Amendarea scutului anti-rachetă: explicații și implicații (II) Răspunde

sm3_vl

Introducerea PAA în 2009, prima revizuire a apărării anti-rachetă în Europa, a fost prost primită în Europa Centrală și de Est, mai ales în Polonia. Decizia a fost luată fără consultarea Cehiei și Poloniei, statele care ar fi găzduit scutul și a fost făcută publică pe o dată neinspirată – 17 septembrie când Varșovia comemorează invazia sovietică din 1939. Această decizie a ranforsat percepția în statele foste comuniste din Europa Centrală și de Est că noua administrație de la Washington nu ține cont de interesele lor. Polonia, după adoptarea PAA de către a SUA, a luat decizia de a construi propriul sistem de apărare anti-rachetă, deși utilitatea acestuia este discutabilă. Varșovia nu se confruntă cu o amenințare reală cu rachete balistice, iar sistemul anti-balistic polonez, dacă va fi operaționalizat cu succes, va dubla practic amplasamentul american din această țară. Decizia de creare a propriului sistem anti-balistic de către Polonia denotă o lipsă de încredere în angajamentul SUA privind apărare anti-rachetă din Europa. Revizuirea PAA din acest an, chiar dacă a fost foarte bine gestionată de Washington din punct de vedere politic, ar putea ranforsa această lipsă de încredere a Poloniei față de intențiile principalului său aliat.

Realitate dură” a Phased Adaptive Approach este abordarea flexibilă și adaptabilă a apărării anti-rachetă. Schimbările și revizuirile, în funcție de evoluția amenințărilor sunt principalul mod de adaptare a acestei strategii la evoluțiile din acest domeniu. Pe parcursul timpului vor mai apărea schimbări și revizuiri, care vor adauga sau elimina capabilități. More…

Reclame

Amendarea scutului anti-rachetă: explicații și implicații (I) Răspunde

ABM_Aegis_Ashore_Complex_Concept_USMDA_lg

Chuck Hagel, șeful Pentagonului, a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute o amendare a scutului anti-rachetă din Europa. Astfel Phased Adpative Approach, strategia americană privind desfășurarea sistemelor anti-balistice din Europa a fost amendată prin eliminarea etapei a IV-a care ar fi însemnat amplasarea de interceptori SM-3 IIB pe bătrânul continent începând cu 2020.

De ce guvenul american a modificat strategia Phased Adaptive Approach? Există trei explicații ale acestei schimbări de viziune.

Schimbarea priorităților în domeniul apărării anti-balistice de către Administrația Obama în 2009 a atras o serie de acuzații privind ignorarea aliaților din Europa Centrală și de Est, că subestimează amenințarea rusească sau că sacrifică interesele aliaților americani de dragul Rusiei. Această ultimă amendare a scutului anti-rachetă a fost gestionată mult mai bine decât introducerea PAA în 2009, atât Polonia cât și România fiind informate în prealabil de schimbare. More…

Pentagonul şi cura de slăbire forţată Răspunde

sequestration-step-off

În ianuarie 2012, Pentagonul îşi anunţa noua strategie de apărare. În acel context s-a discutat şi despre implicaţiile acesteia faţă de Europa. Se punea problema reducerii prezenţei forţelor americane desfăşurate permanent pe continent. În cele din urmă, mediul de securitate nu mai putea fi evaluat prin optica exclusivistă a Războiului Rece. Era nevoie de o ajustare. „Lumea s-a schimbat, ameninţările secolului XXI sunt diferite, necesită noi tehnologii, dar şi noi formule operaţionale. Ideea de ansamblu este că nu mai suntem preocupaţi de o Uniune Sovietică ameninţând să invadeze Pasul Fulda şi de cantităţile masive de trupe de care ai nevoie ca să răspunzi unui potenţial atac“, ne-a spus Janine Davidson, un fost înalt oficial din Pentagon implicat în dezvoltarea strategiei din ianuarie 2012.

Dimpotrivă, filosofia descurajării regionale punea acum preţ pe altceva: pe viteză, mobilitate, flexibilitate şi mult mai puţin pe cantitate. De aici accentul pe o prezenţă cât mai suplă însemnând consolidarea capacităţilor navale, aeriene şi antibalistice pe care SUA le-au plusat în ultimul timp în Europa. Pe scurt, vorbim de un tip de amprentă geografică sensibil diferită de cea din timpul Războiului Rece.

