru stânga franceze par să încerce „să vâneze voturi” în bazinele electorale rezervate deobicei Frontului Național, fie să preîntâmpine o consolidare a poziției acestuia într-un climat socioeconomic dificil.

România s-a arătat dispusă să coopereze cu Franța în chestiunea migrației romilor – magistrați și polițisti aflându-se în momentul de față în Hexagon pentru a asista autoritățile franceze. Trebuie spus că în ciuda vizibilității problemei romilor, problemele de ordine publică generate de aceștia sunt puține. În schimb politica franceză în această chestiune a fost ineficientă și discriminatorie. Nu trebuie uitat episodul din timpul administrației Sarkozy câns s-a creat o adevărată isterie privind prezența romilor în Franța, deși statisticile ministerului de interne francez indicau că per total, românii erau responsabili doar de 1% din infracțiunile comise în Franța, de cetățeni străini. România nu poate rezolva înt-un timp foarte scurt problema integrării romilor – o problema pe care a ignorat-o foarte mult timp – dar a arătat că este mai mult decât dispusă să coopereze pe această temă, un aspect pe care autoritățile de la Paris par să-l ignore.

Franța se confruntă cu o serie de probleme economice și sociale serioase, agravate de efectele crizei economice și de amânarea unor reforme dureroase, dar necesare. Situația din Franța deja a stârnit îngrijorare la Berlin, care își vede partenerul tradițional – al doilea „motor” al proiectului european – slăbit și care nu este dispus să ia măsuri decisive de reformă. Slăbiciunea Franței, mai ales în domeniul politicilor europene ridică semne de întrebare cu privire la credibilitatea ei ca partener. România a mers de două ori „pe mâna” Franței când a fost vorba de integrarea în Spațiul Schengen – și de două ori a fost „sacrificată” pe altarul politicii interne franceze. Este drept și Bucureștiul a oferit destule oportunități – fragilitatea reformei justiției, a statului de drept și migrația – dar a arătat că încearcă să corecteze aceste deficiențe.

România trebuie să-și recalibreze parteneriatul strategic cu Franța, astfel încât să-și reducă pierderile în raport cu Parisul. Componenta politică a parteneriatului strategic trebuie reconsiderată, România trebuind să ceară mai multe garanții din partea Franței când este vorba de proiecte sensibile precum aderarea la Spațiul Schengen. Trebuie să se înțeleagă la nivelul decidenților că România, din cauza multiplelor sale slăbiciuni interne și a subdezvoltării este vulnerabilă la atacuri venite chiar și din partea unor „aliați tradiționali” din UE, mai ales când este vorba de accesul la resursele Uniunii. Interesele românești sunt fundamental sacrificabile, când este vorba de chestiuni delicate de politică internă – aceasta este lecția „parteneriatului strategic” cu Franța. În al doilea rând România trebuie să fie mai vocală în apărarea propriilor cetățeni – situația romilor din Franța cere tragerea unui semnal de alarmă în privința xenofobiei și discriminării etnice din partea autorităților din Hexagon. În al treilea rând relația cu Franța, și influența franceză în România trebuie să fie contrabalansate prin consolidarea relațiilor cu Germania sau cu alte state membre UE importante. Trebuie urmat sfatul premierului Jean-Marc Ayrault în timpul vizitei din iulie 2013 – relațiile franco-române nu trebuie romanțate – e politică până la urmă.

George VIŞAN

De citit și:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s