Crizele lunii august: tensiuni franco-române 8

Discutie intre Traian Basescu si Nicolas Sarkozy la Consiliul European, 16 septembrie 2010

Este începutul lui octombrie, tocmai bine pentru a evalua crizele diplomatice cu care s-a confruntat România în decursul lunii august. Spun tocmai bine deoarece suntem destul de departe de vârful acestor crize şi le putem analiza dezinhibat şi la rece. Diplomaţia românească s-a confruntat în luna august cu două crize majore: criza romilor şi expulzarea unui diplomat român de la Moscova sub acuzaţia de spionaj.

În articolul de faţă voi analiza criza romilor de origine română care au fost repatriaţi mai mult sau mai puţin voluntar de către autoriăţile franceze. Acest eveniment este important din şase  motive: criza a implicat tensionarea relaţiilor cu un stat cu care România are un parteneriat strategic din 2008 şi o relaţie specială ce debutează practic cu apariţia statului modern român în secolul al XIX-lea,  a pus sub semnul întrebării dreptul la liberă mişcare a cetăţenilor europeni, a pus sub semnul întrebării imaginea Franţei de societate tolerantă şi multiculturală, a relevat incapacitatea României de a-şi proteja cetăţenii, a ilustrat existenţa unui clivaj între statele membre noi şi cele fondatoare ale UE şi a pus în discuţie autoritatea Comisiei Europene.

Prolog

Pe 14 iulie 2010, de ziua Franţei ambasadorul Franţei la Bucureşti, domnul Henri Paul răspunde întrebărilor cotidianului România Liberă. Interviul oferă o perspectivă interesantă asupra parteneriatului strategic la doi ani de la încheiarea acestuia, partea franceză fiind nemulţumită de ritmul colaborării în domeniul agricol şi cel al securităţii. Ambasadorul francez menţiona pentru prima dată problema migrării cetăţenilor români în Franţa, recunoscând existenţa unui grup de lucru româno-francez care se ocupa de această temă. Tema migraţiei romilor în relaţia bilaterală pre-datează însă acest interviu, secretarul de stat pentru afaceri europene, Pierre Lellouche efectuând două vizite în România în februarie 2010 şi respectiv în iulie 2009.

Argumentele Franţei

Criza romilor a izbucnit oficial pe 27 iulie 2010 în cadrul Consiliului de Afaceri Generale al UE, când Pierre Lellouche a cerut României  să facă mai mult pentru integrarea romilor. Secretarul de stat francez pentru afaceri europene a declarat că guvernul său se confruntă cu o creştere a infracţionalităţii în rândurile populaţiei rome de origine română şi bulgară (în special în rândurile minorilor) şi de asemenea, cu reticenţa acestui grup social de a se integra în rândul societăţii.  Pierre Lellouche a aratat în diferite intervenţii publice că Franţa este nemulţumită de modul în care colaborează cu autorităţile române, cerând creearea unui post de secretar de stat pentru romi şi agenţi de poliţie români să fie trimişi în Franţa pentru a ajuta poliţia franceză.

Începând cu 29 iulie Franţa declanşează un program de „repatriere voluntară” a romilor în ţările de origine, iar guvernul ordonează evacuarea a 300 de tabere de romi. Franţa a ameninţat România, în cadrul instituţiilor europene că dacă nu ia măsuri de incluziune socială a romilor se va opune aderării sale la spaţiul Schengen şi va cere ca o parte din 20 de miliarde de euro alocate României ca fonduri structurale în perioada 2007-20013. Percepţia Franţei faţă de atitudinea României a fost că aceasta din urmă doreşte să transfere problema integrării romilor celorlalte state din Uniunea Europeană.

Argumentele României

Poziţia României a fost de la începutul crizei una axată pe separarea chestiunii integrării romilor de alte teme europene – aderarea la spaţiul Schengen şi realocarea fondurilor structurale. România a susţinut prin reprezentanţii săi că problema incluziunii sociale a romilor nu cade doar în seama statelor de origine, ci este o problema care trebuie discutată la nivel european şi care nu ar trebui legată de alte subiecte. Mandatul diplomaţiei româneşti a fost destul de evident – condiţionarea aderării la spaţiul Schengen şi redirecţionare unei părţi a fondurilor structurale alocate României de UE erau inacceptabile din punctul de vedere al Bucureşetiului. Tot inacceptabil era şi limitarea dreptului la liberă circulaţie şi modul în care erau trataţi cetăţenii români, cele mai controversate practici fiind „repatrierile voluntare” şi  amprentarea acestora, chiar dacă nu comiseseră vreo infracţiune.

