Alianţa transatlantică în epoca austerităţii Răspunde

Secretarul de Stat pentru Apărare Leon Panetta la o audiere privind reducerea bugetului Pentagonului

Octavian Manea a publicat o analiză privind implicațiile reducerii cheltuielilor militare asupra NATO în Revista 22.

Modelul „Lloyd’s of London“(un mecanism de reasigurare a firmelor de asigurare) ar putea să ofere reţeta restructurării alianţei transatlantice. Ce înseamnă austeritatea pentru alianţa dintre America şi Europa? Criza economică resimţită în plin pe ambele maluri ale Atlanticului pare să impună un nou „layout“ geopolitic. Mai auster şi cu o geometrie variabilă. Dar după cum nu ne aflăm în faţa sfârşitului capitalismului (ci în faţa unei regândiri a intervenţionismului statului), tot aşa nu asistăm la sfârşitul relaţiei speciale dintre America şi Europa, ci, mai degrabă, la redefinirea vechilor certitudini ale contractului euroatlantic.

Dezangajare în slow motion

În ultimii ani, Washingtonul a transmis în mod evident semnalul că, din punct de vedere geopolitic, America este din ce în ce mai puţin preocupată de Europa, dar simultan tot mai interesată de evoluţiile din Oceanul Indian şi Vestul Pacificului. În ansamblul său, aceasta este o predispoziţie biografică reflectată chiar de primul locatar al Casei Albe. Spre deosebire de vasta majoritate a preşedinţilor de după cel de-al doilea război mondial, „Obama nu este un atlantist by default“, observa recent Tomáš Valášek, unul dintre cei mai importanţi comentatori din Europa Centrală. „Obama este primul preşedinte de după Războiul Rece pentru care securitatea Europei nu este o prioritate covârşitoare. Nu se trezeşte dimineaţa întrebându-se ce poate să facă în Marea Baltică sau ce poate să facă în Marea Neagră“, consideră Edward Lucas, corespondentul The Economist pentru Europa de Est.

In viitor, prăpastia cognitivă dintre Europa şi America are toate şansele să se consolideze pe măsură ce vechea gardă de lideri euroatlantişti din Partidul Democrat şi Republican devine o specie pe cale de dispariţie, înlocuită fiind de o generaţie mai degrabă „agnostică“ şi care nu crede în „romantismul“ Alianţei. Cert este că zilele în care un preşedinte american urca pe scena unui club de jazz din Praga pentru a cânta la un saxofon ceh în aplauzele lui Václav Havel şi ale lui Madeleine Albright au apus. În schimb, ironia fină a istoriei face ca soţia aceluiaşi preşedinte american, ajunsă între timp secretar de stat, să celebreze începutul „secolului Pacificului“ al Americii.

Este un simbolism care nu a scăpat Varşoviei: „Ar trebui să fim pregătiţi pentru ziua în care Europa va fi nevoită să se îngrijească de propria securitate… Uitându-mă în viitorul îndepărtat, prevăd că multe dintre problemele de politică externă care păreau atât de centrale europenilor şi americanilor şi care au contat atât de mult pentru Polonia ultimului deceniu vor dispărea. Certurile din interiorul Occidentului vor părea neimportante, comparativ cu uriaşa provocare strategică pe care Vestul o are în Asia“, constata, deunăzi, Radosław Sikorski. În plus, devine tot mai clar că „Europa nu se mai poate bizui pe aceeaşi cantitate de resurse pe care Statele Unite au dedicat-o până astăzi apărării sale“, este mesajul care rezonează şi pe culoarele Palatului Czernin (sediul Ministerului ceh de Externe), din Praga.

Conturul noului contract

Acum, când sabia lui Damocles atârnă deasupra Pentagonului, devenind ţinta unor reduceri masive de aproape 1 trilion de dolari în următorii 10 ani, restructurarea relaţiei transatlantice devine un imperativ imposibil de evitat. Cu trupe dislocate în Europa, Orientul Mijlociu, sudul Asiei şi Extremul Orient, America pare să fie atinsă de boala care a măcinat secvenţial toate „imperiile“ – spectrul supraextinderii fiscale. Pe acest fundal, Libia oferă un model care tinde să devină „noua normalitate“: o partajare, de fapt „o diviziune a muncii“, tot mai clară, între Europa (asumându-şi responsabilitatea primară securizării intereselor euroatlantice în imediata vecinătate – Balcani sau Mediterana) şi America (care acţionează în background, oferind suportul tehnologic şi activele esenţiale succesului oricărei misiuni). Dar ce înseamnă practic redistribuirea responsabilităţilor în cadrul Alianţei? Până astăzi, America şi-a asumat partea leului atât în ceea ce priveşte apărarea nucleară, cât şi cea convenţională a Europei.

În viitor, descurajarea nucleară va rămâne misiunea Statelor Unite, dar apărarea convenţională va fi transferată europenilor. Asta nu înseamnă retragerea totală a celor 80.000 de militari care se află, în prezent, în Europa, ci reducerea la minimum a amprentei americane. În mod ideal, America va menţine în stand by o vastă reţea de baze militare, dispersată pe întreg cuprinsul Europei (după modelul celor care se găsesc în România) şi care pot fi oricând realimentate, în caz de urgenţă. Într-un fel, rolul Americii va fi unic, similar celui îndeplinit în lumea asigurărilor de Lloyd’s of London – firma care reasigură companiile de asigurări. Un fel de „reasiguratorul asiguratorilor“.