Problema de fond a sechestrului rămâne faptul că nu este ghidat de o strategie (nu există o legătură ombilicală între obiective şi resurse). Grupurile de lobby vor fi esenţiale în bătăliile şi campaniile de uzură care vor urma. În cele din urmă, un lucru este cert. Vremea cheltuielilor discreţionare, a cecului în alb pentru apărare a luat sfârşit. Iar asta înseamnă că Pentagonul trebuie să se obişnuiască să funcţioneze în marja unor constrângeri bugetare tot mai stricte. Dar mai puţini bani înseamnă să tolerezi şi mai multe riscuri în politicile de apărare. Sau să externalizezi o parte dintre responsabilităţile de până acum către aliaţi. More…

Chuck Hagel: un Eisenhower la Pentagon Răspunde

0203-chuck-hagel-backers.jpg_full_600

Există, în general, o cerere masivă pentru implicarea Washingtonului, mai exact spus pentru leadership-ul său, în cele mai sensibile dosare contemporane: baia de sânge siriană, ambiţiile nucleare iraniene, ascensiunea Chinei, procesul de pace din Orientul Mijlociu, instabilitatea care se răspândeşte în Africa. Ce există mai puţin, însă, este disponibilitatea Washingtonului de a se afla mereu în prim-plan, de a răspunde cererii cu o ofertă echivalentă şi de a achita singur factura acestor responsabilităţi globale. Recalibrarea (chiar externalizarea) ambiţiilor globale a devenit o marcă înregistrată a doctrinei Obama. Într-un fel, ne aflăm mai puţin în faţa „naţiunii indispensabile“ a anilor ’90 şi mai mult în faţa unei „naţiuni epuizate“. Aşa rezuma Der Spiegel (sub titlul simbolic Global leadership vacuum: Europe incapable, America unwilling) atmosfera de neputinţă care pare să fi cuprins ambele maluri ale Atlanticului, cu o zi înaintea prestigiosului forum de securitate de la München.

Dar poate ceva mult mai profund explică această atitudine: o conştiinţă a propriilor limite. Şi poate nimic nu vorbeşte mai mult despre aceasta ca fascinaţia Administraţiei Obama pentru Eisenhower. În trecut, umbra lui Ike a dominat discursul preşedintelui Obama în momente cheie: atunci când anunţa suplimentarea afgană, în decembrie 2009, la West Point, dar şi miezul unor documente programatice, precum Strategia Naţională de Securitate. Desigur, pentru critici această nuanţă nu este decât o altă strategie de marketing pentru consum intern. Însă nominalizările recente pentru CIA şi Departamentul de Stat, dar mai ales cea de la Pentagon se înscriu într-o logică similară. More…

Oamenii preşedintelui sau umbra lui Brent Scowcroft la Casa Albă Răspunde

A4195-19

De mult nu s-a mai scris în presa americană atât de intens despre moştenirea Vietnamului ca în aceste zile. „Politica implică întotdeauna şi puţin teatru. Iar politicienii trebuie să aibă un elementar simţ dramatic, adică simţ în legătură cu modul cum diferite acţiuni sau evenimente pot crea o ordine, o succesiune, o gradaţie şi o arhitectură“ (Vacłav Havel).

Obama nu face excepţie. Este predispus lăuntric spre utilizarea metaforelor publice pentru a maximiza impactul unui joc de scenă. Percepute în această cheie, gesturile sale de săptămâna trecută capătă o semnificaţie aparte. Mesajul-umbrelă cu bătaie lungă este bine cunoscut: „după mai bine de un deceniu de război, naţiunea pe care trebuie să o reconstruim este a noastră“. Nu Afganistanul. Este concluzia rece a întâlnirii cu preşedintele Karzai. Cu câteva zile înainte, nominalizarea lui Chuck Hagel la Pentagon, un veteran al Vietnamului renumit pentru aversiunea sa faţă de aventuri de nation-building, avea doar să pregătească terenul. Şi nominalizarea pentru CIA se înscrie în aceeaşi coregrafie. John Brennan (arhitectul programului de drone) este întruchiparea reţetei Obama-Biden de a apăra America în lumea de astăzi. Acţionând nonstop, departe de televiziuni şi de atenţia opiniei publice, cu o precizie aproape chirurgicală, dronele au devenit „glonţul magic“ preferat pentru a răspunde ameninţărilor marca Al-Qaeda. Şi toate acestea, fără a ne­cesita desfăşurarea a zeci de mii de militari americani la capătul lumii sau de a implica America în campanii masive de nation-building. More…

Retrospectiva diplomatică a anului 2011: Scutul anti-rachetă Răspunde

Găzduirea scutului anti-rachetă reprezintă piatra de hotar a parteneriatului strategic româno-american pe termen mediu și lung. Acest acord va defini rolul României în cadrul arhitecturii de securitate europene în următoarele decade și va spori importanța Bucureștiului în cadrul politicii externe americane. More…