Diplomaţii români au reuşit să demonstreze cu date faptul că persoanele expulzate nu comiseseră infracţiuni în Franţa sau în România, subminând astfel principalul argument al autorităţilor de la Paris că repatrierile se făceau din raţiuni de orndine publică. În paralel România a depus eforturi ce s-au dovedit fructuoase în cadrul ONU şi OSCE pentru a contracara poziţia Franţei. Astfel Comitetul ONU pentru eliminarea discriminării rasiale a criticat modul în care Franţa a realizat repatrierile voluntare ale romilor în ţările de origine, iar şeful ODIHR, Janez Lenarcic s-a declarat îngrijorat de acţiunile Franţei care riscau să alimenteze discriminare şi intoleranţa faţă de această comunitate.

Greşelile Franţei

În demersul ei de a forţa statele de origine a romilor să-şi asume responsabilitate pentru integrarea acestei etnii, Franţa a comis o serie de greşeli. În primul rând brutalitatea întregului demers este ceea ce a surprins, având în vedere faptul că romii, în ciuda opiniei guvernului, nu constituiau în sine o ameninţare directa la adresa legii şi ordinii publice. Imaginile cu jandarmi francezi evacuând taberele de romi sărăci, care trăiau la marginea oraşelor, au adus aminte multor francezi de excesele regimului de la Vichy.

În al doilea rând reacţia opiniei publice franceze şi a partidelor de stânga a fost subestimată de către administraţia lui Nicolas Sarkozy. Opinia publică şi stânga franceză au fost instrumentale în delegitimarea întregului demers al guvernului  francez.

În al treilea rând lipsa de onestitatea a întregului demers, dovedită prin „scurgerea” către Le Canard Social a unui document intern al guvernului, care menţiona în mod expres evacuarea taberelor de romi, şi nu cum a fost prezentată oficial acţiunea de către guvern, ca o măsură cu caracter general, care nu vizează un grup anume. Această revelaţie a întărit sentimentul comiterii unui de abuz de putere şi de îndepărtare de la valorile republicane, de către administraţia lui Nicolas Sarkozy.

În al patrulea rând organizarea de către Franţa, la Paris, pe 6 septembrie  a unei reuniuni la nivel înalt pe tema migraţiei romilor, fără a fi invitate însă România şi Bulgaria şi fără participarea oficială a reprezentanţilor UE. La această reuniune au partiticapt în schimb miniştrii de interne din Germania, Italia, Grecia, Spania şi Marea Britanie, precum şi un observator din partea Canadei. Această reuniune a transmis două mesaje majore negative: lipsa de unitate şi consens pe tema migraţiei romilor din partea ţărilor UE, dar mai ales faptul că UE este o entitate politică dominată de statele „mari” din Europa.

Şi în ultimul rând atitudinea arogantă a reprezentanţilor Franţei, care au mers atât de departe încât au contestat autoritatea Comisiei Europene ca garant al tratatelor comunitare. Această atitudine, derivată în mare parte din doctrină suveranistă a UMP, a reuşit să izoleze Franţa în cadrul Uniunii.

Vârful crizei şi soluţionarea acesteia

Punctul culminant al crizei a fost atins cu puţin înainte de Consiliul European de toamnă, pe 14 septembrie, când vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding comisarul pentru justiţie şi libertăţi civile al UE care a calificat acţiunile Franţei ca fiind o ruşine şi o încălcare a dreptului de liberă circuţie a cetăţenilor europeni. Comisarul Viviane Reding a anunţat că împotriva Franţei se va deschide procederua de infringement. Reacţia Franţei a fost una dezarticulată şi ofensatoarea – Pierre Lellouche criticând declaraţia comisarului Reding, susţinând că nu aşa trebuie tratat un stat mare cum este Franţa şi că executivul european nu este garantul tratatelor europene, ci poporul francez.

Nicolas Sarkozy a criticat în timpul unei conferinţe de presă atitudinea comisarului Reding, susţinând că aceasta este injurioasă la adresa Franţei. O bună parte a lucrărilor Consiliului European din 16 septembrie au fost dedicate problemei migraţiei romilor, Franţa reuşind contraperformanţa de a irita Germania pe această temă, printr-o declaraţie, infirmată de Berlin, prin care se sugera că şi cancelarul Angela Merkel ar urma să evacueze taberele de romi de la ea din ţară. Recent pe 29 septembrie, Comisia Europeană a anunţat iniţierea procedurii de infringement împotriva Franţei pentru încălcarea dreptului la liberă circulaţie.

În mod ciudat criza bilaterală româno-franceză a fost soluţionată cu puţin înainte de explodarea acestei teme în cadrul Consiliului European. România a fost de acord să coopereze cu Franţa, sporind numărul de ofiţeri de poliţie detaşaţi în această ţără, numind un secretar de stat pentru romi (măsură luată la deja pe 1 august) şi depunerea de eforturi comune pentru integrarea romilor. Franţa îşi menţinea însă, oficial,  poziţia în privinţa repatrierilor voluntare. În urma acordului de la 9 septembrie relaţia bilaterală a reintrat oficial în parametri normali, restul problemelor rămase în suspensie urmând a fi negociate de preşedinţii României şi Franţei.

