Cum a ratat Crin Antonescu să fie un președinte al viitorului (1) Răspunde

crin_antonescu_62_72459900

Există o dezbatere sterilă în societatea românească referitoare la teorie și practică: „Există prea multă teorie în școala din România și prea puțina practică”. Aparent dacă observi starea de lucruri din jur ești tentat să aderi la o astfel de gândire de scurtă durată ce-ți afectează, limitează prin acțiune posibilitățile de lungă durată. Cu alte cuvinte, întotdeauna să acționezi în virtutea cunoașterii (cunoașterea aristotelică) adică dacă ești la trecerea de pietoni, știi ce reprezintă aceasta, zebra, culorile, poți lua decizia de a trece pe verde și să nu pățești nimic, cel puțin teoretic. Această decizie urmată de acțiune a fost posibilă în virtutea unei cunoașteri, în virtutea unor cunoștințe de rutieră. Gândirea noastră păguboasă prin care aruncăm cunoașterea la periferia vieții și acționând găsind un scop ulterior acțiunii noastre, nu ne separă de stigmatizatul Gigi Becali.

Și acum să ajungem la miezul problemei și anume la faptul că același lucru se aplică și în gândirea și acțiunea politică. Politica nu este un fel de no man’s land în care postulatul să fie exclus. Există un politician care ar fi avut timp să mediteze la astfel de probleme, încercând să se redefinească pe sine ca politician, știind aceste lucruri și aplicându-le.

Dacă ar fi aplicat acest simplu postulat, în momentul de față ar fi marșat pe mitul politic al viitorului. Mitul viitorului își are sorgintea în bicefalul mit al Vârstei de Aur (trecut, respectiv viitor) reprezentând o proiecție delicată a viitorului comunității, exploatând materialul afectiv și mental al imaginarului politic și utilizând forțele iraționale prezente în inconștientul colectiv. Exemplul „tinerilor” abordat mai jos reprezintă registrul operativ al unei astfel de definiții.

Chiar dacă nu există o perioadă de aur” utilizată frecvent în discursul politic cu puțină imaginație politică, țăranul roman”, „veteranii primului război” sau „intelectualii aplecați problemelor poporului” (Titu Maiorescu, Manolescu) ar putea reprezenta o legitimitate istorica de aur” de la care politica românească să își găsească tradiția. Folosirea eficientă a mitului Viitorului este întârziată de o cultură a minciunii scobită și inculcată în societatea românească. Aici observăm un blocaj mitologic din imaginarul politic recent al romanilor care poate fi exprimat cel mai bine prin sintagma „politicienii ne mint”. Orice ofertă, viziune despre viitor pare circumscrisălegendei meșterului Manole, unde sinuciderea politică reprezintă sacrificiul suprem. Dar cine să se sacrifice”? Cine să aibă orgoliul și curajul politic de a concretiza o viziune?

De ce mitul viitorului? În primul rând, este un mit profilactic compatibil cu personajul politic Crin Antonescu”, politicianul utilizând în trecut mitul unității și al Vârstei de Aur (în 2009 acest mit reprezenta o vârstă a moralității, respectiv România bunului simț”). Logica miturilor politice, care ia în calcul contextul cultural-istoric precum și imaginea psiho-socială a societății, recomandă în mod aproape coercitiv un astfel de mit puțin exploatat în imaginarul politic românesc. După un președinte ca Traian Băsescu ce a folosit mitul Salvatorului și mitul Conspirației avem nevoie de o stabilitate, normalitate și proiecție rațională spre viitor.

În al doilea rand, imaginea lui Antonescu a fost flambată prin practicarea unui discurs anti-Băsescu. Imaginați-vă, vă rog, că mâine Băsescu moare. Ce ne va spune Antonescu, ce pârghie de relansare imagologică va avea? Păi, mitul viitorului care trebuia inițiat cu ani în urmă, care ar fi reprezentat ieșirea inteligentă și elegantă din discursul anti-Băsescu.

Mitul viitorului, cuantificat politic, încheagă un politician cu o viziune bine articulată. În acest mit al viitorului tinerii ar fi putut juca un rol important. Generația ’89 (chiar dacă reprezintă un electorat limitat) este lipsită în mare parte de sens, de ideal,de privilegiul modelelor, abandonată în mare parte de intelectuali și ignorată de politicieni. Crin Antonescu ar fi putut reprezenta un ideal de președinte pentru această generație care își înghesuie bagajele să plece în occident.

Raoul Girardet a subliniat corelația perioadelor de criză (socială, politică, economică etc.) cu puterea de atracție a miturilor. Astfel nu putem decât să constatăm cum puțină știință politică ne fură viitorul chiar de sub nasul politicienilor.

În articolul viitor voi reveni asupra acestui subiect mai pe larg încercând să găsesc strategia politică prin care mitul viitorului ar fi putut să ajute un președinte al viitorului.

Alexandrul D. Filimon

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s