Marea sechestrare a Pentagonului 11

Vă rog să-mi iertați titlul de tabloid al acestui post dar numai aceste cuvinte, desprinse din genericul unui film de groază cu extratereștrii din anii ’50, pot descrie procesul prin care bugetul federal american ar putea fi redus începând cu 2013 cu 1,2 trilioane de dolari. More…

Alianţa transatlantică în epoca austerităţii Răspunde

Modelul „Lloyd’s of London“(un mecanism de reasigurare a firmelor de asigurare) ar putea să ofere reţeta restructurării alianţei transatlantice. Ce înseamnă austeritatea pentru alianţa dintre America şi Europa? Criza economică resimţită în plin pe ambele maluri ale Atlanticului pare să impună un nou „layout“ geopolitic. Mai auster şi cu o geometrie variabilă. Dar după cum nu ne aflăm în faţa sfârşitului capitalismului (ci în faţa unei regândiri a intervenţionismului statului), tot aşa nu asistăm la sfârşitul relaţiei speciale dintre America şi Europa, ci, mai degrabă, la redefinirea vechilor certitudini ale contractului euroatlantic. More…

2001–2011: Deceniul războiului non-stop Răspunde

A devenit aproape un truism să spunem că atacurile de la 11 septembrie 2001 au schimbat lumea. Prăbuşirea gemenilor (emblema prin excelenţă a prosperităţii americane), Pentagonul fumegând – imagini de neînchipuit pentru un Occident îmbătat de mitul propriei invincibilităţi – au generat atunci un tsunami cognitiv. Un lucru este însă cert: 10 ani mai târziu, Occidentul nu mai este acelaşi. Este pur şi simplu de nerecunoscut. Atunci era pe plus. Acum, „împăratul“ este gol şi împotmolit în datorii. Retroactiv, 11 septembrie ar putea rămâne în istorie drept începutul momentului spenglerian al Occidentului: declanşarea declinului. More…

Ike şi cultul moderaţiei 3

Dwight „Ike” Eisenhower, al 34-lea președinte al SUA

Preluăm cu permisiunea autorului, articolul publicat de Octavian Manea în Revista 22.

Pentru Ike, pericolul era intern şi ţinea de sănătatea fiscală a naţiunii americane.

17 ianuarie 1961. Biroul Oval. Discursul de rămas bun al lui Dwight D. Eisenhower. În ultimele sale clipe prezidenţiale, într-un moment în care America se afla la apogeul puterii ei, eroul Normandiei a ţinut să transmită americanilor de peste ani testamentul său politic:

More…

El Dorado afgan? 1

Trupe americane patrulând în Afganistan, muntii Hindu Kush

O ştire pozitivă într-un ocean de ştiri negative

Pe 13 iunie 2010 New York Times publica un articol, fundamentat pe un studiu al US Geological Survey, în care se afirma că bogaţiile subsolului din Afganistan au o valoare estimată la 1 trilion de Dolari (1000 de miliarde de Dolari). Ştirea a fost preluată şi de alte instituţii de presă internaţionale – Reuters, LA Times, ABC şi Times – care menţionau entuziasmul autorităţilor de la Kabul, încântate de posibilitatea dezvoltării pe termen lung a uneia dintre cele mai sărace economii de pe glob. Astfel subsolul afgan conţine zăcăminte de: fier, cupru, cobalt, aur, argint, aluminiu, grafit, lapis lazuli, stronţiu, caolin, potasiu, zinc, plumb, sulf, mercur şi magneziu. Uriaşele resurse naturale ar permite Afganistanului să nu mai depindă de ajutorul militar occidental în confruntarea cu talibanii şi cu rămăşiţele Al Qaida de pe terioriul său

More…

US makes major strategic shift on Missile Defense 3

A ground-based interceptor lifts off from Vandenberg Air Force Base, Calif., Dec. 5, 2008. (DoD photo by Joe Davila, U.S. Air Force/Released)

A ground-based interceptor lifts off from Vandenberg Air Force Base, Calif., Dec. 5, 2008. (DoD photo by Joe Davila, U.S. Air Force/Released)

The President of the United States, Barack Obama has announced on September 17, a major shift in the policy of the US concerning the deployment of anti-ballistic missile defenses in Central and Eastern Europe in order to protect its European allies from a possible Iranian threat. In this article I will argue that this move is a part of a larger strategy of retrenchment, designed to make American power more flexible and adaptable in an international system defined both by symmetrical and asymmetrical threats. The move does not signal by any means a waning of America’s commitment to Europe’s security or for that matter, the security of Central and Eastern Europe. Canceling the deployment of the Ground Based Interceptors in Poland and the X band radar in the Czech Republic does not mean the United States is giving up on creating a national missile defense capability.

More…