Competiția pentru viitorul ministru de Externe al UE se află pe ultima sută de metri. Pe lista scurtă se află Sikorski, Mogherini, Bildt și Gheorghieva. În momente seismice, Europa a dat lideri pregătiți pentru misiuni istorice – Winston Churchill în interbelic sau Karol Wojtyła în anii ‘80. Oare ce va prefera acum? More…
Deal-ul negociat de reprezentanţii UE, încheiat la 21 februarie, prevedea ca în termen de 48 de ore să fie adoptată o lege specială care să reinstituie Constituţia din 2004, precum şi formarea unui guvern de unitate naţională în următoarele 10 zile. Celelalte coordonate fundamentale vizau necesitatea unor ample reforme constituţionale care să echilibreze puterile preşedintelui, guvernului şi parlamentului, precum şi organizarea de alegeri prezidenţiale nu mai târziu de luna decembrie. Între timp, ambele părţi îşi luau angajamentul de a evita recursul la violenţă şi de a lua o serie de măsuri pentru normalizarea vieţii publice prin retragerea „forţelor“. Sigur, vorbim în cele din urmă de un compromis. Iar „compromis înseamnă că nimeni nu a primit sută la sută din ce îşi dorea“, după cum a punctat Sikorski.
În următoarele luni, Ucraina intră într-o etapă extrem de sensibilă. Aşteptările populaţiei sunt imense, în contextul unei maşinării birocratice măcinate de corupţie, al unui stat aflat în slujba unor interese oligarhice, pe fondul unor elite decredibilizate, cărora li se cer rezultate rapide. Mai mult de atât, nevoia de cash, într-un moment în care Ucraina traversează valea plângerii economice, este urgentă. Carl Bildt avertiza pe Twitter că „lecţia revoluţiilor sugerează nevoia de a te concentra imediat pe prima zi de după. Şi pe ziua imediat următoare. Altfel riscăm ca totul să meargă în direcţia greşită“. Tocmai această conştiinţă i-a împins pe miniştrii de externe din Marea Britanie, Polonia şi Suedia să pledeze la unison pentru „un sprijin internaţional radical“ care să garanteze accesul Ucrainei la surse de finanţare esenţiale „pentru viitoarea sa stabilitate“. Deja se vorbeşte de un veritabil precedent Marshall care ar putea să reunească Statele Unite, UE şi FMI în acordarea unui bailout economic noului guvern ucrainean. More…
Totul a început cu puțin înainte de august 2008 la… București. Doi dintre protagoniștii cheie de astăzi – estonianul Ilves și polonezul Sikorski – formulau atunci, pe scena summit-ului de la București, probleme la care Steadfast Jazz răspunde în parte abia în 2013. Cu autoritatea unui fost ministru al Apărării, Radosław Sikorski a punctat atunci vulnerabilitățile unei Alianțe insuficient ajustate la piața de securitate post-1990: planuri de apărare învechite, neactualizate, deși NATO trecuse deja prin două valuri de extindere, plus absența exercițiilor colective la nivel de divizii. În joc era chiar natura Alianței: „vrem să fim un club politic sau vrem să fim o alianță militară hardcore, în care nu doar stafful internațional, ci mii dintre ofițerii țărilor noastre se antrenează împreună și sunt parte dintr-o cultură colectivă? Este ceea ce cred că lipsește în ultimii ani“, spunea atunci Sikorski. Vorbim în cele din urmă de Polonia, o țară pentru care memoria lui 1939 a creat o veritabilă cultură strategică, iar credibilitatea garanțiilor de securitate primite se traduce printr-o prezență semnificativă la firul ierbii.
Or, după aproape 10 ani de membership în cea mai de succes Alianță din istorie, prezența NATO în Polonia echivala cu un centru de conferințe doar pe jumătate finalizat: „asta nu prea ne dă încrederea că NATO va apăra acest centru de conferințe“. Dimpotrivă, pentru Sikorski extinderea Alianței trebuia urmată de crearea contextului adecvat pentru apărarea credibilă a noilor state membre. Cu alte cuvinte, „infrastructura NATO ar trebui distribuită mai mult sau mai puțin uniform pe teritoriul său“. Toate acestea s-au spus la București în aprilie 2008, cu câteva luni înaintea războiului ruso-georgian. După august 2008, nevoia de a corecta dezechilibrul dintre Noua și Vechea Europă a devenit și mai urgent: „în NATO trebuie să ne întoarcem la fundamente“, avea să spună Sikorski în octombrie 2008, în emisiunea lui Fareed Zakaria de la CNN. În limbajul NATO, acest lucru înseamnă să ne întoarcem la a exersa sistematic apărarea colectivă sub articolul 5 al Tratatului de la Washington. More…
Germania a devenit puterea indispensabilă a Europei. Cel puţin acest lucru se vede astăzi de la Washington.
