Doru Pop: Eșecul intelectualilor de a prelua controlul României este transparent astăzi 1

798434_10151362998747488_310181343_o

În fond, intelectualii nu sunt altceva decât capitalul de inteligență al unei națiuni, numai că inteligența ori deșteptăciunea nu sunt suficiente pentru a proba calitatea de intelectual. Chiar dacă, în sens tradițional un intelectual este specialistul într-un domeniu academic, nu sunt în niciun fel convins că trebuie să limităm această categorie la elitele profesionale, de multe ori un medic specialist, care are predispoziții spre lectură și cultură este preferabil unui comentator cu gura mare de la televizor, care nu a citit nicio carte în ultimul deceniu. Pe de altă parte, nici orice abolvent de facultate nu devine automat membru al comunității intelectualilor, prin faptul că a efectuat lecturile obligatorii. Și aici ajungem la ideea de intelectual public – vorbim despre acel tip de „profesionist al intelectului” care este capabil să participe la dialogul cu semenii săi într-o manieră coerentă și accesibilă.

După 1989 România ar fi avut șansa unei „revoluții a intelectualilor”. Mircea Dinescu și Ion Caramitru erau la televiziune, Ana Blandiana sau Doina Cornea se găseau în mijlocul structurilor politice de la nivel central, existau variante remarcabile pentru aparița unei noi clase de politicieni, printre care se numărau oameni ca Nicolae Manolescu sau chiar Andrei Pleșu. Eșecul intelectualilor de a prelua controlul României post-decembriste – unde includ și eșecul lui Emil Constantinescu, să nu uităm, la vremea aceea Rectorul celei mai importante Universități din țară – este transparent astăzi. România este condusă de către o specie de pseudo-specialiști, de falși profesioniști, de pretinși lideri de opinie. De fapt reconstrucția despre care vorbim nu poate să se producă decât în momentul când ierarhia valorilor va fi reinstaurată în România. Fără o societate meritocratică, în care succesul și ascensiunea publică să fie asigurate numai de meritele personale autentice, nu putem vorbi despre un sistem democratic funcțional. More…

Daniel Șandru: analistul politic, politica și societatea 1

river-through-a-magnifying-glass-photography-hd-wallpaper-1920x1080-2545

Aș spune că analistul politic este deținătorul unor competențe analitice și epistemice validate academic, dublate, evident, de talent și de interesul de a respecta statutul unei profesiuni al cărei scop nu este profeția, ci, cel mult, realizarea unor predicții pe termen scurt, plecând de la observarea unor „regularități” din viața politică identificabilă într-un context socio-istoric particular.

Rolul acesteia din urmă și, ca atare, rolul celor care o practică este acela de a decripta, de a demantela, prin apel la modele teoretice și empirice de natură explicativ-interpretativă, cauzele anumitor fenomene politice, ale anumitor relații sau ale anumitor decizii care se iau în sfera politică. Și, țin să subliniez, nu poate exista, nici aici, pretenția de obiectivitate. Ceea ce eu numesc mitul obiectivității – aplicabil azi nu doar științelor umaniste în general, celor sociale și politice în particular, ci până și științelor naturii, de la enunțarea principiului incertitudinii al lui Heisenberg încoace – nu reprezintă decât o remanență pozitivistă în evoluția științei politice, una ce poate fi azi compensată de analiza interpretativă sau ideologică. Nu are sens, însă, aici, să intrăm în detalii tehnice. More…

Despre fragmentarea elitei (1) 1

Articolul de față își propune să identifice o paradigmă relevantă pentru viziunea actuală asupra ideii de „elită”. Această viziune a „câte o elită” nu ar putea fi posibilă fără tehnologie și fără erodarea psihologică a elitei tradiționale.

Când vorbim de elite segmentul educat inevitabil corelează conceptul de „elită” cu teoria elitelor. Elita este o formă de minoritate sui generis a societății dar nu este exonerată de eroare, greșeli și iluzia invulnerabilității. Cum se ajunge la situația în care o elită ia anumite decizii greșite, observabile cu ușurință și de omul de rând, și uneori persistă în deciziile inițiale chiar dacă timpul, circumstanțele dovedesc contrariul?

More…

Cum a ratat Crin Antonescu să fie un președinte al viitorului (2) 3


Principala problemă a lui Crin Antonescu este joncțiunea cu masele (un test de maturitate pentru orice politician de vârf), și generarea charismei […]. Acest „handicap” politic putea fi compensat în mod eficient prin utilizarea și cuantificarea progresivă a mitului viitorului. O ironie inteligentă și vibrantă, dublată de o condescendență „șarmantă” la adresa lui Traian Băsescu ar fi fost de preferat și ar fi reprezentat o soluție bună sub aspect praxeologic. Lecția politică la acest capitol ar suna cam așa „Declinul charismei este și un declin al viitorului”. Când se întâmplă acest lucru, societatea are nevoie de un arhitect, nu de un erou salvator.

O strategie a discursului de început ar fi putut fi schimbarea cuvântului „reformă” (utilizat exhaustiv în discursul public și politic) cu vocabula „viitor”. Spre exemplu, un „viitor al educației”, nu o „reformă a educației”. Cuvântul „reformă” e devenit un laitmotiv pentru incompetență guvernamentală și non-viziune politică. Lexicul politic ar trebui să renunțe la acest cuvânt pe o perioadă nedeterminată. La fel și Crin Antonescu. More…

Cum a ratat Crin Antonescu să fie un președinte al viitorului (1) Răspunde

crin_antonescu_62_72459900

De ce mitul viitorului? În primul rând, este un mit profilactic compatibil cu personajul politic „Crin Antonescu”, politicianul utilizând în trecut mitul unității și al Vârstei de Aur (în 2009 acest mit reprezenta o vârstă a moralității, respectiv „România bunului simț”). Logica miturilor politice, care ia în calcul contextul cultural-istoric precum și imaginea psiho-socială a societății, recomandă în mod aproape coercitiv un astfel de mit puțin exploatat în imaginarul politic românesc. După un președinte ca Traian Băsescu ce a folosit mitul Salvatorului și mitul Conspirației avem nevoie de o stabilitate, normalitate și proiecție rațională spre viitor.

În al doilea rand, imaginea lui Antonescu a fost flambată prin practicarea unui discurs anti-Băsescu. Imaginați-vă, vă rog, că mâine Băsescu moare. Ce ne va spune Antonescu, ce pârghie de relansare imagologică va avea? Păi, mitul viitorului care trebuia inițiat cu ani în urmă, care ar fi reprezentat ieșirea inteligentă și elegantă din discursul anti-Băsescu.

Mitul viitorului, cuantificat politic, încheagă un politician cu o viziune bine articulată. În acest mit al viitorului tinerii ar fi putut juca un rol important. Generația ’89 (chiar dacă reprezintă un electorat limitat) este lipsită în mare parte de sens, de ideal,de privilegiul modelelor, abandonată în mare parte de intelectuali și ignorată de politicieni. Crin Antonescu ar fi putut reprezenta un ideal de președinte pentru această generație care își înghesuie bagajele să plece în occident. More…