Crizele lunii august: tensiuni franco-române 8

Este începutul lui octombrie, tocmai bine pentru a evalua crizele diplomatice cu care s-a confruntat România în decursul lunii august. Spun tocmai bine deoarece suntem destul de departe de vârful acestor crize şi le putem analiza dezinhibat şi la rece. Diplomaţia românească s-a confruntat în luna august cu două crize majore: criza romilor şi expulzarea unui diplomat român de la Moscova sub acuzaţia de spionaj.

În articolul de faţă voi analiza criza romilor de origine română care au fost repatriaţi mai mult sau mai puţin voluntar de către autoriăţile franceze. Acest eveniment este important din şase motive: criza a implicat tensionarea relaţiilor cu un stat cu care România are un parteneriat strategic din 2008 şi o relaţie specială ce debutează practic cu apariţia statului modern român în secolul al XIX-lea, a pus sub semnul întrebării dreptul la liberă mişcare a cetăţenilor europeni, a pus sub semnul întrebării imaginea Franţei de societate tolerantă şi multiculturală, a relevat incapacitatea României de a-şi proteja cetăţenii, a ilustrat existenţa unui clivaj între statele membre noi şi cele fondatoare ale UE şi a pus în discuţie autoritatea Comisiei Europene.

Prolog

Pe 14 iulie 2010, de ziua Franţei ambasadorul Franţei la Bucureşti, domnul Henri Paul răspunde întrebărilor cotidianului România Liberă. Interviul oferă o perspectivă interesantă asupra parteneriatului strategic la doi ani de la încheiarea acestuia, partea franceză fiind nemulţumită de ritmul colaborării în domeniul agricol şi cel al securităţii. Ambasadorul francez menţiona pentru prima dată problema migrării cetăţenilor români în Franţa, recunoscând existenţa unui grup de lucru româno-francez care se ocupa de această temă. Tema migraţiei romilor în relaţia bilaterală pre-datează însă acest interviu, secretarul de stat pentru afaceri europene, Pierre Lellouche efectuând două vizite în România în februarie 2010 şi respectiv în iulie 2009. More…

NATO – un hotel de lux geopolitic cu servicii de două stele 19

Madeleine Albright si Secretarul General al NATO Anders Fogh Rassmuse la prezentarea oficiala a Raportului privind Conceptul Strategic al NATO. Copyright NATO Press Center

Octavian Manea a publicat în Revista 22 o interesantă analiză privind Raportul Albright privitor la viitorul concept strategic al NATO. Reproducem cu permisiunea autorului articolul în întregime.

Lipsa serviciilor de 5 stele (a infrastructurii de apărare colectivă) şi pentru flancul estic poate fi interpretată în fapt ca absenţa voinţei politice de a veni fiecare în apărarea celuilalt.

More…