În urmă cu 5 ani, Obama venea pentru prima dată în Germania. Era un prim turneu electoral menit a-l familiariza pe candidatul Partidului Democrat cu politica bătrânului continent. Aşteptările faţă de senatorul care promitea o revoluţie politică şi transormarea Washingtonului erau imense. Pe scurt, pentru europeanul de rând, Obama reprezenta o ruptură fundamentală de America neoconservatoare a preşedintelui Bush. Dimpotrivă, Obama promitea să restaureze legitimitatea Americii, să-şi proiecteze influenţa prin filtrul instituţiilor internaţionale şi, nu în ultimul rând, să redescopere filosofia parteneriatului, a alianţei, a consensului ca fundament al relaţiei dintre americani şi europeni. Obama era pregătit să asculte Europa. Europenii erau pregătiţi să îl asculte pe Obama. Popularitatea sa era similară cu cea a unui star rock. Discursul susţinut în Piaţa Victoriei din Berlin a reuşit, atunci, să mobilizeze mai bine de 200.000 de oameni.
Astăzi, contextul este unul complet diferit. Vedem un Obama cu o popularitate erodată, asaltat de multiple scandaluri, cu un Washington în blocaj politic, sub ameninţarea sechestrului bugetar. Iluziile europenilor faţă de Obama s-au spulberat şi ele. Ei par să fi înţeles că niciun plan nu rezistă la contactul cu lumea reală. Doar 10.000 de oameni au mai venit să asculte discursul din faţa Porţii Brandenburg.
Între timp însă, Berlinul, cel puţin simbolic, pare să fi devenit capitala de facto a Europei. Londra, Parisul, Roma au guverne slăbite, consumate intern cu gestionarea propriilor crize. Aproape nimic semnificativ nu se mişcă în materie de politică europeană fără sprijinul sau acordul Germaniei. Atunci când un ministru de Externe polonez spune chiar în inima Berlinului că „mă tem mai puţin de puterea germană decât mă tem de inacţiunea sa“ este clar că ceva fundamental s-a schimbat în balanţa de putere europeană. Germania a devenit puterea indispensabilă a Europei. Cel puţin acest lucru se vede astăzi de la Washington. More…
Chiar în seara în care Anne Applebaum îşi lansa cartea sa despre Gulag la Bucureşti, la Berlin, soţul ei, ministrul de Externe al Poloniei, ţinea un discurs istoric. Dincolo de detalii, discursul lui Radosław Sikorski oferă imaginea unei Polonii cu greutate, care contează. Este imaginea unui „decident“ hotărât să ne arate tuturor calea. A unui actor care „negociază“ dintr-o poziţie de putere. Este dovada că mesajul său rezonează decisiv la Paris şi Berlin – centrele gravitaţionale ale integrării europene. More…
Modelul „Lloyd’s of London“(un mecanism de reasigurare a firmelor de asigurare) ar putea să ofere reţeta restructurării alianţei transatlantice. Ce înseamnă austeritatea pentru alianţa dintre America şi Europa? Criza economică resimţită în plin pe ambele maluri ale Atlanticului pare să impună un nou „layout“ geopolitic. Mai auster şi cu o geometrie variabilă. Dar după cum nu ne aflăm în faţa sfârşitului capitalismului (ci în faţa unei regândiri a intervenţionismului statului), tot aşa nu asistăm la sfârşitul relaţiei speciale dintre America şi Europa, ci, mai degrabă, la redefinirea vechilor certitudini ale contractului euroatlantic. More…
O locomotivă a Noii Europe, până nu demult, Polonia pare să fi fost decisiv sedusă de mirajul Vechii Europe. În ultima vreme, ea preferă să joace într-o altă ligă decât cea care a consacrat-o. De aici, tentaţia de a reactiva spirite din trecut foarte dragi statelor care cred în „Europa Apărării“ (altfel, o vitrină construită preponderent în jurul Franţei şi Germaniei). În consecinţă, Varşovia a utilizat cu tenacitate preşedinţia Uniunii alăturându-se agendei Berlinului şi Parisului de a relansa „Europa Apărării“ şi recuperând o temă devenită deja clasică: crearea unui „cartier general“ (HQ) de planificare şi coordonare a operaţiunilor civile şi militare desfăşurate de UE. A fost o minge servită cu fineţe pentru a câştiga „sufletele şi minţile“ Berlinului şi Parisului. More…
Madeleine Albright si Secretarul General al NATO Anders Fogh Rassmuse la prezentarea oficiala a Raportului privind Conceptul Strategic al NATO. Copyright NATO Press Center
Octavian Manea a publicat în Revista 22 o interesantă analiză privind Raportul Albright privitor la viitorul concept strategic al NATO. Reproducem cu permisiunea autorului articolul în întregime.
Lipsa serviciilor de 5 stele (a infrastructurii de apărare colectivă) şi pentru flancul estic poate fi interpretată în fapt ca absenţa voinţei politice de a veni fiecare în apărarea celuilalt.
Civitas Politics 