Cum a ratat Crin Antonescu să fie un președinte al viitorului (2) 3

Încă de la început profilul de politician al lui Crin Antonescu a fost unul bogat; unul dintre cei mai buni oratori din Parlament, telegenic și versatil în aparițiile media, o biografie decentă fără prea mari semne de întrebare etc. Discursul anti-Băsescu a fost principalul instrument de a capitaliza voturi, cu alte cuvinte potențialul unui discurs autentic a fost puternic diminuat în detrimentul unui discurs radical contra Băsescu. Marea dramă a acestei strategii a fost incapacitatea încă de la început de a atrage periferia votanților pro Traian Băsescu care treceau printr-un soi de disonanță cognitivă când au venit măsurile de austeritate ale guvernului Guvernul Boc.

Principala problemă a lui Crin Antonescu este joncțiunea cu masele (un test de maturitate pentru orice politician de vârf), și generarea charismei (în sens weberian cu o aură mistică-religioasă ce paralizează rațiunea). Acest „handicap” politic putea fi compensat în mod eficient prin utilizarea și cuantificarea progresivă a mitului viitorului. O ironie inteligentă și vibrantă, dublată de o condescendență „șarmantă” la adresa lui Traian Băsescu ar fi fost de preferat și ar fi reprezentat o soluție bună sub aspect praxeologic. Lecția politică la acest capitol ar suna cam așa „Declinul charismei este și un declin al viitorului”. Când se întâmplă acest lucru, societatea are nevoie de un arhitect, nu de un erou salvator.

O strategie a discursului de început ar fi putut fi schimbarea cuvântului „reformă” (utilizat exhaustiv în discursul public și politic) cu vocabula „viitor”. Spre exemplu, un „viitor al educației”, nu o „reformă a educației”. Cuvântul „reformă” e devenit un laitmotiv pentru incompetență guvernamentală și non-viziune politică. Lexicul politic ar trebui să renunțe la acest cuvânt pe o perioadă nedeterminată. La fel și Crin Antonescu.

Dacă analizăm cu atenție piața miturilor fondatoare românești, vom constata că principalele sunt statul, Biserica, armata și școala. Dintre toate acestea Statul ca mit este utilizat de toți politicienii în mod inevitabil. Ca tradiție liberală (stat minimal sprijinul față economie de piață) discursul lui Crin Antonescu ar fi trebuit să fie mai mult axat pe economie și în special mediu de afaceri fără a folosi sintagme precum „modernizarea statului”, „reforma statului” și „statul prea gras”. Ca o motivație longevivă a acestui discurs puteau fi invocați „tinerii” alipiți „antreprenoriatului tânăr”, „locurilor de muncă” și nevoii de a construi o generație a viitorului cu un sens bine definit. Pentru Crin Antonescu școala este un mit pierdut al strategiei politice care i-ar fi asigurat nu doar o legitimitate suficientă în societate, ci și o legitimare a mitului Viitorului. Școala, educația sunt elemente constitutive ale viitorului. Realitățile care definesc aceste elemente ar fi bine să se afle pe agenda personală a oricărui politician ce are ca ambiție politică utilizarea inteligentă a mitului prospectiv.

Mai mult, Crin Antonescu ar fi putut inova considerabil piața politică dacă ar fi introdus un nou mit și anume mitul Constituției care l-ar fi ajutat într-un eventual balans cu mitul Bisericii. Cu ghilimele de rigoare, o promovare a unei „religii constituționale” ar fi fost benefică pentru unele segmente fidele prin tradiția liberalilor (avocați, juriști etc.) dar și altor segmente precum deiști, liber cugetători și ateii care nu se declară în sondaje și nici nu fac paradă publică prin asta. O astfel de abordare ar fi reprezentat o bună contrapondere față de discursul actual, „Justiție” și „Stat de drept”.

Sunt conștient că pentru tot ce am descris este nevoie de mult curaj politic pentru a se realiza, însă nu mă pot gândi la o viziune materializată prin lașitate și autosuficiență.

Uneori ar fi bine ca politicienii să își amintească că politica, pe lângă arta posibilistului, reprezintă „O artă combinată cu multă știință”. Când știința este aruncată artistic în recycle bin-ul politicii viitorul este amanetat de politic. Rămâne societății sau nu, să se adapteze unei arte a disperării fără viitor.

Alexandru D. Filimon

3 comments

  1. Am savurat si acceptat 100% imaginea descrisa. Felicitari autorului care a reusit foarte simplu si fara sa exagereze sa creeze aceasta poza din pacate „alb/negru” (a se citi ‘de acum istorie) a lui Crin Antonescu. Din punctul meu de vedere -Crin a pierdut un tren goarte valoros.

  2. Multumesc pentru apreciere. Am vrut sa descriu acest tren pierdut nu doar pentru Crin Antonescu ci si pentru „calitatea” politica romaneasca . Poate va veni un individ care va avea curaj sa nu mai repete greselile generatiei „Escu”.

  3. Pingback: Traian Băsescu și probabilitatea onestității « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s