„Statele Unite trebuie să devină, în lumea geopoliticii, un fel de Lloyd’s of London: suntem un reasigurator al securităţii nu doar în Europa şi Asia, ci la scară globală. Ceea ce ne propunem este să încurajăm providerii de asigurări din toate aceste zone, fie că vorbim de statele europene sau de aliaţi precum Japonia şi Australia, să îşi asume partea leului în regiunile lor, Statele Unite fiind gata să-şi balanseze forţele sale pentru a realimenta aceste state, în caz de nevoie“, ne-a declarat Jim Thomas, unul dintre cei mai influenţi strategi din Washington. Consecinţa imediată, în ciuda retoricii privind dezarmarea nucleară, este că rolul umbrelei nucleare sporeşte, redevenind garanţia ultimă.

Simultan, o lume în care statele regionale sunt principalii furnizori de securitate implică ample investiţii în apărarea convenţională, nicidecum reducerea lor, aşa cum vedem astăzi în Europa. Ideea este să ai o apărare suficient de robustă pentru a-i ţine la distanţă pe agresori: „dacă obiectivul este să ţinem la distanţă o putere ostilă, atunci trebuie în mod esenţial să construim o zonă antiacces (a keep out zone) în Asia şi Europa, pentru ca aceste ţări să inducă efectul unui porc spinos – un animal pe care nu vrei să îl atingi şi pe care nu poţi să îl apuci pentru că ar fi prea dureros“, spune Jim Thomas. Însă responsabilitatea investiţiilor este exclusiv locală.

Maturizarea Europei?

O reţetă de tipul Lloyd’s of London ca model de ajustare a alianţei transatlantice pentru vremuri de austeritate nu este o abdicare de la paradigma inaugurată de Washington după 1945. Atunci, Statele Unite au optat să devină, temporar, un ordungsmacht, un creator de ordine şi furnizor de „descurajare“ şi „reasigurare“ împotriva războiului. Era o recunoaştere a faptului că siguranţa şi independenţa SUA puteau fi menţinute doar printr-o politică externă care făcea imposibil ca Eurasia să găzduiască o putere hegemonică menită să domine Europa şi Extremul Orient (Nicholas Spykman). Efectul? O formă de anestezie locală, suspendând un impuls natural care a definit lumea politicii de putere, din timpuri imemoriale: „cei puternici fac ceea ce pot, iar cei slabi îndură ceea ce trebuie [să îndure]“ (Tucidide). Acum, însă, se încearcă o redistribuire a costurilor, partea leului fiind de jure transferată pe umerii actorilor locali, pentru simplul motiv că îşi permit să îşi asume responsabilitatea pentru apărarea iniţială a teritoriilor lor suverane.

Este o revenire la vechiul deziderat al lui Ike: „Când Eisenhower a pledat în favoarea staţionării de trupe americane în Europa, a fost foarte clar că aceasta era o măsură temporară până când Europa îşi redobândea vigoarea economică şi era din nou prosperă“, ne-a declarat Kori Schake, un fost oficial al Casei Albe, din timpul Administraţiei Bush. Dar trebuie să înveţe să lucreze împreună, în echipă, să-şi coordoneze priorităţile, să-şi armonizeze politicile de achiziţii. Deja europenii fac primii paşi în acest sens: cooperarea dintre Franţa şi Marea Britanie (avioane franceze pe portavioane britanice) se vrea o avangardă a viitorului. În aceeaşi categorie intră şi proiectul polonez privind reenergizarea Grupului de la Vişegrad pe componenta de securitate, dar şi intenţia României de a achiziţiona avioane F-16 împreună cu Bulgaria şi Croaţia.

Dacă recalibrarea americană eşuează să stimuleze solidaritatea colectivă a europenilor, lăsând în urma sa un vid de putere? Este, cu siguranţă, un scenariu posibil. Este foarte probabil ca multe dintre naţiunile Europei postmoderne să aleagă să-şi orienteze cheltuielile către finanţarea politicilor asistenţiale. Se uită, însă, un lucru: zilele când Europa obişnuia să fie un pasager clandestin sub umbrela de securitate americană se cam apropie de sfârşit.

Pericolele declinului

Acum, că declinul Vestului este o realitate de necontestat, procesul recalibrării alianţei euroatlantice ar putea avea efecte tectonice. Este un moment care oferă oportunităţi de invidiat amatorilor de speculaţii pe bursele geopolitice.

Dacă întorci spatele celor mai expuşi aliaţi, mesajul transmis puterilor cu obiective anti-status-quo va fi acela că un revizionism low cost este disponibil în zonele de periferie. (Wess Mitchell)

Pentagonul înlănţuit

Restructurarea Pentagonului ridică inevitabil şi o întrebare legată de rolul pe care America îl va juca în lume. Nu pot fi tăiate achiziţiile, pentru simplul motiv că recapitalizarea tehnologică a fost neglijată timp de 20 de ani. Coloana vertebrală rămâne, în cea mai mare măsură, dependentă de sisteme din vremea lui Ronald Reagan. Toţi se uită spre reducerea efectivelor terestre, iar rezultatul va conduce la cea mai mică armată post ’90.

Octavian Manea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s