Cine a pierdut şi cine a câştigat?

Franţa a suferit probabil cel mai dur eşec în materie de politică europeană din istoria recentă, reuşind să se autoizoleze în timpul Consiliului European, să pună în discuţie dreptul la liberă circulaţie, să irite Germania, să antagonizeze Comisia Europeană şi sa-şi compromită propriile valori în ochii celorlalte state europene. Dacă măsura de evacuarea a taberelor de romi a fost luată având în vedere creşterea popularităţii preşedintelui Nicolas Sarkozy, aflat în scădere în sondaje, atunci a fost o măsură prost gândită şi prost executată. Dacă a existat într-adevăr o îngrijorare din partea Franţei cu privire la situaţia romilor la nivel european, şi în particular la romii din România, atunci acţiunea ei nu a fost planificată coerent. Pagubele în materie de prestigiu pentru Franţa sunt imense.

România nu poate fi considerată o victimă nevinovată a „furiei” Franţei. Autorităţile de la Bucureşti se pare că au ignorat complet semnalele de alarmă trase de Franţă în legătura cu migraţia romilor. Mai mult ca sigur atitudinea României a dat de înţeles Franţei că această doreşte să externalizeze problema romilor. Dacă autorităţile române ar fi luat în serios semnalele Franţei în chestiunea intgrării romilor situaţia nu ar fi escalat şi nu ar fi dus tensionare parteneriatului strategic. România a reuşit două lucruri: în primul rând să nu fie legată aderarea la spaţiul Schengen de incluziunea romilor şi ca o parte din fondurile structurale să nu fie redirecţionate spre integrarea romilor, şi în al doilea rând a „umilit” Franţa. Parteneriatul strategic româno-francez a fost tensionat fără sens în urma acestei confruntări.

Romii au fost de departe cei care au pierdut cel mai mult în toată această criză. Plecaţi din România în căutarea unui trai mai bun şi a unei societăţi mai blânde, ei au găsit în Franţa foarte puţină înţelegere, fiind respinşi, discriminaţi şi umiliţi. Singurul lucru bun pentru romi din această criză este faptul că situaţia acestei etnii pare să fi devenit una din priorităţile UE.

George VIŞAN

Anunțuri

8 comments

  1. Comisia Europeana, ca si ONU este o curva cu doua fete. Se plinge de ce li s-a intimplat tiganilor din Franta, dar nu misca un deget cind familii din Germania si Suedia trebuie sa fuga din tarile lor pentru ca sint atacate.

    Conteaza prestigiul Frantei ca vrea sa curete tara de oameni care nu au nici un interes sa se integreze, dar familii decente care incearca sa traiasca o viata pasnica sint expulzate? Sa fim seriosi…..

  2. Pingback: Tweets that mention Crizele lunii august: tensiuni franco-române « -- Topsy.com

  3. mda. M-a socat o declaratie a ambasadorului Frantei care spunea ca „nu exista cetateni europeni” Cam pana aici cu libertatea de circulatie. E buna doar cand le serveste lor. Se poate observa o renationalizare a politicii europene. Guvernele nationale incearca sa ia inapoi si putinele atributii pe care le avea Uniunea.
    asta e. a fost un vis frumos atat cat a durat…

  4. @ Daniel
    Da, reprezentantii Frantei au facut parada cu suveranismul lor. Renationalizarea – e o problema, dar nici federalismul nu e o solutie. Poate asa incepe sa se repuna pe tapet ideea de confederatie europeana. In parte ii dau dreptate amabsadorului Frantei – nu exista cetatenie europeana. E destul de greu sa creezi dintr-o multitudine de identitati nationale, o chestie care se cheama identitate europeana. E mult prea vaga – e ca si cum ai fi supus al Sfantului Imperiu Roman – aproape un non sens.

  5. dincolo de aparentul arbitrariu al gestului Franței, nu trebuie scăpat din vedere că legislația europeană în domeniul liberei circulații a persoanelor precizează foarte clar că este nevoie ca un cetățean al unui stat membru să facă dovada unui loc de muncă (sau carnet de student) pentru a rezida mai mult de 3 luni pe teritoriul altui stat membru al uniunii. și mă îndoiesc că era cazul nativilor români expulzați…

  6. @Camil
    Strict tehnic Franta a avut dreptate insa s-a comportat ca un elefant in magazinul de portelanuri.
    PS. Scuze ca iti raspund asa tarziu.

  7. Pingback: Relansarea parteneriatului strategic franco-român « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s