Mâine este pentru ortodocşi hramul cuvioasei Parascheva, la care este aşteptată o mulţime de ordinul a sute de mii de oameni. Inevitabil vom auzi la TV, în social media şi în conversaţii referiri superioare, fals-culturale şi fals-sociologice la bizareria şi nepracticalitatea acestor obiceiuri, eventual comparând negativ situaţia noastră cu cea din Vestul mai civilizat.

Că „diferenţa” românească este supra-evaluată vedem din prezenţa unui milion de oameni la beatificarea papei Ioan Paul al doilea. Merită să discutăm puţin şi despre rostul pelerinajului.

Pelerinul care ajunge la moaştele cuvioasei Parascheva se roagă pentru diverse lucruri, materiale sau spirituale. Există cazuri în care sfinţii făptuiesc miracole „din proprie iniţiativă”, fără ca beneficiatul să fi cerut ceva sau măcar fără să „merite”. Dar, ca regulă generală, Dumnezeu şi sfinţii răspund rugăciunilor ţinând cont şi de credinţa individului. Prin credinţă nu poţi obţine orice (să moară duşmanii, de exemplu), dar poţi obţine oricât (poţi să „mişti munţii”).

Ce te faci însă dacă credinţa este slabă? Simplu, reţeta sugerată în Biblie şi preluată apoi de biserici spune aşa: „post şi rugăciune”. Să lăsăm deoparte rugăciunea şi să ne ocupăm de post. În tradiţia ortodoxă postul presupune abstinenţă de la carne (şi, în general, produse animale), ulei (orice grăsime vegetală), vin (şi, în general, alcool) şi, într-o anumită măsură, de la sex. Pe scurt, de la orice plăcere carnală care era disponibilă din Antichitate până în Evul Mediu. Dincolo de prescripţiile explicite, însă, creştinul este îndemnat să postească renunţând voluntar la alte plăceri. O mai mare reţinere sau renunţarea la limbajul licenţios, de exemplu, este recomandată adeseori. Şi este doar o problemă de timp până când duhovnicii de generaţie mai nouă vor sugera abţinerea de la Facebook.

Pe lângă jertfa care este asimilată postului, există şi jertfe care nu sunt asimilabile, precum sihăstria sau pelerinajul, care au un rol şi un efect asemănător.

Aşadar: jerta întăreşte credinţa, credinţa (pe lângă că este de dorit în sine) sporeşte puterea rugăciunii. De aceea, creştinul, dacă poate fizic, caută să întâmpine fără frustrare obstacolele din timpul pelerinajului. Dacă nu ar căuta acele obstacole ar putea le fel de bine să se roage Cuvioasei de acasă.

Este un laicism ridicol să ceri creştinilor o organizare cu totul „raţională” a accesului la moaşte. Cuvioasa Parascheva nu este un salam Victoria sau un parfum Chanel ca să optimizezi lanţul de distribuţie.

Andrei Tiut

Notă: Să dăm cezarului ce este al cezarului. Biserica este responsabilă să îi protejeze cumva pe cei mai vulnerabili. De asemenea, modul în care Biserica locală profită de pelerinaj prestând activităţi economice în faţa unu public captiv poate fi supus discuţiei. Dar efortul pelerinului nu e dovadă de primitivism ci doar o consecinţă naturală a credinţei asumate.