Articolul de față își propune să identifice o paradigmă relevantă pentru viziunea actuală asupra ideii de „elită”. Această viziune a „câte o elită” nu ar putea fi posibilă fără tehnologie și fără erodarea psihologică a elitei tradiționale.

Când vorbim de elite segmentul educat inevitabil corelează conceptul de „elită” cu teoria elitelor. Elita este o formă de minoritate sui generis a societății dar nu este exonerată de eroare, greșeli și iluzia invulnerabilității. Cum se ajunge la situația în care o elită ia anumite decizii greșite, observabile cu ușurință și de omul de rând, și uneori persistă în deciziile inițiale chiar dacă timpul, circumstanțele dovedesc contrariul?

Pareto și Mosca descriu o polarizare a societății în două extreme: cea superioară reprezentând-o elitele, iar cea inferioară fiind reprezentată de mase, de majoritatea populației. Problema cea mai gravă a acestei structurări sociale apare, conform viziunii celor doi, în momentul în care eticheta (funcția) nu corespunde competențelor (gradul de pregătire necesar exercitării funcției deținute).

În mod organic-natural, în toate societățile se stabilește un capital inegal de resurse, de putere și de prestigiu: cei care concentrează acest capital sunt elitele. Istoria se articulează și este condusă de minorități elitiste care sunt principalii actori (Pareto prezintă istoria ca un „cimitir al aristocrațiilor”). Astăzi, în mod neoficial, elitele au pierdut mult din autoritatea exercitată în trecut; asistăm la un „cimitir al elitei”. Un fel de anti-selecție a erodat puternic elita tradițională; astăzi complexitatea societății invocă nu doar o elită ci câte „o elită” constituită în mod fortuit și spontan care poate exercita o influență practică și simbolică pe o perioadă limitată de timp. Tehnologia este liantul cauzal al spontaneității atâta timp cât este speculat în mod pozitiv capitalul sau de cooperare.

A-ți însuși punctul de vedere al majorității nu-ți conferă calitatea de a oferi soluții pentru majoritate

Indivizii aparținând unei anumite minorități sunt descriși de psihosociologul Nemeth într -un mod inedit ei fiind „încurajați să se intereseze mai mult de aspecte ale situației, gândesc într-un mod mai divergent și au mai multe șanse să descopere noi soluții sau să elaboreze noi decizii” (Moscovici, Serge (coordinator) „Psihologia socială a relațiilor cu celalalt”, Polirom, Iasi, 1998, p.211)

Soluțiile, inovația își au geneza într-un soi de creuzet al minorității ce privește realitatea din unghiuri diferite în mod divergent. Pe de altă parte indivizii ce aparțin majorității „se vor concentra asupra unor aspecte sau stimuli importanți pentru poziția majorității, gândesc într-o manieră convergentă și vor fi tentați să accepte soluția propusă în detrimentul unor eventuale noi soluții și decizii.” Legitimitatea majorității devine apanajul acestora. A nu se face confuzie între punctul de vedere psihosocial și capitalul uman intelectual de care dispune și pe care îl produce un individ, care aparține „ideologic” majorității, cu scopul de a găsi soluții, de a inova diverse mecanisme sau ingineria socială. A-ți însuși punctul de vedere al majorității nu-ți conferă calitatea de a oferi soluții pentru majoritate.

Chiar dacă există o minoritate aceasta poate să ofere soluții primejdioase. Spre exemplu dublul exemplu american soldat cu eșecuri: în 1950 responsabilii americani au subestimat posibilitatea unei intervenții armate chineze la granița Coreei de Nord, iar în 1961, John Kennedy a aprobat invazia din Golfului Porcilor. Caracteristici unei astfel de minorități, ale „gândirii în grup” (groupthink) ar fi următoarele după psihosociologul Nemeth:

1. iluzia de invulnerabilitate, care creează un optimism excesiv;

2. raționalizarea cu orice preț a deciziilor luate deja;

3. încrederea nelimitată în moralitatea grupului;

4. stereotipurile cu privire la cineva din afară grupului, care împiedică negocierea cu acesta;

5. presiunea directă împotriva oricărei disensiuni din interiorul grupului;

6. autocenzura membrilor, care le minimalizează îndoielile și împiedică orice contra-argumentare;

7. iluzia împărtășită de toți membrii grupului;

8. apariția unor cenzori care protejează grupul împotriva informațiilor adverse.

Un joc între minoritate și majoritate denumit Elită

O astfel de minoritate trebuie evitată prin migrația spre critică, polemică și dialectică sau pur și simplu trebuie să fim mai deschiși sau să ne reînvățăm să fim.

Sociologul Serge Moscovici susține în lucrarea sa că influența majorității nu este atât de imperativă sau titanică pe cât am crede la o primă observație. Invocându-l pe Gabriel Tarde, care susține că sectarii (câțiva indivizi) sunt fermentul mulțimii, el atrage atenția asupra importanței minorităților în configurarea unui orizont ce cuprinde masele. Inovația, cât și creativitatea propriu zisă ar fi în viziunea sociologului un produs al unei minorități digerat sau fagocitat prin procese specifice de către mase cu binecunoscutele lor „locuri comune”. Absența unei minorități nu este o victorie a legilor, a constituțiilor ci mai degrabă un eșec al lor. Minoritatea find identificată ca o forță motrice relativă ea se află în posibilitatea de a influența majoritatea într-o anumită proporție, oarecum indiferent de conformismul social sau de tirania majorității. În experimentul social prin care sociologul demonstrează acest lucru, influența minorității asupra majorității, se realizează prin coerență și prin constanță. Această ultimă expresie se traduce prin calitatea de a crea precedente (minoritatea) constant pentru a polariza social în vederea influențării (majoritatea).

Cât de mare este dorința, năzuința unei minorități cooperante tehnologic să devină „elită” sau mai exact „câte o elită”?

Alexandru Filimon